Știri 5 iulie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte, de la ora 23.00, Sf. Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Miercuri, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului, Sfinții Epictet și Astion, de la ora 8.15.
Joi, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris din jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Biserica Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează cea de a patra ediție a concertului caritabil de vară.
Acesta se va desfășura joi, de la orele 19.00 în curtea bisericii de lemn din parcul Tabacariei, unde va fi prezent și IPS Teodosie.
Concertul va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis.
Evenimentul este organizat pentru ajutorarea unui copil de 7 ani cu probleme de sănătate.

Un volum dedicat părintelui Galeriu va fi lansat la Constanța.
Acesta se intitulează “Părintele Galeriu – Cuvinte de învățătură”.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 18.00, la Curtea Brancoveneasca, sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

CRTS Constanța și Protoieria Medgidia organizează o campanie de donare de sânge.
Astfel, miercuri, o echipa mobila a Centrului se va deplasa la sediul Protoieriei Medgidia, unde sunt așteptate sa doneze 50 de persoane, în intervalul orar 7.30 – 13.30.
Coordonatorul acțiunii este părintele Constantin Romaniuc.

Românii care au credite în lei vor da mai puțini bani la bancă, cel puțin până în toamnă.
Indicele în baza căruia se calculează dobânda a fost stabilit de BNR la 1,25%. Spre exemplu, pentru un împrumut de 250.000 de lei luat pe o perioadă de 25 de ani, rata creditului scade cu 55 de lei.
Practic, românii cu credite în lei vor avea dobânzi mai mici și vor plăti rate mai ușor de suportat.

Articolele din plastic de unică folosință au fost interzise de sâmbătă în toată Uniunea Europeană.
Interzicerea articolelor din plastic, măsură cerută de o directivă europeană, nu a fost încă transpusă în legislația din România.
Fiecare stat membru a avut 2 ani la dispoziție să transpună directiva în propria legislație.
La raft, în toată Uniunea Europeană, aceste produse vor fi comercializate încă 12 luni, pentru că există stocuri, dar nu vor mai fi produse sau importate.

Guvernul a decis înființarea Gărzii Forestiere Naționale.
Potrivit Ministerului Mediului, măsura va ajuta la obținerea unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracționalității de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri și la întărirea capacității de control și monitorizare a fondului forestier.
Una dintre atribuțiile Gărzii Forestiere Naționale se referă la controlarea traseului pe care îl au materialele lemnoase.

Stiri 2 iulie 2021

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe binecredinciosul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Ştefan al III-lea, supranumit Ştefan cel Mare a fost domnul Moldovei între anii 1457 şi 1504.
El a rămas în memoria poporului nostru cu apelativul cel Mare datorită calităţilor sale umane, de om politic, de strateg şi de diplomat.
Totodată, acţiunile sale fără precedent pentru apărarea integrităţii ţării şi a creştinismului, dar şi iniţiativele pentru dezvoltarea culturii au produs admiraţie din partea unor iluştri contemporani.
Papa Sixtus al 4-lea l-a numit “Athleta Christi”, adică atletul lui Hristos, iar medicul veneţian Matteo Muriano îl aprecia ca un om foarte înţelept, îndurător, drept, darnic şi iubit mult de supuşii săi.
Pentru cele 44 de ctitorii de biserici şi mânăstiri dar şi pentru calităţile şi faptele sale, Biserica Ortodoxă Română a hotărât în anul 1992 trecerea sa în rândul sfinţilor, cu data de sărbătorire la 2 iulie, ziua mutării sale către Domnul.
Mormântul sfântului domnitor se află în biserica ctitoriei sale de la Mânăstirea Putna.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă îl cinstește și pe Sfântul Ioan Maximovici.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, împreună cu PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu PS Paisie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Apoi, va pune piatra de temelie a paraclisului cu hramurile Sf. Ioan Maximovici și Sf. Mare Mc. Mina și va sfinți primul corp de chilii.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Maximovici aflate spre închinare permanenta la acest lăcaș de cult.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, sau a Sfinților Români.
Astfel, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va poposi la monumentul memorial Poarta Albă, unde va săvârși o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, va merge în procesiune până la mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie.

