Invitat: IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Realizator: Pr. Eugen Tănăsescu
YOUTUBE
YOUTUBE
Youtube
Parohia Sf. Haralambie din Constanța organizează un concert de pricesne.
Acesta va fi susținut de Arhidiacon Ionuț Boancheș și baritonul Alexandru Chiriac, acompaniați la pian de diacon Valentin Vădănoiu.
Evenimentul se va desfășura marți, de la ora 19.00, în biserica parohiei, aflată în zona Boema.
Primăria Constanța va demara, pe 15 februarie, un program de inventariere și sterilizare a animalelor fără stăpân.
Pe lângă aceste acțiuni vor fi campanii de informare, workshop-uri în societate, clinică mobilă de sterilizare.
Noul program va oferi tratament uman câinilor abandonați: se renunță la tranchilizare, laț sau plasă de prindere.
La finalul programului Primăria vrea să internalizeze serviciul de gestionare a animalelor comunitare.
Emisiunea ‘Teleşcoala’ revine de luni, cu un nou sezon la TVR 2, pentru elevii aflaţi în pragul susţinerii examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat.
De luni până vineri, ‘Teleşcoala’ poate fi urmărită pe următoarele tronsoane orare: 9:00-10:00 ore de română şi matematică, pentru clasa a VIII-a.
Clasei a XII-a îi este rezervat intervalul orar 15:00-16:00, pentru materiile dedicate nivelului liceal.
Cursurile vor putea fi urmărite atât la televizor, cât şi online pe canalul de Youtube al TVR, pe pagina de Facebook a emisiunii şi pe site-ul www.tvr.ro.
O parte dintre tichetele cadou acordate persoanelor fizice de către angajatori vor fi incluse în baza de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii.
Așa prevede un proiect de ordonanţă publicat de Ministerul Finanţelor.
Excepţie vor face bonusurile de acest fel acordate cu ocazia Paştelui, zilei de 1 Iunie, Crăciunului şi pentru sărbătorile similare ale altor culte religioase, în limita plafonului de 150 lei pe eveniment de persoană.
Potrivit iniţiatorilor, măsura este determinată de faptul că regimul actual al exceptării acestora de la plata contribuţiilor sociale obligatorii poate conduce la plata unor venituri salariale sub forma tichetelor cadou.
Ministerul Educaţiei a trimis Ministerului Sănătăţii propunerile pentru regulile care vor trebui respectate în şcoli începând de luni.
Astfel, acolo unde spațiul permite, se va păstra distanţarea fizică de un metru.
Masca de protecţie este obligatorie pentru elevii din învăţământul primar, gimnazial şi liceal şi va fi purtată în sălile de clasă, în timpul deplasării în incinta unității de învăţământ şi în timpul pauzelor, atât în interior şi exterior.
De asemenea, o clasă se va închide în cazul în care există un caz confirmat de infectare.
Numărul persoanelor care au cerut ajutor la Telefonul Vârstnicului aproape s-a triplat în 2020, comparativ cu anul precedent, din cauza pandemiei.
Aceasta a accentuat sentimentele de singurătate și anxietate ale vârstnicilor.
Peste 16.000 de apeluri s-au înregistrat, anul trecut, la Telefonul Vârstnicului și cel puțin 3.000 de bătrâni au apelat pentru prima oară linia telefonică gratuită 0800 460 001.
Cei mai mulți au cerut informații la care nu aveau acces, fie pentru că erau izolați, fie pentru că nu știu să folosească noile tehnologii.
Astăzi este Ziua Mondială de luptă împotriva cancerului.
Aceasta este o iniţiativă a Uniunii Internaţionale pentru Controlul Cancerului.
Marcarea mondială a acestei zile are scopul de a uni populaţia lumii în lupta împotriva cancerului, pentru a preveni această boală şi pentru a salva milioane de vieţi.
Este parte a campaniei universale a luptei cu cancerul, potrivit Cartei de la Paris adoptată la Summitul Mondial împotriva Cancerului pentru Noul Mileniu, desfăşurat la 4 februarie 2000.
Până în prezent au fost identificate 250 de tipuri de cancer, această boală fiind a doua cauză de deces la nivel mondial.
În România numărul persoanelor bolnave de cancer depăşeşte 100.000.
Școlile din județul Constanța sunt pregătite să-și primească elevii.
Potrivit inspectorului școlar general adjunct, Anca Dragomir, este așteptat ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, care stabilește normele sanitare pentru deschiderea școlilor.
Elevii se întorc în sălile de clasă de luni, 8 februarie, iar școlile se redeschid în funcție de rata de infectare din fiecare localitate.
Operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID -19 riscă suspendarea activităţii pe o perioadă determinată.
