Știri 19 august 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine și joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 6.40.
Totodată, joi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

Astăzi este Ziua Mondială pentru asistență umanitară.
Aceasta a fost stabilită de către Adunarea Generală a ONU în decembrie 2008.
Data de 19 august a fost aleasă pentru a aduce un omagiu asistenților umanitari care și-au pierdut viața practicând această meserie.
Înaltul Comisar al ONU pentru Drepturile Omului și Reprezentantul Special al Secretarului General în Irak, Sergio Vieira de Mello, și cei 21 de colegi care au murit, pe 19 august 2003, într-un atentat cu bombă asupra Hotelului Canal din Bagdad, dar și cei 102 asistenți umanitari ai ONU, care au murit în timpul cutremurului din Haiti din 2010, reprezintă cea mai mare pierdere la acest nivel din istoria ONU.

Tabăra națională “Pe urmele dacilor” a început ieri la Mănăstirea Dervent.
Aceasta se va desfășura în două etape.
Prima etapă are loc până pe 23 august și este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.
Cea de a doua etapă va avea loc între 26 și 30 august și se adresează celor cu vârste între 13 și 18 ani.
Programul taberei cuprinde participări la slujbe, concursuri, ateliere, excursii și altele.
Proiectul este organizat de Asociația Tinerilor Ortodocşi Misionari.

CRTS Constanța și parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Topraisar organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc duminică, 24 august, între orele 8.30 și 13.30, la biserica din localitatea Topraisar.
Pentru cei care vin din localităţile învecinate vor fi decontate cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și cea unde se desfășoară donarea de sânge.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 20 de ore, din această noapte, de la ora 22:00, până mâine, ora 18:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Strada Mircea cel Bătrân (tronsonul dintre bd. Mamaia și str. Negru Vodă); Strada Decebal (între străzile Mircea cel Bătrân și Pușkin); Strada Smârdan (între străzile Mircea cel Bătrân și Pușkin); Strada Ștefan cel Mare (tronsonul dintre str. Răscoalei și restaurant Zorile) și Strada Cuza Vodă (între străzile Răscoalei și Mircea cel Bătrân).

Directorii de şcoli trebuie să actualizeze lista posturilor disponibile pentru suplinitori.
Noile măsuri fac ca numărul orelor pentru suplinitori și profesori pensionari să fie mult mai mic.
Motivul este creșterea normei didactice, dar și a obligației la catedră pentru directori și inspectori.

Rovinieta va fi calculată în mod diferit pentru șoferi.
Ministerul Transporturilor a semnat un contract de aproape 282 de milioane de lei cu CNAIR pentru implementarea, până în decembrie 2026, a unui sistem electronic de tarifare rutieră care va înlocui rovinieta clasică.
Noul mecanism prevede calcularea tarifului în funcție de numărul de kilometri parcurși și de caracteristicile vehiculului, în locul formulei actuale cu abonament fix.
Suma datorată va fi calculată de sistem și încasată direct în conturile CNAIR, iar traseul parcurs va putea fi urmărit în timp real.

Știri 18 august 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji miercuri și joi la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie, de la ora 6.40.
Totodată, joi, de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.

Asociația Tinerilor Ortodocşi Misionari organizează tabăra națională “Pe urmele dacilor”.
Aceasta se va desfășura la Mănăstirea Dervent, în două etape.
Prima etapă începe mâine și se desfășoară până pe 23 august.
Aceasta este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani.
Cea de a doua etapă va avea loc între 26 și 30 august și se adresează celor cu vârste între 13 și 18 ani.
Programul taberei cuprinde participări la slujbe, concursuri, ateliere, excursii și altele.

CRTS Constanța și parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din Topraisar organizează o acțiune de donare de sânge.
Aceasta va avea loc duminică, 24 august, între orele 8.30 și 13.30, la biserica din localitatea Topraisar.
Pentru cei care vin din localităţile învecinate vor fi decontate cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu și cea unde se desfășoară donarea de sânge.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 20 de ore, de mâine noapte, de la ora 22:00, până miercuri, ora 18:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Strada Mircea cel Bătrân (tronsonul dintre bd. Mamaia și str. Negru Vodă); Strada Decebal (între străzile Mircea cel Bătrân și Pușkin); Strada Smârdan (între străzile Mircea cel Bătrân și Pușkin); Strada Ștefan cel Mare (tronsonul dintre str. Răscoalei și restaurant Zorile) și Strada Cuza Vodă (între străzile Răscoalei și Mircea cel Bătrân).

