Știri 21 ianuarie 2021

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, la Catedrala arhiepiscopală, iar mâine, de la ora 7.40, va oficia Sf. Liturghie, tot la Catedrală.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion, din localitatea 23 August, cu prilejul hramului, de la ora 8.30.
De la ora 17.00, va participa la un concert de cântece patriotice dedicat Zilei Unirii Principatelor Române, ce va avea loc la parohia “Naşterea Maicii Domnului ” din localitatea Murfatlar.

CT BUS modifică procedura de îmbarcare şi debarcare a pasagerilor în stațiile de autobuz.
Astfel, accesul în mijlocul de transport în comun se face doar pe la ușa 1, iar coborârea din autobuz se va face pe la ușile 2 și 3.
Totodată, se menține obligativitatea purtării măștii de protecție dar și a mănușilor de unică folosință pe întreaga durară a călătoriei cu autobuzul.

Programările pentru vaccinul anti-Covid se vor putea face şi pentru perioada de după 1 martie.
Anunţul a fost făcut de Comitetul de coordonare a campaniei.
Decizia vine după ce în centrele existente în 31 de judeţe s-au ocupat deja toate locurile, la prima doză, pentru următoarele trei săptămâni.
În scurt timp vor fi deschise noi centre de vaccinare în fiecare judeţ, care vor permite programări din 8 februarie.

Limitarea poluării aerului ar putea salva mai mult de şapte milioane de vieţi, anual.
Un nou studiu al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a cerut acţiuni urgente pentru limitarea poluării aerului.
OMS consideră că poluarea aerului este una dintre principalele cauze ale îmbolnăvirilor la nivel global.
În Europa, studiul a descoperit că doi poluanţi, particulele fine şi protoxidul de azot, conduc la decese premature în aproape 1.000 de oraşe.
Reducerea lor ar putea duce la prevenirea a aproape 50.000 de morţi premature pe an.

Şoferii îşi vor putea deconta daunele la compania cu care au încheiat poliţa RCA.
Modificarea va fi făcută în perioada următoare printr-o ordonanţă de urgenţă, potrivit Autorităţii de Supraveghere Financiară.
Această facilitate există şi acum, dar este opţională, susţin asiguratorii.
Reprezentanţii firmelor de asigurări consideră că după această modificare, poliţele se vor majora.
În prezent, asiguratorii care practică această formă şi o vând facultativ o taxează cu 50 de lei.

Clienţii casnici care nu au schimbat contractul pentru energia electrică vor beneficia de cel mai bun preţ din oferta concurenţială a furnizorilor lor.
De asemenea, vor putea opta pentru o nouă ofertă în cadrul unui proces de contractare mult simplificat.
ANRE a aprobat un ordin în acest sens.
A fost stabilit, de asemenea, un nou termen până la care clienţii au obligaţia de a semna un nou contract, și anume 30 iunie.

Studenţii români solicită burse mai mari şi gratuitate la biblioteci.
De asemenea, ei cer și creşterea subvenţiei pentru cămine şi cantine, precum şi stabilirea unei subvenţii distincte pentru finanţarea activităţilor centrelor de consiliere şi orientare în cariere, în vederea sporirii angajabilităţii studenţilor şi flexibilităţii pe piaţa muncii.
Reprezentanţii studenţilor subliniază că performanţa scăzută se datorează subfinanţării sistemului de învăţământ.
România se află pe ultimul loc la procentul din produsul intern brut alocat educaţiei şi doar 26% dintre tinerii cu vârste între 30 şi 34 de ani au studii superioare, faţă de media europeană de 40%.

Știri 20 ianuarie 2021

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la ora 7.45, Sf. Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului și Acatistul Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul, la Catedrala arhiepiscopală.

Preoții Arhiepiscopiei Tomisului vor dona sânge.
Acțiunea se va desfășura mâine, între orele 7.30 – 13.30, la sediul CRTS Constanța.
De la ora 12.00, va fi prezent și Înalt Prea Sfințitul Teodosie.
Arhiepiscopia Tomisului se află în parteneriat cu CRTS Constanța, din martie 2018 și până în prezent a organizat mai multe campanii de donare în cadrul parohiilor.

Religia și psihologia au în comun principii care-i ajută pe oameni să depășească mai ușor stările de anxietate și de depresie, în momentele de cumpănă ale vieții.
Așa confirmă un studiu al cercetătorilor americani.
Credința ne ajută să căutăm abordări pozitive atunci când trecem prin situații dificile, metodă denumită de psihologi „reevaluare cognitivă”.
Oamenii credincioși folosesc intuitiv o serie de principii pe care psihologii le-au identificat ca fiind eficiente pentru inducerea stării de bine și pentru alinarea suferințelor.

