Știri 4 martie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Stupina, județul Constanța, de la ora 8.00, iar duminica, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, de la ora 8.30.

Ministerul Sănătăţii susţine ”ferm” purtarea măştii de protecţie sanitară în timpul orelor de sport în interior.
El a menționat ca în aer liber se pot desfăşura fără mască, dar cu respectarea distanţei fizice recomandate între elevi.
Datele care stau la baza deciziilor luate sunt incidenţa “în creştere” a cazurilor de la reluarea cursurilor în format fizic, creşterea cazurilor pozitive de COVID-19 în rândul cadrelor didactice şi a numărului claselor/grupelor suspendate, indicate de datele oficiale.

Lărgirea plajelor a fost sistată după ce au fost găsite fragmente de la o epavă.
DNA face o anchetă și verifică modul în care autoritățile au aprobat pentru exploatare un perimetru aflat în situl arheologic subacvatic.
Fragmentele au fost găsite dispersate pe o suprafață de 20 de m pătrați,iar în aceste condiții, Direcția Județeană de Cultură Constanța trebuie să conserve zona.

În stațiunea Mamaia nu se vor mai comercializa anumite produse alimentare din acest an.
Anunțul a fost făcut de primarul Constanței, Vergil Chițac.
El a specificat că Regulamentul stațiunii Mamaia este în lucru și o decizie clară va fi luată luna viitoare.

Din ce în ce mai multe familii de americani se luptă cu săracia, din cauza pandemiei, care i-a lăsat fără loc de muncă.
Autoritățile federale fac eforturi pentru a-i sprijini pe cei afectați cu bani.
Mai multe asociații și misiuni religioase s-au implicat, prin înființarea unor bănci de alimente, unele dintre ele inedite.
O școală din statul Texas, a transformat o sala de clasa în magazin alimentar, pentru a nu crea celor care îi trec pragul sentimentul de rușine pentru faptul că au ajuns în situația de a apela la o bancă de alimente.

Aproape jumătate dintre mașinile controlate anul trecut prezentau deficiențe tehnice
majore.

În cele mai grave cazuri s-a dispus imobilizarea autovehiculelor.
Cele mai multe probleme constatate au fost la sistemele de iluminare-semnalizare și la emisiile poluante.
De asemenea, peste 3.000 de mașini aveau defecțiuni majore la sistemul de frânare.

Aeroporturile şi ale puncte de trecere a frontierei nu trebuie să ceară călătorilor să fie vaccinaţi împotriva COVID-19 drept condiţie pentru a putea intra pe teritoriul altor ţări.
Asa a anunțat ieri Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În raportul său epidemiologic săptămânal asupra pandemiei, OMS a insistat că vaccinurile anti-COVID-19 nu pot fi o cerinţă pentru a călători, având în vedere că încă nu se cunosc efectele asupra reducerii răspândirii contagierilor, perioada de imunitate pe care o conferă sau dacă protejează împotriva formelor uşoare ale bolii.
Potrivit organizaţiei, utilizarea “certificatelor de imunitate” de către călătorii internaţionali, nu este recomandabilă şi nici “nu este susţinută de evidenţe ştiinţifice”.

Știri 3 martie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 7.40.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Scriitorilor.
Tot astăzi este sărbătorită și arta scrisului şi toţi cei care scriu creativ, se străduiesc să înţeleagă viaţă şi cred în libertatea cuvântului.
Evenimentul este organizat de Centrele PEN din fiecare ţară, afiliate la Organizaţia Internaţională a Scriitorilor.
Aceasta a fost creată în 1921 de un grup de scriitori englezi şi francezi pentru a celebra literatura şi pentru a promova prietenia şi cooperarea intelectuală între scriitorii de pretutindeni.
PEN Clubul Român a fost creat în anul 1923, l-a avut printre iniţiatori pe Liviu Rebreanu, şi a reunit cele mai importante nume ale literaturii române.
Numărul exact al scriitorilor din întreaga lume este necunoscut, dar este estimat între 100.000 şi 200.000.

Regulamentul de Organizare și Funcționare a Parcărilor Publice din Constanța se află în continuare în consultare publică.
Proiectul de hotărâre, în formă consolidată la data de 19 februarie, poate fi consultat pe site-ul oficial al primăriei.
Propunerile sau opiniile privind acest proiect pot fi trimise prin poștă, la sediul din Str. Ștefan Mihaileanu nr. 10 sau prin email, la adresa parcari@primaria-constanta.ro.
Materialele transmise trebuie să poarte mențiunea: „Recomandare la proiectul privind aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare a Parcărilor Publice din Municipiul Constanța”.

