Știri 28 iunie 2021

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Cu acest prilej, Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va, săvârși în această seară, de la ora 18.00, Taina Sfântului Maslu la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia. Mâine dimineață, de la ora 6.00, ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a apei, urmată de Taina Sfântului Maslu și de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Constanța.
Credincioșii vor putea cinsti părticele din moaștele Sfintilor Apostoli Petru și Pavel, aduse de la biserica Sfântul Haralambie din Constanța.

ANM a emis o informare meteorologica de instabilitate atmosferica și disconfort termic pentru toată tara.
Aceasta este valabila până joi, la ora 21.00.
Astfel, vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi ridicat, la început în sud-vestul și sudul teritoriului, apoi și în celelalte regiuni.
În timpul după-amiezilor și serilor, local în zonele de deal și de munte și pe arii restrânse în restul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25…40 l/mp.

Legea privind cumpărarea vechimii în muncă a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Actul normativ stabileşte cadrul legal pentru completarea stagiului de cotizare de către persoanele care nu au calitatea de pensionar, astfel încât să poată obține acordarea unei pensii pentru limită de vârstă, a unei pensii anticipate ori a unei pensii anticipate parţial.
Cei interesaţi pot să cumpere maxim şase ani de vechime anteriori împlinirii vârstei stardand de pensionare.
Procedura se derulează prin intermediul caselor județene de pensii.
Pentru un an de vechime se va achita suma de cel puțin 6.900 de lei, astfel încât pentru perioada maximă permisă de lege, de 6 ani, suma datorată este 41.400 de lei.

Sistemul de acordare a asistenţei medicale se va schimba de la 1 iulie.
Guvernul a introdus modificări în contractul-cadru pe care Casa Naţională de Asigurări de Sănătate îl poate încheia cu spitalele, medicii şi firmele furnizoare de servicii medicale.
Scopul este un acces mai bun la serviciile medicale de prevenţie, diagnosticare, tratament şi monitorizare a afecţiunilor.
Astfel, se introduce un pachet de prevenţie pentru asiguraţii care au mai mult de 40 de ani şi creşte de trei ori numărul anual al consultaţiilor la domiciliu, decontate.
Este prevăzut şi sistemul prin care bolnavii vor putea să se trateze în spitalele private, iar o parte din bani să fie achitaţi de Casa Natională de Asigurări de Sănătate.

Astăzi începe examenul de bacalaureat cu proba scrisă la Limba și literatura română.
Mâine este programată proba obligatorie a profilului, miercuri se va desfăşura proba la alegere a profilului, iar joi, proba la limba şi literatura maternă.
Conform calendarului, pe 5 iulie vor fi afişate rezultatele înaintea contestaţiilor, până la ora 12.00, iar contestaţiile pot fi depuse, în aceeaşi zi, în intervalul orar 12.00 – 18.00.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 9 iulie.

Se lansează PRIMUL satelit românesc.
Acesta face parte din proiectul EcoRocket, alaturi de o rachetă proiectată și construită integral în România.
Competitia lansata de Comisia Europeană vizează crearea de noi rachete prietenoase cu mediul înconjurător și care să aibă un cost scăzut pentru piața sateliților mici.
Asociatia Romana pentru Cosmonautica (ARCA) pregătește lansarea rachetei de pe Marea Neagră, cu sprijinul logistic la Forțelor Navale Române.
Acest proiect este unul dintre cele mai importante proiecte din istoria țării, iar reușita sa va constitui un pas major înainte pentru dezvoltarea României.

Arderile ilegale de gunoaie ar putea fi sancționate penal cu închisoare.
Ministerul Mediului vrea să înăsprească sancţiunile penale şi contravenţionale pentru depozitarea şi arderile ilegale de deşeuri.
Astfel, arderile de gunoaie fără autorizaţie, ar putea fi sancţionate, cu închisoare de la 1 la 3 ani.
Inspectorii Gărzii de Mediu nu mai pot aplica avertismente, ci direct amenzi. În plus, vor putea suspenda imediat activitatea unei firme care se ocupă cu incinerarea deșeurilor, chiar dacă decizia e contestată în instanță.

Știri 25 iunie 2021

Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la biserica cu hramul Duminica Tuturor Sfinților din cartierul Brătianu, de la ora 8.00.
De la ora 17.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Colilia, așezământ monahal ce are hramul de vară Duminica Tuturor Sfinților.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Tuturor Sfinților la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Duminică, de la ora 8.45, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Duminica Tuturor Sfinților din cartierul Brătianu.
Luni seara, de la ora 18.00, va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica Sfinții Apostoli Petru și Pavel din Medgidia, iar marți dimineață, de la ora 6.00, ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a apei, urmată de Taina Sfântului Maslu și de Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, cu prilejul hramului.

O parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel a sosit la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema.
Aceasta a fost adusa din Sfântul Munte Athos și rămâne spre închinare până miercuri, 30 iunie.
În această perioadă, se oficiaza zilnic Sfânta Liturghie, de la ora 8.30 și Taina Sfântului Maslu, de la ora 17.00.
Totodată, duminică seara, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge sau plasmă.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30-13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Constanța se află sub avertizare de cod galden de caniculă și disconfort termic ridicat.
Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Maximele termice se vor situa, între 29 și 35 de grade, iar nopţile vor fi tropicale, cu temperaturi ce nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.
După-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică se va accentua și se vor semnala averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Medicii de la Ambulanță ne recomandă sa ne protejam de caniculă.
Pentru a nu avea probleme de sănătate trebuie respectate urmatoarele recomandari:
– evitarea expunerii la soare între orele 11.00 şi 17.00
– consumul de 1,5 – 2 litri de apă pe zi,
– consumul de fructe şi legume,
– purtarea de haine uşoare in culori deschise, din bumbac
– purtarea unei pălăriuţe pe cap

Un simpozion dedicat poetului național Mihai Eminescu se va desfășura săptămâna viitoare la Constanța.
Acesta se intitulează “Eminescu în cumpătul vremii: 28 iunie 1883.” și va avea loc luni, de la ora 11.00, în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului.
Vor fi evocate trei mari personalități ale poporului român: Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, și Al. I. Cuza.
Evenimentul va fi prezidat de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iar printre cei care vor lua cuvântul se numără maestrul Ion Cristoiu, actorul Dan Puric, prof. Univ. Dr. Corina Dumitrescu, Conf. Dr. Carmen Cornea, regizorul Enea Dabija, ziariștii Victor Roncea și George Roncea.
De asemenea, în cadrul evenimentului, vor fi lansate mai multe volume dedicate lui Mihai Eminescu.

Astăzi este Ziua Navigatorului.
Sărbătoarea a fost instituită de Organizaţia Maritimă Internaţională, la conferinţa de la Manila, din 2010.
Scopul sărbătoririi acestei zile este de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu.
Conform statisticilor, în ţara noastră există peste 33.000 de brevete şi certificate de navigatori.

Știri 24 iunie 2021

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil binevesteşte preotului Zaharia că soția sa, Elisabeta, va da naştere pruncului Ioan, care va deveni Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, precum şi de momentul propriu zis al naşterii Sfântului şi Marelui Prooroc.
Este denumită popular Drăgaica sau Sânzienele și face parte dintr-o serie de sărbători creştine pe care Biserica Ortodoxă le-a închinat personalităţii Sfântului Ioan Botezătorul, ca: Naşterea, Soborul, Tăierea capului, precum şi cele trei aflări ale cinstitului său cap.
Această sărbătoare se ţine fix cu şase luni înaintea Naşterii Domnului, adică pe 24 iunie deoarece conform mărturiilor biblice, Sfânta Fecioară a rămas însărcinată cu Pruncul Iisus la data când Elisabeta, mama Sfântului Ioan, era însărcinată în luna a şasea.
Deşi are o bază biblică, este atestată de-abia în secolele 4-5, deoarece trebuie să ţinem cont şi de perioada persecuţiilor care nu a permis dezvoltarea creştinismului.
Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește, deoarece ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Ziua de azi aduce aminte de momentul în care moaştele Sfântului au fost aduse de la Cetatea Albă în Suceava, de către domnul Alexandru cel Bun, la data de 24 iunie 1402, şi aşezate în biserica MIRĂUŢILOR, pe atunci catedrală mitropolitană.
Mai târziu, în anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a luat prizonier pe Sfântul Ierarh Dosoftei, precum şi moaştele Sfântului Ioan, care au fost readuse acasă în anul 1783.
La începutul Primului Război Mondial, sfintele moaşte au fost duse la Viena unde au stat până în 1918, când au fost readuse la Suceava.
În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât ca cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava să se facă în toată Patriarhia Română.
Ziua de astăzi este sărbătorită cu mare cinste şi în Arhiepiscopia Sucevei, deoarece este şi hramul catedralei Arhiepiscopale de acolo.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana.
A fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414.
Apoi a venit și a propovăduit creștinismul în provincia romană Sciția Minor și în Dacia Mediteraneană.
De asemenea a întemeiat câteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cântări.
Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Întrebările se trimit numai pe adresa de e-mail radiodobrogea@gmail.com.
Apoi, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

O parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel a sosit la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema.
Aceasta a fost adusa din Sfântul Munte Athos și rămâne spre închinare până miercuri, 30 iunie.
În această perioadă, se oficiaza zilnic Sfânta Liturghie, de la ora 8.30 și Taina Sfântului Maslu, de la ora 17.00.
Totodată, duminică seara, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie.

Un simpozion dedicat poetului național Mihai Eminescu se va desfășura săptămâna viitoare la Constanța.
Acesta se intitulează “Eminescu în cumpătul vremii: 28 iunie 1883.” și va avea loc luni, de la ora 11.00, în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului.
Vor fi evocate trei mari personalități ale poporului român: Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, și Al. I. Cuza.
Evenimentul va fi prezidat de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, iar printre cei care vor lua cuvântul se numără maestrul Ion Cristoiu, actorul Dan Puric, prof. Univ. Dr. Corina Dumitrescu, Conf. Dr. Carmen Cornea, regizorul Enea Dabija, ziariștii Victor Roncea și George Roncea.
De asemenea, în cadrul evenimentului, vor fi lansate mai multe volume dedicate lui Mihai Eminescu.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge sau plasmă.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30-13.00.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Astăzi este Ziua Universală a Iei.
Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
Tema aleasă pentru ediția din acest an este “Natură și meșteșug’’, care își propune sa reflecte relația iei cu natura, de la inspirație, ritualuri și motive, la materie primă și tehnici de realizare.

Știri 23 iunie 2021

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 17.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Vecerniei la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Constanța (zona Brotăcei).
Mâine, ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
De la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

O parte din moaștele Sfântului Apostol Pavel a sosit la biserica Sfântul Haralambie din Constanța, zona Boema.
Aceasta a fost adusa din Sfântul Munte Athos și rămâne spre închinare până miercuri, 30 iunie.
În această perioadă, se oficiaza zilnic Sfânta Liturghie, de la ora 8.30 și Taina Sfântului Maslu, de la ora 17.00.
Totodată, duminică seara, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie.

Un simpozion dedicat poetului național Mihai Eminescu se va desfășura săptămâna viitoare la Constanța.
Acesta se intitulează “Eminescu în cumpătul vremii: 28 iunie 1883.” și va avea loc luni, de la ora 11.00, în Sala Magna a Arhiepiscopiei Tomisului.
Vor fi evocate trei mari personalități ale poporului român: Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu, și Al. I. Cuza.
Printre cei care vor lua cuvântul se numără maestrul Ion Cristoiu, actorul Dan Puric, prof. Univ. Dr. Corina Dumitrescu, Conf. Dr. Carmen Cornea, regizorul Enea Dabija, ziariștii Victor Roncea și George Roncea.
De asemenea, în cadrul evenimentului, vor fi lansate mai multe volume dedicate lui Mihai Eminescu.

Biserica Ortodoxă Română se opune introducerii în programa școlară a unei noi materii legate de educația sexuală.
Potrivit unui comunicat al instituției, există deja materii în programă legată de educația sanitară și sexuală, în contextul dezbaterii din parlament pe proiectul inițiat de USR PLUS legat de educația pentru sănătate.
Biserica Ortodoxă Română spune ca un ghid al OMS prevede predarea unor noțiuni despre masturbare încă de la grupa 0-4 ani.
În țara noastră, numeroase și reprezentative asociaţii din societatea civilă şi-au exprimat îngrijorarea faţă de efectele educaţiei sexuale asupra copiilor.

ANM a emis o avertizare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabila până vineri, inclusiv.
În intervalul menționat valul de căldură va cuprinde treptat toată țara, iar disconfortul termic va fi ridicat.
Maximele termice se vor situa, în general, între 33 și 37 de grade, iar local minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade.

Furtunile de vară pot fi periculoase şi sunt însoţite adesea de descărcări electrice.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă recomandă cetăţenilor ca în timpul unei furtuni să evite duşurile şi sălile de baie, întrucât conductele instalaţiilor pot conduce electricitate.
Totodată, se impune deconectarea aparatelor electronice pentru a nu risca să fie defectate, mai precizează IGSU.