Știri 26 septembrie 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Voievod Neagoe Basarab.
A fost domnitor al Ţării Româneşti între anii 1512 – 1521 şi a rămas în istorie ca unul dintre cei mai darnici şi mai mari ctitori de biserici.
Printre ctitoriile sale se numără celebra Biserică a Mănăstirii Curtea de Argeş, care a şi generat în literatură legenda Meşterului Manole.
A făcut numeroase donaţii către mănăstirile din ţară precum Cotmeana, Cozia, Snagov şi Ostrov, dar şi la cele din străinătate de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim şi de la Muntele Sinai.
Datorită prieteniei sale cu călugărul tipograf Macarie de la Bistriţa, a participat la tipărirea primelor cărţi de cult la noi şi anume Liturghierul din 1508, Octoihul din 1510 şi Tetraevanghelul din 1512.
Totodată a scris şi un testament numit „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie”, o lucrare ce conţine sfaturi administrative şi duhovniceşti ale domnitorului şi care este considerată primul tratat de teologie românească.
Domnitorul român a fost trecut în rândul sfinţilor de către Sfântul Sinod al BOR în anul 2008.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de la ora 7.00, iar de la ora 21.00, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, de la ora 7.45, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Călugăreni, iar de la ora 23.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Năvodari.
Luni, de la ora 9.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia o slujbă de Te Deum la Academia Navală Mircea cel Bătrân, cu prilejul începerii anului universitar.

CRTS Constanța și Primăria Orașului Negru-Vodă organizează o acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura luni, 29 septembrie, la Clubul Pensionarilor între orele 8.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special din grupele 0 și A, care rămân cele mai solicitate în această perioadă.

Prima parcare de tip „Park & Ride” din municipiul Constanța a fost amenajată în cartierul Km 5.
Aceasta se află pe strada Micșunelelor, în fața Secției 4 Poliție.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Luminița Lare, a declarat că sunt aproximativ 500 de locuri de parcare.
Jumătate dintre acestea vor fi folosite de către Secția 4 Poliție pentru activități proprii.

Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază până la 31 martie a fost adoptată de Guvern.
Printre cele 17 alimente de bază se numără pâinea, laptele, untul, ouăle, cartofii, carnea, brânza și fructele proaspete.
Autorităţile susţin că măsura şi-a dovedit în timp utilitatea, în sensul protejării puterii de cumpărare a românilor cu venituri mici şi medii.
O altă hotărâre, aprobată de executiv, permite continuarea programului Alimentaţie sănătoasă în şcoli.

Tichetele în valoare de 50 de lei pentru plata facturilor la energie electrică vor fi acordate până în martie 2026.
Beneficiarii mai pot depune până mâine cereri pentru a obține tichetele pentru lunile iunie și august, iar cele pentru luna septembrie, de săptămâna viitoare.
Acestea pot fi depuse în format electronic sau fizic, la oficiile poştale.

O propunere legislativă care stabilește un preț maxim pentru apa vândută în aeroporturi, gări și stații de metrou a fost depusă la Parlament.
Inițiatorii propun ca prețul pentru sticla de 500 ml de apă îmbuteliată să nu depășească suma de trei lei.
Documentul a fost înregistrat la Senat ca prim for sezizat pentru dezbatere.

Știri 25 septembrie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului, de la ora 21.00.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Stejaru, cu prilejul hramului.

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special din grupele 0 și A, care rămân cele mai solicitate în această perioadă.

ANM a emis o avertizare cod galben de intensificări ale vântului pentru câteva județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă până la ora 21.00.
Astfel, vântul va avea intensificări cu viteze de 50…65 km/h.
Meteorologii au emis totodată și o informare de răcire accentuată pentru toată țara, valabilă până mâine la ora 21.00.
Vremea se va răci accentuat, în nordul și centrul Moldovei, apoi și în celelalte regiuni.
Temperaturile vor fi cu aproximativ 10…15 grade mai scăzute decât în zilele precedente.