Agenţia Europeană a Medicamentului va decide pe 11 martie asupra autorizării vaccinului Johnson & Johnson în Uniune.
Potrivit companiei, acest vaccin anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului.
Este administrat într-o singură doză și are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.
Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului.
Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.

Banca Naţională a României va introduce, pe 8 martie, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema „100 de ani de la naşterea Mitropolitului Bartolomeu Anania”.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, aversul monedei redă imaginea Catedralei Mitropolitane din Cluj-Napoca, valoarea nominală „10 LEI”, anul de emisiune „2021” şi stema României. Reversul monedei prezintă portretul şi numele Mitropolitului Bartolomeu Anania şi anii între care a trăit acesta, „1921-2011”.

Ministerul Dezvoltării va elabora un plan național de consolidare a clădirilor cu risc seismic.
Noul plan va include atât locuințe, cât și centre aflate în administrarea autorităților, a spus ministrul Attila Cseke.
El a precizat că noul plan prevede o altă modalitate de finanțare și anume ca statul să plătească pentru reparații, cu condiția ca proprietarul sa nu vândă locuința sau clădirea timp de 10 ani.

Cimitirele din Biserica Ortodoxă Română vor fi sistematizate.
Sistematizarea „este un demers amplu, care cuprinde o acțiune administrativă dar și una concretă, de reparare, îngrijire, refacere a împrejmuirilor, a gărdulețelor, a elementelor degradate din monumentele funerare”, a declarat Părintele Ionuț Gabriel Corduneanu, vicar-administrativ patriarhal.
Noul Regulament al Cimitirelor din Biserica Ortodoxă Română a intrat în vigoare în data de 11 decembrie 2020.
Totodată, anul 2021 a fost proclamat de Patriarhia Română drept Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor.

Știri 2 martie 2021

Medicii de familie trag un semnal de alarmă, la un an de la declararea pandemiei.
Ei spun că în toată această perioadă nu au beneficiat de resurse suplimentare pentru procurarea materialelor de protecţie și nici de stimulent de risc.
Medicii solicită materiale de protecţie pentru cabinete, corectarea discriminării realizate prin neacordarea stimulentului de risc, dar și asigurarea funcţionării ambulatoriilor de specialitate şi a secţiilor de spital pentru pacienţi non-COVID.

Peste 5.000 de firme din retailul nealimentar şi-au închis porţile anul trecut în România.
Cauza o reprezinta lipsa sprijinului autorităţilor, susţin reprezentanţii Organizaţiei Patronale a Retailerilor.
Ei consideră că sectorul are nevoie de o abordare corectă şi un ajutor concret, altfel se va îndrepta rapid spre colaps.
În viziunea patronatelor, industria textilă şi cea de încălţăminte se plasează astăzi printre cele mai afectate industrii, multe fabrici fiind închise, iar retailerii se confruntă cu stocuri mari ce nu pot fi comercializate.

Eticheta energetică a aparatelor de uz casnic se simplifică de luna aceasta.
Astfel, dispar simbolurile + din scara de eficiență energetică, ce va rămâne simplu de la A la G.
În plus, estimarea de consum mediu anual va fi înlocuită cu consumul pe ore sau pe cicluri de funcționare.
Noile etichete se introduc pentru frigidere, congelatoare, mașini de spălat și televizoare.
Sursele de lumină vor urma în septembrie, iar pentru restul aparatelor, ca de exemplu cele de aer condiționat sau de încălzire a apei, noile etichete vor fi introduse mai târziu.

Comisia Europeană va prezenta “pașaportul verde digital” pe 17 martie.
Acesta face parte dintr-un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi pe ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei.
Documentul digital nu este opțional și va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-COVID-19, rezultatele la testele de COVID-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.
Propunerea va fi supusă aprobării liderilor europeni la summitul din 25-26 martie.

Autobuzele liniilor 44 și 51 circulă deviat.
Acestea merg pe sensul către Casa de Cultură pe următorul traseu: str Mihai Viteazu – str. Constantin Brătescu – str. I.G. Duca.
Totodată, autobuzele aparținând celor două trasee nu vor mai opri în stația ,,Școala 13” (amplasată pe str. Mihai Viteazu), ci vor opri în stația de pe str. I.G. Duca.
Devierea survine din cauza lucrărilor de resistematizare a circulației rutiere desfășurate pe str. Țepeș Vodă.

Ieri au fost publicate noile teste de antrenament pentru elevii care susțin examenele de evaluare națională și bacalaureat în această vară.
Este al doilea set de teste, acestea urmând să apară săptămânal până în luna mai, când frecvența lor va crește la de două ori pe săptămână.
Examenul de evaluare națională va avea loc între 22 și 25 iunie, iar cel de bacalaureat, între 14 iunie – 1 iulie.