Guvernul a deblocat programul Rabla pentru autoturisme.
Bugetul a fost redus la 200 de milioane de lei pentru întreaga perioadă 2025-2030, conform unui proiect de ordonanță de urgență.
Programul Rabla anunțat inițial pentru anul 2025 avea alocat un buget record de 1,43 de miliarde de lei.

Toți comercianții vor fi obligați să permită plata cu cardul.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a adăugat că orice comerciant va trebui să ofere atât posibilități de plată în cash, cât și posibilități de plată cu orice mijloc de plată electronic și se va elimina astfel plafonul de 50.000 de lei.
Aceasta înseamnă că cei care au încasări anuale mai mici de 50.000 de lei nu au această obligație.
Ministrul de Finanțe a mai precizat că pentru introducerea acestei măsuri vor exista și norme tranzitorii care vor lua în calcul zonele în care nu există internet.
Măsura este parte dintr-un proiect de act normativ cu măsuri fiscale care va fi scos în dezbatere publică.

Ministerul Sănătăţii va lansa, de la 1 septembrie, un formular online prin intermediul căruia pacienţii vor putea raporta situaţiile în care au fost redirecţionaţi abuziv dintr-un spital de stat la un cabinet privat.
Anunţul a fost făcut, de Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, prin formularul disponibil pacienţii vor putea transmite spitalul unde s-a întâmplat, medicul implicat, cabinetul spre care a fost redirecţionat pacientul şi costurile impuse.
Sesizările care vor fi transmise Ministerului Sănătăţii vor fi analizate de specialiştii instituţiei şi ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, astfel încât fiecare caz să fie verificat şi sancţionat.

Știri 15 august 2025

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Adormirea Maicii Domnului.
Sărbătoarea ne aminteşte de moartea, învierea şi slăvirea Sfintei Fecioare Maria.
Astfel, când Născătoarea de Dumnezeu a adormit, sfinţii apostoli, afară de Toma, au venit pentru a o îngropa.
Ajuns după îngropare, Sfântul Apostol Toma a dorit să se deschidă mormântul, care a fost găsit gol, ceea ce înseamnă că Sfânta Fecioară a fost luată de Dumnezeu în împărăţia cerească al lui Hristos.
Sărbătoarea este cea mai veche dintre praznicele închinate Maicii Domnului şi este atestată documentar în Siria, prin secolul 5.
Locul originar al sărbătorii este Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfinţirea unei biserici ridicate între Ierusalim şi Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de naşterea Domnului.
Generalizarea sărbătorii a avut loc în secolele 6-7 când împăratul bizantin Mauriciu, a rezidit Biserica Maicii Domnului din grădina Ghetsimani şi a fixat data praznicului la 15 august.
Conform datelor statistice, peste 2 milioane de români îşi serbează astăzi onomastica.
Dintre aceştia, 1 milion 800 de mii sunt femei, iar 400 de mii sunt bărbaţi.
Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a fost declarată zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează, în anul 2008.

Tot astăzi este și Ziua Marinei Române.
Declarată Zi de Sărbătoare Naţională, sărbătoarea a fost oficializată la 15 august 1902.
Atunci, primarul Constanţei, Cristea Georgescu, din dorinţa de a atrage turişti, anunţa primarilor din reşedinţele de judeţ din toată ţara că, cităm, „cu ocazia serbării Sfintei Maria, patroana Marinei, în apele Constanţei şi pe uscat se organizează nişte serbări demne de văzut precum regale, alergări, corabia Argonauţilor şi altele”, am încheiat citatul.
Tot atunci, la bordul crucişătorului „Elisabeta” a avut loc o slujbă de Te-Deum la care a luat parte şi ministrul de Război Dimitrie A. Sturdza.
De atunci, din an în an, serbările au sporit în amploare şi semnificaţii, astfel că adeseori Ziua Marinei a fost pusă sub înaltul patronaj al oficialităţilor de stat, precum Regina Elisabeta, Regele Carol al II-lea sau Ministerul Apărării Naţionale.
Însă, perioada anilor ’60-’90 a fost o perioadă neagră în istoria Zilei Marinei, prin politizarea şi accentul propagandistic al evenimentului, în detrimentul încărcăturii spirituale ortodoxe, motiv pentru care a fost despărţită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Revenirea la tradiţie s-a petrecut în 1990, iar în anul 2004, prin Legea 328, Ziua de 15 august a fost reinstituită ca Ziua Marinei Române.

Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti mâine pe Sfinții Martiri Brâncoveni.
Cu acest prilej, Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie, la mănăstirea Sf. Ioan Casian din apropierea localității Târgușor, care are și hramul Sfinților Martiri Brâncoveni.
De la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, de la ora 7.45, va săvârși Sfânta Liturghie tot la Catedrală.

Asociația Tinerilor Ortodocşi Misionari organizează tabăra națională “Pe urmele dacilor”.
Aceasta se va desfășura la Mănăstirea Dervent, în două etape.
Prima săptămână, între 19 și 23 august este dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, iar cea de a doua săptămână, între 26 și 30 august, se adresează celor cu vârste între 13 și 18 ani.
Programul taberei cuprinde participări la slujbe, concursuri, ateliere, excursii și altele.
Taxa de participare este de 480 lei de copil, iar cel care participă împreună cu un frate sau prieten, beneficiază de o reducere de 10%.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 20 de ore, din noaptea de marți, 19 august, ora 22:00, până miercuri, 20 august, ora 18:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Strada Mircea cel Bătrân (tronsonul dintre bd. Mamaia și str. Negru Vodă); Strada Decebal (între str. Mircea cel Bătrân și str. Pușkin); Strada Smârdan (între str. Mircea cel Bătrân și str. Pușkin); Strada Ștefan cel Mare (tronsonul dintre str. Răscoalei și restaurant Zorile) și Strada Cuza Vodă (între str. Răscoalei și str. Mircea cel Bătrân).

Primăria Constanța instalează luni, 18 august, încă 175 de insule ecologice.
100 de insule au fost deja instalate în cartierele Gară, Abator, Km 4-5, CET, Poarta 6, Inel I, Inel II, zona centrală, Peninsulă, Casa de Cultură, Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord și Tomis Plus.
Echipamentele nu pot fi, momentan utilizate, întrucât sistemul informatic de gestionare este în curs de implementare.
În plus, insulele ecologice vor fi dotate cu camere de supraveghere pentru a preveni actele de vandalism și utilizarea necorespunzătoare.

Știri 14 august 2025

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Adormirea Maicii Domnului.
Cu acest prilej, în această seară, de la ora 17.00, Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanța (zona Dacia).
Apoi, de la ora 19.00, va oficia slujba Prohodului Maicii Domnului la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanța (zona Tomis mall).
De la ora 22.00, va finaliza Prohodul Maicii Domnului, apoi va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion”, din apropierea localității constănțene 23 August.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 10.00, slujba de Te Deum cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Marinei, pe scena amenajată în zona Comandamentului Flotei.
Apoi, de la ora 11.00, va oficia Taina Sfântului Botez pentru copii instituționalizați la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge, în special cei care au mai donat anul acesta.
Din sângele acestora pot fi preparate concentrate trombocitare esențiale pentru pacienții din oncologie și hematologie.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de A pozitiv și negativ și 0 negativ, pentru care solicitările din partea unităților sanitare se mențin ridicate.

Mâine vor avea loc evenimente dedicate Zilei Marinei Române.
Acestea se vor desfășura pe faleza din fața Comandamentului Flotei și în raionul maritim travers de aceasta.
Vor lua parte peste 3.500 de militari români și străini, 28 de nave și aproximativ 20 aeronave ale Forțelor Navale Române, ale Forțelor Aeriene Române și ale partenerilor străini.
Spectacolul maritim va fi completat de trei aeronave ale Aeroclubului României, precum și de zeci de ambarcațiuni civile de tip velier, care vor defila pe mare.
Activitățile organizate cu acest prilej, în anul în care se sărbătoresc 165 de ani de la înființarea Marinei Militare Române Moderne, vor începe la ora 10.00.

