Știri 11 iunie 2021

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeii.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 17.00, Taina Sf. Maslu la biserica “Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea, care are și hramul “Sf. Luca al Crimeii”.
Mâine, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului.

ANM a prelungit informarea meteorologica de instabilitate atmosferica pentru toată țara.
Aceasta este valabila până duminică la ora 23.00.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Aceste fenomene se vor semnala astăzi și mâine, îndeosebi după-amiaza și seara, în zonele de deal și de munte, precum și în sudul și centrul teritoriului.
Din noaptea de sâmbătă spre duminică, aria ploilor însemnate cantitativ se va extinde treptat dinspre nord-vest și va cuprinde toate regiunile.

Angajații de la stat nu vor mai avea voie să primească și pensie și salariu în același timp.
În schimb, pot opta să se pensioneze la 70 de ani.
Guvernul a aprobat un proiect de lege pe această temă, care urmează să fie dezbătut în regim de urgență în Parlament.

În cazul nunților și botezurilor nu este permisă cumularea numărului de invitați de la interior și exterior.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Clarificările au fost făcute în contextul în care Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile, începând de mâine.
S-a stabilit extinderea numărului de persoane care pot să participe la evenimente private, nunţi, botezuri la maxim 200 în interior, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare.
Condiţia este ca participanţii să fie vaccinaţi, testaţi sau să fi trecut prin boală, a precizat Raed Arafat.

Statul va reţine din 2023 contribuţii sociale şi impozit pe venit celor care lucrează în gospodării în folosul altei persoane.
Potrivit Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lucrătorul casnic nu va mai fi plătit cu bani „în mână”, nefiscalizaţi, ci va primi echivalentul lor în tichete de muncă. Cu aceste bonuri ei vor merge la Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) ce va reţine şi va plăti, în numele lucrătorului, contribuţiile sociale şi impozitul pe venit aplicate la suma totală deţinută sub formă de tichete de muncă.

Oscilațiile climatice ne influențează sănătatea.
Deși tendința globală e de încălzire, am avut cea mai rece primăvară din ultimii 34 de ani, spun specialiștii.
Poluarea și aerul rece cu schimbările bruște de temperatură, potrivit medicilor, îi poate afecta pe cei cu boli cronice, dar mai ales pe copii, în cazul cărora crește riscul de infecții respiratorii.
Toate aceste schimbări ale vremii au consecințe și asupra culturilor agricole, potrivit specialiștilor.
Prognozele meteorologilor arată că și a doua parte a lunii iunie va fi una cu instabilitate, variații de temperatură și ploi.

Stiri 10 iunie 2021

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Domnului.
Această sărbătoare ne aminteşte de momentul biblic al finalizării activităţii pământeşti a Mântuitorului, la 40 de zile după Paşti.
Conform relatărilor din Noul Testament, pe drumul spre Betania din Ierusalim, Iisus Hristos s-a înălţat la cer în prezenţa apostolilor, ca garanţie a propriei noastre înălţări.
Sărbătoarea se regăseşte printre praznicele împărăteşti cele mai vechi, astfel că prima menţiune documentară a fost consemnată în anul 332, de unde aflăm că la Ierusalim, Înălţarea era prăznuită în aceeaşi zi cu Rusaliile, când se marca finalul perioadei pascale.
Delimitarea dintre cele două mari praznice s-a făcut la sfârşitul secolului al 4-lea.
Tot în secolul al 4-lea, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat o frumoasă predică la această sărbătoare, pe care el o numeşte „cinstită şi mare”, iar alte cuvântări găsim la Sfinţii Atanasie al Alexandriei şi Grigorie de Nyssa.
În secolul al 6-lea, Sfântul Roman Melodul compune Condacul şi Icosul sărbătorii, iar imnografii din secolele următoare compun canoanele din slujba Înălţării.
În unele părţi ale ţării, de astăzi şi până la Rusalii, creştinii se salută cu formula „Hristos S-a înălţat”.

Tot astăzi cinstim şi Ziua Eroilor, zi de sărbătoare naţională.
Pe data de 10 martie 1920, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca în Ziua Înălţării Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara.
Pomenirea eroilor a fost interzisă din 1948 şi reluată prin hotărârile Sfântului Sinod din anii 1999 si 2001, când sărbătoarea Înălţării a fost consacrată ca Zi a Eroilor şi Sărbătoare Naţională Bisericească.
Totodată, în anul 1995 autorităţile de stat au decis ca Ziua Eroilor să se cinstească în ziua Înălţării Domnului, iar în anul 2003, să devină zi de sărbătoare naţională.
Patriarhia Română a anunțat slujbe de pomenire a eroilor neamului românesc în toate catedralele, bisericile, mănăstirile, cimitirele, troiţele şi monumentele închinate acestora din ţară şi străinătate.
Totodată, clopotele bisericilor ortodoxe sunt trase, astăzi, în semn de recunoştinţă faţă de eroii care s-au jertfit pentru neam, credinţă şi ţară.

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.40.
Seara, de la ora 17.00, va oficia Taina Sf. Maslu la biserica “Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea, care are și hramul “Sf. Luca al Crimeii”, cinstit de Biserica Ortodoxă pe 11 iunie.
Sâmbătă, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului.

