Știri 9 octombrie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică la biserica Sf. Ștefan de la Gară.
Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie, de la ora 9.00 la acest lăcaș de cult.
Marți, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 17.00, slujba Vecerniei la biserica Sf. Cuv. Parascheva din Năvodari, urmată de o procesiune cu icoana și veșmântul Sfintei.
Miercuri, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Cumpăna, apoi va săvârși Taina Sfântului Botez pentru doi copii instituționalizați.

Acatistul Sfintei Parascheva va fi oficiat și în perioada următoare de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, mâine și joia viitoare, de la ora 23.00.
În acest fel, Arhiepiscopul Tomisului ne îndeamnă să fim mai mult alături în Duh de Sf. Paraschiva, în contextul limitării celui mai mare pelerinaj din România, cel de la Iași.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni mâine la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

ANM a emis o avertizare cod portocaliu de ploi abundente pentru județele Constanța, Ialomița și Călărași.
Aceasta este valabilă până la ora 21.00.
Astfel, va ploua temporar abundent, iar prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 40…70 l/mp.

Părinții care nu au cu cine să-și lase copiii acasă primesc bani de la stat.
Decizia Guvernului este valabilă doar pentru cei care au copii ale căror școli sunt în scenariul galben, hibrid sau roșu.
Indemnizația poate fi încasată doar de unul dintre părinți, iar celălalt părinte trebuie să fie salariat.
Măsura nu este valabilă dacă unul dintre soți este în concediu de creștere a copilului.

80% dintre persoanele testate pozitiv cu noul coronavirus sunt asimptomatice.
Potrivit unui studiu britanic, din cele 115 persoane testate pozitiv, doar 16 au raportat principalele simptome.
Studiul arată că este nevoie de un program de testare pentru asimptomatici.
Experții spun că „împrăştierea silenţioasă” a coronavirusului este mai răspândită decât s-ar putea crede.

Şcoala online îi afectează pe tineri şi îi poate împinge chiar şi la gesturi extreme.
Lipsa de socializare duce la tulburări de comportament, de alimentaţie, apoi la depresie, iar grupa de risc este între 12 şi 20 de ani.
Majoritatea universităţilor din țară au optat pentru scenarii mixte sau exclusiv online, iar elevii din aproape 8.000 de şcoli fac cursuri în scenariile galben şi roşu.

Asociațiile de prevenire a violenței domestice cer autorităților să vină cu măsuri suplimentare de protecție în această perioadă.
Asociațiile avertizează că femeile aflate în situații de risc pot suferi noi agresiuni și cer mai multă implicare din partea Poliției Locale, care ar putea să verifice respectarea ordinelor de protecție.
Potrivit statisticilor, de la izbucnirea pandemiei, în Europa incidența cazurilor de violență domestică a crescut cu aproximativ 30%.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a suspendat zborurile spre și dinspre țările incluse în zonele cu risc epidemiologic ridicat.
Excepție fac statele Uniunii Europene, Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite și Qatarul.
Au fost stabilite, de asemenea, unele excepții de la plasarea în carantină pentru persoanele care sosesc din zonele galbene. Astfel, nu vor mai intra în carantină cei care, deși locuiesc într-o țară cu risc ridicat, au petrecut ultimele 14 zile, înainte de intrarea în România, într-un stat din zona verde.

Știri 8 octombrie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema.
Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie de la ora 8.00, la acest lăcaș de cult, urmată de Taina Sf. Maslu.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Ștefan de la Gară, de la ora 9.00.

Acatistul Sfintei Parascheva va fi oficiat de trei ori de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, astăzi, sâmbătă și joia viitoare, de la ora 23.00.
În acest fel, Arhiepiscopul Tomisului ne îndeamnă să fim mai mult alături în Duh de Sf. Paraschiva, în contextul limitării celui mai mare pelerinaj din România, cel de la Iași.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sâmbăta aceasta la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Mulți dintre profesori nu dispun de aparatura necesară pentru a preda online, ceea ce duce la o scădere drastică a calității învățământului din România.
Totodată, profesorii au cerut salarii mai mari, dar până acum au primit doar promisiuni.
În învățământul online, pe lângă predarea lecțiilor, va fi dificilă și evaluarea elevilor.

