Știri 10 mai 2021

Astăzi este Ziua Regalității în România.
Data de 10 Mai marchează trei momente importante din istoriografia României: începutul domniei lui Carol I, Independenţa de stat şi încoronarea primului rege al ţării.
Parlamentul, Președintele României, Guvernul și celelalte autorități publice centrale și locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.
Proiectul legislativ privind instituirea acestei sărbători a fost adoptat de Camera Deputaților, pe 22 aprilie 2015.

Elevii din clasele terminale de gimnaziu şi de liceu s-au întors de astăzi, fizic la cursuri, indiferent de rata locală de infectare cu coronavirus.
Săptămâna aceasta încep şi evaluările intermediare ale elevilor din învăţământul primar şi gimnazial.
Miercuri, cei de clasa a VI-a susţin proba de limba şi comunicare, iar joi, pe cea de matematică şi ştiinţe ale naturii.
Săptămâna viitoare, între 18 şi 20 mai, copiii din clasa a IV-a au programate probele de limba română, matematică şi, în cazul minorităţilor, de limba maternă, iar între 25 şi 28 mai elevii claselor a II-a susţin probele de scris, citit şi socotit.

Liderii Uniunii Europene au adoptat Declarația de la Porto.
Acest pilon este compus din 20 de principii asupra egalității de șanse, accesului pe piața muncii și protecției sociale.
Ele au fost adoptate acum patru ani, iar Comisia a prezentat în martie un plan de acțiune cu trei obiective concrete: creșterea ratei ocupării forței de muncă la 78%, instruirea anuală a cel puțin 60% dintre adulți și reducerea cu 15 milioane a numărului de persoane cu risc de sărăcie sau excluziune socială.
La unul din cele 13 puncte ale Declaraţiei de la Porto, liderii europeni spun că pe măsură ce Europa se redresează după pandemie, se va trece cu prioritate de la protejarea la crearea de locuri de muncă de o calitate superioară.

Planetele Venus şi Mercur se văd cu ochiul liber toată luna mai.
În primele 20 de zile ale lunii cel mai bine se vede planeta Mercur, potrivit specialiştilor de la Observatorul Astronomic din Bucureşti.
Venus se observă mai greu la începutul lunii, dar din ce în ce mai bine spre sfârşitul ei şi rămâne pe cer pe tot parcursul verii şi toamnei.
Este mai strălucitoare decât Mercur şi se vede în aceeaşi regiune de cer cu aceasta, înspre vest.

O nouă tranşă de aproape 700.000 de noi doze de vaccin Pfizer sosește astăzi în România.
Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană şi vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
La Centrul Regional de Depozitare Constanţa vor fi aduse 93.600 doze.

Organizația Salvați Copiii propune o lună de educație remedială în timpul verii, în special în comunitățile sărace.
De asemenea, sunt propuse și soluții de creștere a siguranței elevilor în școli.
În plus, ca variante suplimentare, sunt introducerea testelor salivare rapide în școli pentru prevenirea apariției de focare COIVD și intensificarea programului național de vaccinare a cadrelor didactice și a personalului auxiliar.
Peste 600 de mii de copii nu au avut acces la educație în perioada pandemiei.

Sezonul turistic extern în Italia și Grecia se redeschide de la mijlocul acestei luni pentru anumite categorii de vizitatori.
Premierul Italiei s-a referit la un pașaport verde italian care ar permite deplasarea între regiuni pentru turiști, o variantă a certificatului Covid al UE, anunțat pentru iunie-iulie.
Și Grecia anunță redeschiderea oficială a sezonului turistic pe 15 mai, unde plajele sunt amenajate, cu umbrele amplasate la o distanță de 4 metri.
În Grecia, obligația carantinării persoanelor din Europa sau SUA a fost ridicată de 10 zile.
Autoritățile aplică însă o strategie în etape privind relaxarea activităților din turism, culturale și de divertisment.

Știri 7 mai 2021

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel Mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.00.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Apostol Toma, tot la Catedrală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului și va participa la Sf. Liturghie oficiată la Catedrala “Învierea Domnului” din Caransebeș.