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă, cu încă 30 de zile, de sâmbătă, 12 iunie.
Anunţul a fost făcut de prim-ministrul Florin Cîţu.
El a precizat că la meciul din optimile Campionatului European de Fotbal, care se va desfăşura în România, va fi permis accesul publicului până la 50% din capacitatea tribunelor Arenei Naţionale.

Contractul de execuție a lucrărilor aferente proiectului de modernizare străzilor din centrul municipiului Constanța a fost semnat zilele acestea.
Proiectul prevede reabilitarea și extinderea zonei pietonale de pe strada Ștefan cel Mare, precum și reabilitarea trotuarelor străzilor adiacente și crearea de zone cu spațiu partajat.
Esplanada de pe strada Ștefan cel Mare va fi îmbogățită cu peste 5.000 mp de spațiu verde.
Lucrările includ modernizarea rețelei de iluminat public și reabilitarea pasajului pietonal.

Constănțenii și turiștii se vor putea vaccina, în acest weekend, și în muzee.
Mai exact, sâmbătă, 12 iunie, când se desfășoară Noaptea Muzeelor, oricine se poate imuniza împotriva COVID la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie și la Acvariul Constanța.
Direcția de Sănătate Publică din Constanța anunță că, în intervalul orar 16.00 – 23.00, vor putea fi administrate serurile de la Pfizer sau Johnson & Johnson.
La Delfinariul Constanța, imunizările se vor face, fără programare, sâmbătă și duminică, între orele 10.00 și 18.00.

Știri 9 iunie 2021

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 7.00, Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stejarul cu hramul Înălțarea Domnului din apropierea localității Saraiu.
Apoi, de la ora 11.00, va oficia slujba de pomenire a eroilor la Cimitirul Internaţional de Onoare de la Mircea-Vodă.
De la orele 18.00, ierarhul nostru va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.40.
Seara, de la ora 17.00, va oficia Taina Sf. Maslu la biserica “Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea, care are și hramul “Sf. Luca al Crimeii”, cinstit de Biserica Ortodoxă pe 11 iunie.
Sâmbătă, ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului.

ANM a prelungit informarea meteorologica de instabilitate atmosferica accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până vineri, la ora 23.00.
În intervalul menționat, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și, izolat, grindină.
Aceste fenomene se vor semnala îndeosebi în zonele de deal și de munte, precum și în sudul, centrul și estul teritoriului.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și, pe arii restrânse, 25…50 l/mp.

Lipsa de educaţie matematică afectează negativ dezvoltarea cerebrală şi cognitivă a adolescenţilor.
Așa arată un studiu care sugerează că neînvăţarea acestei materii după vârsta de 16 ani poate fi un dezavantaj.
Acest studiu, potrivit autorilor, oferă un nou nivel de înţelegere biologică a impactului pe care îl are educaţia în dezvoltarea creierului şi a efectului reciproc între biologie şi educaţie.
Însă nu toţi adolescenţii continuă să înveţe matematica, astfel încât trebuie investigate şi posibile alternative, discipline ca logica sau raţionamentul care implică aceeaşi zonă cerebrală.

Peste 90% dintre copiii care au avut nevoie de terapie psihologică în ultimul an au dezvoltat tulburări emoţionale legate de contextul pandemic.
Așa relevă un studiu al organizaţiei Salvaţi Copiii România.
Potrivit acestuia, un copil din trei s-a confruntat cu stări de anxietate şi a avut nevoie de consiliere şi suport psiho-emoţional, procentul crescând la peste 50% în cazul adolescenţilor, mergând până la consecinţe extrem de grave.
În doar 8% dintre cazuri, diagnosticele au fost independente de contextul pandemic.

Certificatul verde COVID va putea fi eliberat în România de la 1 iulie, odată cu lansarea lui la nivel european.
Aplicaţia informatică dezvoltată pentru a permite eliberarea celor trei tipuri de certificate (de vaccinare, de ieşire din boală şi de testare) va fi finalizată până atunci, a afirmat directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, Ionel-Sorin Bălan.
Dovada deţinerii unui certificat verde anti-COVID va putea fi făcută prin mijloace electronice – prin descărcarea documentului pe telefonul mobil – sau fizic, prin prezentarea lui în forma printată.

Următoarea creştere a alocațiilor va avea loc la 1 ianuarie 2022.
Anunțul a fost făcut de liderul liberal Ludovic Orban, potrivit căruia, Coaliţia îşi menţine angajamentul de a realiza dublarea alocaţiilor conform legii.
Amendamentul la legea de adoptare a ordonanţei a trecut de Senat şi se află în dezbatere la Camera Deputaţilor.

Autovehiculele care stau abandonate cu lunile pe trotuarele sau pe străzile din Constanţa sunt ridicate.
Proprietarii care vor să le revendice o vor putea face la sediul Poliţiei Locale.
Astfel, polițiștii locali vor ridica 35 de vehicule fără stăpân sau abandonate pe domeniul public al orașului și le vor transporta în parcul de mașini al municipalității.