Stiri 21 decembrie 2020

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și miercuri la Catedrala arhiepiscopală din Constanța.
Astfel, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de la ora 7.40.
Totodată, miercuri, de la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu ascultătorii “Cuvântul ierarhului” de la Radio Dobrogea.

Biserica Ortodoxă îl cinsteste astazi pe Sfântul Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului.
S-a născut pe 21 decembrie 1596, la Suceava, ca fiu al lui Simion Movilă şi al soţiei sale Marghita.
În anul 1633 a fost hirotonit Mitropolit al Kievului, Galiţiei şi a toată Rusia şi tot atunci a pus bazele unui colegiu la Mănăstirea Bratska, din care se va dezvolta vestita Academie Duhovnicească de la Kiev.
Ca Mitropolit al Bisericii Ortodoxe ucraino-ruse din Polonia, timp de 13 ani, a desfăşurat o intensă activitate bisericească şi culturală, mai ales în domeniul tipăririi de cărţi bisericeşti, unde s-a îngrijit de apariţia a peste 50 de cărţi.
Dintre acestea cea mai importantă este lucrarea Mărturisirea Ortodoxă, tradusă în mai multe limbi şi tipărită în numeroase ediţii, şi care a devenit a treia mărturisire de credinţă a Bisericii Ortodoxe, după Crez şi Dogmatica Sf. Ioan Damaschin.
S-a mutat la Domnul pe 22 decembrie 1646 şi a fost înmormântat în biserica mare a Mănăstirii Pecerska.
Întreaga avere a folosit-o pentru restaurarea de biserici, înfiinţarea de şcoli şi întreţinerea lor.
Pentru meritele sale deosebite, Mitropolitul Petru Movilă al Kievului a fost canonizat de Biserica Ortodoxă din Ucraina în anul 1996.

Astăzi are loc solstiţiul de iarnă.
Astfel, această zi este cea mai scurtă din an şi are 8 ore şi 50 minute.
Până pe 21 iunie, durata zilelor va creşte continuu, iar cea a nopţilor va scădea.
La momentul solstiţiului de iarnă, Soarele luminează mai mult emisfera sudică a Pământului.

România a interzis zborurile cu Marea Britanie după apariția noii tulpini a coronavirusului în Regatul Unit.
Decizia a fost luată de Comitetul Național pentru situații de urgență.
Mutația apărută este mult mai contagioasă şi multe alte state europene au restricționat cursele aeriene cu Marea Britanie.

Copiii s-ar putea întoarce la școală când se va termina vaccinarea populației din grupele de risc.
Anunțul a fost făcut de coordonatorul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță.
El a precizat că la sfârșitul lunii martie – începutul lunii aprilie este preconizat că se va termina vaccinarea populației din grupele de risc și acesta ar fi momentul în care elevii s-ar putea întoarce la școală în mod fizic.

Țările europene reciclează mai puțin de o treime din deșeurile plastice.
În acest context, Planeta se confruntă cu o gravă criză a maselor plastice.
Din cantitatea anuală de 348 de milioane de tone de producție de plastice, Europa este resposabilă pentru 60 de milioane de tone, iar din aproximativ jumătate care este aruncată, 30 la sută este ulterior reciclată.

Cititul cu voce tare îmbunătăţeşte memoria.
Descoperirea a fost făcută de neurobiologii de la Universitatea din Waterloo, Canada.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, cuvintele sunt amintite mai bine atunci când se adaugă un „element de producţie” – o anumită acţiune care permite ca informaţiile să fie stocate în memoria pe termen lung.
O acţiune similară este copierea textului.
Acest lucru poate fi util pentru persoanele în vârstă, cărora li se recomandă să rezolve cuvinte încrucişate şi puzzle-uri.

Știri 18 decembrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul.
S-a născut pe moşia mănăstirii Sfântului Nicolae din Rădăuţi, pe la începutul secolului al XV-lea, cu numele de Dumitru.
A îndrăgit din copilărie viaţa bisericească şi ostenelile ascetice, iar după o perioadă de ucenicie, a îmbrăcat haina monahală, şi a primit numele de David.
A fost hirotonit preot şi a devenit duhovnic iscusit, dar pentru că nu mai avea linişte din cauza celor ce îi cereau neîncetat ajutorul, s-a retras în mănăstirea Sfântul Lavrentie de lângă satul Vicovu de Sus.
Apoi a devenit pustnic şi a primit numele de schimnicie de Daniil.
În anul 1451, Sfântul Daniil a devenit duhovnicul lui Ştefan cel Mare, pe care l-a încurajat să lupte pentru apărarea creştinătăţii, dar l-a îndrumat şi spre ctitorirea de lăcaşuri de cult.
A fost înzestrat cu mari haruri şi socotit sfânt încă din timpul vieţii.
S-a mutat la Domnul în anul 1496, iar în anul 1992 a fost canonizat de Biserica Ortodoxa Română.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine, de la ora 8.00, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Seara, de la ora 22.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului, la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie tot la Catedrala arhiepiscopală din Constanța, de la ora 8.30.

Astăzi este Ziua Minorităţilor Naţionale.
18 decembrie a fost declarată Ziua Minorităţilor Naţionale din România, prin Hotărâre de Guvern, în anul 1992.
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, lingvistice şi religioase ca document internaţional ce oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general.
În fiecare an, cu prilejul acestei zile, Departamentul pentru Relații Interetnice organizează o serie de manifestări culturale, care prezintă tradițiile specifice fiecărei minorități.

