Știri 23 februarie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Întrebările se trimit numai pe e-mailul radiodobrogea@gmail.com.
Apoi, de la ora 20.30, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, ale cărui moaște au poposit la biserica Sf. Nectarie din Constanța, iar de la ora 23.00, va săvârși și Sf. Liturghie, la acest lăcaș de cult.

O părticică din moaștele Sfântului Ap. Petru va sosi la Constanța.
Aceasta va fi adusă din Sf. Munte Athos la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema, vineri la orele 17.00.
Apoi se va oficia Acatistul Sf. Ap. Petru și Pavel, urmat de Taina Sf. Maslu.
Moaștele vor rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie până marți, 2 martie, când vor fi duse la Mănăstirea cu hramurile Sf. Ioan Gură de Aur și Sf. Ioan Casian și Sf. Gherman, din comuna Grădina, jud. Constanța.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia la acest lăcaș de cult Sf. Liturghie, cu prilejul hramului, marți, de la ora 8.00.
Credincioșii care vor să ajungă la mănăstire, vor avea la dispoziție microbuze ce vor pleca de la biserica Sf. Haralambie.

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei organizează un colocviu dedicat Sfântului Ioan Casian.
Acesta se intitulează ”Sf. Ioan Casian – îndrumător duhovnicesc, chip al smereniei monahale și model al dialogului creștin dintre culturi.”
Invitați vor fi IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Protosinghel Iustin Petre, starețul Mănăstirii Sf. Ioan Casian din jud. Constanța și părintele George Bâzgan, vicar administrativ al Episcopiei Ortodoxe Române a Canadei.
Evenimentul se va desfășura online duminică, de la orele 16.00 și va fi transmis live prin aplicația Zoom și pe pagina de Facebook a episcopiei.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Mai multe linii de autobuz înregistrează întârzieri din cauza lucrărilor desfăşurate de RAJA.
CT BUS informează că liniile 1, 3b, 44 și 101M înregistrează întârzieri, deoarece traficul este perturbat pe bd. Aurel Vlaicu, din cauza lucrărilor desfășurate de RAJA.
Călătorilor le este recomandat să consulte aplicația CT BUS pentru a afla timpii reali de sosire a autobuzelor, cât și întârzierile ce pot surveni.

Zeci de cazuri de infectare cu virusul SARS – CoV2 au fost înregistrate în unitățile de învățământ din județul Constanța, în primele două săptămâni de la redeschiderea școlilor.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică din Constanța, din 8 februarie și până în prezent, 48 de elevi și 5 preșcolari au fost diagnosticați cu noul coronavirus.
Totodată, teste pozitive au avut și 19 dascăli și șapte cadre auxiliare.
Clasele unde au fost înregistrate cazuri de îmbolnăvire își desfășoară cursurile online timp de două săptămâni.

Guvernul a alocat 1 miliard de lei pentru despăgubirea sectorului HORECA.
De asemenea, a fost schimbat modul în care se va face plata în cadrul acestei măsuri, renunţându-se la principiul „primul venit, primul servit”.
Dacă suma cererilor de despăgubire va depăşi miliardul alocat, atunci firmele vor primi bani proporţional cu cererea lor de finanţare, a anunțat ministrul economiei, Claudiu Năsui.

Știri 22 februarie 2021

Creştinii ortodocşi au intrat de ieri în perioada Triodului.
Triodul reprezintă o perioadă calendaristică de 10 săptămâni de dinaintea Sărbătorii Învierii Domnului.
Ea începe cu Duminica Vameşului şi Fariseului şi se termină în noaptea dinaintea Duminicii Paştilor.
Slujbele Bisericii din acest timp liturgic scot în evidenţă slujirea arhierească a Mântuitorului care a fost împlinită prin Patimile şi Jertfa Sa de pe Cruce.
Totodată, credinciosul este îndemnat de Biserică să se întoarcă mai mult înspre viaţa sa interioară, duhovnicească, prin post, rugăciune, smerenie, iertarea semenilor şi conştientizarea propriilor greşeli.
Triodul este şi singura perioadă din cursul anului bisericesc în care se oficiază toate cele trei Sfinte liturghii din cultul ortodox: a Sfântului Vasile cel Mare, a Sfântului Ioan Gură de Aur şi a Sfântului Grigorie Dialogul.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 7.40.
De la ora 18.00, va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 20.30, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Ierarh Varlaam, ale cărui moaște au poposit la biserica Sf. Nectarie din Constanța, iar de la ora 23.00, va săvârși și Sf. Liturghie, la acest lăcaș de cult.

Credincioșii sunt îndemnați să se roage pentru ca Duhul Sfânt să lumineze sufletele ierarhilor care vor participa săptămâna aceasta la lucrările Sfântului Sinod al BOR.
Îndemnul a fost făcut de IPS Teodosie, la finalul slujbei de ieri.

IPS Teodosie NU ar urma să inițieze în Sfântul Sinod o acțiune de chemare în judecată a IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului în fața vreunei instanțe bisericești.
Afirmația Ierarhului Tomisului a fost scoasă din context și eronat înțeleasă.
Săptămâna aceasta urmează să aibă loc o sesiune obișnuită de lucru a Sfântului Sinod, iar IPS Teodosie a menționat că se va întâlni acolo cu IPS Calinic cu care va discuta, în mod firesc, colegial.
Arhiepiscopia Tomisului precizează că relațiile dintre cei doi ierarhi sunt relații frățești, cordiale, chiar apropiate, contrar tendinței unor publicații de a semăna discordie și război.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze, dar nu o pot face în cursul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 8.30 – 13.00.
În paralel, se va desfăşura și o acţiune de informare și recrutare de donatori de celule stem.