Peste 7.000 de locuri şi posturi vor fi scoase la concurs, la examenul de Rezidenţiat.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că a fost suplimentat cu 961 numărul de locuri pentru a asigura acoperirea deficitului de personal în specialităţi cu număr de pacienţi crescut.
Concursul se va desfăşura în 6 centre universitare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.

Președintele Klaus Iohannis spune că alegerile parlamentare trebuie să aibă loc pe 6 decembrie.
Potrivit acestuia, dacă numărul cazurilor Covid-19 va crește, ar trebui înăsprite regulile campaniei electorale.
Șeful statului a explicat că România nu poate funcționa cu un parlament fără puteri depline.

Medicii fac un nou apel către autorități să se renunțe temporar la folosirea cardului de sănătate.
Utilizarea acestuia fusese suspendată pe perioada stărilor de urgență și de alertă.
Pentru că nu s-au adus îmbunătățiri, sistemul informatic prin care este validat cardul de sănătate riscă să se blocheze, la fel ca anul trecut.
În prezent, doar pentru consultațiile la distanță, nu mai este nevoie de acest card.

1.700 de copii din județele Constanța, Prahova, Ialomița și Vâlcea care au „ales Şcoala” au fost premiaţi cu tablete.
Proiectul „Alege Școala!” este implementat de Fundația World Vision România în parteneriat cu Patriarhia Română.
Tabletele reprezintă premiile pe care elevii din ciclul primar și gimnazial și elevii din programul „A doua șansă” le-au primit pentru participarea la a doua etapă a concursului „Alege Școala!”.
Proiectul se desfăşoară până în aprilie 2021 și are ca scop prevenirea abandonului școlar.

Consiliul Național al Elevilor le cere directorilor de școli din toată țara să pregătească intrarea în scenariul roșu de predare exclusiv online, în condițiile înmulțirii cazurilor de COVID-19.
Consiliul Național al Elevilor atrage atenția că în majoritatea claselor nu se poate asigura distanța minimă de un metru și jumătate între elevi și cadre didactice, dar subliniază și că mulți elevi nu își pot procura zilnic măști și dezinfectanți.
Ministerul Educației a anunțat ieri că în 355 de unități de învățământ din țară se fac doar cursuri online.

Știri 7 octombrie 2020

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji vineri la biserica Sf. Haralambie din Constanța, zona Boema.
Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie de la ora 8.00, la acest lăcaș de cult, urmată de Taina Sf. Maslu.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la biserica Sf. Ștefan de la Gară, de la ora 9.00.

Acatistul Sfintei Parascheva va fi oficiat de trei ori de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși Acatistul Sfintei Cuvioase mâine, sâmbătă și joia viitoare, de la ora 23.00.
În acest fel, Arhiepiscopul Tomisului ne îndeamnă să fim mai mult alături în Duh de Sf. Paraschiva, în contextul limitării celui mai mare pelerinaj din România, cel de la Iași.