Edificarea corpului de spital „Mama și Copilul” din Constanța va intra într-o nouă etapă.
Președintele Consiliului Județean, Florin Mitroi, a anunțat că au fost finalizate lucrările la cota zero pentru noul corp „Mama și Copilul” al Spitalului Județean Constanța, etapă care marchează începerea ridicării suprastructurii clădirii.
Aceasta va cuprinde secțiile de Obstetrică-Ginecologie I și II, Neonatologie, Pediatrie și Chirurgie-Ortopedie Pediatrică.
Proiectul, cu o valoare de 150 de milioane de euro, are ca termen de finalizare luna iunie a anului viitor.

Românii vor avea, în continuare, acces la 17 alimente de bază la prețuri mai mici.
Coaliția de guvernare a decis menținerea plafonării adaosului comercial pentru acestea.
Transpunerea deciziei coaliției urmează să fie făcută rapid de Guvern, astfel încât termenul de 1 octombrie să fie prelungit.
Măsura contribuie la menținerea unor prețuri mai mici la alimente și protejează puterea de cumpărare a românilor cu venituri mici și medii.

Spitalele vor fi obligate să instaleze butoane de panică în fiecare salon.
Prevederea este inclusă într-un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților, ca for decizional.
De asemenea, în unitățile de primiri urgență și secțiile de terapie intensivă, vor fi asigurate sisteme de supraveghere video.
Nerespectarea noilor dispoziții va fi sancționată cu amenzi de până la 30.000 de lei.

Mamele care au profesia de avocat își vor putea continua sau relua activitatea concomitent cu dreptul de a primi ajutorul pentru creșterea copilului.
Așa prevede un proiect legislativ adoptat de deputați.
Modificarea vine să corecteze legislația actuală care prevede întreruperea activității pentru a beneficia de sprijinul financiar.
Camera Deputaților este for decizional în acest caz, iar documentul va fi trimis președintelui pentru promulgare.

Știri 24 septembrie 2025

Arhiepiscopia Tomisului organizează evenimentul intitulat “Cununia de Aur”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la 1 octombrie.
Acesta este dedicat celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, anul curent.
Slujba va fi oficiată de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mâine, de la ora 11.30, la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de un prânz festiv.

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special din grupele 0 și A, care rămân cele mai solicitate în această perioadă.

Consumatorii vulnerabili pot utiliza voucherele acordate de Guvern pentru plata facturilor la energie electrică.
Potrivit Ministerului Muncii, până acum au fost depuse 750.000 de cereri, iar pentru 450.000 dintre acestea au fost deja emise tichetele în valoare de 50 de lei.
Beneficiarii sunt persoanele singure cu venit sub 1.940 de lei şi familiile cu venit pe fiecare membru, de maxim 1.784 de lei.
Cererile se pot depune în continuare online, la oficiile poştale sau la primării.

Contractul pentru reabilitarea malurilor lacului Tăbăcărie a fost semnat de Primarul municipiului Constanța.
Vergil Chițac a precizat că lucrările vizează consolidarea malurilor și refacerea zonelor de promenadă și a trotuarelor.
De asemenea, se dorește amplasarea unui podeț pietonal suspendat, care va oferi o nouă legătură între zonele lacului, creșterea atractivității parcului și a împrejurimilor și crearea unui pol de interes pentru activități de petrecere a timpului liber.
Municipalitatea a mai transmis că lucrările vor fi executate pe o suprafață de aproape 15.000 de mp, împărțită pe 4 tronsoane, cu respectarea normelor de siguranță și de protecție a mediului.

Senatul a adoptat în calitate de prim for sesizat o propunere legislativă care stabilește garanții pentru persoanele ale căror date sunt prelucrate.
Legea protejează drepturile constituționale ale cetățenilor și interzice prelucrarea acestor informații în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate, cu excepțiile prevăzute expres de lege.
De asemenea, proiectul permite reprezentanților Jandarmeriei, Poliției de Frontieră și celor din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență să filmeze în spațiul public persoane fără consimțământul acestora, dacă există motive întemeiate că, prin informațiile obținute, pot fi evitate diverse infracțiuni.