Centrul de vaccinare din cadrul Pavilionului Expozițional a fost amenajat de municipalitate.
Orice informații legate de activitatea de vaccinare la centrul de la Pavilionul Expozițional pot fi obținute la numărul de telefon 0241484724.
Linia telefonică este disponibilă zilnic, între orele 9.00 – 17.00.
Programul de funcționare al centrului este zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, inclusiv sâmbăta și duminica.

Primăria Constanța a publicat un nou regulament de parcare în municipiu.
Una dintre ele se referă la cei care vor să parcheze în oraș, dar au domiciliul în alte localități.
Așadar, turiștii vor fi obligați să cumpere o vinietă pentru parcările aflate în zonele rezidențiale din cartiere.
Pentru parcarea în centru, adică zonă 1, se va plăti un tarif pe oră, suplimentar față de această vinietă.
Vinieta se poate cumpăra pentru o zi, o săptămână, o lună sau un an.
Și constănțenii vor plăti vinietă pentru a parca în oraș.
Prețul vehiculat al acesteia este de 365 de lei pe an, adică 1 leu pe zi.
Locul rezervat de la primărie și parcarea în centru se vor plăti separat.

Știri 19 februarie 2021

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, în această noapte, de la ora 23.00, Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava.
Mâine seară, de la ora 22.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Duminică, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la parohia „Sf. Ierarh Nectarie” din Constanța (zona Medeea), care își cinstește cel de-al doilea ocrotitor, pe Sfântul Teodor Tiron.

Arhiepiscopia Tomisului și ASCOR Constanța organizează două seri filocalice.
Prima se intitulează ”Cum propovăduiește creștinul practicant cuvântul adevărului. Rolul Internetului în propovăduirea Evangheliei.” și va fi susținută de teologul Cornelius Florin Stoica, fondatorul canalului Lumina Cuvântului.
Evenimentul va avea loc sâmbătă, de la orele 17.00, și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale Arhiepiscopiei Tomisului, Radio Dobrogea, ASCOR Constanța și Lumina Cuvântului.
A doua seară are ca temă ”Cum să înțelegem și cum să trăim Sfânta Taină a Cununiei. Familia ortodoxă, biserică vie în care se lucrează mântuirea” și va fi susținută de pr. Adrian Pătrașcu, parohul bisericii Sf. Nicolae din Năvodari.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la orele 17 și va fi transmis live pe paginile de Facebook ale organizatorilor.

Mitropolitul Porfirie de Zagreb este noul Patriarh al Serbiei.
Acesta a fost ales în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Sârbe, care a avut loc ieri și devine astfel succesorul Patriarhului Irineu, care s-a mutat la Domnul în luna noiembrie, la vârsta de 90 de ani.
Noul Patriarh al Serbiei s-a născut pe 22 iulie 1961 în Bečej, nordul Serbiei.
Înainte de absolvirea facultății, în 1985, a fost tuns în monahism la Mănăstirea Deceani, de către ieromonahul Irineu, actualul episcop de Bacika.
În anul 1999, ieromonahul Porfirie a fost ales Episcop vicar al episcopiei Bacika, iar în 2014, a fost ales Mitropolit de Zagreb și Ljubljana.
În prezent, predă la Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universității din Belgrad disciplina „Psihologia Pastorală”.

Astăzi se împlinesc 145 de ani de la nașterea sculptorului român Constantin Brâncuși.
În anul 2016 a fost marcată pentru prima dată ziua de naștere a lui Brâncuși ca sărbătoare națională, potrivit unei legi adoptate în luna decembrie a anului 2015.
Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal.
Cu această ocazie, atât în țară, cât și în străinătate au loc manifestări culturale.

Elevii anunţă că vor acţiona în judecată autorităţile dacă nu se asigură transportul judeţean la şcoală.
Asociaţiile Elevilor din Constanţa, Bacău, Bucureşti, Maramureş, Vâlcea şi Mureş solicită Guvernului Cîţu să nu adopte o nouă ordonanţă de urgenţă care „să blocheze” transportul elevilor.
Ei susţin că ordonanța va duce la abandonul școlar a zeci de mii de elevi.

Un nou regulament pentru taximetriştii constănțeni va fi adoptat luni.
Reprezentanții municipalității se vor întâlni cu cei ai taximetriștilor într-o nouă rundă de negocieri privind adoptarea unui Regulament în ceea ce privește activitatea de taximetrie.
Viceprimarul Ionuț Rusu a declarat că va fi prevăzut inclusiv obligativitatea adoptării unui cod vestimentar.
După încheierea discuțiilor, Regulamerntul se va afla în dezbatere publică pentru 30 de zile urmând să fie supus aprobării Consiliului Local Municipal Constanța.

Programul-pilot „Masă caldă pentru elevi” a fost aprobat de deputaţi.
Potrivit documentului, până la finalul anului 2020, în 150 de unități de învățământ elevii și preșcolarii au primit un pachet alimentar sau o masă caldă în valoare de maxim 10 lei.
Deputații sunt de părere că programul trebuie continuat și în acest an.