Sensul giratoriu de la intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Nicolae Iorga va fi desființat.
Măsura a fost adoptată în contextul instituirii regimului de sens unic pe strada Nicolae Iorga, dinspre bulevardul Alexandru Lăpușneanu spre bulevardul Tomis.
Astfel, va fi asigurată fluența circulației pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, pe direcția înainte.

Prețul energiei electrice s-a majorat cu până la 13% pentru consumatorii casnici care nu au contracte pe piața liberă.
Potrivit datelor ANRE, peste jumătate dintre clienți au trecut deja la prețurile din zona concurențială.
Autoritatea a simplificat procedura de încheiere a contractelor.
Astfel, titularul nu mai trebuie să prezinte actul de proprietate al imobilului.
Va fi suficientă o declarație pe proprie răspundere, alături de documentele cerute și până acum, acordul solicitantului în scris sau telefonic și copia actului de identitate.

Moderna a anunţat că vaccinul său protejează împotriva tuturor variantelor de Covid, inclusiv Delta.
Cercetătorii Moderna au prelevat probe de sânge de la opt persoane și au verificat dacă anticorpii oferă imunitate împotriva diferitelor variante ale coronavirusului, inclusiv Delta, care a apărut în India.
Cercetările arată că răspunsul imun este mai puternic în fața tulpinii Delta decât în fața celei Beta, descoperită în Africa de Sud.
Totuși, vaccinul Moderna produce de patru ori mai puțini anticorpi împotriva tulpinii descoperită în Nigeria, și de opt ori față de o nouă variantă identificată în Angola.

Deșeurile voluminoase se ridică gratuit.
Constănțenii pot solicita ridicarea gratuită a deșeurilor voluminoase la numarul de telefon 0241.548600.
În acest fel, se va evita supraaglomerarea containerelor sau depozitarea in locuri nepotrivite.
Depozitarea sau abandonarea pe domeniul public al municipiului Constanța a deșeurilor constituie contravenție și se sancționează cu amenzi cuprinse între 3.000 și 6.000 lei pentru persoanele fizice.
De asemenea, persoanele surprinse că poluează mediul înconjurător prin depozitarea necontrolată a deșeurilor riscă amenzi de 30.000 de lei și confiscarea autovehicului folosit pentru săvârșirea contravenției.

S-au redus tarifele pentru apelurile fixe şi mobile.
Astfel, operatorii de telefonie mobilă care activează pe piaţa din România practică un tarif de 0,7 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor mobile, iar operatorii de telefonie fixă un tarif de 0,078 eurocenţi/minut pentru terminarea apelurilor fixe.
Această măsură se aplică conform prevederilor Regulamentului Comisiei Europene este obligatoriu şi se aplică direct, fără a necesita transpunere în legislaţia naţională.
Tariful de terminare a apelurilor mobile este cu aproape 8% mai mic faţă de cel practicat până acum.

Știri 1 iulie 2021

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Leontie, episcopul Rădăuţilor.
S-a născut în Rădăuţi la începutul secolului al 14-lea din părinţi evlavioşi.
A îmbrăcat haina monahală de tânăr la Mănăstirea Bogdana unde a primit numele de Lavrentie.
El s-a retras la un schit din preajma Putnei, unde mitropolitul Moldovei, Iosif Muşat l-a hirotonit preot şi apoi egumen al schitului pe tânărul Lavrentie.
De atunci aşezământul monahal s-a numit schitul lui Lavrentie sau Schitul Laura.
În timpul domniei lui Alexandru cel Bun, Lavrentie a fost numit Episcop al Rădăuţilor iar Mănăstirea Bogdana a fost numită Catedrală Episcopală.
Înainte de mutarea sa la Domnul a cerut să fie tuns schimnic, luând numele de Leontie.
Sfintele sale moaşte se află în biserica Mănăstirii Bogdana din Rădăuţi.
În anul 1992, Biserica Ortodoxă Română l-a trecut în rândul sfinţilor cu zi de prăznuire 1 iulie.
Tot astăzi, Biserica îi cinsteşte şi pe sfinţii doctori fără de arginţi Cosma şi Damian, ocrotitorii spitalelor.

Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și pe Sf. Ioan Maximovici.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, împreună cu PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu PS Paisie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Apoi, va pune piatra de temelie a paraclisului cu hramurile Sf. Ioan Maximovici și Sf. Mare Mc. Mina și va sfinți primul corp de chilii.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Maximovici aflate spre închinare permanenta la acest lăcaș de cult.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, sau a Sfinților Români.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va poposi la monumentul memorial Poarta Albă, unde va săvârși o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, va merge în procesiune până la mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie.

Facebook lansează un sistem de alertă pentru a ajuta la localizarea copiilor dispăruți din România.
Este vorba despre sistemul AMBER Alert, care va fi implementat printr-un parteneriat cu Poliţia Română.
Potrivit unui comunicat al companiei, dacă un copil dispare, Facebook va distribui o alertă persoanelor din zonele în care acesta a fost văzut ultima dată.
Alertele vor include informaţii detaliate şi o fotografie a copilului.
Oamenii vor putea să acceseze alerta şi ulterior, pentru detalii pe care le-au pierdut din vedere la momentul respectiv, şi să o distribuie către prieteni.

Prima ediţie a Bienalei Naționale de Pictură „Doina Păuleanu” va avea loc în perioada 1-31 iulie.
Evenimentul omagiază una dintre cele mai remarcabile personalități ale vieții culturale din Constanța, dr. Doina Păuleanu, istoric și critic de artă, director al Muzeului de Artă, în perioada 1990 – 2020, profesor în cadrul Universității „Ovidius” din Constanța și cetățean de onoare al județului Constanța.
Expoziţia Bienalei va fi găzduită în sălile de expoziţii temporare si va cuprinde 100 de lucrari de foarte bună calitate.
Pe data de 31 iulie va fi premierea artiştilor.

De astăzi, cresc prețurile pe litoral cu circa 40% față de luna iunie.
Luna iulie vine cu scumpiri la cazare, la barurile de pe plajă, dar și la închirierea șezlongurilor.
Astfel, în stațiunea Mamaia, turiștii vor plăti pentru o camera, 500 de lei pe noapte și 30 de lei șezlongul.
Prețurile pot crește în funcție de regimul de masă pe care îl alege fiecare client.
Stațiunile cu cele mai mici prețuri rămân cele din sudul litoralului.

Schimbări majore pentru concediile medicale au fost decise de Guvern prin ordonanţă de urgenţă.
Medicii vor fi obligaţi inclusiv să-i urmărească acasă pe bolnavi, dacă sunt nedeplasabili.
Concediul medical se va acorda în cel puţin două etape pentru fiecare episod de boală.
Cei obligaţi să intre în carantină după ce revin din zone cunoscute deja cu risc epidemiologic vor primi indemnizaţia doar cinci zile.
De la 1 august, părinţii asiguraţi au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copiilor cu afecțiuni grave până la 18 ani, nu până la 16 ani, cum a fost până acum.

76,8% dintre candidați au promovat la examenul de Evaluare Națională.
Anul trecut, procentul mediilor peste 5 a fost 76,1%.
Un număr de 120 de elevi au reușit să încheie examenul cu media 10.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate in data de 4 iulie.
Acestea se publică prin anonimizarea numelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat.

Știri 30 iunie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.00.
Apoi, absolvenții Facultății de Teologie Ortodoxă Sf. Ap. Andrei din Constanța vor depune jurământul de credință.
De la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Apostoli Petru și Pavel la Catedrala arhiepiscopală.
Vineri, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și pe Sf. Ioan Maximovici.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, împreună cu PS Ilarion, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiului și cu PS Paisie, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 8.30, la mănăstirea Văcăreștii Noi din apropierea localității Lumina.
Apoi, va pune piatra de temelie a paraclisului cu hramurile Sf. Ioan Maximovici și Sf. Mare Mc. Mina și va sfinți primul corp de chilii.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Ioan Maximovici aflate spre închinare permanenta la acest lăcaș de cult.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica a 2-a după Rusalii, sau a Sfinților Români.
Cu acest prilej, de la ora 7.00, Ierarhul Tomisului va poposi la monumentul memorial Poarta Albă, unde va săvârși o slujbă de pomenire pentru toți cei ce au murit în închisori.
Apoi, va merge în procesiune până la mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, unde va oficia Sfânta Liturghie.