Programul „Noua Casă” va avea în acest an un plafon de 1,5 miliarde de lei.
Este mai puțin față de plafonul de 2 miliarde de lei alocat în 2020, a anunțat președintele Fondului Național de Garantare a Creditelor.
Reamintim că prin programul „Noua Casă” se acordă două categorii de credite pentru locuinţe noi, respectiv împrumuturi de până la 140.000 de euro, pentru care se percepe un avans de 15% şi se acordă o garanţie de stat de 60%, şi de 70.000 de euro, cu un avans de 5% şi o garanţie de stat de 50%.

Știri 1 martie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Mănăstirea Sf. Ioan Gură de Aur și Sfinții Cuvioși Gherman și Ioan Casian din comuna Grădina, jud. Constanța.
Ierarhul nostru va oficia la acest lăcaș de cult Sf. Liturghie, cu prilejul hramului, de la ora 8.00.
Aici vor fi aduse spre închinare moaștele Sf. Ap. Petru, de la Sfântul Munte Athos.
Credincioșii care vor să ajungă la mănăstire, vor avea la dispoziție microbuze ce vor pleca de la biserica Sf. Haralambie.

Programarea pentru a treia etapă a vaccinării va începe pe 15 martie.
Persoanele incluse în această etapă, mai precis populația generală, se vor putea programa pe platforma online.
Anunțul a fost făcut de coordonatorul campaniei naționale de imunizare, medicul Valeriu Gheorghiță.
El a mai precizat că vaccinarea efectivă va începe în aprilie.

Elevii din clasele terminale vor merge la şcoală şi în scenariul roşu.
Precizarea a fost făcută de Ministrul educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
În prezent, în cazul scenariului roșu, școala se închide și toți elevii fac cursuri online.
Ministrul a mai declarat că regulile de siguranță sanitară trebuie respectate, în continuare, cu strictețe în școli, însă elevii din clasele terminale trebuie să meargă fizic la cursuri.
Luna aceasta sunt programate şi simulările pentru examene.

Statele Unite au acordat o autorizație de urgență vaccinului companiei farmaceutice americane Johnson & Johnson, destinat persoanelor cu vârsta de peste 18 ani.
Acest vaccin se alătură celor de la Pfizer-BioNTech și Moderna, în campania masivă de imunizare din Statele Unite.
Experții notează că noul vaccin ar putea schimba drastic cursul pandemiei, pentru că se administrează într-o singură doză și nu are nevoie de temperaturi extrem de scăzute, ceea ce înseamnă că poate fi păstrat în frigiderele farmaciilor și ale cabinetelor medicale.
Surse de la Bruxelles afirmă că vaccinul ar urma sa fie aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului în luna martie.

Consumul de mere este benefic creierului.
Oamenii de știință din Australia și Germania au descoperit că anumiți fitonutrienți conținuți în mere stimulează producerea de noi celule cerebrale.
Acest lucru, potrivit cercetătorilor, poate ajuta la îmbunătățirea memoriei și a funcțiilor cognitive.
Este cunoscut faptul că substanțele chimice găsite în plante, așa-numiții fitonutrienți, au un efect pozitiv asupra diferitelor organe, inclusiv asupra creierului.

Guvernul vrea să modifice legea astfel încât persoanele pensionate din sistemul public să nu mai poată fi angajate la stat decât dacă renunță la pensie.
Ministrul Muncii vrea să le permită bugetarilor să lucreze până la vârsta de 70 de ani, dacă doresc, dar fără să primească și pensie.
Sindicatele și analiștii economici spun că este o măsură care îi va încuraja pe tineri.
Potrivit ministrului muncii, proiectul ar urma să intre în dezbaterea guvernului în maxim două săptămâni.

Lămpile cu ultraviolete pot fi periculoase dacă nu sunt folosite cum trebuie.
Multe școli sau colective de părinți au investit și au cumpărat lămpile cu ultraviolete pentru distrugerea microbilor şi limitarea transmiterii COVID-19 în clase, însă acestea nu mai sunt recomandate de specialiștii în sănătate.
Razele pe care le produc sunt puternice şi pot afecta ochii sau provoacă arsuri.
Mai mult, Institutul Național de Sănătate Publică susţine că dezinfectarea cu raze UV este specifică spitalelor și nu reprezintă o opțiune pentru școli.
Precizările au fost făcute după ce, de la reluarea cursurilor în clase, au fost mai mulţi elevi care au ajuns la medic cu probleme provocate de ultraviolete.