Știri 14 septembrie 2020

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.

Cazurile de anxietate și atacuri de panică au crescut cu peste 30%, în primele luni de pandemie.
Psihologii spun că cei mai mulți oameni le-au cerut ajutorul acuzând frica de singurătate sau de pierderea locului de muncă. Problemele apar ca o depresie strict legată de o anumită situație, dar dacă cei afectați nu cer ajutorul unui medic specialist, pot ajunge la depresii majore, dificil de tratat, atrag atenția experții.

Clasele de elevi din România sunt cele mai aglomerate din UE.
Ţării noastre îi urmează Cehia şi Franţa, iar cel mai redus număr de copii îl întâlnim în Luxemburg , Grecia şi Polonia.
Problema claselor supraaglomerate s-a acutizat în ultimii ani în România şi pentru că părinţii caută şcolile bune, cu profesori care au rezultate şcolare peste medie.
Supraaglomerarea claselor de elevi, coroborată cu infrastructura şcolară deficitară, a afectat procesul de organizare a şcolilor în contextul pandemiei de COVID-19.

Sprijinul financiar acordat salariaților aflați în telemuncă a fost extins și pentru Starea de alertă.
Așa prevede o ordonanță de Urgență a Guvernului, adoptată de Senat.
Astfel, angajatorii vor primi câte 2.500 de lei, o singură dată, pentru fiecare salariat care muncește de acasă, cu scopul achiziționării de pachete de bunuri și servicii tehnologice necesare desfășurării activității.
Banii se acordă în ordinea depunerii solicitărilor, până la 31 decembrie, pentru cei care au lucrat cel puțin 15 zile lucrătoare în regim de telemuncă.
Documentul va ajunge în Camera Deputaților pentru votul decizional.

Ministrul de interne, Marcel Vela, a anunţat înfiinţarea Direcţiei pentru Siguranţa Şcolară în cadrul Poliţiei Române.
Aceasta va fi formată din 270 de poliţişti la nivel naţional şi va avea o subordonare centrală.
Potrivit lui Marcel Vela, această structură va coordona toate acţiunile de combatere a infracţionalităţii şi va dispune prezenţa poliţiştilor de ordine publică, rutieri, a jandarmilor şi a Poliţiei Locale pentru funcţionarea şcolilor în condiţii de siguranţă.

Peste o treime dintre gospodăriile din România, suportă cu dificultate cheltuielile curente ale vieții.
Potrivit Institutului Național de Statistică, doar pentru una din cinci gospodării, cheltuielile nu pun probleme deosebite, acestea fiind depășite destul de ușor.
Mai mult de jumătate dintre gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie mai mare de 3000 de lei lunar.
În general, tendința este de creștere a ponderii celor care consideră că au nevoie de un venit tot mai mare pentru a face față plăților.

CT BUS anunță reluarea circulației traseelor pentru transportul elevilor, de astăzi.
Astfel, traseul E1 cuprinde ruta Gară – bd. Al. Lăpușneanu și Tomis Nord, și deservește școlile 29, 38, 7 și 24, precum și grădinița Amicii.
Traseul E2 se desfășoară pe ruta KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord și cuprinde școlile 29, 38, 23, 40 și grădinițele Amicii și Delfinii Jucăuși.
De asemenea, E3 circulă pe traseul Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord și deservește școlile 14, 29, 38, 23, precum și grădinițele 39, Amicii și Delfinii Jucăuși.

Știri 11 septembrie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică la Mangalia.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 7.45 slujba de sfințire a apei, apoi va târnosi biserica cu hramurile Sf. Ilie și Sf. Arh. Mihail și Gavriil din localitate.
De la ora 10.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie.
Credincioșii vor putea trece prin Sf. Altar.
Biserica Ortodoxă va prăznui luni Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9.30.
Apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 30 septembrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Dulcești, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele, Vârtop și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

CT BUS anunță reluarea circulației traseelor pentru transportul elevilor, de luni.
Astfel, traseul E1 cuprinde ruta Gară – bd. Al. Lăpușneanu și Tomis Nord, și deservește școlile 29, 38, 7 și 24, precum și grădinița Amicii.
Traseul E2 se desfășoară pe ruta KM5 – str. Cumpenei – str. Soveja – Tomis Nord și cuprinde școlile 29, 38, 23, 40 și grădinițele Amicii și Delfinii Jucăuși.
De asemenea, E3 circulă pe traseul Palazu Mare – bd. Tomis -Tomis Nord și deservește școlile 14, 29, 38, 23, precum și grădinițele 39, Amicii și Delfinii Jucăuși.

