Știri 24 februarie 2021

O părticică din moaștele Sfântului Ap. Petru va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă din Sf. Munte Athos la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema, vineri la orele 17.00.
Apoi se va oficia Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel, urmat de Taina Sf. Maslu.
Moaștele vor rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie până marți, 2 martie, când vor fi duse la Mănăstirea cu hramurile Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Casian și Sf. Gherman, din comuna Grădina, jud. Constanța.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia la acest lăcaș de cult Sf. Liturghie, cu prilejul hramului, marți, de la ora 8.00.
Credincioșii care vor să ajungă la mănăstire, vor avea la dispoziție microbuze ce vor pleca de la biserica Sf. Haralambie.

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei organizează un colocviu dedicat Sfântului Ioan Casian.
Acesta se intitulează ”Sf. Ioan Casian – îndrumător duhovnicesc, chip al smereniei monahale și model al dialogului creștin dintre culturi.”
Invitați vor fi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian din jud. Constanța și părintele George Bâzgan, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Evenimentul se va desfășura online duminică, de la orele 16.00 și va fi transmis live prin aplicația Zoom și pe pagina de Facebook a episcopiei.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Construcţia reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă va costa şapte miliarde de euro.
Decizia de investiţii şi mobilizarea de şantier este estimată pentru anul 2024, a declarat directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiţă.
De asemenea, a fost semnat şi un Memorandum de Înţelegere, prin care SUA îşi manifestă interesul de a sprijini şi financiar dezvoltarea proiectelor din domeniul energetic nuclear românesc.

Procesul de vaccinare anti-COVID pentru personalul din învăţământ a început astăzi, în majoritatea judeţelor din ţară, și se va finaliza în 10 martie.
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a anunțat că, în acest interval, se estimează că vor primi prima doză de vaccin aproximativ 60.000 de persoane.
De astăzi, începe activitatea de vaccinare în 23 de judeţe, inclusiv în municipiul Bucureşti, de mâine, în alte 14, iar în zilele următoare în restul județelor.

Persoanele cu vârstă de peste 16 ani, cu boli cronice, vor putea să se programeze de luna viitoare pentru vaccinare.
Acestea vor fi imunizate cu vaccinul produs de BioNTech-Pfizer.
Șeful Comitetului Naţional de Coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că în ceea ce priveşte persoanele tinere, fără boli cronice, nu s-a luat în calcul vaccinarea cu prioritate.

Trei spitale din Constanţa, Bucureşti, şi Roman sunt beneficiare ale unor proiecte cu finanţare europeană.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că acestea au semnat contracte cu Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene în vederea îmbunătăţirii siguranţei pacienţilor şi a personalului medical.
Este vorba despre: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă ‘Sf. Apostol Andrei’ din Constanţa, Spitalului Clinic de Urgenţă ‘Sf. Ioan’ din Bucureşti şi Spitalul Municipal de Urgenţă Roman.
Unitatea sanitară din Constanţa va beneficia de un proiect în valoare de 36 milioane de lei pentru a fi dotat cu echipamente şi aparatură medicală de specialitate, precum şi cu materiale sanitare de protecţie, igienizare şi dezinfecţie, în vederea protejării sănătăţii populaţiei de efectele pandemiei.

Aproape toate ţările europene se pregătesc pentru ridicarea parţială a restricțiilor şi reluarea, treptată, a activităţii normale.
Olanda va menţine interdicţiile de circulaţie pe timpul nopţii, iar de luna viitoare, în Irlanda reîncep şcolile şi se reia activitatea în construcţii.
În Olanda, pregătirile pentru reluarea vieții culturale și sportive, includ spectacole și meciuri, pentru a vedea efectele evenimentelor cu public numeros.
În unele regiuni însă restricțiile se înăspresc, așa cum este zona litorală a Alpilor Maritimi din Franța.
Tulpina britanică s-a propagat masiv și cel puțin două weekend-uri este interzisă circulația, de vineri de la ora 18.00, până luni dimineață la 6.

Știri 23 februarie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Întrebările se trimit numai pe e-mailul radiodobrogea@gmail.com.
Apoi, de la ora 20.30, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, ale cărui moaște au poposit la biserica Sf. Nectarie din Constanța, iar de la ora 23.00, va săvârși și Sf. Liturghie, la acest lăcaș de cult.