Patriarhia Română a reacționat la interzicerea pelerinajului la Sf. Cuv. Parascheva de la Iași, în acest an.
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, susține că măsurile sanitare privind prevenirea răspândirii noului coronavirus trebuie luate cu maxim discernământ și atentă bunăvoință.
De asemenea, acestea trebuie justificate în mod onest de rațiuni sanitare foarte limpezi.
La rândul său, Mitropolia Moldovei și Bucovinei a cerut iertare lui Dumnezeu și pelerinilor care nu pot veni la Iași pentru a o cinsti pe Sf. Cuv. Parascheva, ci doar în alte scopuri.
Reprezentanții Mitropoliei mai spun că autoritățile trebuie să înțeleagă că între libertățile fundamentale se numără și dreptul oamenilor de a-și manifesta liber și neîngrădit convingerile religioase.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sâmbăta aceasta la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Ministrul Finanţelor va propune scutirea de la plata impozitului pentru sectorul HoReCa până la sfârşitul anului.
El a precizat că hotelurile, restaurantele și cafenelele au beneficiat deja de o scutire de la plata impozitului specific de 150 de zile în acest an.
Impozitul specific se calculează în funcţie de mai multe variabile, cum ar fi rangul localităţii unde activează punctul de lucru, suprafaţa acestuia și sezonalitatea.

Medicii atrag atenţia că în mediul online sunt multe informaţii false despre noul coronavirus.
Aceștia îndeamnă populaţia să nu dea crezare mesajelor care anunţă apariţia unor medicamente miraculoase pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus, dar nici postările care anunţă inexistenţa acestei boli.
Medicii avertizează că în multe cazuri unele reţele sociale au devenit locul în care apar tot mai mult dezinformarea şi incitarea la nerespectarea normelor sanitare oficiale adoptate pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus.

România a extins de astăzi, lista cu țările pentru care se impune carantina de 14 zile.
49 de ţări au fost incluse de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă pe lista zonelor de risc epidemiologic ridicat.
Printre acestea se numără Franța, Olanda, Cehia, Israel, Ucraina, Republica Moldova și Marea Britanie.
Se exceptează de la această măsură persoanele care sosesc în România din ţările cu risc epidemiologic ridicat, dacă rămân pe teritoriul naţional pentru o perioadă mai mică de 3 zile şi prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2.

Senatorii au adoptat o ordonanţă care acordă vouchere pentru copiii care practică sport de performanţă.
Aceasta se adresează copiilor între 5 și 15 ani în vederea practicării sportului de performanță la un club sportiv.
Voucherul va putea fi obținut de cei care se legitimează în cadrul unui club sportiv sau club sportiv școlar până la data de 30 noiembrie.
Documentul va intra mâine în dezbaterea plenului Senatului, ca primă cameră sesizată.

Persoanele deposedate de bunuri în perioada comunistă vor fi despăgubite.
Așa prevede un proiect de lege adoptat de Camera Deputaților.
Inițiatorul documentului, deputatul Silviu Vexler, declară că parlamentul a făcut un gest reparator pentru aceste persoane, în contextul în care vineri în România se marchează Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

Știri 6 octombrie 2020

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate sâmbăta aceasta la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Sărbătorile religioase sunt permise doar cu participarea persoanelor care au domiciliul în localitate.
Anunțul a fost făcut de secretarul de stat Raed Arafat.
Acesta a explicat că măsura a fost luată pentru a se elimina riscul infectării în timpul transportului.

O nouă parcare a fost amenajată în cartierul Tomis Nord.
Parcarea rezidențială dispune de 31 de locuri și a fost construită pe strada Dobrilă Eugeniu, în zona Grădiniței cu Nr. 12.
În cealaltă parte a orașului, echipele municipalității lucrează la parcarea situată pe strada Tulcei, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 36 din Constanța, unde vor fi create peste 470 de noi locuri de parcare.

Numărul posturilor din sistemul educaţional va fi suplimentat.
Ministrul de resort, Monica Anisie, a anunţat ieri, că va iniţia în această săptămână o hotărâre în acest sens.
Potrivit acesteia, suplimentarea va fi cu 750 de posturi atât în domeniul didactic auxiliar cât şi în cel nedidactic, decizia fiind luată în urma unei analize la nivelul sistemului.
Guvernul a mai suplimentat până acum 500 de posturi.

