Știri 16 iulie 2021

Maine, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în Bulgaria.
Ierarhul nostru va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), și va fi prezent la mănăstirea de călugăriţe “Sf. Marina” – comuna Karan Varbovka (Bulgaria), pentru pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Marina;
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Emilian de la Durostorum la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce îl are ocrotitor pe Sfântul Emilian de la Durostorum, iar de la la ora 19.00, va sfinți altarul de vara cu hramul Sf Luca al Crimeei și va săvârși Taina Sf Maslu la biserica Sfântul Ilie din Techirghiol.
De la ora 23.00, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, deoarece pe 19 iulie, Biserica Ortodoxă cinstește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Luni, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a paraclisului și Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
Marți, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța, zona CET, cu prilejul hramului.

Arhiepiscopia Tomisului invită tinerii la evenimentul intitulat „Maica Domnului și Sfântul Paisie, povățuitori duhovnicești ai tinerilor”.
Programul cuprinde conferința ,,Întoarcerea la Hristos”, ce va avea loc astăzi, de la ora 16.00, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, unde invitați vor fi: protosinghel Ilarion Dan, de la mănăstirea Crucea, pr. Cezar Acsinte și Sorin Gadola, fondator al festivalului UNTOLD.
Intrarea este liberă.
De la ora 20.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța se va oficia slujba de Priveghere athonită în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița și în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți călugări de la Sfântul Munte Athos și de la mănăstirea Sihla.

Părinţii care-şi lasă copiii nesupravegheaţi pe plajă pot fi amendaţi.
În două săptămâni, familiile a 15 copii au apelat la ajutorul polițiștilor ca să-i găsească pe cei mici.
Cele mai multe cazuri au fost semnalate în stațiunea Mamaia și în Năvodari.
Pentru a preveni astfel de situații, polițiștii au distribuit materiale informative familiilor cu copii aflate în vacanță.

Peste 5.000 mii de greci au participat la un protest împotriva vaccinării anti-COVID.
Demonstrația a fost organizată după ce guvernul a anunțat că vrea să introducă imunizarea obligatorie pentru angajații din anumite sectoare.
La acțiune s-au alăturat numeroși preoți.
Cei care nu respectă decizia ar putea fi concediați fară să fie plătiți.
Măsura este aplicabilă atât în sectorul de stat, cât și în cel particular.
De asemenea, guvernul elen a decis că pot intra în restaurante și cinematografe doar cei care prezintă un certificat de vaccinare.

Elevii nu sunt de acord cu admiterea descentralizată la licee.
Ei consideră că, în mijlocul parcursului educațional al fiecărui elev, ar trebui să stea dreptul acestuia de a alege.
În urma ședinței de Guvern de miercuri, ministrul educației declarase că elevii de clasa a 8-a vor putea susține examenul de admitere doar pentru unul dintre liceele la care își doresc să studieze.

Absolvenţii de clasa a VIII-a pot completa de astăzi până joia viitoare fişele pentru admiterea la liceu.
Documentul poate fi completat atât online, prin formularul „Fişa de înscriere” transmis electronic, cât şi fizic, la şcoală absolvită.
Elevii şi părinţii care vor să meargă la şcoală pentru a alege specializarea sau profilul trebuie să se programeze înainte printr-un mesaj trimis prin e-mail conducerii unităţii de învăţământ.
Potrivit Ministerului Educaţiei, repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat va avea loc pe 24 iulie.
O a doua etapă pe locurile rămase libere în licee este programată pe 29 iulie.

Autorităţile din România au introdus Spania, Portugalia şi Olanda pe lista ţărilor din zona roşie în ceea ce priveşte riscul epidemiologic.
Grecia, una dintre cele mai căutate destinaţii turistice în această perioadă, a intrat în zona galbenă.
La întoarcerea în ţară, persoanele care au făcut schema completă de vaccinare anti-COVID nu stau în carantină, indiferent de zona în care se află statul din care vin.
Cei nevaccinaţi intră în carantină pentru 14 zile, dacă sosesc din zona roşie, iar cei care vin din zona galbenă vor sta doar dacă nu pot prezenta un test PCR negativ efectuat în ultimele 72 de ore.

