“Dileme ale Mileniului III” – Precum în cer, așa și pe pământ
Invitat: Pr. Stelian Costea
Realizator: Pr. Valentin Berechet
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbăta aceasta, între orele 8:30 – 13:00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Rata de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în municipiul și județul Constanța este în scădere.
Astfel, ieri, pentru municipiu, incidența raportată de DSP la mia de locuitori era de 4,10.
La nivelul județului Constanța rata de infectare raportată ieri era de 3,04, iar sâmbătă, incidența a fost de 3,14.
Piața Agroalimentară Grivița este închisă astăzi pentru igienizare.
Activitatea comercială va fi reluată mâine, de la ora 07:00.
Totodată, pe perioada stării de alertă se mențin măsurile pentru siguranța cetățenilor, iar clienții piețelor sunt rugați să păstreze distanța fizică recomandată de 1,5 – 2 metri.
În noaptea de 1 spre 2 mai, circulaţia persoanelor este permisă doar în cazul participanţilor la slujbele religioase.
Precizarea a fost făcută de Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode.
El a reamintit că, în baza hotărârii de guvern adoptate pe 8 aprilie, în cazul celor care vor merge la slujba de Paşte, circulaţia pe timpul nopţii va fi permisă în intervalul orar 22,00 – 5,00.
De asemenea, magazinele vor rămâne deschise până la ora 20,00 şi în Vinerea Mare.
Operatorii de telefonie mobilă se pot pregăti pentru implementarea reţelelor 5G.
Guvernul a adoptat proiectul de lege privind comunicaţiile 5G, iniţiat încă din vara anului trecut.
Actul normativ a cerut o atenţie specială pentru că noua tehnologie poate face loc şi la ameninţări la adresa securităţii naţionale şi au existat şi temeri şi proteste că reţelele 5G ar pune în pericol sănătatea oamenilor.
Operatorii de comunicaţii vor putea procura echipamente pentru 5G doar de la producătorii avizaţi de CSAT.
Consiliul Național al Elevilor a lansat platforma de e-learning numită „Vreau la examen”, care vine în sprijinul elevilor ce susțin Bacalaureatul sau Evaluarea Națională.
Platforma pune la dispoziție materiale necesare procesului de pregătire, cu lecții prezentate schematic la materiile de examen.
Săptămânal vor fi adăugate testele de antrenament publicate de Ministerul Educației.
Elevii se pot perfecționa prin exercițiile de tip grilă și pot găsi într-o secțiune specială articole referitoare la concentrare și învățare rapidă.
O nouă tranşă de vaccin Pfizer BioNTech ajunge astăzi în România.
Este vorba despre 511.290 de doze.
Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.
La Constanța, vor ajunge la Centrul Regional de Depozitare – 74.880 doze.
Echipa ”Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Aceasta se desfășoară până pe 23 aprilie.
Echipa dorește să convingă cât mai mulți donatori să se alăture, deoarece este foarte mare nevoie de sânge la nivel național.
Săptămâna aceasta, dar și săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzii de pe Strada Nicolae Iorga din Constanța, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate de luni până vineri, in intervalul orar 7:30-13:30.
Vaccinarea în cabinetele medicilor de familie se amână.
Un proiect pilot a fost demarat la Timișoara unde 50 de medici de familie ar urma să vaccineze 2.500 de persoane cu ambele doze.
Lucrurile merg într-un ritm lent și încă nu se știe dacă acest proiect va avea succes pentru a putea fi implementat și în restul țării.
Comisia Europeană a aprobat o schemă de 500 de milioane de euro pentru sectorul HoReCa din România, în contextul pandemiei de coronavirus.
Măsura va acoperi până la 20% din pierderile de venituri în perioada 1 ianuarie – 21 decembrie 2020, comparativ cu perioada similară din 2019.
Sprijinul nu va depăşi 1,8 milioane de euro pe beneficiar, iar ajutorul va fi acordat cel târziu până la 31 decembrie 2021.