O părticică din moaștele Sfântului Ap. Petru va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă din Sf. Munte Athos la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema, vineri la orele 17.00.
Apoi se va oficia Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel, urmat de Taina Sf. Maslu.
Moaștele vor rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie până marți, 2 martie, când vor fi duse la Mănăstirea cu hramurile Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Casian și Sf. Gherman, din comuna Grădina, jud. Constanța.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia la acest lăcaș de cult Sf. Liturghie, cu prilejul hramului, marți, de la ora 8.00.
Credincioșii care vor să ajungă la mănăstire, vor avea la dispoziție microbuze ce vor pleca de la biserica Sf. Haralambie.

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei organizează un colocviu dedicat Sfântului Ioan Casian.
Acesta se intitulează ”Sf. Ioan Casian – îndrumător duhovnicesc, chip al smereniei monahale și model al dialogului creștin dintre culturi.”
Invitați vor fi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian din jud. Constanța și părintele George Bâzgan, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Evenimentul se va desfășura online duminică, de la orele 16.00 și va fi transmis live prin aplicația Zoom și pe pagina de Facebook a episcopiei.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Mai multe linii de autobuz înregistrează întârzieri din cauza lucrărilor desfăşurate de RAJA.
CT BUS informează că liniile 1, 3b, 44 și 101M înregistrează întârzieri, deoarece traficul este perturbat pe bd. Aurel Vlaicu, din cauza lucrărilor desfășurate de RAJA.
Călătorilor le este recomandat să consulte aplicația CT BUS pentru a afla timpii reali de sosire a autobuzelor, cât și întârzierile ce pot surveni.

Zeci de cazuri de infectare cu virusul SARS – CoV2 au fost înregistrate în unitățile de învățământ din județul Constanța, în primele două săptămâni de la redeschiderea școlilor.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, din 8 februarie și până în prezent, 48 de elevi și 5 preșcolari au fost diagnosticați cu noul coronavirus.
Totodată, teste pozitive au avut și 19 dascăli și șapte cadre auxiliare.
Clasele unde au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire își desfășoară cursurile online timp de două săptămâni.

Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea sectorului HORECA.
De asemenea, a fost schimbat modul în care se va face plata în cadrul acestei măsuri, renunţându-se la principiul „primul venit, primul servit”.
Dacă suma cererilor de despăgubire va depăşi miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporţional cu cererea lor de finanţare, a anunțat ministrul economiei, Claudiu Năsui.

Știri 22 februarie 2021

Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 7.40.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 20.30, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, ale cărui moaște au poposit la biserica Sf. Nectarie din Constanța, iar de la ora 23.00, va săvârși și Sf. Liturghie, la acest lăcaș de cult.

Credincioșii sunt îndemnați să se roage pentru ca Duhul Sfânt să lumineze sufletele ierarhilor care vor participa săptămâna aceasta la lucrările Sfântului Sinod al BOR.
Îndemnul a fost făcut de IPS Teodosie, la finalul slujbei de ieri.

IPS Teodosie NU ar urma să inițieze în Sfântul Sinod o acțiune de chemare în judecată a IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în fața vreunei instanțe bisericești.
Afirmația Ierarhului Tomisului a fost scoasă din context și eronat înțeleasă.
Săptămâna aceasta urmează să aibă loc o sesiune obișnuită de lucru a Sfântului Sinod, iar IPS Teodosie a menționat că se va întâlni acolo cu IPS Calinic cu care va discuta, în mod firesc, colegial.
Arhiepiscopia Tomisului precizează că relațiile dintre cei doi ierarhi sunt relații frățești, cordiale, chiar apropiate, contrar tendinței unor publicații de a semăna discordie și război.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional a fost amenajat de municipalitate.
Orice informații legate de activitatea de vaccinare la centrul de la Pavilionul Expozițional pot fi obținute la numărul de telefon 0241484724.
Linia telefonică este disponibilă zilnic, între orele 9.00 – 17.00.
Programul de funcționare al centrului este zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, inclusiv sâmbăta și duminica.

Primăria Constanța a publicat un nou regulament de parcare în municipiu.
Una dintre ele se referă la cei care vor să parcheze în oraș, dar au domiciliul în alte localități.
Așadar, turiștii vor fi obligați să cumpere o vinietă pentru parcările aflate în zonele rezidențiale din cartiere.
Pentru parcarea în centru, adică zonă 1, se va plăti un tarif pe oră, suplimentar față de această vinietă.
Vinieta se poate cumpăra pentru o zi, o săptămână, o lună sau un an.
Și constănțenii vor plăti vinietă pentru a parca în oraș.
Prețul vehiculat al acesteia este de 365 de lei pe an, adică 1 leu pe zi.
Locul rezervat de la primărie și parcarea în centru se vor plăti separat.