Știri 15 iulie 2021

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la ora 18.00 la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfântului Arhanghel Gavriil la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, de la ora 7.40, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației IPS Naum, Mitropolit de Ruse (Bulgaria), și va fi prezent la mănăstirea Sfântul Dimitrie cel Nou (Bulgaria), pentru pomenirea Sfintei Mare Mucenițe Marina.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului și Acatistul Sfântului Emilian de la Durostorum la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 8.00, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dumbrăveni, așezământ monahal ce îl are ocrotitor pe Sfântul Emilian de la Durostorum, iar de la la ora 19.00, va sfinți altarul de vara cu hramul Sf Luca al Crimeei și va săvârși Taina Sf Maslu la biserica Sfântul Ilie din Techirghiol.
De la ora 23.00, IPS Teodosie va asista la Sfânta Liturghie la schitul „Sfântul Serafim de Sarov”, din apropierea localității Ion Corvin, deoarece pe 19 iulie, Biserica Ortodoxă cinstește Aflarea moaștelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov.
Luni, de la ora 7.30, ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire a paraclisului și Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ilie”, din apropierea localității Istria.
Marți, de la ora 8.30, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ilie” din Constanța, zona CET, cu prilejul hramului.

Arhiepiscopia Tomisului invită tinerii la evenimentul intitulat „Maica Domnului și Sfântul Paisie, povățuitori duhovnicești ai tinerilor”.
Programul cuprinde conferința ,,Întoarcerea la Hristos”, ce va avea loc mâine, de la ora 16.00, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, unde invitați vor fi: protosinghel Ilarion Dan, de la mănăstirea Crucea, pr. Cezar Acsinte și Sorin Gadola, fondator al festivalului UNTOLD.
Intrarea este liberă.
De la ora 20.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța se va oficia slujba de Priveghere athonită în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița și în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți călugări de la Sfântul Munte Athos și de la mănăstirea Sihla.

Constănțenii și turiștii se vor putea vaccina direct din mașină și în acest sfârșit de săptămână.
Potrivit DSP, cei care vor să se imunizeze sunt așteptați mâine, sâmbătă și duminică, între orele 12.00 și 20.00.
Nu este nevoie de programare, ci doar de un act de identitate valabil.

Guvernul va aproba, în curând,actul normativ privind reducerea impactului anumitor produse din plastic asupra mediului.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului, Tanczos Barna.
Directiva europeana a intrat în vigoare pe 3 iulie 2021, astfel încât, de atunci, farfuriile, tacâmurile de unică folosinţă, paiele sau beţişoarele de urechi nu mai pot fi puse pe piaţă.
În cazul României, momentan, Directiva nu a fost transpusă în legislaţia naţională, iar o Ordonanţă de Urgenţă în acest sens aşteaptă să fie aprobată de Guvern.

Concursul de admitere la liceu va fi voluntar si va fi organizat în aceeaşi zi, la aceeaşi oră.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.
Concursul se va desfășura înainte de Evaluarea Naţională și se va baza pe curriculum-ul existent.
El a arătat că sunt multe alte ipoteze în discuţie care vor face obiectul consultărilor privind implementarea proiectului.
Potrivit ministrului, acest examen de admitere ar putea să fie organizat din anul 2023.

Guvernul şi-a asumat proiectul „România educată”, iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis.
Acesta vizează îmbunătăţirea infrastructurii şcolare, a pregătirii diactice sau a actului educaţional, cu efect direct asupra reducerii abandonului şcolar.
Premierul Florin Cîţu a amintit că finanţarea acestui program va proveni din PNRR (PLANUL NAȚIONAL DE REDRESARE ȘI REZILIENȚĂ), dar şi de la bugetul de stat.
Până pe 10 septembrie, va fi aprobat planul de acțiune cu termene și responsabilități pentru implementarea proiectului.