132.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 din loturile achiziţionate de Ministerul Sănătăţii de la compania AstraZeneca vor fi oferite gratuit Republicii Moldova.
Guvernul României a aprobat, în cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene, o hotărâre în acest sens. Transportul va fi asigurat de Departamentul şi de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.
Uniunea Europeană va avea reguli de certificare pentru securitatea rețelelor 5G.
Această tehnologie, precum și locul din care provine sistemul, rămâne o chestiune controversată, în contextul în care mai multe state europene au renunțat să mai cumpere aparatură de la companii din China, pe fondul unor scandaluri de spionaj tehnologic.
Comisia Europeană argumentează că certificarea joacă un rol esențial în creșterea încrederii, dar și a securității produselor și serviciilor digitale.
În paralel, Statele Unite au emis avertizări privind riscul pe care îl poate reprezenta pentru țările europene achiziționarea de tehnologie chineză 5G pentru cele mai importante infrastructuri.
Persoanele care se vaccinează ar putea beneficia de două zile libere.
Măsura ar urma să fie valabilă pentru angajați, elevi, studenți sau militari, dar și pentru părinții care merg cu copiii la vaccin. Și se va aplica atât pentru primul vaccin, cât și pentru rapel.
Sunt prevederile unui proiect de lege depus în Parlament. Inițiatorii proiectului susțin că măsura ar ajuta în primul rând pe cei care sunt programați pentru vaccinare la centre care se află departe de domiciliu.
YOUTUBE
Echipa ”Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Aceasta se desfășoară până pe 23 aprilie.
Echipa dorește să convingă cât mai mulți donatori să se alăture, deoarece este foarte mare nevoie de sânge la nivel național.
Săptămâna aceasta, dar și săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzii de pe Strada Nicolae Iorga din Constanța, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate de luni până vineri, in intervalul orar 7:30-13:30.
Ordinul privind noile criterii de carantinare a fost anulat.
Decizia a fost luată de prim-ministrul Florin Cîțu, care l-a înlocuit pe ministrul sănătății, Vlad Voiculescu.
A fost demisă și Andreea Moldovan, secretar de stat la același minister, cea care a semnat ordinul care introduce noi criterii de carantinare a localităților, ordin publicat în Monitorul Oficial și de care premierul nu ar fi știut.
Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect pentru modificarea Codului Rutier.
Principalele propuneri sunt limitarea vitezei pentru bicicliști la 30 de km pe oră și interzicerea folosirii telefoanelor mobile pentru pietonii care traversează strada.
De asemenea, Ministerul de Interne vrea ca mașinile electrice să se distingă în trafic, literar și numerele de pe plăcuțele de înmatriculare urmând să fie de culoare verde.
Peste 73 de mii de companii din sectorul HoReCa, a căror activitate a fost afectată de pandemia de COVID-19, ar putea beneficia de o schemă de ajutor de stat.
Așa prevede un proiect de ordin pus în dezbatere de Ministerul Economiei.
Suma alocată este de aproximativ 500 de milioane de euro, echivalent în lei, iar banii se asigură de la bugetul de stat. Totodată, schema se va derula până la 31 decembrie, plăţile urmând să fie realizate până la 30 iunie anul viitor, în limita creditului bugetar.
Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar este de 800 de mii de euro.
Comisia Europeană dorește să interzică utilizarea inteligenței artificiale pentru a urmări oamenii și a le clasifica comportamentul.
Potrivit agenției Rador, măsura prevede amenzi de până la 4% din cifra de afaceri a unei companii pentru nerespectarea acestei decizii.
Regulile propuse includ, de asemenea, garanții și autorizații prealabile pentru utilizarea Inteligenței Artificiale în aplicații considerate a fi de risc ridicat care ar putea afecta sănătatea, siguranța, drepturile fundamentale și libertatea oamenilor.
Propunerea Comisiei, care va trebui aprobată de țările UE și de parlamentarii blocului comunitar înainte să devină lege, avertizează împotriva practicilor de supraveghere manipulatoare și nediscriminatorii care contravin drepturilor omului și demnității, democrației și libertății.