Părinții care pleacă la muncă în străinătate trebuie să anunțe, la direcțiile de asistență socială, în grija cui îi lasă pe copii.
Potrivit șefei de serviciu din cadrul DGAS Constanța, Elena Zglobiu, numărul cazurilor este subraportat, iar copiii rămași acasă sunt privați de ajutorul specialiștilor pentru a depăși trauma absenței părinților.
Specialiștii DGAS Constanța iși dorec să vină în sprijinul copiilor, pentru a-i ajuta cu sfaturi, idei, sau cu informații care le pot face viața mai ușoară atât copiilor, cât și celor care au grijă de ei.

Băuturile influenţează în mod direct sănătatea dentară.
Potrivit specialiștilor, efectele negative nu se limitează doar la sucurile carbogazoase, ci și la apa minerală cu arome, chiar şi fără zahăr, care creează o aciditate ce în timp erodează smalţul.
De asemenea, sucurile de fructe, inclusiv cele naturale, băuturile pentru sportivi sau cafeaua rece au acizi şi zaharuri care consumate des şi în cantităţi mari, favorizează cariile.
Pentru a preveni deteriorarea dinţilor şi apariţia cariilor, specialiştii recomandă limitarea acestor băuturi şi igienizarea imediată a cavităţii bucale după consum.

Știri 23 septembrie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
Apoi, va rosti un cuvânt de învățătură.

Arhiepiscopia Tomisului organizează evenimentul intitulat “Cununia de Aur”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la 1 octombrie.
Acesta este dedicat celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, anul curent.
Slujba va fi oficiată de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, joi, 25 septembrie, de la ora 11.30, la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de un prânz festiv.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă timp de 20 de ore.
RAJA va sista furnizarea apei din această noapte, de la ora 22.00 până mâine, la ora 18.00.
Vor fi afectați consumatorii din zonele Badea Cârțan, Anadalchioi,
perimetrul delimitat de străzile Soveja – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Suceava și Adamclisi,
Bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan și Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona delimitată de bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga.

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special din grupele 0 și A, care rămân cele mai solicitate în această perioadă.

Traseul liniei 100(100M) s-a modificat în zona Gării Constanța.
Autobuzele nu mai circulă pe bd. Ferdinand.
Acestea continuă traseul pe bd. 1 Decembrie 1918 până la str. Theodor Burada unde virează la dreapta şi apoi la stânga pe str. Gării.
La plecarea din Cap Linie Gară autobuzele virează la dreapta pe str. Theodor Burada şi apoi stânga pe Bd. 1 Decembrie 1918 urmând traseul obișnuit.
Stațiile de pe linia 100(100M) rămân nemodificate.

Lipsa de vitamina D în organism afectează peste jumătate din populaţia României.
Potrivit specialiştilor, pe lângă alimentaţia bogată în peşte gras, lapte şi cereale există suplimente care ajută corpul să producă acest tip de vitamină.
Deficitul sever de vitamina D este o cauză de osteoporoză, în special la persoanele vârstnice, la care expunerea la soare este extrem de limitată, iar corectarea lui se face mai ales prin suplimente.
Această vitamină acționează nu doar asupra oaselor, ci și asupra glandelor endocrine, sistemul cardiovascular, imunitar și nervos.

România lansează patru ghiduri anti-bullying pentru toți cei implicați în educație.
Acestea sunt dedicate prevenirii, gestionării şi intervenţiei în cazurile de bullying din unităţile de învăţământ și au fost lansate în cadrul unui eveniment organizat la Comisia de învăţământ de la Camera Deputaţilor.
Ghidurile sunt adresate copiilor, părinţilor, profesorilor şi structurilor statului.
Materialele pun accent pe recunoaşterea timpurie a comportamentelor abuzive, modalităţi de intervenţie eficiente şi paşi clari pentru construirea unui climat educaţional sigur şi incluziv.