Primăria Constanța a amenajat o parcare cu 320 de locuri între străzile Ștefăniță Vodă – Dionisie cel Mic.
Este vorba despre un proiect de anvergură care a dus la reconfigurarea totală a zonei.
Locuitorii din zonă pot depune cereri online la adresa parcari@primaria-constanta.ro, pentru închirierea unui loc.

Plata pensiei de urmaș pentru persoanele de peste 16 ani și până la 26 de ani este condiționată de prezentarea adeverinței școlare la începutul fiecărui an școlar / universitar.
Pentru ca pensia lunii octombrie să nu fie oprită de la plată, toate adeverințele ar trebui prezentate la Casa Județeană de Pensii Constanța până pe 22 septembrie.
Formularul se poate descărca de pe site-ul instituției: www.pensiiconstanta.ro

Ministerul Sănătăţii va propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, în contextul pandemiei.
Actuala stare de alertă a fost aprobată prin hotărâre de guvern şi este în vigoare din 16 august.
Ministrul Nelu Tătaru a declarat că le-a cerut managerilor spitalelor suport să reanalizeze situaţia şi să pregătească un scenariu pentru pacienţii non-COVID.
Acest lucru se poate face prin tratarea pacienţilor cu infecţie SARS-CoV-2 în anumite pavilioane cu circuite separate sau prin transferarea acestora, dacă există posibilităţi, în altă parte, a explicat Nelu Tătaru.

Consumul băuturilor acidulate duc la o dietă dezechilibrată.
Cercetătorii au constatat că familiile care cumpără multe băuturi dulci tind să cumpere și multe alimente bogate în calorii precum ciocolată, prăjituri și biscuiți și să aibă membri supraponderali sau obezi.
În schimb, cei care cumpără mai des vin, suc de fructe și băuturi pe bază de lapte au șanse mai reduse să devină supraponderali.
Un studiu realizat anul trecut de Organizația Mondială a Sănătății a arătat că numai două pahare de băutură „dietetică” cu îndulcitori, pe zi măresc riscul decesului prematur.

Doar 4 din 10 români sunt independenţi financiar.
Conform unui sondaj, 43% dintre respondenţi sunt dependenţi financiar, ceea ce înseamnă că nu sunt pregătiţi pentru a face faţă unor cheltuieli neprevăzute, unei perioade fără venituri sau pentru perioada pensionării.
De asemenea, 13% dintre respondenţi au un grad mediu de independenţă financiară, iar numai 44% pot fi consideraţi independenţi financiar.
Totodată, 43% dintre români apelează la prieteni, familie sau stat pentru ajutor
Sondajul mai arată că salariul sau pensia reprezintă unica sursă de venit pentru aproape două treimi dintre români şi doar 17% din respondenţi au surse de venit multiple.

Ministerul Sănătății nu renunță la adeverința medicală și avizul epidemiologic pentru intrarea copiilor în colectivitate.
O evaluare este foarte indicată, spun medicii de familie, dar în condițiile actuale atrag atenția că supraaglomerarea cabinetelor într-un timp atât de scurt poate crește riscul de infectare comunitară.
Ministrul a declarat însă că este nevoie de aceste acte doar pentru elevii care intră într-un nou ciclu de învățământ, nu pentru toți.
La primul caz de coronavirus confirmat într-o clasă, toți elevii de acolo intră în izolare 14 zile, iar la trei cazuri confirmate, școala se închide.

Știri 10 septembrie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică la Mangalia.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 7.45 slujba de sfințire a apei, apoi va târnosi biserica cu hramurile Sf. Ilie și Sf. Arh. Mihail și Gavriil din localitate.
De la ora 10.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie.
Credincioșii vor putea trece prin Sf. Altar.
Biserica Ortodoxă va prăznui luni Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9.30.
Apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.