Autobuzele CT BUS vor circula mâine, conform programului de weekend.
În intervalul orar 05.45 – 15.00, autobuzele de pe linia 42 nu vor ajunge în Portul Tomis și vor întoarce la Cap de Linie Poarta 1, iar linia City Tour nu va intra în port și va avea traseul deviat de la gară pe bd. Ferdinand – str. Termele Romane și str. Mircea cel Bătrân spre Cap de Linie Mamaia.
Liniile 5-40, 2-43, 43M și 43C vor circula pe traseul obișnuit pe bd. Tomis în sensul spre gară, între Capitol și Miga.

O parte din constănțeni va rămâne fără apă potabilă.
RAJA va sista furnizarea apei potabile timp de 20 de ore, din noaptea de marți, 19 august, ora 22:00, până miercuri, 20 august, ora 18:00.
Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone: Strada Mircea cel Bătrân (tronsonul dintre bd. Mamaia și str. Negru Vodă); Strada Decebal (între str. Mircea cel Bătrân și str. Pușkin); Strada Smârdan (între str. Mircea cel Bătrân și str. Pușkin); Strada Ștefan cel Mare (tronsonul dintre str. Răscoalei și restaurant Zorile) și Strada Cuza Vodă (între str. Răscoalei și str. Mircea cel Bătrân).

Primăria Constanța va achiziționa alte 25 de autobuze electrice.
Este vorba despre două proiecte cu fonduri europene.
Unul dintre ele prevede achiziția a zece autobuze electrice cu lungimea de 12 metri și construirea unui garaj pentru aceste autobuze.
Cel de al doilea proiect va fi depus în parteneriat cu primăriile din Valu lui Traian și Cumpăna.

CFR suplimentează trenurile în minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Pentru această perioadă, în funcție de solicitările de trafic, se va suplimenta operativ numărul de vagoane la trenurile cele mai solicitate spre și dinspre centrele de pelerinaj, pentru ca pelerinii să poată participa la slujbele prilejuite de sărbătoare.
Vor fi suplimentate și „Trenurile Soarelui”, pentru ca turiștii să poată participa la serbările dedicate Zilei Marinei Române pe litoral.

Știri 13 august 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară, la biserica Buna-Vestire din Constanța.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 18.00, slujba Paraclisului Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 5.30, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 8.30, va oficia ceremonialul religios de pomenire a eroilor marinari la Crucea Marinarilor de pe Faleza Constanța.
Tot mâine, de la ora 17.00, ierarhul Tomisului va săvârși slujba Vecerniei la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Constanța (zona Dacia).
Apoi, de la ora 19.00, va oficia slujba Prohodului Maicii Domnului la biserica „Adormirea Maicii Domnului I” din Constanța (zona Tomis mall).
De la ora 22.00, va finaliza Prohodul Maicii Domnului, apoi va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului, Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion”, din apropierea localității constănțene 23 August.
Vineri, de praznicul Adormirii Maicii Domnului, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, de la ora 10.00, slujba de Te Deum cu prilejul manifestărilor dedicate Zilei Marinei, pe scena amenajată în zona Comandamentului Flotei.
Apoi, de la ora 11.00, va oficia Taina Sfântului Botez pentru copii instituționalizați la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge, în special cei care au mai donat anul acesta.
Din sângele acestora pot fi preparate concentrate trombocitare esențiale pentru pacienții din oncologie și hematologie.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de A pozitiv și negativ și 0 negativ, pentru care solicitările din partea unităților sanitare se mențin ridicate.
Se mai poate dona săptămâna aceasta, mâine, între orele 7.30 și 13.30, iar vineri, 15 august, centrul va fi închis.

Abonamentele CT BUS s-au scumpit de astăzi.
Potrivit reprezentanților societății de transport în comun, decizia a fost luată în urma creșterii cotei de TVA de la 1 august.
Majorarea este cuprinsă între 1 și 12 lei, în funcție de perioada de valabilitate a abonamentului.

Aproape toate mărcile de bere fără alcool comercializate în România conţin până la şase aditivi alimentari.
Organizaţia InfoCons a analizat pe baza etichetelor 32 de tipuri de bere fără alcool şi aromatizate de la 14 producători.
Printre cele mai frecvent utilizate E-uri se numără acidul ascorbic şi citric, guma din seminţe de caruba, benzoatul de sodiu sau sorbatul de potasiu.