Podul rutier de la Cernavodă va intra în reparaţii.
Conducătorii auto care vor utiliza autostrada Soarelui, cu trecere peste podul de la Cernavodă, vor avea parte de unele inconveniente, legate de condițiile de trafic.
Potrivit directorului CNAIR, traficul rutier nu va fi închis total pe Autostrada A2 pentru realizarea acestor intervenţii.
Se va circula cu restricţii de viteză şi cu deviere de pe o bandă pe alta.

Un număr de telefon dedicat rudelor pacienţilor diagnosticaţi cu Covid-19 şi internaţi în Spitalul Judeţean Constanța este disponibil din această săptămână.
Linia 0736.603.824 este dedicată exclusiv aparținătorilor desemnați ai pacienților diagnosticați cu COVID-19 iar preluarea apelurilor se face zilnic în intervalul orar 10.00-13.00.
Solicitările vor fi centralizate și, ulterior, apartinătorii vor fi contactați de către personalul abilitat și vor primi informații.
Rudele vor putea primi informaţii cu privire la evoluţia stării de sănătate, posibile transferuri în alte secţii sau momentul externării.

Carantina a fost prelungită în municipiul Constanța.
Hotărârea a fost votată aseară, în sistem electronic, în cadrul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, şi a fost avizată de şeful DSU, Raed Arafat.
Măsura va fi valabilă pentru 14 zile şi va intra în vigoare din această seară, de la ora 20.00.
În prezent, în municipiu, incidenţa este de 8,67 cazuri la mia de locuitori.

Românii au devenit mai stresați în pandemie.
Un studiu arată că nivelul de stres s-a dublat în timpul pandemiei de coronavirus pentru unul din patru angajaţi români, iar 30% dintre ei au ajuns deja la epuizare.
În fruntea listei se află medicii.
Pandemia a umplut cabinetele psihiatrilor şi ale psihologilor, pentru că a accentuat temerile.
Oamenilor le este frică de boală, dar şi că ar putea rămâne fără loc de muncă.
Potrivit specialiștilor, mulţi oameni sunt stresaţi şi pentru că lucrează de acasă, unde muncesc mai mult şi nu mai fac diferenţa între timpul liber şi programul de lucru.

Știri 17 decembrie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu ascultătorii ”Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Întrebările se trimit numai pe e-mail, la adresa radiodobrogea@gmail.com.
De la ora 22.00, ierarhul nostru va oficia Acatistul Sfântului Proroc Daniel și Acatistul Maicii Domnului la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Constănțenii sunt așteptați să doneze plasmă sau sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze dar nu o pot face în timpul săptămânii, pot veni sâmbăta aceasta la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, nr. 85.
Programul de recoltare este în intervalul orar 8.30 – 13.00.

Aproximativ 10.000 de doze de vaccin anti-COVID ar putea ajunge în România până la sfârşitul anului.
Potrivit şefului statului, toate statele membre Uniunii Europene vor primi un lot simbolic de vaccin anti-COVID.
Preşedintele a susţinut că este bine pregătită campania de vaccinare, astfel că vor fi simulate centrele de vaccinare, acţiuni mai ample de vaccinare și transport.
El a reiterat că vaccinarea nu este obligatorie, dar este recomandată.

Românii au cea mai mare încredere în Biserică, Armată și Academia Română.
Așa arată primul barometru al vieții religioase din România prezentat ieri.
Topul încrederii este completat de primărie, poliție și Ministerul Sănătății.
La polul opus se află guvernul, parlamentul și partidele politice, care împreună nu reușesc să câștige încrederea decât a aproximativ 32% dintre cei chestionați.
Studiul a fost realizat telefonic, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie.

CCR a decis că Legea care interzice orice referire la identitatea de gen în școli este neconstituțională.
Legea a fost adoptată pe 16 iunie de Parlament și interzice în instituţiile de învăţământ, teoria potrivit căreia genul este un concept diferit de sexul biologic şi că cele două nu sunt întotdeauna aceleaşi”.
Președintele Klaus Iohannis a atacat actul normativ la CCR pe 10 iulie, precizând că acesta contravine unor prevederi constituţionale referitoare la statul de drept, dar și articolului 29 din Constituția României privind libertatea conştiinţei.

Autoritățile de la Kiev cer ca Cernobîlul să devină patrimoniu UNESCO.
Noul ministru al Culturii ucrainean a lansat propunerea de înregistrare a zonei de excludere de la Cernobîl, pentru a evita ca situl să fie distrus de vremea rea și de turiști.
Oficialii speră ca recunoașterea de către agenția culturală a ONU să sporească atracția turistică și, la rândul său, să consolideze eforturile de conservare a clădirilor învechite din apropiere.

Persoanele care vor fi vaccinate anti-Covid vor primi o adeverință care va conține data vaccinării, tipul vaccinului, seria și lotul.
Șeful Comitetului național de coordonare a activităților privind vaccinarea, Valeriu Gheorghiță a subliniat că, în acest moment, nu se pune problema ca persoanele nevaccinate să fie supuse unor condiționări sau restricții.
România este pregătită, în momentul de față, pentru a începe vaccinarea pe data de 27 decembrie, a mai spus Valeriu Gheorghiță.

Numărul de testări în ceea ce privește noul coronavirus din România va crește.
Anunțul a fost făcut de șeful DSU, Raed Arafat, care a adăugat că acestea sunt de tip rapid antigen, al cărui rezultat se poate afla în maxim 15 minute.
România a contractat 3 milioane de unități, iar primele 300.000 vor fi distribuite spitalelor.
Raed Arafat atrage însă atenția că testul antigen nu va fi făcut asimptomaticilor și nici nu se poate cere o ambulanță acasă pentru acest lucru.