Știri 5 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la mănăstirea Turnu.
Aceștia s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei.
Au fost călugări în Mănăstirea Cozia, iar Cuviosul Daniil a fost învrednicit de harul preoţiei.
Printre cei care se mărturiseau la acesta a fost şi fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc.
Au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii și au ridicat o biserică de lemn în cinstea Maicii Domnului.
După trecerea la cele veşnice a celor doi sfinți, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor.
În anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, unde a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016.

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate sâmbăta aceasta la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, elevii și preșcolarii sunt astăzi liberi.

DSP Constanța le recomandă unităţilor de învăţământ aflate în scenariul 2 de funcţionare ca schimburile de elevi şi preşcolari să fie făcute la două săptămâni, nu la o săptămână.
Astfel, se va asigura izolarea persoanelor posibil infectate pe perioada de maximă incubaţie a COVID-19.
În judeţul Constanţa, peste 200 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 2, în aceste şcoli elevii studiind, prin rotaţie, o săptămână mergând la şcoală, iar o săptămână în sistem online, de acasă.

Asociația Elevilor din Constanța solicită acces la bazele sportive din curtea unităților școlare în permanență.
Cererea vine după ce câțiva elevi de liceu au fost amendați pentru că au jucat fotbal și baschet pe terenul de sport din curtea Şcolii Gimnaziale nr. 29.
Elevii susțin că este necesară modificarea cadrului legislativ, astfel încât terenurile de sport ale școlilor să poată fi folosite de copii și în afara orelor de curs.
Astfel, ar fi încurajată mișcarea în rândul tinerilor pentru a avea o viață activă și sănătoasă, se mai arată în comunicatul elevilor constănțeni.

Profesorii care nu predau online vor fi concediați.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie.
Aceasta a mai spus că elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, li se poate scădea nota la purtare și că respectarea măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor reprezintă o prioritate.

Organizația ”Salvaţi Copiii” atrage atenţia asupra efectelor pe care le are criza economică pentru copiii proveniţi din familii sărace.
Aceasta a avertizat că măsurile luate împotriva coronavirusului ar putea duce la cea mai mare creştere a căsătoriilor la vârste fragede, din ultimii 25 de ani.
Organizaţia precizează că grava criză economică survenită, din cauza pandemiei, a sărăcit tot mai multe familii, determinând oamenii să îşi retragă fetele de la şcoală şi să le forţeze să muncească sau să se căsătorească.

Firmele care au acumulat datorii în perioada stării de urgenţă vor putea cere eşalonarea plăţii acestor sume.
Condiţia este ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă.
Eşalonarea se va acorda în baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii.
Cererile vor putea fi depuse până pe 15 decembrie.

Știri 2 octombrie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Năvodari.
Astfel, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie de la ora 8.00, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.
Duminică, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Acțiunea caritabilă „Daruri mici din suflet mare!” s-a încheiat.
Astfel, astăzi, de la ora 12.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oferi ghiozdane cu rechizite și caiete copiilor defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Casicea, Credința, Căscioarele, Darabani, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele și Viroaga.
Credincioșii au donat peste 200 de ghiozdane complet echipate. Acțiunea a fost organizată de către parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, iar scopul acesteia este susținerea procesului educațional și prevenirea abandonului școlar.

Astăzi este Ziua Internațională a Non-Violenței.
Aceasta a fost adoptată de Organizația Națiunilor Unite în anul 2007 și aniversează nașterea lui Mahatma Gandhi, părintele mișcării de independență a Indiei și unul dintre filosofii de frunte ai curentului non-violenței.
Prin această decizie, ONU susține soluționarea pașnică a disputelor și respectul reciproc între culturi, religii și oameni.