Guvernul a adoptat modificări la legislația privind locuințele și terenurile confiscate în perioada regimului comunist în România.
Printr-o ordonanță de urgență, Executivul stabilește noi măsuri și introduce o procedură revizuită de evaluare și plată a despăgubirilor.
Astfel, îmbunătățirile aduse de stat sau de terțe persoane de bună-credință acestor imobile vor fi luate în considerare în cadrul oricărei proceduri de evaluare, restituire sau acordare de despăgubiri.
Proiectul prevede și modificarea mecanismului de plată efectivă a despăgubirilor și plafonarea câștigurilor realizate din tranzacționarea de drepturi.

Energia electrică, fructele proaspete şi conservele din fructe se află în topul scumpirilor înregistrate în iulie 2025 comparativ cu luna similară a anului anterior.
Așa arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Astfel, energia electrică s-a scumpit cu 63%, fructele proaspete cu 40%, iar conservele din fructe cu 28%.

Impozitele pe proprietate ar putea crește cu până la 70%, de la 1 ianuarie.
Afirmația aparține premierului Ilie Bolojan, care a precizat că este vorba despre localitățile unde nu s-au indexat de ani de zile.
Creșterea impozitelor urmează să fie cuprinsă în al doilea pachet de măsuri de austeritate.
Premierul a menționat că aceste ajustări sunt luate în calcul în contextul crizei bugetare prin care trece România.
În ceea ce privește destinația fondurilor obținute din majorările de impozit, Ilie Bolojan a precizat că vor fi încasate de autoritățile locale, reprezentând venituri suplimentare pentru bugetele acestora.

Știri 12 august 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine dimineață la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul Tomisului va săvârși, de la ora 6.40, Sfânta Liturghie.
De la ora 18.00, va oficia slujba Paraclisului Maicii Domnului la biserica „Buna Vestire” din Constanța.

Astăzi este Ziua Internaţională a Tineretului.
Iniţiativa a fost adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, în urmă cu 25 de ani.
Ziua însă nu este un prilej de sărbătoare pentru tineri.
Datele Organizaţiei Mondiale a Muncii arată că peste 70 milioane de tineri, de pe Glob, nu au un loc de muncă, adică 6% din totalul persoanelor cu vârste cuprinse între 15 şi 24 de ani.
În România, 15% dintre tineri nu-şi găsesc un loc de muncă.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge, în special cei care au mai donat anul acesta.
Din sângele acestora pot fi preparate concentrate trombocitare esențiale pentru pacienții din oncologie și hematologie.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, în special de A pozitiv și negativ și 0 negativ, pentru care solicitările din partea unităților sanitare se mențin ridicate.
Programul de donare de săptămâna aceasta este de luni până joi între orele 7.30 și 13.30, iar vineri, 15 august, centrul va fi închis.

Cea de-a doua sesiune a examenului de bacalaureat continuă mâine cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine proba scrisă la Limba şi literatura maternă joi pe 14 august.
Afişarea rezultatelor la probele scrise şi depunerea contestaţiilor vor avea loc pe 18 august, iar pe 26 august rezultatele finale.

Sindicatele din învățământ ameninţă că vor boicota începutul noului an şcolar programat pe 8 septembrie.
La întâlnirea cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din învăţământ, Premierul Ilie Bolojan a afirmat că măsurile luate de Guvern sunt fundamentate pe posibilităţile pe care le are în prezent bugetul României şi pe realităţile din sistemul educaţiei.
Şeful Executivului a solicitat Ministerului Educaţiei să facă analize cu privire la punerea în aplicare a noilor reglementări şi, acolo unde apar probleme, să propună soluţii punctuale pentru remedierea acestora.

Parlamentul European a adoptat Strategia pentru drepturile persoanelor cu dizabilități.
Este vorba de acces gratuit la terapii esențiale pentru copiii și tinerii cu dizabilități, investiții în infrastructura sportivă incluzivă și sprijin pentru familiile acestora.
Documentul prevede, de asemenea, acces echitabil la tehnologii și tratamente moderne, precum și protejarea drepturilor fără reevaluări inutile.

