Știri 8 iulie 2021

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul.
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată.
El a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel, ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 17.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea.
Întrebările se trimit numai pe emailul radiodobrogea@gmail.com.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Biserica Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează cea de a patra ediție a concertului caritabil de vară.
Acesta se va desfășura astăzi, de la orele 19.00 în curtea bisericii de lemn din parcul Tabacariei, unde va fi prezent și IPS Teodosie.
Concertul va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis.
Evenimentul este organizat pentru ajutorarea unui copil de 7 ani cu probleme de sănătate.

Autoritățile vor ca cei care prestează contra-cost activități casnice să nu mai muncească la negru și să poată avea beneficii sociale, cum ar fi pensie sau asigurare de sănătate.
Este vorba despre persoanele care lucrează ca șoferi personali, grădinari, bucătari sau îngrijitori.
Plata acestora se va face prin tichete tipărite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.
Tichetele, cu valoare nominală de 15 lei fiecare, vor fi cumpărate de angajator sau orice persoană fizică ce beneficiază de muncile casnice și transmise către cel care prestează activitățile.

Primul autobuz 100% electric produs în România va fi testat, timp de două săptămâni, în municipiul Făgăraş.
Acesta este cel de-al treilea oraş în care ajunge programul de testare.
Prototipul de autobuz electric românesc a mai fost în probe la Oradea şi Brăila.
Acesta a fost lansat oficial pe piaţa din România în 13 mai şi are omologare europeană.
Este dotat cu internet wireless, prize USB și monitor cu memorie externă portabilă pentru diferite proiecţii multimedia.

Consumatorii casnici care nu au încheiat un nou contract de furnizare a energiei electrice până la 1 iulie o pot face și în continuare.
Ei au intrat pe tariful universal, care presupune că vor primi în continuare energie de la vechiul furnizor la un preț mai mare decât cel din piața liberă.
Expertul în energie Silvia Vlăsceanu a declarat că în orice moment consumatorii pot trece la piața liberă, semnând un nou contract cu un furnizor de energie.

În SUA a fost aprobat un nou medicament împotriva bolii Alzheimer.
Timp de aproape două decenii nu a mai fost descoperit nici un tratament inovativ pentru afecțiune de care suferă mai mult de 30 de milioane de oameni la nivel global, majoritatea cu vârste peste 65 de ani.
Medicamentul denumit Aducanumab acționează direct asupra cauzei bolii, și anume acumulările de proteine amiloide care se formează în creier.

Știri 7 iulie 2021

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Cu acest prilej, Ips Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris din jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 17.00, ierarhul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Biserica Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează cea de a patra ediție a concertului caritabil de vară.
Acesta se va desfășura mâine, de la orele 19.00 în curtea bisericii de lemn din parcul Tabacariei, unde va fi prezent și IPS Teodosie.
Concertul va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis.
Evenimentul este organizat pentru ajutorarea unui copil de 7 ani cu probleme de sănătate.

ANM a emis o informare meteorologica de caniculă și disconfort termic pentru toată tara.
Aceasta este valabila până duminică, inclusiv.
Valul de căldură se va intensifica în regiunile vestice și sud-vestice, unde va fi caniculă și disconfort termic accentuat.
În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, îndeosebi în sud.

Pâinea s-ar putea scumpi peste câteva luni.
Patronii din industria de morărit și panificație reclamă că plătesc mai mult pentru gaze naturale, energie electrică și pentru materia primă.
Grâul de panificație e mai puțin și mai scump ca în alți ani, din cauza ploilor abundente care au redus calitatea recoltelor, spun fermierii.
Prețurile acestor produse au crescut deja în medie cu peste 4%, față de perioada similară a anului trecut, după cum reiese din statistici.

Proiectul România Educată propune ca liceele unde concurența este mare să organizeze un examen de admitere înaintea evaluării naționale.
Locurile rămase libere ar urma să se ocupe în funcție de notele de la evaluare.
Schimbări sunt propuse și pentru bacalaureat.
Se ia în calcul varianta unui examen unic, pe model PISA, pentru toate ramurile învățământului, teoretic, vocațional și profesional.
Măsura, spun autoritățțile, ar deschide calea studiilor universitare și elevilor de la școala profesională de trei ani.

Înscrierea în clasa a IX-a se face până în 22 iulie.
Ministerul Educaţiei a publicat listele cu specializările, liceele şi şcolile din judeţe, precum şi numărul de locuri disponibile pentru admiterea din acest an.
Completarea fişelor de înscriere în clasa a IX-a va avea loc în perioada 16-22 iulie, iar părinţii trebuie să îşi anunţe intenţia de depunere a dosarului, prin telefon sau e-mail, în prima zi prevăzută în calendar pentru această etapă, pentru a fi realizata o planificare.
Repartizarea în licee are loc pe 24 iulie.

O nouă campanie de înşelătorii online prin metodă phishing, propagată prin intermediul unui e-mail, în ultimele zile, vizează clienții unor bănci din România, avertizează CERT-RO.
Clienții primesc un mesaj care pare că vine din partea băncii, pentru actualizarea datelor personale.
Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică îi îndeamnă pe cei care primesc astfel de mesaje să nu acceseze link-urile oferite.