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
Acesta a trăit în secolul al 14-lea și încă din tinerețe a ales calea nevoințelor ascetice.
După ce a petrecut mulţi ani ca pustnic pe valea pârâului Râmeţ, a dobândit darul facerii de minuni şi s-a remarcat prin viaţa sa duhovnicească smerită, adunând în jurul său ucenici.
Stareţ al Mănăstirii Râmeţ a fost ales la insistenţele părinţilor.
Conform inscripţiei de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Râmeţ, Sfântul Ghelasie nu a fost doar stareţ al Mănăstirii, ci şi Arhiepiscop al Transilvaniei.
El este astfel primul Arhiepiscop al Transilvaniei consemnat de izvoarele istorice.

Reprezentanța Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene și-a exprimat opoziția față de Raportul Matić.
Acesta “înlocuiește protejarea drepturilor fundamentale cu ideologii șocante care ignoră problemele și nevoile reale, amplificând în schimb diviziunile dintre popoare, culturi și state în Europa actuală”, potrivit BOR.
Raportul Matić a fost adoptat în Parlamentul European și presupune promovarea avortului, criticarea dreptului cadrelor medicale la obiecția de conștiință, promovarea educației sexuale obligatorii pentru copii începând din școala primară și promovarea ideologiei de gen.

Lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Ion Rațiu au început azi noapte.
Carosabilul aferent tronsonului delimitat de bulevardul Mamaia și strada Mircea cel Bătrân va fi reabilitat prin turnarea unui strat de asfalt cu un grad mare de elasticitate, destinat drumurilor cu trafic rutier intens.
Intervențiile se vor desfășura noaptea, pentru a nu îngreuna traficul rutier din timpul zilei astfel încât până mâine, circulația autovehiculelor va fi restricționată total, în intervalul orar 19:00-07:00, pe sectorul de drum pe care se lucrează.

Certificatul verde COVID va intra în vigoare de mâine.
Acesta va putea fi luat și de la direcțiile de sănătate publică, de la medicii de familie.
Se va organiza, totodată, un call center, dar și un grup de soluționare pentru probleme neprevăzute care ar putea apărea și pentru eventuale excepții.
Certificatul va putea fi descărcat de pe platforma pusă la punct de STS și va fi disponibilă la adresa:certificat-covid.gov.ro.
Existența acestui document digital european facilitează transportul și călătoria în interiorul spațiului european.

Astazi este Ziua Mondială a Rețelelor de Socializare.
Cu acest prilej Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române mulțumeste eparhiilor, parohiilor și mănăstirilor din cuprinsul Patriarhiei Române care au răspuns cu promptitudine îndemnurilor și nevoilor spirituale ale credincioșilor, asigurând transmiterea Sfintei Liturghii și a celorlalte slujbe pe rețelele de socializare.
Totodată ii felicită pe toți cei care utilizează platformele sociale pentru promovarea cuvintelor şi a faptelor bune ale oamenilor, nu pentru a genera conversații conflictuale și ofensatoare.