Programul “Rabla” pentru autoturisme are în acest an o întârziere de peste 5 luni.
Importatorii şi producătorii de automobile din România spun că întârzierea afectează nu doar companiile din sectorul auto şi consumatorii, ci şi statul român, care riscă pierderi economice însemnate şi ratarea obiectivelor de sustenabilitate.
Datele APIA, arată că “Rabla” reprezintă un instrument crucial în procesul de reducere a poluării şi de creştere a siguranţei în trafic, prin casarea a peste un milion de vehicule vechi în cei 20 de ani de funcţionare.

Știri 11 august 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului şi mitropolitul Ţării Româneşti, care a fost primul sfânt canonizat de biserica noastră.
Acesta a fost grec de origine, mitropolit al Tesalonicului între anii 1483-1486 şi patriarh al Constantinopolului, unde a păstorit în două rânduri, până în anul 1498, când a fost exilat la Adrianopol.
Aici l-a întâlnit pe voievodul muntean Radu cel Mare, care l-a rugat să păstorească în Ţara Românească.
Ajuns la Târgovişte, sfântul Nifon a înfiinţat două noi episcopii, a Râmnicului şi a Buzăului, şi a propovăduit cu vrednicie cuvântul Domnului.
În anul 1505, ierarhul grec a intrat în conflict cu Radu cel Mare, motiv pentru care a plecat în Sfântul Munte, unde s-a mutat la Domnul în ziua de 11 august a anului 1508, la vârsta de 90 de ani.
Capul şi o mână a sfântului au fost aduse în Ţara Românească, la mânăstirea Curtea de Argeş, după care, în 1949 au fost mutate la catedrala Mitropoliei Olteniei, unde se află şi astăzi.
În anul 1517 Sfântul Ierarh Nifon a fost canonizat de Sinodul Bisericii noastre.

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va săvârși, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie.
De la ora 19.00, va oficia slujba de tundere în monahism la mănăstirea Colilia.
Miercuri, de la ora 6.40, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală, iar de la ora 18.00, va oficia slujba Paraclisului Maicii Domnului la biserica „Buna Vestire” din Constanța.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Potrivit CRTS Constanța, este nevoie de donatori din toate grupele de sânge, dar în special din grupa A, care se menține în topul solicitărilor spitalelor din județ.
Programul de donare este de luni până vineri între orele 7.30 și 13.30.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10:00.
Astfel, în sudul Dobrogei continentale, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul, sudul și centrul Munteniei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade.
Minimele termice vor fi, în general, de 17…20 de grade, astfel că, pe arii restrânse vor caracteriza o noapte tropicală.

Orașul Năvodari va avea, din 15 august, un sistem public de transport de călători, care va opera doar în interiorul localității.
Anunțul a fost făcut de primarul orașului, Florin Chelaru.
Acesta a precizat că prețul unei călătorii va fi de 2 lei și că vor fi acordate și abonamente gratuite anumitor categorii sociale.
Transportul va fi realizat cu microbuze noi, iar traseele, stațiile și alte detalii legate de acest serviciu vor fi comunicate în perioada imediat următoare, a mai declarat primarul din Năvodari.

Campania „Asumă-ți să fii sănătos!” revine pe litoral pentru al cincilea an consecutiv.
Aceasta este organizată de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București și are suportul Ministerului Apărării Naționale și al Direcției de Sănătate Publică din Constanța.
Astfel, de astăzi și până pe 16 august, 46 de medici dermatologi, endocrinologi, pediatri și pneumologi vor oferi consultații medicale gratuite turiștilor aflați în stațiunile Olimp, Neptun, Jupiter, Saturn și Mangalia.
Consultațiile vor avea loc în intervalele orare 09.00 – 12.00 și 15.00 – 18.00, cu excepția zilei de 16 august, când programul de screening se va derula doar în cursul dimineții.

Primăria Constanța a instalat primele o sută de insule ecologice din totalul de 275, care vor înlocui vechile ghene din oraș.
Cele deja amplasate nu pot fi utilizate, deoarece nu a fost dat în folosință sistemul informatic de gestionare și nu au fost instalate camerele video de supraveghere.
În paralel, pe fiecare amplasament sunt disponibile containerele vechi pentru gunoi.
Accesul se va face pe bază de cartelă.