“Lecţia de religie” – Dumnezeu este prezent în viața noastră mai mult decât credem
Realizator: Bogdan Nicolae Mateescu.
O copie a icoanei Maicii Domnului Paramythia din Sf. Munte Athos va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă de la parohia Brăteiu, jud. Sibiu, la biserica Sf. Haralambie din zona Boema, vineri, la orele 17.00, apoi va fi săvârșită Taina Sf. Maslu.
Icoana Maicii Domnului Paramythia sau Mângâietoarea este cunoscută ca vindecătoare de cancer, boli mintale, dar și ca alinare mai ales în timpul molimelor sau calamităților.
Aceasta va rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie timp de 7 zile.
Totodată, sâmbătă, de la orele 19.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sf. Maslu la acest lăcaș de cult.
După slujbă, credincioșii vor putea asculta un concert de pricesne susținut de cenaclul Lumină Lină, din Sibiu, condus de părintele Cătălin Dumitrean.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta, la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 -13.00.
În paralel, se va desfăşura si o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Trecerea la ora de vară a fost unul dintre cele mai discutate subiecte anul trecut, atât la nivel european, cât și în România, dar din cauza pandemiei, nu s-a luat încă nicio decize în acest sens.
ANM a emis o informare meteorologică de precipitații, intensificări ale vântului și vreme deosebit de rece.
Aceasta este valabilă până mâine dimineață la ora 10.00.
În intervalul menționat, vor fi precipitații, mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare în majoritatea regiunilor, iar vântul va avea intensificări, local și temporar, cu viteze în general de 45…55 km/h.
Vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative în cursul nopților și al dimineților.
Structura anului școlar în curs se va modifica în învățământul preuniversitar.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că ia în considerare, în actualul context epidemiologic, extinderea vacanţei de primăvară din 2 aprilie în 4 mai, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie.
De asemenea, Evaluarea națională se amână pentru 5-8 iulie, iar admiterea în liceu se va face după 8 iulie.
Examenul de Bacalaureat se va desfășura în datele deja stabilite.
Semestrul al doilea se va încheia pe 2 iulie în loc de 18 iunie, cu excepţia claselor a VIII-a şi a XII-a şi a celor din învăţământul profesional şi tehnic, a mai spus ministrul Educaţiei.
Astăzi este Ziua Mondială a Tuberculozei.
Data marchează ziua din 1882 când doctorul Robert Koch a anunțat că a descoperit bacteria care provoacă TBC, ceea ce a deschis calea spre diagnosticarea și vindecarea acestei boli.
În România, numărul pacienţilor cu tuberculoză a scăzut semnificativ în ultimii ani, dar boala face încă victime an de an şi în ţara noastră.
Anul trecut, peste 1 milion de bolnavi de TBC nu au avut acces la tratament din cauza pandemiei.
Respectarea măsurilor sanitare specifice acestei perioade limitează şi răspândirea tuberculozei, spun medicii.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta, la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 -13.00.
În paralel, se va desfăşura si o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.
Românii vor da ceasurile cu o oră înainte în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Astfel, România va trece la ora de vară, iar ora 3 va deveni ora 4.
Măsura se aplică în România din anul 1979 şi permite folosirea optimă a luminii naturale şi reducerea iluminatului artificial.
Trecerea la ora de vară a fost unul dintre cele mai discutate subiecte anul trecut, atât la nivel european, cât și în România, dar din cauza pandemiei, nu s-a luat încă nicio decize în acest sens.
Astăzi este Ziua Mondială a Meteorologiei.
Aceasta se sărbătoreşte din anul 1961 şi semnifică intrarea în vigoare, la 23 martie 1950, a Convenţiei Organizaţiei Mondiale a Meteorologiei.
Prin această zi, oamenii sunt invitaţi să conştientizeze şi să aprecieze munca profesioniştilor care, zi de zi, actualizează informaţiile despre vreme.
Un număr de 189 de ţări aniversează, astăzi, 71 de ani de la prima atestare a Zilei Mondiale a Meteorologiei.
Mai multe vaccinuri și medicamente false au fost descoperite la vânzare pe internet, în Italia.