Turiștii care îşi amenajează corturile pe plajele de la Vadu şi Corbu vor fi amendați.
Reprezentanții Administrației Rezervația Biosferei Delta Dunării susţin că peste 8 mii de turiști au campat weekendul trecut pe plajele Vadu, Corbu și Midia, în ciuda restricțiilor, iar 1.200 de mașini au fost parcate în zona, multe dintre ele pe nisip.
Accesul în Rezervația Biosferei Delta Dunării este reglementat și se face doar în baza unui permis de intrare.
Mașinile sunt interzise, iar camparea se sancționează cu amendă între 70 și 200 de lei.

Știri 14 iulie 2021

Arhiepiscopia Tomisului invită tinerii la evenimentul intitulat „Maica Domnului și Sfântul Paisie, povățuitori duhovnicești ai tinerilor”.
Programul cuprinde conferința ,,Întoarcerea la Hristos”, ce va avea loc vineri, de la ora 16.00, la restaurantul „Dorna” din Mamaia, unde invitați vor fi: protosinghel Ilarion Dan, de la mănăstirea Crucea, pr. Cezar Acsinte și Sorin Gadola, fondator al festivalului UNTOLD.
Intrarea este liberă.
De la ora 20.00, la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Constanța se va oficia slujba de Priveghere athonită în cinstea icoanei Maicii Domnului Prodromița și în cinstea Sfântului Cuvios Paisie Aghioritul de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preoți călugări de la Sfântul Munte Athos și de la mănăstirea Sihla.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 7.40.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii Cuvântul ierarhului de la Radio Dobrogea.
Seara, de la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.

România este tot mai dependentă de importurile de alimente.
În ţară sunt fermieri care nu au unde să îşi vândă produsele şi astfel le aruncă.
Situaţia actuala este cauzata de lipsa de organizare în ceea ce privește procesarea producţiei interne.
În prima jumătate a anului, România a importat alimente și animale vii în valoare de peste 3,3 miliarde de euro.
Importurile de mâncare au crescut cu peste 10% față de perioada similară a anului trecut, arată cele mai recente statistici oficiale.
În cazul cărnii de porc, 70% din cea de pe piață este adusă din import, iar fermele românești au pierdut, în ultimii ani, peste 500.000 de animale, din cauza pestei porcine africane.

Analizele medicale făcute preventiv sunt decontate de luna aceasta diferențiat pe grupe de vârstă.
Reprezentanții CNAS dau asigurări furnizorilor de servicii medicale că, în urma încheierii unui contract adițional, se vor deconta toate cheltuielile cu analizele medicale cuprinse în pachetul de prevenție pentru persoanele de peste 40 de ani care nu prezintă simptomele unei boli.
Persoanele cu vârsta de peste 40 de ani și fără simptome vor putea să beneficieze de analizele preventive indiferent dacă mai există fonduri sau nu.

Pasagerii care au certificat digital european nu mai trec prin controlul DSP din aeroportul Otopeni.
Astfel, toți pasagerii care sosesc pe aeroportul Henri Coandă din țări aflate pe lista galbenă pot utiliza fluxul verde dacă prezintă un certificat digital european COVID sau un test PCR efectuat cu cel mult 72 ore înainte de îmbarcare.
Totodată, pasagerii care sosesc din țări aflate pe lista roșie pot utiliza, de asemenea, fluxul verde, dar numai dacă prezintă un certificat digital european COVID.

Ministrul Mediului a precizat că o măsură privind maşinile mai vechi de 15 ani va exista până la finalul anului.
Ministrul a mai spus că nu s-a discutat încă despre o posibila taxă şi că probabil nu va fi aplicată de Ministerul Mediului.
Pe de altă parte, acesta a subliniat că în cazul programului Rabla este “o avalanşă” de cereri pentru maşinile electrice, fiind rezervate de la finele lunii aprilie mai multe decât în tot anul 2020.