Parohia Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar organizează concertul pascal “Lumina lui Hristos luminează tuturor”.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 18.00, unde va fi prezent și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Își vor da concursul Corul Sf. Ignatie Teoforul din Murfatlar și Corul “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
În cadrul evenimentului vor avea loc și o lansare de CD cu pricesne interpretate de cântărețul bisericesc Florin Postolache și o expoziție de icoane pictate pe sticla.

Catedrala Mântuirii Neamului a intrat în Cartea Recordurilor.
Aceasta deține cel mai mare iconostas din lume, cu o lungime de 23,8 m și o înălțime de 17,1 m, record confirmat de Academia Recordurilor Mondiale.
Iconostasul cuprinde 45 de icoane realizate în stil bizantin din mozaic aşezate pe patru registre, insumand pe ambele parti 800 de metri pătraţi.
Academia Recordurilor Mondiale menţionează că, după ce catedrala va fi pictată integral, va deţine cea mai mare colecţie interioară de picturi în mozaic.

Poliţa RCA este obligatorie şi pentru maşinile care nu circulă.
Curtea de Justiţie a UE a decis că polița RCA este obligatorie atâta timp cât mașina nu a fost radiată din circulație, chiar dacă autoturismul este nefuncțional.
Decizia este valabila atunci când vehiculul în cauză este înmatriculat într-un stat membru UE și nu a fost retras în mod legal din circulație.

De la 1 iunie, pe plaja nu va mai fi obligatorie purtarea măştii de protecţie.
Este una dintre măsurile de relaxare anunţate de catre autorităţi.
Premierul Florin Cîțu a discutat cu reprezentanţii HoReCa despre condițiile ce vor trebui respectate în această vară, pe litoral.
A două etapă de relaxare va fi în jur de 1 august, dacă rata de vaccinare în rândul populaţiei va creşte.
Tot atunci ar putea avea loc şi festivalul Neversea.

Mașinile Google s-au întors în România.
În următoarele șase luni cele mai importante zone din România vor fi strabatute de mașinile Google pentru actualizarea hărților Google Maps.
Pe fiecare dintre mașini este montată o cameră care captează imagini de jur împrejur, la 360 de grade și filmulete cu ajutorul cărora pot naviga utilizatorii aplicației.
In România, două treimi dintre utilizatorii de internet folosesc Google Maps în fiecare lună.

Știri 6 mai 2021

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Izvorul Tamaduirii.
Cu acest prilej, astăzi, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei și a sfințirii apei, la mănăstirea Crucea din jud. Constanța, de la ora 19.00.
Totodată, de la ora 17.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea, iar de la ora 22.00 va oficia slujba acatistului Izvorului Tamaduirii si al Sfantului Cuvios Efrem cel Nou, in Catedrala Arhiepiscopală.
Mâine, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9.00, iar de la ora 12.00 va merge la Izvorul tamaduitor din apropierea mănăstirii, unde va oficia slujba de sfințire a apei.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului și va participa la Sf. Liturghie oficiată la Catedrala “Învierea Domnului” din Caransebeș.

Parohia Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar organizează concertul pascal “Lumina lui Hristos luminează tuturor”.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.00, unde va fi prezent și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Își vor da concursul Corul Sf. Ignatie Teoforul din Murfatlar și Corul “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
În cadrul evenimentului vor avea loc: o lansare de CD cu pricesne interpretate de cântărețul bisericesc Florin Postolache și o expoziție de icoane pictate pe sticla.

Traseul liniei 14 este deviat.
Măsura a fost luată în contextul lucrărilor efectuate de RAJA la canalul colector menajer de pe strada Unirii.
Pe toată perioada lucrărilor, traseul liniei 14 va fi deviat pe sensul de mers spre mall Vivo, astfel: b-dul Mamaia – str. Zorelelor – str. Unirii.

28 de străzi din municipiul Constanța au devenit cu sens unic.
Printre acestea se numără străzile Dragoslavele, Ciprian Porumbescu, Războieni, Maramureș, Farului și Mărășești.
De asemenea, la nivelul străzii Chiliei, pe partea dreaptă a sensului de mers dinspre strada Soveja către strada Ion Rațiu, vor fi amenajate parcări.
Măsura face parte dintr-un proiect de resistematizare rutieră în zona Delfinariu.