Premierul Florin Cîţu a anunţat ieri că va fi elaborat un act normativ în acest sens.
El a mai spus că propunerea vine din partea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, după sesizările din spațiul public referitoare la comportamentul unor operatori economici.
În ceea ce privește perioada în care va fi suspendată activitatea, Florin Cîțu a spus că propunerea sa este să existe o perioadă minimă de două săptămâni.
Administraţia Fondului pentru Mediu va începe decontarea cheltuielilor eligibile din Programul Casa Verde.
În acest sens, a fost emis Ordinul pentru modificarea Ghidului de finanţare, cu scopul de a se evita blocajele în procesul de instalare şi decontare a cheltuielilor, pentru beneficiarii validaţi în program.
Conform noilor prevederi, este permisă modificarea amplasamentului prin montarea panourilor în incinta proprietăţii, indiferent de loc.
De astăzi, românii care sunt programați la vaccinare ar putea primi și serul produs de Moderna.
Dozele de vaccin au fost împărțite în centrele din țară care nu mai au nevoie de condiții de păstrare atât de dificile ca în cazul serului Pfizer BionTech.
Cine va refuza imunizarea cu Moderna va trebui să se reprogrameze, dar nu va avea garanția că va primi serul preferat.
Programul Rabla va continua și în acest an.
Anunțul a fost făcut de ministrul Mediului care susține totodată, că vechea taxă de poluare a fost una greșit gândită și implementată.
Astfel, ministrul spune că trebuie găsită o variantă prin care să plătească doar cei care poluează.
Din acest an, persoanele cu dizabilităţi pot opta pentru decontarea carburantului în locul biletelor gratuite pentru transport interurban.
Decontarea se face în limita a 1500 de lei pe an pentru persoanele cu handicap grav şi 750 de lei pentru cele cu handicap accentuat, pe baza unei cereri însoţite de bonurile fiscale privind utilizarea carburantului.
Potrivit Autorității Naţionale pentru Persoane cu Dizabilităţi, Copii şi Adopţii, însoţitorul persoanei cu dizabilităţi poate fi orice persoană care conduce autovehiculul, inclusiv asistentul personal profesionist.
Şcolile se vor redeschide în format fizic pe 8 februarie pentru majoritatea copiilor.
Anunțul a fost făcut ieri, de președintele Klaus Iohannis.
El a explicat că în scenariul verde, adică în localităţile în care sunt puţine cazuri de COVID, toţi copiii merg fizic la şcoală, în scenariul galben – cei de grădiniţă, din clasele I-IV şi din clasa a VIII-a şi a XII-a, în scenariul roşu – copiii de grădiniţă şi clasele I-IV, restul făcând şcoala online.
De asemenea, Ministerul Educaţiei a precizat că elevii cu contraindicaţii medicale pentru prezenţă fizică şi cu vulnerabilităţi vor învăţa online.
Cancerul de sân este cel mai răspândit tip de cancer, depășindu-l pe cel pulmonar.
Specialiștii OMS preconizează până la aproximativ 30 de milioane de cazuri noi pe an, în 2040, de la 19,3 milioane, anul trecut.
Obezitatea la femei reprezintă un factor de risc comun în cancerul de sân.
Aceasta este totodată un factor de risc pentru cazurile generale de cancer.
Carburanţii sunt tot mai scumpi.
Preţurile au ajuns la aproape acelaşi nivel cu cel care era înainte de apariția crizei sanitare.
Companiile petroliere pun scumpirile pe seama creşterii accizei și a evoluției cotaţiei barilului de petrol.
Economiștii avertizează că dacă trendul continuă, va declanșa scumpiri în lanț.
La nivel național, litrul de benzină este mai scump acum, în medie, cu 12 bani față de cât era la începutul anului, iar cel de motorină, cu 9 bani.
Tinerii români consumă alcool de la 13 ani.
Un studiu arată că 82% dintre elevi sunt consumatori.
Rezultatele sunt alarmante, atrag atenția atât psihologii cât și medicii toxicologi care susțin că acest obicei nesănătos le poate afecta adolescenților memoria și comportamentul.
Psihologii cred că de vină sunt sărăcia, teribilismul și accesul facil la astfel de produse.
Potrivit raportului, România depășește de două ori media europeană la consumul zilnic de tutun.
Mai exact, 5% din elevii români fumează, față de media europeană de aproape 3%.
Persoanele cu dizabilități, aflate în căutarea unui loc de muncă, pot folosi voucherele pentru tehnologia asistivă și pentru achiziția de accesorii.
În plus, recent a fost aprobat și ordinul care permite achiziția de două dispozitive, în cazul unor deficiențe bilaterale, informează Autoritatea Națională pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, Copii și Adopții.
Voucherele au o valoare de aproximativ 5.000 de euro.