Noua tehnologie instalată pe autoturismele noi, denumită eCall, şi care generează automat apelarea numărului 112 în caz de urgență a salvat numeroase vieți.
Peste 4.200 de apeluri s-au înregistrat la numărul de urgență 112 din ianuarie 2020 și până în iunie 2021.
Conform reglementărilor europene, începând cu anul 2018 fiecare mașină care iese pe poarta fabricii trebuie să aibă montat la bord sistemul e-call.
Acesta apelează automat la numărul de urgenta 112 dacă mașina este implicată într-un accident, dar poate fi declanșat și printr-un buton special prevăzut în bord.
Față de apelul la 112 de pe telefon, sistemul e-call transmite operatorului poziția geografică, direcția de mers, dar și datele mașinii și tipul de combustibil.
România a fost prima țară din Europa care, în anul 2013, a pregătit infrastructura de comunicații, la nivel național, pentru implementarea serviciului de urgență e-Call.

Știri 13 iulie 2021

Unul din cinci români are peste 65 de ani.
Potrivit INS, populația adultă 15-64 de ani reprezintă 65 la sută din total, în scădere cu 140 de mii de persoane față de 2019.
Această îmbătrânire a populației și acest declin demografic ne vor duce în următorii ani, spun specialiștii, la un deficit al forței de muncă și un colaps al sistemului de pensii.
În România, 36 din 42 de județe au mai mulți pensionari decât tineri, arată datele INS.

Vânzarea la poartă a produselor lactate, a legumelor sau a fructelor ar putea fi interzise din toamnă.
Un proiect propune ca românii care vând produsele obţinute în gospodărie, la tarabele din faţa caselor, să le poată pune pe piaţă prin intermediul cooperativelor.
Astfel, produsele nu ar mai fi ţinute în condiții necorespunzătoare şi ar fi verificate din punct de vedere sanitar veterinar.
Inițiativa are ca scop fiscalizarea producţiei vândute, dar şi eliminarea riscurilor la care sunt supuşi cumpărătorii.

Rata de promovare la Bacalaureat, după soluţionarea contestaţiilor, este de circa 70%.
Potrivit ministrului Educației, aproape 2.500 de candidaţi au promovat după contestații.
În ceea ce priveşte etapa specială a Evaluării Naţionale, Sorin Cîmpeanu a spus că 66% din cei 64 de candidaţi au luat note peste 5 la română, iar la matematică 30% în timp ce la Limba maternă promovabilitatea a fost de 100%.

Cafeaua şi băuturile alcoolice trebuie evitate în perioadele caniculare şi înlocuite cu apă.
Potrivit medicilor, oamenii pierd cantităţi importante de apă în timpul caniculei, iar acest proces poate duce la stări de disconfort, unele foarte grave.
Ei mai spun că pe parcursul zilei ar trebui consumate opt până la 12 pahare de apă.
De asemenea, este indicată o alimentație bogată în legume și fructe, îmbrăcăminte din bumbac și capul sa fie acoperit cu o pălărie.
În casă, aerul condiționat trebuie să fie reglat la o temperatură de 23, 24 de grade.

Legea care interzice sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece a fost promulgata de președintele Klaus Iohannis.
Potrivit actului normativ, producătorii agentului termic au obligaţia să asigure furnizarea acestuia conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.
Astfel, va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică, în condiţiile legii.

ONU avertizează cu privire la creşterea dramatică a nivelului foametei, la nivel mondial.
Unul din zece oameni din populaţia lumii, echivalentul a 811 milioane de persoane, suferă de subnutriţie.
Cel mai mare număr de oameni afectaţi de foamete se înregistrează în Asia, însă în Africa s-a observat, în 2020, cea mai abruptă creştere a numărului persoanelor subnutrite, unde 20% dintre africani nu au suficientă hrană.
Dificultăţile economice cauzate de pandemie au periclitat accesul la alimente.
Raportul ONU dezvăluie, totodată, şi o creştere a nivelului de nutriţie precară.
O dietă sănătoasă poate fi costisitoare, iar trei miliarde de oameni nu şi-o pot permite.