Traseele mai multor linii de transport în comun din Constanța s-au modificat.
Astfel, pe sensul de mers spre Tomis 3, autobuzele de pe liniile 2-43, 43C, 43M și N243 virează la stânga, în zona Capitol, de pe strada Mircea cel Bătrân pe bulevardul Mamaia.
Apoi vor intra pe bulevardul Tomis, pe banda dedicată mijloacelor de transport în comun.
Totodată, este permis virajul la stânga în zona Perla, dinspre Pescărie către Campus, astfel încât autobuzele de pe liniile 5-40 și N540 nu mai merg până sensul giratoriu de la hotelul Meridian, ci virează la stânga, pe bd. Aurel Vlaicu, spre Campus.
De asemenea, linia 100M a redevenit 100, iar autobuzele întorc la Satul de Vacanță, modificare valabilă și în cazul liniei N100.

Elevii din România vor avea posibilitatea de a studia teatrul ca disciplină opțională.
Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat ordinele privind aprobarea a trei discipline opționale și a programelor aferente acestora.
Astfel, începând din acest an școlar, elevii pot opta pentru a studia, următoarele cursuri din curriculum la decizia școlii: „Eu și scena” (clasele a III-a și a IV-a), „Teatrul și noi” (clasele a VI-a și a VII-a) și „Laboratorul de teatru” (clasele a X-a și a XI-a).

Organizația ”Salvaţi Copiii” atrage atenţia asupra efectelor pe care le are criza economică pentru copiii proveniţi din familii sărace.
Aceasta a avertizat că măsurile luate împotriva coronavirusului ar putea duce la cea mai mare creştere a căsătoriilor la vârste fragede, din ultimii 25 de ani.
Organizaţia precizează că grava criză economică survenită, din cauza pandemiei, a sărăcit tot mai multe familii, determinând oamenii să îşi retragă fetele de la şcoală şi să le forţeze să muncească sau să se căsătorească.

Testul care arată în 15 minute dacă o persoană are coronavirus a fost aprobat în Europa.
Acesta ar trebui să apară pe piaţa europeană la sfârşitul lunii, urmând să fie utilizat în special la urgenţe, de medici generalişti şi pediatri.
Testul Becton este unul bazat pe antigen şi este mult mai rapid decât clasicul test PCR dar este mai puţin precis.

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a decis creşterea subvenţiei pentru cămine cu 10%.
Măsura vine în sprijinul studenţilor, în contextul epidemiologic actual, pentru a se putea asigura măsurile de distanţare fizică în spaţiile de cazare şi de servire a mesei.
Potrivit ministerului, sumele atribuite fiecărei universităţi pentru subvenţionarea cheltuielilor pentru cămine-cantine se alocă „proporţional cu numărul de unităţi de subvenţie”.

Știri 1 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi Acoperământul Maicii Domnului.
Această sărbătoare a fost instituită în amintirea unei minuni petrecute în Biserica Mănăstirii “Maica Domnului” din Constantinopol, în timpul împăratului Leon Înţeleptul, în secolele IX-X.
Stareţul mănăstirii, Cuviosul Andrei, a văzut o minune dumnezeiască, în care i s-a arătat Maica Domnului ce acoperea cu un sfânt omofor cetatea Constantinopolului.
Cuviosul Andrei l-a chemat şi pe ucenicul său, Epifanie, care, împreună cu ceilalţi părinţi, reuşesc să desluşească semnificaţia minunii şi să dedice o sărbătoare deosebită acestei puteri miraculoase, pe care Maica Domnului o arată faţă de neamul omenesc.
Acoperământul Maicii Domnului este ca un scut protector peste toţi creştinii Bisericii care se roagă cu credinţă pentru a fi izbăviţi de ispite şi de suferinţe.