Parohia „Sfântul Vasile cel Mare” din Constanța organizeaza o colecta de rechizite „Daruri mici din suflet mare!”
Aceasta se va desfășura până pe 30 septembrie.
Copiii defavorizați din satele constănțene: Amzacea, Credința, Darabani, Dulcești, G-ral. Scărișoreanu, Plopeni, Potârnichea, Vâlcele, Vârtop și Viroaga vor fi ajutați să nu abandoneze școala.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele consilier social Jean Ion, care îi îndeamnă pe enoriași să îi ajute pe copii să nu renunțe la școală și să le dăruiască cele necesare unei educații firești.

Astăzi este Ziua mondială pentru prevenirea suicidului.
Această zi a fost inițiată de către Asociația Internațională pentru Prevenirea Sinuciderii și Organizația Mondială a Sănătății, cu scopul de a informa și de a conștientiza populația cu privire la prevenirea actului suicidal, considerat în prezent cea mai mare problemă de sănătate publică.
Potrivit primului raport al OMS, publicat în septembrie 2014, anual, la nivel mondial, peste 800.000 de oameni mor din această cauză, ceea ce echivalează cu o sinucidere la fiecare 40 de secunde.

Primul centru permanent pentru persoanele fără adăpost a fost inaugurat la Constanța.
Centrul „Sfânta Filofteia” are o capacitate de 50 de locuri, 14 pentru femei și 36 pentru bărbați.
Adăpostul funcționează la etajul I al Complexului comercial „Doi Cocoși”.
Spațiul, în suprafață de aproape 400 mp, a fost reamenajat, compartimentat, utilat și mobilat, în conformitate cu standardele pentru serviciile sociale organizate ca adăposturi de noapte.
Suma totală cheltuită din bugetul local pentru amenajare acestui spațiu a fost de aproximativ 705.000 lei.

Plăţile pentru paşapoarte, permise de conducere, certificate de înmatriculare şi autorizaţii provizorii vor putea fi achitate prin platforma Ghişeul.ro.
Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă în acest sens.
Ghişeul.ro are capacitatea de a procesa toate plăţile pentru serviciile comunitare de utilitate publică.
Peste 10 noi categorii de plăţi au fost adăugate în platformă

Testarea dascălilor pentru coronavirus va fi decontată de primăria Constanța.
Aceasta nu este însă, obligatorie.
De asemenea, copiii vor primi la școală câte 5 măști pe zi sau măști care se pot refolosi.
Decizia o vor lua cadrele didactice și părinții.

Comisia Europeană a aprobat o nouă denumire protejată pentru un vin din județul Constanța.
Este vorba despre vinul „Adamclisi” care va fi inclus pe lista celor 1.170 de vinuri înregistrate deja cu ”denumire de origine protejată”.
Vinurile produse sub numele „Adamclisi” pot fi albe, roşii sau rose.

Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România solicită Ministerului Sănătății să asigure în cel mai scurt timp accesul la vaccinare pentru pacienții cronici prin programe dedicate.
Președintele Coaliției, Radu Gănescu, spune că mulți dintre acești pacienți au venituri minime și nu au posibilitatea de a-și acoperi singuri costurile.
Pentru un pacient care are cancer, costurile unei scheme complete de vaccinare ajunge până la 1.000 de euro.
Fără asigurarea vaccinării, șansele tratamentului de cancer pot fi diminuate prin apariția unor posibile complicații.

Doar filmele care îndeplinesc standardele de diversitate și incluziune vor mai fi eligibile pentru premiile Oscar, începând cu anul 2024.
Aceste standarde stabilesc procentul sau numărul de actori, membrii echipei de producție și ai echipei de marketing – care trebuie să fie alcătuite din femei, persoane de culoare, persoane cu dizabilități sau membri ai comunității LGBTQ – pe care filmele trebuie să le îndeplinească.
Fiecare candidat la Premiul Oscar pentru cel mai bun film va trebui să trimită o scrisoare către Academia de Film prin care să își arate susținerea pentru standardele de diversitate și incluziune.

