Știri 21 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 7.40.
Apoi, de la orele 18.00, va fi prezent la emisiunea Cuvântul Ierarhului de la Radio Dobrogea.
De la orele 23.00, Ierarhul nostru va oficia Acatistul Sf. Ap. Iacob, rudenia Domnului, întrucât vineri, este cinstit de Biserica Ortodoxă.
Totodată, vineri, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie a Sf. Ap. Iacob la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 7.40.
Duminică, Ierarhul nostru va sfinți altarul de vară al parohiei Sf. Arh. Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, apoi va săvârși Sf. Liturghie.

Mai multe linii de autobuze vor avea traseul deviat de astăzi și până vineri.
Astfel, liniile 42, 44, 48, 51 și 101 vor fi deviate, între orele 19.30 – 05.00.
Motivul îl reprezintă lucrările de asfaltare care se execută pe strada Mihai Viteazul, între bulevardele Ferdinand și Mamaia.

Traficul rutier este deviat pe Autostrada Soarelui.
Astfel, pe raza localității Fundulea, județul Călărași, traficul rutier a fost deviat de pe sensul către Constanța pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Nodul rutier Fundulea a fost închis pe sensul către Constanta, fiind accesibilă doar intrarea spre București și ieșirea dinspre Constanța.
Măsura devierii se menține până pe 27 noiembrie și se aplică pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare a părții carosabile.
De asemenea, pe tronsoanele kilometrice 27 – 17 (Brănești – Cernica) și 82 – 74 (Dor Mărunt, județul Călărași), traficul este deviat de pe sensul către București pe sensul opus, unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcție.
Măsura se menține până pe 30 noiembrie.

Mașinile cu volan de dreapta nu vor mai fi înmatriculate, de anul viitor.
Decizia are legătură cu perioada de tranziție la Brexit, astfel că România este obligată să nu mai permită nici importurile de mașini cu volan pe dreapta din Regatul Unit, care de la 1 ianuarie 2021 nu vor mai putea fi înmatriculate.
Pe de altă parte, în ceea ce-i priveşte pe românii care deja au mașini cu volan pe dreapta care sunt deja înmatriculate și circulă pe străzile din România, nu există nicio prevedere legislativă specială.

Pandemia accentuează risipa alimentară.
Așa arată un studiu, potrivit căruia românii au tendința de a cumpăra mai mult decât au nevoie sau de a profita de oferte.
Însă o mare parte din aceste alimente ajunge din coșul de cumpărături la coșul de gunoi.
Cel mai des, oamenii aruncă fructe, legume și pâine, din cauza alterării rapide a produselor sau a expirării.
La studiu au participat aproximativ 2.500 de români, care au completat online un chestionar despre risipa alimentară.

Polițiștii vor verifica aplicarea măsurilor de prevenire a infectării cu SARS-CoV-2 în grădinițele și în școlile constănțene.
De asemenea, polițiștii rutieri vor realiza controale, pe toate rutele de deplasare, în mijloacele de transport în comun din județul Constanța.
Acțiunile au scop preventiv, iar în cazul în care se vor constata nereguli privind respectarea normelor în vigoare, oamenii legii vor acționa în conformitate cu precizările legislative în vigoare.

Programa școlară va fi adaptată pentru sistemul online.
Ministrul Educației, Monica Anisie a dat exemplu perioada din starea de urgență, când din programa pentru Evaluarea Națională și din cea pentru Bacalaureat a fost scoasă materia care s-ar fi studiat în semestrul al II-lea.
Ministrul a mai spus că școlile trebuie să se pregătească pentru a preda în sistem online atâta timp cât va fi necesar dacă situația epidemiologică o va impune.

Știri 20 octombrie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 7.45.
Slujba va fi urmată de Taina Sf. Maslu.
Duminică, Ierarhul nostru va sfinți altarul de vară al parohiei Sf. Arh. Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, apoi va săvârși Sf. Liturghie.

România va trece la ora oficială de iarnă în acest week-end.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă sau de vară s-a făcut pentru ultima dată anul acesta.