Persoanele fără adăpost şi cele cu handicap vor fi incluse în etapa a doua de vaccinare.
Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat că sunt discuţii ca inclusiv persoanele surdo-mute să aibă acces la vaccinare.
Referitor la platforma pentru programare la vaccinare, ministrul a declarat că au fost probleme cu înscrierea persoanelor cu boli cronice, din cauza bazelor de date.
El a mai spus că va fi o listă separată de aşteptare pe care cei cu boli cronice se vor putea înscrie şi vor fi sunaţi de către un call center pentru a se programa.

Bulevardul 1 Mai și Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța vor fi modernizate cu bani europeni.
În această primăvară, vor începe lucrările prevăzute în proiectul de îmbunătățire a mobilității urbane durabile pe sectorul delimitat de Gara CFR și intersecția cu DN39E, anunţă Primăria.
Durata de execuție a lucrărilor este de 18 luni, iar
potrivit proiectului, peste 4 kilometri de tramă stradală vor fi reconfigurați.
Investițiile în amenajări urbane cuprind: stații de autobuz modernizate, mobilier urban inteligent cu sisteme de informare cu mesaje variabile, o nouă rețea de iluminat public pentru carosabil, trotuare și piste de biciclete, treceri pentru pietoni iluminate inteligent, spații verzi mediane și sistem de irigații.

Medicii de familie atrag atenţia asupra unei eventuale creşteri a numărului infecţiilor respiratorii şi de gripă, în contextul unei posibile reluări a cursurilor în unităţile şcolare.
Ei avertizează că pot fi expuşi îmbolnăvirilor copiii şi adolescenţii şi încurajează vaccinarea antigripală a acestora.
Medicii de familie le reamintesc părinţilor că au la dispoziţie atât vaccinurile din farmacii, cât şi pe cele distribuite prin programul naţional de vaccinare.
Totodată ei îi încurajează părinţii să se informeze despre vaccinarea antigripală şi despre beneficiile acesteia, în contextul în care, cel puţin pentru moment, copiii nu pot fi vaccinaţi împotriva COVID-19.

Românii care au credite în lei vor plăti rate mai mici la bănci.
Indicele Robor, în funcție de care sunt calculate dobânzile la majoritatea împrumuturilor în moneda națională, a scăzut din nou și a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii trei ani. Economiștii pun scăderea pe seama deciziei BNR de a reduce dobânda de referință la un minim istoric.
Cotația indicelui Robor la 3 luni a scăzut la 1,59%, cea mai mică din septembrie 2017.

Copiii care călătoresc în străinătate împreună cu părinții vaccinați anti COVID-19 vor fi obligați să stea în carantină la întoarcerea în România timp de 10 zile.
În aceste condiții, unul dintre părinți trebuie să stea cu copilul.
Institutul Național de Sănătate Publică a făcut această precizare în contextul în care Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat o hotărâre prin care persoanele care vin în țară și au făcut ambele doze de vaccin anti-coronavirus nu mai sunt obligate să intre în carantină.

Știri 19 ianuarie 2021

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși în această noapte, de la ora 23.00, Sf. Liturghie, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, de la ora 7.45, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.

Preoții Arhiepiscopiei Tomisului vor dona sânge.
Acțiunea se va desfășura joi, între orele 7.30 – 13.30, la sediul CRTS Constanța.
De la ora 12.00, va fi prezent și Înalt Prea Sfințitul Teodosie.
Arhiepiscopia Tomisului se află în parteneriat cu CRTS Constanța, din martie 2018 și până în prezent a organizat mai multe campanii de donare în cadrul parohiilor.

Biserica rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere.
Așa arată un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională – CURS în perioada 11-15 ianuarie.
Potrivit acestuia, 62% dintre români au încredere multă și foarte multă în Biserică.
Pe locul doi se află autoritățile locale, respectiv primăriile, care se bucură de încrederea 60% dintre români.
Cele două sunt singurele instituții care se bucură de încrederea a peste jumătate din participanții la sondaj.
La baza topului încrederii se găsesc Partidele, Parlamentul și Guvernul.

Persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin nu mai intră în carantină la sosirea în România.
Dovada efectuării vaccinului, inclusiv data administrării celei de a 2-a doze se va realiza prin intermediul documentului emis de unitatea sanitară care l-a administrat.
Suspendarea măsurii carantinei cu modificările şi completările ulterioare se aplică şi persoanelor care sosesc în România din Marea Britanie.

Profesorii care vor să se vaccineze vor fi programați de către școli, nu o vor face individual.
Astfel, fiecare școală a desemnat un reprezentant care să se ocupe de programări.
Ministerul Educației a solicitat să fie programați cu prioritate angajații din învățământul preșcolar și cei care lucrează în școlile care se vor redeschide din 8 februarie.
Potrivit ministerului, la sfârșitul săptămânii trecute, 45 la sută din profesorii din învățământul preuniversitar și aproape 60% din mediul universitar erau de acord cu vaccinarea.

Comisia Europeană a dat asigurări că vaccinarea împotriva infecției cu SARS-CoV-2 nu va fi obligatorie.
Executivul de la Bruxelles insistă că nu vor exista drepturi diferite în funcţie de opţiunea față de imunizare.
Prioritară va fi colectarea de date la nivel european despre mutaţiile suferite de coronavirus şi despre modul în care acţionează vaccinurile.