Știri 22 septembrie 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, mitropolitul Moldovei.
S-a născut în prima jumătate a secolului al 17-lea şi s-a călugărit de tânăr la Mânăstirea Bogdana.
În anul 1670 a fost hirotonit episcop de Rădăuţi, iar un an mai târziu a fost ales episcop al Romanului, după care, în anul 1674 a devenit mitropolit al Moldovei.
Retras în sudul Moldovei, Sfântul Teodosie s-a îngrijit de construirea Mânăstirii Brazi, unde în anul 1694 a fost decapitat, după ce a refuzat să predea tătarilor odoarele bisericii.
Sfântul Sinod al Bisericii noastre l-a canonizat în anul 2003 şi este considerat patronul spiritual al Vrancei.

Astăzi este Ziua mersului fără mașini.
Aceasta este celebrată la inițiativa Comisiei Europene din anul 1999.
Astfel, Ziua europeană fără mașini s-a transformat în Ziua mondială fără mașini, datorită extinderii la nivel mondial.
Scopul imediat este descurajarea, pe cât posibil, a circulației cu automobilul personal sau de serviciu, în favoarea deplasării cu bicicleta, a mersului pe jos ori a transportului în comun.
Ziua a fost celebrată pentru prima oară și în Constanța la Palatul Copiilor.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă timp de 20 de ore.
RAJA va sista furnizarea apei de mâine, de la ora 22.00 până miercuri, la ora 18.00.
Vor fi afectați consumatorii din zonele Badea Cârțan, Anadalchioi, perimetrul delimitat de străzile Soveja – bulevardul Alexandru Lăpușneanu – Suceava și Adamclisi, Bulevardul Tomis, pe tronsonul cuprins între bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Petru Vulcan și Bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona delimitată de bulevardul Tomis și strada Nicolae Iorga.

Termocentrale Constanța începe astăzi efectuarea probelor la rece.
Procedura presupune umplerea instalațiilor proprii, în vederea verificării etanșeității acestora, astfel încât furnizarea agentului termic să se facă în condiții bune.
Reprezentanții societății îi roagă pe beneficiari să verifice starea instalațiilor din interiorul imobilelor, pentru a preveni producerea de inundații.

Studenții posesori de Carte Electronică de Identitate sunt obligați să prezinte adeverință privind domiciliul pentru bilete de tren reduse.
Aceasta se obține de la Direcția Generală pentru Evidența Populației.
Ghișeele CFR Călători nu au fost deocamdată dotate cu cititoare pentru CIP-uri, ceea ce face imposibilă verificarea adresei de domiciliu direct din documentul electronic.
Potrivit legii, studenții beneficiază de o reducere de 90% pe transportul feroviar, la clasa a II-a, pentru toate categoriile de trenuri doar pentru rutele dintre localitățile de domiciliu și cea în care se află facultatea la care sunt înscriși.

Indemnizațiile de șomaj au fost reduse cu 10%.
Măsura vine ca urmare a deciziei Guvernului de a impune plata asigurării sociale de sănătate pentru aceste venituri.
Precizarea vine în urma numeroaselor sesizări de la beneficiari, nemulțumiți că au primit sume mai mici decât se așteptau pentru ajutorul de șomaj.
În județul Constanța, sunt înregistrați aproximativ 1.200 de șomeri indemnizați, iar în județul Tulcea, circa 600.

Guvernul a diminuat de la 5 milioane la 3,5 milioane numărul cărţilor electronice de identitate care ar urma să fie eliberate în perioada de implementare a PNRR.
Decizia a fost luată în contextul în care Executivul a adoptat mai multe memorandumuri prin care au fost stabilite proiectele ce vor beneficia în continuare de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.
Până la 15 septembrie au fost emise peste 500.000 de cărţi electronice de identitate, potrivit Executivului.

Știri 19 septembrie 2025

Mănăstirea Văcăreștii Noi organizează un simpozion național.
Tema o constituie “Adevăr și mărturisire: repere axiologice în orizontul incertitudinii contemporane” și se va desfășura mâine, între orele 09.00 și 18.00.
Evenimentul reunește experți, profesori și cercetători de prestigiu din domeniile filosofiei, teologiei și istoriei, printre care Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru, Conf. Univ. Dr. Ioan Dura, de la Facultatea de Teologie, din cadrul Universității Ovidius, Pr. Conf. Univ. Dr. Cezar-Paul Hârlăoanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Prof. Univ. Dr. Cristian Iftode de la Facultatea de Filosofie, din cadrul Universității din București, avocat Antonie Popescu din cadrul Baroului București și alții.
Simpozionul propune o explorare interdisciplinară a modului în care adevărul și mărturisirea reprezintă repere axiologice fundamentale în edificarea de sine în perspectiva mântuirii.