Comisia Europeană nu va mai reînnoi, anul viitor, contractele cu AstraZeneca și Johnson & Johnson.
Autoritățile de la Bruxelles preferă să se axeze pe vaccinurile care folosesc tehnologia ARN mesager, cum sunt cele de la Pfizer și Moderna.
O prima tranșă, de 60.000 de vaccinuri Johnson&Johnson, a ajuns deja în România și vor fi deocamdată stocate în depozit.
Transportul a fost finalizat la o zi după ce compania farmaceutică a anunțat suspendarea distribuirii acestui ser în Uniunea Europeană.
Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului cel Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, astăzi, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 16.45, iar vineri, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri tot la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 17.00.
De asemenea, mâine, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Catedrală, de la ora 7.40, iar seara, de la orele 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii ”Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea.
De la ora 22.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Echipa ”Donează sânge, fii erou!” organizează o campanie de donare de sânge la Centrele de Transfuzie Sanguină din țară.
Aceasta se desfășoară până pe 23 aprilie.
Echipa dorește să convingă cât mai mulți donatori să se alăture, deoarece este foarte mare nevoie de sânge la nivel național.
Săptămâna aceasta, dar și săptămâna viitoare, la Centrul de Transfuzii de pe Strada Nicolae Iorga din Constanța, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate de luni până vineri, in intervalul orar 7:30-13:30.
ANM a emis o informare meteorologică de precipitații moderate cantitativ și vreme deosebit de rece pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până vineri la ora 10.00.
Astfel, în toată țara vor fi precipitații moderate cantitativ – local 15…25 l/mp și izolat, îndeosebi în nord-vest și centru, 30…40 l/mp.
Intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h, vor fi în majoritatea regiunilor, îndeosebi în sud și sud-est.
Valorile termice diurne ce se vor înregistra astăzi și mâine vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru această perioadă.
6 noi sensuri unice vor fi instituite în oraşul Constanța.
Măsura va fi aplicată de miercurea viitoare și va duce la crearea de noi zone de parcare.
Astfel, strada Ștefan Mihăileanu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Griviței spre strada Cuza Vodă, strada Tudor Vladimirescu devine arteră cu sens unic, dinspre bulevardul Tomis spre strada Răscoala din 1907, strada Decebal cu acces dinspre strada Răscoala din 1907 spre bulevardul Tomis.
De asemenea, aleea Câmpinei devine arteră cu sens unic, dinspre strada Prelungirea Liliacului spre strada Câmpinei, iar strada Dionisie cel Mic cu acces dinspre strada Barbu Ștefănescu Delavrancea până la aleea care asigură legătura cu strada Soveja.
Și pe aleea adiacentă străzii Flămânda se instituie sens unic.
Programul de ore remediale va fi extins şi pe parcursul anului şcolar 2021 – 2022, pentru recuperarea pierderilor educaţionale înregistrate pe fondul pandemiei.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că va propune această măsură în legea de aprobare a ordonanţei.
El a a adăugat că rezultatele înregistrate la simularea pentru examenul de Bacalaureat arată că atât elevii, cât şi profesorii s-au pregătit în acest sens, rata de promovare fiind mai mare cu unu – doi la sută în raport cu cea din anii 2016 – 2018.
Ministerul Sănătății a elaborat un ordin prin care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților.
Nivelul de testare COVID devine factor principal, alături de rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și din secțiile ATI.
Ordinul semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan și publicat în Monitorul Oficial introduce un punctaj pe baza unei grile.
Cu cât o localitate are mai multe puncte, cu atât situația epidemiologică este considerată mai gravă și localitatea poate intra în carantină.
Astfel, municipiile și zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori riscă să intre în carantină dacă au minim 60 de puncte, iar restul localităților dacă au minim 70 de puncte.
Pentru ieșirea din carantină este prevăzut un singur criteriu: rata de incidență mai mică de 3 cazuri la o mie de locuitori.