Știri 9 septembrie 2020

Biserica Ortodoxă îi cinstește, astăzi, pe sfinţii şi Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana, părinţii Fecioarei Maria.
Dreptul Ioachim provenea din seminţia lui Iuda şi era un păstor bogat, iar familia lui se distingea printr-o adâncă evlavie.
O veche tradiţie arată că Dreptul Ioachim îşi împărţea în fiecare an câştigul muncii sale în trei părţi: una pentru templul din Ierusalim, alta pentru săraci şi a treia pentru nevoile sale.
Acesta trăia în Nazaretul Galileii, şi avea ca soţie pe Ana din seminţia lui Levi.
Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana erau bogaţi material, dar mai presus de toate bogaţi spiritual, deoarece erau drepţi înaintea lui Dumnezeu şi trăiau după lege.

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi şi pe Sfinţii Cuvioşi Onufrie de la Vorona şi Chiriac de la Tazlău.
Sfântul Cuvios Onufrie de la Vorona s-a născut în anul 1700 în Rusia, iar timp de 25 de ani a vieţuit într-o peşteră pe malul pârâului Vorona.
A fost ucenicul Sfinţilor Vasile de la Poiana Mărului şi Paisie Velicicovski.
S-a mutat la Domnul în peştera sa la 29 martie 1789.
Sfântul Cuvios Chiriac de la Tazlău s-a născut la începutul secolului al XVII-lea în satul Mesteacăn din judeţul Neamţ.
A intrat de tânăr în obştea Mănăstirii Tazlău, iar pentru viaţa sa a dobândit de la Dumnezeu darul rugăciunii curate, al vindecării bolilor şi al izgonirii demonilor.
Sfântul Chiriac a trecut la Domnul în jurul anului 1660.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă sărbătorește pe Sfinţii Părinţi de la sinodul 3 ecumenic, la care a participat şi Arhiepiscopul Timotei al Tomisului.
Desfăşurat la Efes în anul 431, sinodul a condamnat erezia nestorianismului, care susţinea că Maica Domnului l-a născut pe Iisus omul, motiv pentru care nu poate fi numită Născătoare de Dumnezeu.
Cei 200 de episcopi participanţi au stabilit că Hristos este o singură persoană, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, astfel că Sfânta Fecioară este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică la Mangalia.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.00 slujba de sfințire a apei, apoi va târnosi biserica cu hramurile Sf. Ilie și Sf. Arh. Mihail și Gavriil din localitate.
De la ora 10.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie.
Credincioșii vor putea trece prin Sf. Altar.

CFR suplimentează trenurile spre şi dinspre litoral.
Pasagerii care doresc să ajungă sau care se reîntorc de pe litoral au la dispoziţie, pe ruta Bucureşti Nord – Constanţa şi retur, 12 trenuri InterRegio, cu o capacitate medie de 700 de locuri/ tren.
Totodată, turiştilor care vin cu trenurile din toată ţara (via Bucureşti) li se asigură continuitatea călătoriei din staţia Constanţa către toate staţiunile de pe litoral.
Astfel, de la Constanţa la Mangalia şi retur, circulă zilnic 20 de trenuri Regio cu o capacitate medie de 300 de locuri/ tren.

În jud. Constanța, școlile stabilesc cum vor începe cursurile în noul an şcolar.
Unii dintre elevi vor fi prezenți în mod obligatoriu în sălile de clasă, zi de zi, odată cu redeschiderea școlilor, dacă în localitatea respectivă incidența cazurilor de Covid-19 nu atinge 1,5 la mia de locuitori în ultimele două săptămâni, situație în care se va recurge la învățământul online.
Este vorba despre elevii din ciclul primar și de cei din clasele a opta și a douăsprezecea.
Singura localitate în care se va învăța exclusive online este comuna Cuza Vodă, unde incidența cazurilor de Covid 19 este cea mai ridicată din județ.

De mâine, șoferii vor putea prezenta politiștilor, la un eventual control în trafic, polița de asigurare RCA și în format electronic.
Mai mult, dovada încheierii asigurării RCA o va constitui și informația rezultată din interogarea online a bazei de date care conține toate asigurările RCA valabile din țară.
Schimbările legislative vin după ce în spațiul public a apărut informația că Poliția nu pune bază pe polița RCA emisă online, ci solicită șoferilor actul în original, pe suport de hârtie, în caz contrar aceștia riscând amenzi de mii de lei.