Arhiepiscopia Tomisului organizează evenimentul intitulat “Cununia de Aur”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la 1 octombrie.
Acesta este dedicat celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, anul curent.
Slujba va fi oficiată de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, joi, 25 septembrie, de la ora 11.30, la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de un prânz festiv.
Înscrierile se fac până luni, 22 septembrie, pe Whatsapp, la numărul de telefon 0722.826.177 sau pot fi trimise cererile scrise împreună cu certificatul de căsătorie și cărțile de identitate ale soților la adresa de e-mail: arhiepiscopiatomisului_social@yahoo.com.

Cererile pentru ajutorul la plata facturii de energie electrică pentru iulie și august trebuie depuse până pe 27 septembrie.
Până în prezent, în județul Constanța au fost depuse aproximativ 10.000 de cereri, iar în județul Tulcea – 5.000.
Sprijinul se acordă pentru persoanele singure, cu un venit lunar de maxim 1.240 de lei și pentru familiile cu un venit net lunar pe membru de familie de maxim 1.784 de lei.

În județul Constanța au fost montate cinci defibrilatoare semi-automate instalate în locuri publice.
Acestea sunt destinate utilizării de către persoane fără pregătire medicală, pentru acordarea primului ajutor prin efectuarea manevrelor de resuscitare și, acolo unde este disponibil, se folosește un defibrilator pentru a livra un șoc până la sosirea echipajelor medicale de urgență.
Printre locațiile care au deja montat un defibrilator se regăsesc: în Municipiul Constanța, la Delfinariu, în Mangalia, la Casa Căsătoriilor, în Medgidia, la Poliția Locală, în localitatea Valu lui Traian, la Poliția Locală și în localitatea Năvodari, la Primărie.

Primăria Constanța continuă programul de dotare a unităților de învățământ preuniversitar cu mobilier școlar, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație.
Beneficiari direcți sunt 68 de unități de învățământ de stat, inclusiv Palatul Copiilor și Clubul Sportiv Școlar Constanța, care acoperă nivelurile preșcolar, primar, gimnazial, profesional și liceal.
Primele livrări au început deja în școlile din municipiu, iar distribuția va continua etapizat până la termenul stabilit, astfel încât în noul an școlar elevii și cadrele didactice să beneficieze de condiții moderne pentru studiu și predare.
Proiectul este finanțat din fonduri europene și are o valoare totală de peste 78 de milioane de lei.

Studenții anunţă proteste în toată ţara pe 29 septembrie, când începe anul universitar.
Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România a transmis într-un comunicat că studenţii nu sunt de acord cu măsurile de austeritate adoptate anul acesta, care au dus la diminuarea fondului de burse şi la eliminarea anumitor reduceri la transportul local şi feroviar.
Liderii ANOSR atrag atenția că mulţi studenţi ar putea abandona studiile în acest an universitar.

O platformă online dedicată persoanelor diagnosticate cu cancer şi familiilor acestora a fost lansată de două companii din domeniu.
Intitulată OncoRCP, platforma îşi propune să sprijine comunicarea dintre pacienţii oncologici şi medici şi oferă acces gratuit la materiale videoeducative, podcast, clipuri video şi resurse educaţionale.
Programul are susţinerea Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila din Bucureşti, a Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer şi a Coaliţiei Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice.
În România în fiecare zi sunt depisate peste 95.000 de cazuri noi de cancer şi aproape 54.000 de oameni care suferă de această maladie îşi pierd viaţa.