Medicii și asistenții medicali din cabinetele școlare sunt nemulțumiți de ideea detașării lor în spitalele COVID.
Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților, aceștia atrag atenția asupra importanței prezenței personalului medical în unitățile de învățământ.
Ei mai spun că personalul medical școlar are deja atribuții importante de prevenție, precum triajul epidemiologic, respectarea regulilor de igienă și asigurarea legăturii cu direcțiile de Sănătate Publică.

15 state europene cer Uniunii un plan pe termen lung pentru a contracara ştirile false despre tehnologia 5G.
În caz contrar, există riscul ca revenirea economică şi atingerea obiectivelor digitale să fie puse în pericol, se arată în scrisoarea celor 15 țări.
Uniunea Europeană consideră că tehnologia 5G va permite o serie de noutăţi precum automobilele autonome şi intervenţiile chirurgicale la distanţă.
Pe lângă Polonia şi Suedia, alte semnatare ale scrisorii sunt: Austria, Bulgaria, Croaţia, Cehia și Grecia.

Alegerile parlamentare au fost stabilite conform legii şi vor avea loc pe 6 decembrie.
Afirmația aparține președintelui Klaus Iohannis.
Potrivit șefului statului, Parlamentul a aprobat o lege specială, Legea 55, care prevede întreg catalogul de măsuri care pot fi luate, iar Guvernul, împreună cu autorităţile locale, gestionează acest proces.

Transfăgărăşanul se închide de astăzi.
Tronsonul de altitudine Piscu Negru – Bâlea Lac – Bâlea Cascadă se închide până la sfârşitul lunii iunie 2021 din cauza condiţiilor meteo nefavorabile.
Recent, s-a închis circulaţia şi pe segmentul Rânca – Obârşia Lotrului, șoseaua Transalpina, după ce la peste 2.000 metri altitudine a nins, iar şoferii au avut probleme de aderenţă.

80 la sută din habitatele naturale din Uniunea Europeană se degradează continuu, în ciuda eforturilor de conservare.
Agenția Europeană pentru Mediu susține că în ultimii șapte ani situația a continuat să se deterioreze și este nevoie de un efort susținut, pentru a opri declinul și a asigura o refacere parțială.
Europa se confruntă cu pierderi masive în rândul insectelor, iar acest lucru este legat direct de scăderea dramatică a populației de păsări.
Cercetările din nordul Germaniei și din Olanda arată o descreștere de 75% a populației de păsări în ultimii 30 de ani.

România are cele mai mari discrepanțe în ceea ce privește rezultatele elevilor din școala primară în relație cu finanțarea publică per elev, care este cea mai mică.
Datele au fost analizate dintr-un set de mai multe țări din UE dar și din afara Uniunii.
Peste 40% dintre elevii români de peste 15 ani au rezultate slabe la citire și matematică.
Un procentaj similar au înregistrat și Bulgaria, Albania, Muntenegru și Macedonia.
România stă cel mai slab la cheltuielile pentru educația unui elev exprimate în relație cu puterea de cumpărare, potrivit datelor Eurostat de la începutul anului.

Liderii celor mai mari religii ale lumii, printre care Papa Francisc și Patriarhul ecumenic ortodox Bartolomeu I, se vor ruga pentru victimele pandemiei de coronavirus și pentru victimele războaielor, precum Războiul Civil din Siria sau conflictul din Nagorno-Karabah.
Liderii religioşi se vor ruga în diferite lăcaşuri în această după-amiază.
La Bazilica Santa Maria din Aracoeli vor fi prezenţi papa şi ceilalţi creştini, alături de patriarhul Constantinopolului Bartolomeu I şi de reprezentanţi ai diferitelor biserici ortodoxe şi protestante.

În municipiul Constanța se construiesc noi parcări.
O nouă parcare va fi dată în folosință în cartierul Faleză Nord, pe strada Pescarilor.
De asemenea, echipele municipalității continuă amenajarea suprafețelor la amplasamentul situat pe strada Tulcei, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36, care va avea peste 470 de locuri.
Totodată, se desfășoară lucrări și la parcarea din Mamaia Nord.