Activitatea umană este principala cauză a încălzirii globale.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că activitatea umană a contribuit la încălzirea globală de la nivelul de 0,9 grade Celsius la 1,3 grade Celsius, o estimare în concordanţă cu încălzirea din prezent.
Acordul de la Paris din 2015 vizează menţinerea încălzirii planetei sub nivelul de +2 grade Celsius.
Astfel, trebuie reduse emisiile cu 7,6% anual în perioada 2020-2030, potrivit ONU.
O cifră similară în scădere a fost măsurată anul trecut, dar din cauza pandemiei de COVID-19.

Știri 18 ianuarie 2021

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sf. Liturghie, de la ora 7.45, la Catedrala arhiepiscopală.
De la ora 23.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava.
Joi, de la ora 7.45, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.

Peste 340 milioane de creştini au fost „puternic persecutaţi” anul trecut.
Fenomenul a fost accentuat de pandemie, potrivit unui raport al Open Doors International, o reţea mondială de ONG-uri creştine.
Organizaţia, care monitorizează toate incidentele, de la „opresiunea zilnică discretă” până la „violenţele cele mai grave”, trage un semnal de alarmă cu privire la extinderea fenomenului care se datorează fie „naţionalismului religios”, în special în Asia, fie „extremismului islamic”, care se manifestă în Africa.

În peste 3.000 de localități în România este încălcat dreptul elevilor la burse școlare.
Cu excepția Capitalei și a județelor Constanța și Ilfov, niciun alt județ nu depășește 20% din unitățile administrative care să ofere integral burse școlare.
În Capitală, bursele pentru performanță pot ajunge și la 1.000 de euro pe semestru.
Guvernul are obligația ca, anual, să adopte prin hotărâre cuantumul minim al celor 4 tipuri de burse pentru elevi.
Până acum, la nivel național, valoarea minimă este de 100 de lei pe lună pentru fiecare tip de bursă.

Combustibilii se scumpesc din nou.
Motorina a atins pragul psihologic de 5 lei pe litru la pompă, iar benzina se apropie de acest prag.
Potrivit analiștilor economici, cauzele scumpirilor sunt majorarea accizei de către guvern la începutul anului și creșterea cotațiilor barilului de petrol la bursele mondiale.
La 1 ianuarie 2021, guvernul a actualizat acciza cu rata inflaţiei şi cursul leu-euro, ceea ce a condus, potrivit estimărilor, la o creștere cu 6 bani a prețului pentru un litru de carburant.

Atenție la site-urile care propun vânzarea de vaccinuri anti-covid sau programări în avans pentru imunizare!
Interpol îndeamnă la vigilență și spune că astfel de falsuri pe Internet s-au înmulțit în ultima perioadă.
Zeci de doze de vaccin anti-covid apar la vânzare în Franța, pe diferite site-uri de proveniență dubioasă.
Un alt pericol este cel al site-urilor care propun programări pentru cei care vor să se vaccineze mai repede. Interpol a identificat peste 3.000 de astfel de site-uri.
Specialiștii Interpol sunt de părere că piața unor astfel de platforme online este înfloritoare și că vaccinurile reprezintă o țintă privilegiată pentru criminalitatea organizată.

Organizația Mondială a Sănătății se pronunță împotriva pașapoartelor de vaccinare, cel puțin pentru moment.
După ședința comisiei de urgență a experților OMS, aceștia au declarat la Geneva că nu există date suficiente privind eficacitatea vaccinului, astfel că nu este cert dacă o persoană vaccinată mai poate răspândi virusul.
În plus, spun experții, vaccinul nu este încă accesibil în multe zone din lume, deci condiționarea călătoriilor de un asemenea pașaport de vaccinare nu poate fi, deocamdată, o idee viabilă.

Țara noastră se află sub informare meteorologică de vreme geroasă.
Aceasta este valabilă până miercuri dimineață, la ora 10.00.
Temperaturile minime vor coborî frecvent sub -10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade.
Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor situa, în general, între -10 și 0 grade.
Local se va semnala polei.

Primăria Constanța a început distribuirea gratuită a celor 200.000 de măști de protecție primite ca donație din partea orașului taiwanez Kaohsiung.
Donația a fost anunțată la finalul anului trecut, iar măștile vor fi distribuite către persoanele din categorii defavorizate precum beneficiarii cantinelor de ajutor social și ai căminului pentru persoane vârstnice, dar și seniorii premiați de Primărie cu ocazia împlinirii vârstei de 80, 90 și 100 de ani și cei care celebrează 50 de ani de căsătorie.
Totodată, măștile vor fi distribuite în piețele agro-alimentare și cetățenilor care accesează serviciile de stare civilă și evidența populației, cât și pe cele ale SPIT.
Personalul din învățământul preuniversitar de la nivelul municipiului Constanța va beneficia, de asemenea, de această sponsorizare.