Toate informaţiile privind vaccinarea antigripală, riscurile asociate gripei și metodele de prevenire pot fi găsite pe o platformă online.
Aceasta a fost lansată de Societatea Națională de Medicină a Familiei și se numește Atlas gripal.
Rata de vaccinare în țara noastră nu depășește 8%, iar platforma este un instrument extrem de important pentru informarea corectă a publicului larg.

Singapore oferă un bonus de pandemie familiilor, pentru creșterea natalității.
Autoritățile sunt îngrijorate de faptul că oamenii amână să devină părinții pentru că se luptă cu stresul financiar și concedierile.
Detalii despre suma care ar putea fi plătită nu au fost încă publicate.
Singapore are una dintre cele mai scăzute rate de natalitate din lume, în comparație cu Indonezia sau Filipine, care se confruntă cu perspectiva unei creșteri masive a sarcinilor după perioada de restricții impuse de coronavirus.

În localitățile unde incidența cazurilor de infectare cu SARS-CoV-2 depășește 1,5 la mie, se vor lua restricții suplimentare.
Acestea presupun interzicerea nunţilor şi botezurilor sau suspendarea activităţii agenţilor economici care nu respectă regulile.
Declarațiile au fost făcute ieri de secretarul de stat Raed Arafat, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Guvernul a publicat lista țărilor pentru care se impune carantina la sosirea în România.
Printre acestea se numără Franța, Spania, Olanda, Cehia, Muntenegru, Republica Moldova și Marea Britanie.
Astfel, de mâine, orice persoană care vine în România din aceste „zone galbene” va trebui să intre în carantină 14 zile.

Poliția va face controale în civil la nivel național, pentru a-i depista și amenda pe cei care nu respectă măsurile de protecție împotriva noului coronavirus.
Decizia a fost luată după ce autoritățile au constatat că mulți oameni respectă aceste măsuri doar când în zonă sunt forțe de ordine, dar le ignoră în absența acestora.
De asemenea, numărul TelVerde la care poate fi sesizată nerespectarea măsurilor sanitare este 0800.800.165.

Utilizarea excesivă a reţelelor sociale duce la forme ale depresiei în timpul pandemiei.
Cercetări anterioare au demonstrat că numeroşi oameni se bazează pe reţelele sociale pentru a găsi şi distribui informaţii pe teme de sănătate în perioadele de criză.
Aproape 20% dintre participanţi au raportat că au prezentat un nivel moderat până la sever de depresie şi puţin peste 20% au raportat că au resimţit niveluri moderate până la severe de traume secundare, care pot apărea atunci când oamenii află despre experienţele traumatice ale altora.
Prin urmare, oamenii de ştiinţă recomandă pauze de social media în timpul unei crize sanitare stresante, cum ar fi pandemia.

Știri 5 octombrie 2020

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail de la mănăstirea Turnu.
Aceștia s-au născut în a doua jumătate a veacului al XVI-lea în părţile Olteniei.
Au fost călugări în Mănăstirea Cozia, iar Cuviosul Daniil a fost învrednicit de harul preoţiei.
Printre cei care se mărturiseau la acesta a fost şi fericitul Misail, care i-a devenit şi ucenic duhovnicesc.
Au mers dincolo de Turnul lui Traian, în ţinuturile Muntelui Cozia, unde şi-au săpat chilii și au ridicat o biserică de lemn în cinstea Maicii Domnului.
După trecerea la cele veşnice a celor doi sfinți, în prima jumătate a veacului al XVII-lea, au fost îngropaţi lângă altarul bisericuţei lor.
În anul 1676, mitropolitul Varlaam al Ţării Româneşti a construit la schit o nouă biserică, unde a aşezat sfintele moaşte ale Cuvioşilor Daniil şi Misail la temelia altarului bisericii celei noi. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a canonizat în anul 2016.