Știri 6 iulie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului, Sfinții Epictet și Astion, de la ora 8.15.
Joi, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris din jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Biserica Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează cea de a patra ediție a concertului caritabil de vară.
Acesta se va desfășura joi, de la orele 19.00 în curtea bisericii de lemn din parcul Tabacariei, unde va fi prezent și IPS Teodosie.
Concertul va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis.
Evenimentul este organizat pentru ajutorarea unui copil de 7 ani cu probleme de sănătate.

Un volum dedicat părintelui Galeriu va fi lansat la Constanța.
Acesra se intitulează “Părintele Galeriu – Cuvinte de învățătură”.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 18.00, la Curtea Brancoveneasca, sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

CRTS Constanța și Protoieria Medgidia organizează o campanie de donare de sânge.
Astfel, mâine, o echipa mobila a Centrului se va deplasa la sediul Protoieriei Medgidia, unde sunt așteptate sa doneze 50 de persoane, în intervalul orar 7.30 – 13.30.
Coordonatorul acțiunii este părintele Constantin Romaniuc.

Biserica Ortodoxă Română a canonizat 152 de sfinţi.
Acestia au fost alesi ca model de vieţuire creştină într-un răstimp de şaptezeci de ani.
Declarațiile aparțin Prea Fericitului Părinte Patriarh Daniel.
Majoritatea sfinţilor au fost mai întâi cinstiţi de popor care a simţit lucrarea harului Dumnezeiesc, iar Biserica a confirmat această sfinţenie pe care Dumnezeu a dăruit-o sfinţilor şi pe care poporul a simţit-o duhovniceşte.
Practic, a spus Patriarhul României, Biserica constată sfinţenia unor oameni şi o mărturiseşte, o face cunoscut în mod public.

TVA-ul va fi perceput pentru toate bunurile care intră în UE.
Noile norme privind taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru cumpărăturile online a intrat în vigoare pe 1 iulie.
In acest mod se asigura condiţii de concurenţă echitabile pentru toate societăţile si simplificarea comerţului electronic transfrontalier.
Noile norme vor afecta vânzătorii şi platformele online, atât din interiorul, cât şi din afara UE, operatorii poştali şi curierii, administraţiile vamale şi fiscale, precum şi consumatorii.

Directorii şcolilor nu mai sunt numiţi de inspectoratele şcolare.
Astfel, potrivit unui proiect adoptat de Senat, directorii de școli trebuie să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale unităților de învățământ, nu de inspectoratele școlare.
Dacă funcția de director sau director adjunct e vacantată, conducerea interimară e preluată de un cadru didactic titular până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de finalul anului şcolar.
Senatul este for decizional în acest caz.

Știri 5 iulie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această noapte, de la ora 23.00, Sf. Liturghie la mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, județul Suceava.
Miercuri, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului, Sfinții Epictet și Astion, de la ora 8.15.
Joi, va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Halmyris din jud. Tulcea.
Apoi, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.

Biserica Sf. Mare Mc. Mina din Constanța organizează cea de a patra ediție a concertului caritabil de vară.
Acesta se va desfășura joi, de la orele 19.00 în curtea bisericii de lemn din parcul Tabacariei, unde va fi prezent și IPS Teodosie.
Concertul va fi susținut de Corala Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului și Taraful Muzica Divertis.
Evenimentul este organizat pentru ajutorarea unui copil de 7 ani cu probleme de sănătate.

Un volum dedicat părintelui Galeriu va fi lansat la Constanța.
Acesta se intitulează “Părintele Galeriu – Cuvinte de învățătură”.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 18.00, la Curtea Brancoveneasca, sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

CRTS Constanța și Protoieria Medgidia organizează o campanie de donare de sânge.
Astfel, miercuri, o echipa mobila a Centrului se va deplasa la sediul Protoieriei Medgidia, unde sunt așteptate sa doneze 50 de persoane, în intervalul orar 7.30 – 13.30.
Coordonatorul acțiunii este părintele Constantin Romaniuc.

Românii care au credite în lei vor da mai puțini bani la bancă, cel puțin până în toamnă.
Indicele în baza căruia se calculează dobânda a fost stabilit de BNR la 1,25%. Spre exemplu, pentru un împrumut de 250.000 de lei luat pe o perioadă de 25 de ani, rata creditului scade cu 55 de lei.
Practic, românii cu credite în lei vor avea dobânzi mai mici și vor plăti rate mai ușor de suportat.

Articolele din plastic de unică folosință au fost interzise de sâmbătă în toată Uniunea Europeană.
Interzicerea articolelor din plastic, măsură cerută de o directivă europeană, nu a fost încă transpusă în legislația din România.
Fiecare stat membru a avut 2 ani la dispoziție să transpună directiva în propria legislație.
La raft, în toată Uniunea Europeană, aceste produse vor fi comercializate încă 12 luni, pentru că există stocuri, dar nu vor mai fi produse sau importate.

Guvernul a decis înființarea Gărzii Forestiere Naționale.
Potrivit Ministerului Mediului, măsura va ajuta la obținerea unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracționalității de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri și la întărirea capacității de control și monitorizare a fondului forestier.
Una dintre atribuțiile Gărzii Forestiere Naționale se referă la controlarea traseului pe care îl au materialele lemnoase.