O operațiune a carabinierilor efectuată în colaborare cu Ministerul Sănătății, a dus la blocarea a 14 site-uri situate pe servere străine ai căror manageri erau nedetectabili.
Prin publicitate și oferte de vânzare, toate în limba italiană, erau oferite publicului diferite tipuri de medicamente, multe dintre acesta fiind legate și de urgența pandemică COVID-19.
Cheltuielile cu creşa sau cu grădiniţa nu vor mai fi suportate de stat, prin intermediul angajatorului.
Ministerul Finanţelor propune suspendarea aplicării acestei măsuri, potrivit unui proiect publicat pe site-ul instituţiei.
Mai exact, părinţii primeau 1.500 de lei pe lună de la angajator, iar apoi, firmele urmau să-şi scadă această cheltuială din impozitele plătite statului.
Legea este în vigoare de la începutul anului şi nu se aplică retroactiv.
Aplicarea acestei măsuri se suspendă, începând cu data de 1 aprilie până la data de 31 decembrie 2021, inclusiv.
Magazinele vor fi obligate prin lege să afișeze în cadrul campaniilor de reduceri de preț și care a fost cel mai scăzut preț din ultimele 30 de zile înainte de ofertă.
Decizia este inclusă într-un proiect de act normativ pe care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor l-a pus în dezbatere publică.
Scopul propunerii este “să ofere clienților o armă împotriva ofertelor înșelătoare”, subliniază ANPC.
Reglementarea propusă ar trebui să se aplice efectiv începând cu luna mai a anului viitor.
ANM a emis o informare meteorologică de vreme rece, precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10.00.
Astfel, aria precipitațiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare.
Vântul va prezenta intensificări locale şi temporare în special în Dobrogea și în Muntenia, precum și la munte, cu viteze în general de 40…50 km/h.
Vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.
Noile cărți de identitate, care conțin și date biometrice, devin obligatorii din luna august.
Noul buletin cu cip, realizat la standarde europene, va conține amprentele titularului și va fi folosit pentru identificare, dar și pentru semnătura electronică.
Documentul va putea fi eliberat de la vârsta de 12 ani, la solicitarea părinților.
Românii care nu vor o carte de identitate cu cip vor primi una simplă, însă nu vor putea circula cu acest tip de document în spațiul Uniunii Europene.
Românii pot accesa din nou programul “Noua Casă”.
Guvernul a stabilit un plafon al garanțiilor de stat de 1,5 miliarde de lei, cu 500 de milioane de lei mai puțin decât anul trecut. Autoritățile estimează însă că numărul benficiarilor va fi mai mare.
Condițiile de accesare sunt neschimbate: avansul este de 5% pentru achiziția unei locuințe vechi sau noi, care costă cel mult 70.000 de euro și de 15% pentru locuințele noi, cu prețul până la 140.000 de euro.
Românii vaccinaţi, care au test negativ sau anticorpi în urma infecţiei cu noul coronavirus şi vor să călătorească în Grecia vor primi certificate emise de statul român.
Anunţul a apărut după întrevederea pe care ministrul grec al Turismului a avut-o la Bucureşti cu omologul său român.
Până când Uniunea Europeană aprobă certificatul digital, românii vor putea călători în Grecia cu documente emise de statul român.
Ministrul grec al Turismului spune că ţara sa va recunoaşte aceste documente şi că îşi doreşte să primească turiştii români cât mai curând.
Piața Agroalimentară Tomis III este închisă astăzi pentru efectuarea lucrărilor de curățenie generală.
De mâine, activitatea comercială va fi reluată.
În săptămânile care urmează, și celelalte piețe vor fi igienizate, astfel: pe 29 martie – Piața Brotăcei, pe 5 aprilie – Piața I.L. Caragiale, pe 12 aprilie – Piața Tomis Nord, iar pe 19 aprilie – Piața Griviței.
Simularea examenului de Bacalaureat a început, astăzi, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Regulile sunt aceleaşi cu cele de la examenele propriu-zise, iar rezultatele obţinute la simulările naţionale nu se contestă, nu se afişează, nu sunt făcute publice şi nu vor fi trecute în catalog.
În baza unei derogări, elevii care locuiesc în zone carantinate pot susţine simulările examenelor naţionale dacă învaţă în şcoli din localităţi necarantinate.