Știri 19 octombrie 2020

Clericii și credincioșii ortodocși din America vor participa la Marșul pentru viață 2021 din Washington.
În ultimii ani, ierarhii ortodocși au fost invitați în mod repetat să se implice în cele mai importante momente ale Marșului pentru viață.
La marșul din acest an, organizat în luna ianuarie la Washington, Mitropolitul Tihon al Bisericii Ortodoxe din America a oficiat o slujbă specială pentru victimele avortului și a ținut o scurtă cuvântare, în care a afirmat ferm viața din momentul concepției și până la sfârșitul vieții și a îndemnat poporul să proclame același adevăr.

Fiecare spital va avea o parte dedicată exclusiv pacienţilor cu Covid-19.
Această obligație va veni în contextul creșterii numărului de infectări.
În acest sens a fost elaborat un act normativ care va intra în vigoare în scurt timp, după cum a precizat preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, dr. Laszlo Attila.

Sindicatele din învăţământ atrag atenția că este nevoie de dotări pentru desfășurarea în condiții optime a lecțiilor online.
Astfel, elevii și cadrele didactice au nevoie de microfoane și camere web performante.
Mulți elevi se plâng de faptul că nu aud cum trebuie ceea ce predă profesorul, în condițiile în care acesta poartă mască.
Până în prezent, doar o parte dintre elevi au primit tablete, dar reprezentanții Ministerului Educației spun că în zilele următoare se va distribui un al doilea lot de astfel de dispozitive.

Producţiile de porumb şi floarea soarelui vor scădea la jumătate în acest an, din cauza secetei.
Aceasta va continua să producă efecte devastatoare şi asupra producţiilor viitoare nu numai în zona vegetală ci şi în zootehnie, susţin asociaţiile fermierilor.
În total, la ora actuală sunt 1,2 – 1,3 milioane de hectare afectate sută la sută la porumb şi floarea soarelui.
În judeţul Constanţa, din 440.000 hectare, peste 300.000 sunt afectate.
În aceste condiţii, fermierii au solicitat autorităţilor declararea stării de calamitate în agricultură.

Poliția Animalelor a fost înființată.
Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat că Guvernul a aprobat proiectul de lege.
Poliția Animalelor va avea structuri în toate judeţele şi va funcţiona cu 488 de angajaţi şi 88 de medici veterinari şi va fi dotată la cel mai înalt nivel, pentru a putea interveni de urgenţă în salvarea animalelor.

Circulația pe Transalpina a fost închisă mai devreme din cauza ninsorilor.
Drumarii au intervenit deja cu utilaje de deszăpezire şi cu material antiderapant.
Pe Transalpina, restricția se va menține până pe 30 iunie anul viitor.
De mâine vă fi oprită circulaţia şi pe Transfăgărăşan.

Mii de dosare pentru adopție au fost deblocate.
Astfel, numărul copiilor adoptabili s-a dublat în doar 3 luni.
Autoritatea Națională pentru Drepturile Copiilor și Adopții aduce acuzații grave managerilor de caz care îngreunează procesul de adopţie şi care condamnă astfel mii de copii să rămână în sistemul de ocrotire al statului.

Spălarea regulată a mâinilor cu apă și săpun poate reduce infectarea cu SARS-CoV-2 cu 36%.
Un studiu arată că spălarea mâinilor cu săpun distruge membrana exterioară a virusului și astfel îl inactivează.
Specialiştii spun că o curăţare temeinică a mâinilor ar putea salva mai multe vieţi decât orice vaccin sau intervenţie medicală.
Potrivit ultimelor estimări, la nivel mondial, doar 3 din 5 oameni dețin dotări minime ce permit spălarea mâinilor.

Controalele forţelor de ordine s-au intensificat în toată ţara, în restaurante, locuri aglomerate şi în mijloacele de transport în comun.
Poliţiştii îi vizează pe cei care nu poartă măşti de protecţie sau care nu păstrează distanţa de siguranţă.
Până acum, agenţii au dat amenzi de zeci de mii de lei şi numeroase avertismente.
Amenda este de la 500 la 2.500 de lei pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Premierul Ludovic Orban a anunţat că vrea ca toţi medicii care promovează examenul de rezidenţiat în acest an să fie angajați.
El a declarat că trebuie gasită o soluție în acest sens, în condiţiile în care numărul cadrelor medicale nu este suficient în lupta cu COVID-19.
Premierul a adăugat că în ultima perioadă s-a apelat la foarte multe detaşări pentru a putea acoperi necesarul de medici din unele spitale.