Centrul de vaccinare al Spitalului Militar Constanța este deschis non-stop.
Până pe 11 mai, constănțenii cu vârste de peste 16 ani se pot vaccina la Centrul Spitalului Militar “Alexandru Gafencu”, situat pe bulevardul Mamaia, la orice oră, fără o programare prealabilă.
Vaccinul anti-COVID folosit în acest centru este cel produs de Pfizer.
Totodată, din acest weekend, cetățenii se pot vaccina oriunde în centrele Pfizer şi Moderna doar cu buletinul, fără niciun fel de programare.

Canada a devenit prima țară din lume care a autorizat vaccinul anti-COVID Pfizer pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani.
Ministerul Sănătății din Canada a luat hotărârea pe baza datelor din studiile clinice de fază a treia asupra copiilor.
Riscul copiilor de a se îmbolnăvi grav sau de a muri din cauze asociate COVID-19 este redus, iar de-a lungul pandemiei au avut foarte rar nevoie de tratament în spital.

Organizația Mondială a Sănătăţii emite noi recomandări privind limitarea conţinutului de sodiu în alimentaţie.
De exemplu, chipsurile din cartofi trebuie să conţină maxim 500 de miligrame de sodiu la o porţie de 100 de grame, plăcintele şi produsele de patiserie până la 120 mg de sodiu şi carnea procesată până la 360 mg de sodiu.
Sarea în exces în alimente şi băuturi prezintă un risc mai mare de a suferi de boli de inimă şi accidente vasculare cerebrale potenţial fatale, potrivit unui studiu.
Aportul ridicat de sodiu este asociat cu obezitatea, bolile de rinichi cronice şi cancerul gastric, se mai arată în raport.
OMS le recomandă oamenilor să consume mai puţin de 5 grame de sare pe zi.

Știri 5 mai 2021

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Izvorul Tamaduirii.
Cu acest prilej, mâine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Izvorul Tamaduirii din Constanța, cartierul Tomis Nord, de la ora 8.00, iar de la ora 19.00 va săvârși slujba Vecerniei și a sfințirii apei, la mănăstirea Crucea din jud. Constanța.
Totodată, de la ora 17.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii “Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Vineri, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9.00, iar de la ora 12.00 va merge la Izvorul tamaduitor din apropierea mănăstirii, unde va oficia slujba de sfințire a apei.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Preasfințitului Lucian, Episcopul Caransebeșului și va participa la Sf. Liturghie oficiată la Catedrala “Învierea Domnului” din Caransebeș.

Parohia Nașterea Maicii Domnului din Murfatlar organizează concertul pascal “Lumina lui Hristos luminează tuturor”.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la ora 18.00, unde va fi prezent și IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Își vor da concursul Corul Sf. Ignatie Teoforul din Murfatlar și Corul “Noii ostași ai lui Hristos” al parohiei.
În cadrul evenimentului vor avea loc și o lansare de CD cu pricesne interpretate de cântărețul bisericesc Florin Postolache și o expoziție de icoane pictate pe sticla.

Şcolile își reiau cursurile și vor funcționa după două scenarii
Astfel, acolo unde rata de infectare este mai mică de unu la mie, participă la cursuri cu prezența fizică toți elevii, iar în localitățile cu o rată mai mare, dar în care nu este instituită carantină participă fizic la ore preșcolarii, elevii din învățământul primar și cei din clasele terminale.
În județul Constanța își vor relua activitatea 209 unități de învățământ în scenariul 1, iar 293 de școli în scenariul 2, potrivit prefectului Silviu Coșa.

De vineri, cei care doresc să se vaccineze anti-COVID se pot prezenta direct la centrele de imunizare.
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a anunţat că, începând de vineri, există posibilitatea ca persoanele care doresc să se imunizeze să se poată prezenta direct, fără programare, la centre.
Astfel, persoanele de peste 60 de ani se vor prezenta direct la centrele de vaccinare fără programare intre orele 8.00-20.00, iar restul persoanelor care doresc să se vaccineze se vor prezenta intre orele 14,00 – 20,00.
Prioritate vor avea persoanele programate prin platformă.