Știri 29 iunie 2021

Biserica Ortodoxă îi cinstește astăzi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.
Aceștia se bucură de o cinstire deosebită din partea Bisericii, deoarece au fost “căpetenii ale apostolilor” şi “învăţători ai lumii”, şi au contribuit, la răspândirea cuvântului evanghelic în multe părţi ale lumii.
Sfântul Apostol Petru s-a născut în Galileea în anul 10 înainte de Hristos şi a primit la botez numele de Simon.
El este fratele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în țara noastră.
Îl urmează pe Mântuitorul Iisus Hristos, devine apostol, şi primeşte misiunea de a vesti tainele împărăţiei lui Dumnezeu şi de a împărtăşi harul divin.
La rândul său, Sfântul Apostol Pavel, s-a născut între anii 1-5, în cetatea Tars şi a primit iniţial numele de Saul.
A studiat Scriptura Vechiului Testament şi a devenit zelos păzitor al legii si aprig prigonitor al creştinilor.
Participă chiar la uciderea Arhidiaconului Ştefan, când păzeşte hainele ucigaşilor.
Pe când însă mergea la Damasc, pentru a prigoni pe creştini, aude glasul lui Hristos, care îl întreabă: „Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti?”, ocazie cu care se converteşte la creştinism.
Episcopul Damascului, Anania, l-a botezat pe la anul 34-35 şi a primit numele Pavel.
Tot atunci şi-a recăpătat vederea pe care şi-o pierduse în urma revelaţiei.
Sfântul Ioan Gură de Aur a spus despre el că “este fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos”.
În ziua de 29 iunie a anului 67, ambii Apostoli au fost martirizaţi la Roma, Sfântul Apostol Petru prin răstignire cu capul în jos, iar Sfântul Apostol Pavel prin tăierea capului, din porunca împăratului Nero.
În România, cei doi apostoli sunt declaraţi şi ocrotitori ai penitenciarelor.
Potrivit statisticilor, peste jumătate de milion de români poartă numele sfinţilor apostoli Petru si Pavel, iar aproximativ trei sferturi sunt bărbaţi.

Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța își serbează astăzi ocrotitorii spirituali.
Totodată, anul acesta se împlinesc 138 de ani de la punerea pietrei de temelie a Catedralei.
Zidită între anii 1883-1885, aceasta a suferit deteriorări în timpul celui de-al doilea război mondial, şi a fost restaurată între anii 1946-1950, în timpul Episcopului Chesarie Păunescu şi al Patriarhului Iustinian Marina.
A fost repictată în stil neobizantin cu decoraţiuni şi motive naţionale româneşti de pictorul profesor Gheorghe Popescu şi de Niculina Dona de la Vrancea, iar mobilierul a fost executat la Paris, după desenele arhitectului Ioan Mincu.
Catedrala adăposteşte moaşte ale Sfântului Apostol Andrei, ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, ale Sfinţilor Mucenici Epictet şi Astion, ale Sfinților Stelian, Nectarie, Rafael, Nicolae și Irina, precum şi două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului.
Din anul 2002, Catedrala are statut de mănăstire.

Astăzi este și Ziua Internațională a Dunării.
Aceasta este sărbătorită din anul 2004, la propunerea ţărilor riverane şi sub auspiciile Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Fluviului Dunărea.
Ziua marchează semnarea Convenţiei privind cooperarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a fluviului Dunărea, eveniment care a avut loc pe 29 iunie 1994, la Sofia.

Astazi se implinesc 500 de ani de la redactarea celui mai vechi text romanesc.
Scrisoarea lui Neacşu, cel mai vechi text datat, în limba română, a fost trimisă din Câmpulung Muscel, de către negustorul Neacşu catre judele Braşovului.
Aceasta se referea la mișcările militare ale Otomanilor la Dunăre și trecerea lui Mohammed-Beg prin Țara Românească.
Documentul a fost descoperit în anul 1894 în Arhivele Naționale ale județului Brașov, unde se păstrează și astăzi.

Elevii constănțeni se alătură unui program de colectare selectivă a deșeurilor în școli.
Inspectoratul Școlar Județean Constanța, ASAP România și Primăria Municipiului Constanța au semnat recent un acord de parteneriat privind extinderea națională a programului ASAP.
Acesta urmărește să creeze în școlile din România un model funcțional și eficient de infrastructură logistică și umană pentru colectarea selectivă a deșeurilor în vederea reciclării.
Constanța este al doilea oraș care se alătură la nivel național ASAP.

Angajatorii pot beneficia de un stimulent de 250 de lei pentru fiecare student şi elev angajat în vacanţă.
Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat se suportă de catre angajator din fonduri proprii.
Pentru a beneficia de acordarea stimulentului financiar, angajatorii trebuie să încheie o convenţie cu agenţia pentru ocuparea forţei de muncă judeţeană, în termen de 30 de zile de la data angajării elevilor şi studenţilor.