Știri 18 septembrie 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea.
A fost un propovăduitor al Evangheliei apreciat, atât de popor, cât și de intelectualitate, la jumătatea secolului trecut.
Sfântul Preot Mucenic Ilarion Felea s-a născut la 21 martie 1903, în comuna Valea Bradului, județul Hunedoara, unde tatăl său era preot.
La 29 iulie 1927, a fost hirotonit preot în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.
Profesor la Academia Teologică din Arad, a scris multe lucrări teologice, cea mai importantă fiind “Spre Tabor”, lucrare pe care părintele Iustin Pârvu o consideră „cea mai bună operă a Ortodoxiei românești de până acum”.
Ilarion Felea s-a mutat la Domnul, în închisoarea de la Aiud, la data de 18 septembrie 1961, după aproape trei ani de temniță din cei douăzeci la care fusese condamnat, suspectat de o posibilă activitate legionară.

Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru, va oficia de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
După slujbă, va rosti un cuvânt de învățătură.

Mănăstirea Văcăreștii Noi organizează un simpozion național.
Tema o constituie “Adevăr și mărturisire: repere axiologice în orizontul incertitudinii contemporane” și se va desfășura sâmbătă, 20 septembrie, între orele 09.00 și 18.00.
Evenimentul reunește experți, profesori și cercetători de prestigiu din domeniile filosofiei, teologiei și istoriei, printre care Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, vicepreședintele Academiei Române, Mircea Dumitru, Conf. Univ. Dr. Ioan Dura, de la Facultatea de Teologie, din cadrul Universității Ovidius, Pr. Conf. Univ. Dr. Cezar-Paul Hârlăoanu, Decanul Facultății de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae”, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Prof. Univ. Dr. Cristian Iftode de la Facultatea de Filosofie, din cadrul Universității din București, avocat Antonie Popescu din cadrul Baroului București și alții.
Simpozionul propune o explorare interdisciplinară a modului în care adevărul și mărturisirea reprezintă repere axiologice fundamentale în edificarea de sine în perspectiva mântuirii.

Actorul Dan Puric revine la Constanța.
Acesta va susține conferința cu tema: “Educația care dă viață vs. Educația care ucide”, astăzi, de la ora 18.00, în sala mică a Casei de Cultură.
Invitat special va fi Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În cadrul evenimentului, va fi lansat volumul intitulat “Teantropia – metodica predării științelor în școală”, semnat de Protosinghel Gamaliel Sima.
Intrarea va fi liberă.

Arhiepiscopia Tomisului organizează evenimentul intitulat “Cununia de Aur”, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită la 1 octombrie.
Acesta este dedicat celor care împlinesc 50 de ani de căsătorie, anul curent.
Slujba va fi oficiată de Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, joi, 25 septembrie, de la ora 11.30, la Catedrala arhiepiscopală “Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, urmată de un prânz festiv.
Înscrierile se fac până pe 22 septembrie, pe Whatsapp, la numărul de telefon 0722.826.177 sau pot fi trimise cererile scrise împreună cu certificatul de căsătorie și cărțile de identitate ale soților la adresa de e-mail: arhiepiscopiatomisului_social@yahoo.com.

Constanța se află printre județele cu cel mai mare deficit de lucrători din țară.
Așa arată ultima raportare a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, unde județul nostru are cu aproape 1.900 de locuri de muncă libere, alături de Timișoara și Bihor.
În afara Bucureștiului, unde sunt neocupate peste 8.000 de job-uri, situația cea mai dificilă pentru angajatori se înregistrează în Cluj, unde 3.500 de locuri de muncă sunt libere.
Județul Tulcea se situează la polul opus al clasamentului, cu mai puțin de 400 de posturi libere.

De la 1 octombrie, REGES Online devine obligatoriu, iar sistemul REVISAL va fi dezactivat.
Angajatorii riscă amenzi de zeci de mii de lei, dacă nu se înscriu la timp și dacă nu completează toate informațiile despre angajați, în noul registru de evidență a salariaților, denumit REGES Online.
Pentru angajați, acesta va permite acces instantaneu la toate informațiile din relația cu angajatorul.
În prezent, mai puțin de jumătate dintre operatorii economici din județele Constanța și Tulcea au făcut trecerea la REGES Online.
Reprezentanții ITM atrag atenția că amenzile pot ajunge și la 20.000 de lei, pentru cei care nu se conformează.