Au început înscrierile în creșele aflate în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială
Dosarul de înscriere se depune on-line la adresa: inscriericrese@dgas-ct.ro până pe data de 31 mai 2021. Cererile transmise după ora 16:00 sau în zilele nelucrătoare, vor fi înregistrate în următoarea zi lucrătoare.
Nu se vor lua în calcul cererile părinților/reprezentanților legali care nu au domiciliul/reședința în municipiul Constanța.
Listele cu copiii admiși, în limita locurilor aprobate, se publică pe site-ul instituției și se afișează la sediul Direcției administrare creșe Constanța, în data de 02 august 2021.

Actele de identitate se elibereaza in termen de 30 de zile
Reprezentanţii Primăriei Constanţa anunță că cererile depuse pentru eliberarea cărților de identitate, cu excepția celor care au necesitat verificări suplimentare, până la data de 9 aprilie 2021, inclusiv, sunt soluționate.
Acestea pot fi ridicate de la ghișeul Restituiri in zilele de luni, marți, miercuri şi vineri, între orele 8.30 si 16.30, iar joi, între orele 9.30 – 12.30 şi 15.30 – 18.30.

Știri 30 aprilie 2021

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Sfânta și Marea zi de Vineri.
În această zi biserica pomeneşte sfintele şi mântuitoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 17.00, Denia Prohodului Domnului Iisus Hristos, la Catedrala arhiepiscopală.
Slujba va fi transmisă în direct la postul nostru de radio și video pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.
Mâine, ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 8.00.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va aduce Sfânta Lumină din largul Mării Negre în zona portului turistic Tomis mâine la ora 23.45.
Lumina Sfântă va fi purtată în procesiune până la altarul de vară din aripa de sud a Catedralei arhiepiscopale, unde, de la ora 24.00, se va oficia Canonul Învierii, urmat de Sfânta Liturghie.
Duminică, de la ora 12, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită mai multe limbi de circulație internațională.
După slujbă, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține un concert pascal.

Autobuzele CT BUS vor circula în program de week-end în această perioadă.
Astfel, de astăzi și până luni, autobuzele circulă în intervalul orar 05:45 – 22:00.
De asemenea, unele tonete pentru vânzarea de bilete și abonamente vor fi deschise în această perioadă, cu excepția zilei de duminică, 2 mai, când toate chioșcurile vor fi închise.

Un vaccin împotriva cancerului se află în cercetare.
Tehnologia ARN mesager utilizată la două dintre vaccinurile anti-COVID-19 ar putea fi folosită și pentru dezvoltarea unui vaccin care să prevină recidiva în bolile canceroase.
Încurajați de rezultatele studiilor privind eficiența vaccinurilor anti-COVID-19 bazate pe această tehnologie, cercetătorii de la Universitatea din Texas au ajuns la cea de-a doua fază de testare a unor vaccinuri ARN mesager individualizate pentru pacienți oncologici cărora li s-au extirpat tumori și au trecut prin chimioterapie.

Sfânta Lumină va fi adusă mâine de la Ierusalim.
Aceasta va fi distribuită la Aeroportul Internaţional Otopeni delegaţiilor eparhiilor Patriarhiei Române, cu respectarea regulilor sanitare în vigoare.
Centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii, potrivit unui comunicat al Patriarhiei Române.

Elevii din clasele terminale se pot întoarce fizic la școală, în efectiv complet, din 10 mai.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a mai decis că se permite și participarea la cursuri a elevilor cu cerințe educaționale speciale, indiferent de clasă, în localități care nu sunt în carantină.
Ceilalți elevi se vor întoarce la școală după Paști, în data de 5 mai, după aceleași scenarii de dinainte de vacanță, în funcție de rata de infectare.

Încă un produs românesc a fost recunoscut oficial în Uniunea Europeană.
Este vorba despre „Cașcavalul de Săveni”.
Denumirea este recunoscută pe schema de calitate IGP- Indicaţie geografică protejată la nivel european.
Acesta este al 8-lea produs românesc recunoscut oficial la nivel european.