Astăzi se împlinesc 27 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui profesor Dumitru Stăniloae.
Acesta s-a născut la data de 16 noiembrie 1903 în localitatea Vlădeni din judeţul Braşov.
A urmat cursurile Facultăţii de Teologie din Cernăuţi şi a fost profesor de dogmatica la Sibiu si Bucureşti.
În anul 1932 a fost hirotonit preot şi apoi hirotesit iconom-stavrofor în anul 1940.
Între anii 1958-1963, a făcut închisoare politică din cauza convingerilor sale religioase.
Timp de peste şase decenii, părintele Stăniloae a desfăşurat o bogată activitate ştiinţifică, mai ales în domeniul Dogmaticii unde a publicat lucrări în volum, studii în reviste şi traduceri.
Supranumit şi “teologul dragostei creştine”, părintele Stăniloae s-a mutat către Domnul pe 5 octombrie 1993, la vârsta de 90 de ani.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate sâmbăta aceasta la sediul Centrului de pe strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de informare și recrutare donatori de celule stem.

Astăzi este Ziua Mondială a Educaţiei.
Aceasta este celebrată anual din anul 1994, în întreaga lume, pentru a aminti de importanţa rolului educaţiei.
Conform UNESCO, Ziua Mondială a Educaţiei este o ocazie de a respecta şi aprecia contribuţia pe care dascălii de pretutindeni o aduc educaţiei generaţiilor viitoare.
Cu acest prilej, Ministerul Educaţiei a decis ca astăzi cursurile să fie suspendate.
Potrivit unui ordin al ministrului, elevii și preșcolarii sunt astăzi liberi.

DSP Constanța le recomandă unităţilor de învăţământ aflate în scenariul 2 de funcţionare ca schimburile de elevi şi preşcolari să fie făcute la două săptămâni, nu la o săptămână.
Astfel, se va asigura izolarea persoanelor posibil infectate pe perioada de maximă incubaţie a COVID-19.
În judeţul Constanţa, peste 200 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 2, în aceste şcoli elevii studiind, prin rotaţie, o săptămână mergând la şcoală, iar o săptămână în sistem online, de acasă.

Asociația Elevilor din Constanța solicită acces la bazele sportive din curtea unităților școlare în permanență.
Cererea vine după ce câțiva elevi de liceu au fost amendați pentru că au jucat fotbal și baschet pe terenul de sport din curtea Şcolii Gimnaziale nr. 29.
Elevii susțin că este necesară modificarea cadrului legislativ, astfel încât terenurile de sport ale școlilor să poată fi folosite de copii și în afara orelor de curs.
Astfel, ar fi încurajată mișcarea în rândul tinerilor pentru a avea o viață activă și sănătoasă, se mai arată în comunicatul elevilor constănțeni.

Profesorii care nu predau online vor fi concediați.
Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Monica Anisie.
Aceasta a mai spus că elevilor care își dau masca jos în clasă sau în școală, li se poate scădea nota la purtare și că respectarea măsurilor de prevenire și combatere a îmbolnăvirilor reprezintă o prioritate.

Organizația ”Salvaţi Copiii” atrage atenţia asupra efectelor pe care le are criza economică pentru copiii proveniţi din familii sărace.
Aceasta a avertizat că măsurile luate împotriva coronavirusului ar putea duce la cea mai mare creştere a căsătoriilor la vârste fragede, din ultimii 25 de ani.
Organizaţia precizează că grava criză economică survenită, din cauza pandemiei, a sărăcit tot mai multe familii, determinând oamenii să îşi retragă fetele de la şcoală şi să le forţeze să muncească sau să se căsătorească.

Firmele care au acumulat datorii în perioada stării de urgenţă vor putea cere eşalonarea plăţii acestor sume.
Condiţia este ca debitorii să nu fi înregistrat obligaţii fiscale restante dinainte de starea de urgenţă.
Eşalonarea se va acorda în baza unei cereri la care se anexează propunerea de grafic, fără a fi necesară constituirea de garanţii.
Cererile vor putea fi depuse până pe 15 decembrie.