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi și pe sfinţii cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani.
Sfântul Cuvios Iosif de la Bisericani a fost primul sihastru cunoscut în Muntele Bisericanilor şi întemeietorul mănăstirii cu acelaşi nume.
A fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa şi a deprins de la părinţii bătrâni viaţa duhovnicească, postul şi neîncetata rugăciune.
După ce a mers la Locurile Sfinte, Cuviosul Iosif s-a retras apoi în pustia de pe Valea Iordanului, unde a ajuns, în câţiva ani, sihastru vestit.
A trăit într-o peşteră, mai întâi singur, apoi cu 17 pustnici ucenici, şi a întemeiat prima comunitate duhovnicească românească cunoscută în Ţara Sfântă.
După năvălirea arabilor asupra Sfintelor Locuri, Cuviosul Iosif şi-a luat ucenicii şi a venit în Moldova, unde întemeiază un schit.
Mai târziu, schitul Cuviosului Iosif s-a numit Schitul Bisericani, adică „al evlavioşilor“, pentru că monahii se rugau aici cu lacrimi şi mulţi se vindecau de boli cu rugăciunea şi binecuvântarea Cuviosului Iosif.
Cuviosul Chiriac de la Bisericani a trăit la începutul secolului al XVII-lea la Mănăstirea Bisericani, care număra pe atunci peste 100 de călugări.
S-a retras în pustie, într-o peşteră din muntele lui Simon, unde a trăit singur timp de 60 de ani.
Este cunoscut ca unul dintre marii sihaştri din Carpaţi, care a avut o viaţă pilduitoare: trăirea în desăvârşită lepădare de sine, smerenie şi în neîncetată rugăciune.
Sfântul Sinod a hotărât canonizarea celor doi sfinţi în anul 2008, împreună cu alţi 7 cuvioşi nemţeni.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent astăzi, de la ora 18.00, la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 23.00, Ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Acoperământului Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar vineri, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.
Duminică, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Acțiunea caritabilă „Daruri mici din suflet mare!” s-a încheiat.
Astfel, mâine, de la ora 12.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oferi ghiozdane cu rechizite și caiete copiilor defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Casicea, Credința, Căscioarele, Darabani, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele și Viroaga.
Credincioșii au donat peste 200 de ghiozdane complet echipate. Acțiunea a fost organizată de către parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, iar scopul acesteia este susținerea procesului educațional și prevenirea abandonului școlar.

Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice.
Data de 1 octombrie a fost dedicată omagierii şi respectării vârstnicilor de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite în anul 1990.
Această iniţiativă a urmărit să atragă atenţia ţărilor membre ONU, asupra problemelor pe care le ridică îmbătrânirea demografică.
Din anul 1999, de Ziua Persoanelor Varstnice, au fost organizate peste 3.000 de marşuri, în circa 100 de ţări.

Astăzi este și Ziua Naţională de Luptă împotriva Cancerului la Sân.
În România, statisticile indică o creştere a cazurilor de cancer de la 40.000, câte erau în anul 1994, la 98.000 – în 2011.
Cancerul reprezintă o problemă majoră de sănătate publică, pe plan mondial, cu variaţii legate de incidenţă, mortalitate, supravieţuire, factori determinaţi de mediu, programe mixte de prevenire, diagnostic, tratament şi paleaţie.

Tronsonul bulevardului Tomis delimitat de strada Ion Rațiu și bulevardul Mamaia va deveni cu sens unic.
Circulația rutieră pe acest bulevard se va desfășura astfel: două benzi cu sens unic către zona centrală; două benzi dedicate circulației mijloacelor de transport în comun, taxiurilor și autospecialelor de intervenție, cu circulație în ambele sensuri, câte o bandă pentru fiecare sens, piste pentru biciclete.
De asemenea, se vor amenaja stații pentru autobuze pe ambele sensuri de deplasare.

Primăria Constanța efectuează lucrări de reabilitare pe strada Mihai Viteazu.
Pentru ca intervențiile să se desfășoare în condiții optime, circulația autovehiculelor va fi restricționată parțial, în intervalul orar 19:30 – 05:00.
Procesul de frezare a suprafeței carosabile se desfășoară toată săptămâna, cu aceleași restricții de trafic rutier.
Constănțenii care locuiesc sau tranzitează zona respectivă sunt rugați să nu își parcheze autoturismele pe trotuar sau pe carosabil.

Știri 30 septembrie 2020

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Acoperământul Maicii Domnului.
Cu acest prilej, mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, jud. Suceava își va serba hramul.
Astfel, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la acest lăcaș de cult, de la ora 8.45.
Seara, de la ora 18.00, ierarhul nostru va fi prezent la emisiunea de dialog duhovnicesc cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”, de la Radio Dobrogea.
Apoi, de la ora 23.00, Ierarhul Tomisului va oficia Acatistul Acoperământului Maicii Domnului la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, iar vineri, de la ora 7.45, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Sâmbătă, de la ora 8.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din apropierea orașului Năvodari.
Duminică, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea Călugăreni, din apropierea comunei Pantelimon, cu hramul Acoperământul Maicii Domnului.

Preafericitul Părinte Daniel aniversează astăzi 13 ani de la întronizarea ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
Cu acest prilej, Patriarhul României împreună cu ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aduc rugăciune și mulțumire lui Dumnezeu.
De la ora 11:00, la Catedrala Patriarhală, a fost oficiată o slujbă de Te Deum.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române recomandă intensificarea activităților dedicate familiei.
De asemenea, îndeamnă credincioșii să cultive prin rugăciune și fapte bune educația creștină și spiritul filantropic în familie și societate.
Totodată, în cadrul ședinței de ieri, Sfântul Sinod a luat act de următoarele reglementări legislative recente: declararea lui Mihai Viteazul, Domnul Țării Românești și al Moldovei, martir și erou al națiunii române, cu zi dedicată ceremoniilor pe 27 mai și declararea personajelor istorice Horea, Cloșca și Crișan martiri și eroi ai națiunii române comemorați pe 2 noiembrie și pentru comemorarea la data de 8 noiembrie a Martirilor Români de la Beliș.

Acțiunea caritabilă „Daruri mici din suflet mare!” s-a încheiat.
Astfel, vineri, de la ora 12.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oferi ghiozdane cu rechizite și caiete copiilor defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Casicea, Credința, Căscioarele, Darabani, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele și Viroaga.
Credincioșii au donat peste 200 de ghiozdane complet echipate. Acțiunea a fost organizată de către parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța, iar scopul acesteia este susținerea procesului educațional și prevenirea abandonului școlar.

Mâine va avea loc ceremonia de deschidere a anului universitar la Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Festivitatea va fi transmisă live pe pagina de Facebook a instituției.
În semestrul I, o parte dintre facultăți își vor desfășura activitățile didactice exclusiv online, iar o parte în regim mixt.

Carantina ar putea fi redusă de la 14 la șapte zile, dacă testul iese negativ în a cincea zi.
Este vorba despre persoanele care vin în România din țările cu risc mare de infectare.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a afirmat că, în ritmul actual de infectare, vor putea fi organizate alegerile parlamentare din decembrie.
Ministrul a mai spus că în următoarele zile se va actualiza lista țărilor galbene.

Nouă din zece pacienţi vindecaţi de COVID-19 se confruntă cu efecte secundare.
Așa arată un studiu efectuat în Coreea de Sud.
Oboseala a fost cel mai frecvent efect secundar, întâlnit la 26% dintre participanţi, urmat de dificultate în concentrare, manifestată la 24%.
Sondajul a fost realizat online și au participat 965 de pacienţi vindecaţi de COVID-19.

Medicii de familie vor putea începe să-i imunizeze împotriva gripei şi pe copiii cu vârste între 6 luni și 3 ani.
Ministerul Sănătății a distribuit 70 000 doze de vaccin gripal pentru cei mai mici.
Pentru noul sezon rece, Ministerul Sănătăţii a achiziţionat trei milioane de doze de vaccin gripal pentru grupele la risc, dublu faţă de anul trecut, dar acestea vor ajunge în ţară în mai multe etape.