Știri 3 august 2020

România se află pe locul 3 în lume ca populație ortodoxă.
De asemenea, cei mai mulți ortodocși din Europa Occidentală sunt români.
Conform unui studiu, pe primele două locuri din lume se plasează Rusia, urmată de Ucraina.
Estimarea a fost făcută ca o medie a mai multor date, fiind incluse doar Bisericile Ortodoxe canonice.
Experții au aproximat numărul total de credincioși al acestora la 192 de milioane.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze pot veni sâmbătă, la sediul CRTS din strada Nicolae Iorga, între orele 09.00 – 13.00.
În paralel, se va desfășura și o acțiune de recrutare donatori de celule stem.

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Educaţiei urgentarea elaborării unui plan coerent privind reluarea cursurilor în viitorul an şcolar.
Acesta ar trebui să includă, în mod explicit, eventualele modificări privind numărul de ore, pentru fiecare clasă în parte.
Elevii susțin că sistemul educaţional nu trebuie luat pe nepregătite, aşa cum s-a întâmplat în luna martie.
Ei mai spun că educaţia digitală scade în mod semnificativ randamentul, în cadrul orelor de curs.

Preţul benzinei a scăzut în România, în prima jumătate a acestui an, cu 14%.
Astfel, ţara noastră se află pe locul 3 în topul ieftinirilor la carburanți din Europa, arată o analiză de specialitate.
În ceea ce privește raportul dintre un litru de benzină şi salariul mediu pe economie, România este pe locul 30, cu un salariu mediu care le permite locuitorilor săi să cumpere 672 de litri de combustibil pe an.
Cea mai ieftină benzină din Europa se găsește în Rusia, unde preţul mediu ajunge la 58 de eurocenţi.
La polul opus se află olandezii, care plătesc cel mai mult, respectiv 1,58 euro/litru.

Proprietarii de case își pot moderniza locuințele cu bani de la stat.
Pentru lucrări de izolare, schimbarea tâmplăriei sau a instalaţiilor, ei vor putea deconta până la 60% din cheltuieli, dar nu mai mult de 15.000 de euro.
Condiția este ca aceștia să facă dovadă că au redus pierderile de energie.
Programul “Casă Eficientă Energetic” va fi lansat în curând, anunță Ministerul Mediului.
Bugetul programului este de 100 de milioane de euro și poate acoperi necesarul pentru 9.000 de case din România.

Pandemia a afectat tânăra generație.
Peste jumătate dintre tineri și-au pierdut încrederea și motivația în forțele proprii, arată un studiu.
Cercetarea relevă faptul că un tânăr din patru a ales să își petreacă timpul cu precădere pe platformele de social media.
Şi lipsa socializării față în față a fost resimțită de 50% dintre tinerii intervievați, iar aproximativ 35% dintre ei au admis că au avut stări emoționale fluctuante și stări de oboseală.
Izolarea continuă, dar și întreruperea bruscă a obiceiurilor pot avea un efect negativ, susțin specialiștii.

Programul teraselor și al sălilor de jocuri de noroc va fi limitat în Constanța, București și alte 6 județe.
Acesta a fost stabilit de Comitetul Național pentru Situații de Urgență a stabilit, la propunerea specialiștilor.
Măsura se aplică pentru cel puțin 14 zile începând de ieri.
Programul teraselor, barurilor, operatorilor de jocuri de noroc și altora asemenea nu poate începe înainte de ora 06.00 și nu se poate prelungi după ora 23.00.

Comisia Europeană a blocat accesarea de fonduri pentru 6 orașe din Polonia care nu susțin activitățile homosexualilor.
Motivul este că autoritățile locale n-ar respecta „valorile și fundamentele Uniunii Europene”.
Este vorba despre fonduri în valoare de 25.000 de euro, despre care Comisia crede că trebuie „accesate de toți europenii”.

Peste 875.000 de români au rămas fără loc de muncă în ultimele patru luni.
Numărul contractelor de muncă încetate din 15 iulie s-a dublat față de cel din 1 iunie, data de la care statul nu mai acordă ajutorul pentru plata şomajului tehnic pentru toate companiile, ci doar pentru cele unde restricţiile impuse din cauza pandemiei continuă.
Analiștii spun că este important ca firmele să aibă acces la măsuri de sustinere imediate în trei – șase luni.
O soluție este programul de muncă flexibil pentru care a militat mediul de afaceri, și este de așteptat ca efectele să se vadă în următoarele două – trei luni, astfel încât creșterea șomajului să nu fie atât de abruptă.

Ministerul Sănătăţii schimbă regulile pentru donarea de plasmă de la pacienţii vindecaţi de covid-19, făcând această procedură mai accesibilă.
În prezent, cei care doresc să dea o şansă la viaţă pacienților aflaţi într-o fază critică au de parcurs proceduri birocratice anevoioase.
Persoanele eligibile care pot dona plasmă anti-COVID trebuie să fie sănătoase și să aibă vârsta între 18 și 60 de ani, să se prezinte la centrul de donare la două, cel mult 3 săptămâni de la ieșirea din spital, cu biletul de externare și cu un buletin de analize care să arate că s-a vindecat de COVID-19.

Știri 31 iulie 2020

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Acesta are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Preasfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi de la ora 21.00, Taina Sf. Maslu, urmată de Sf. Liturghie la biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Medgidia.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului de vară, Sf. Teodora de la Sihla, cinstită în Biserica Ortodoxă Română pe 7 august.
Apoi, de la ora 20.00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți locul și va binecuvânta începerea lucrărilor la noua Clopotniță a bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol.

Masca va fi obligatorie de mâine în locurile aglomerate între orele 18.00-24.00, în jud.Constanța.
Aceasta trebuie purtată şi în spaţii deschise, unde se formează aglomerări, cum sunt pieţe, târguri, staţii de autobuz, peroanele gărilor şi curţile bisericilor.
Prefectul George Niculescu a arătat că decizia a fost luată în urma analizei prezentate de către DSP de risc de transmitere a virusului Covid şi în urma unei adrese primite din partea IPJ Constanţa în ceea ce priveşte valorile de trafic şi fluxul de persoane în aceste intervale orare.

Plata locului de parcare în parcările publice din Constanţa a fost aprobată de Consiliul Local.
Potrivit proiectului, constituie contravenţie utilizarea unui loc de parcare fără achitarea taxei, punerea utilizatorului de drept a unui loc de parcare în imposibilitatea de a-l folosi, precum şi ocuparea unui loc de parcare destinat parcării sau încărcării autovehiculelor electrice ori hybrid plug-in, cu un alt tip de autovehicul.
Amenzile sunt cuprinse între 200 și 600 de lei.

Aproape 55 de mii de cadre didactice vor participa la cursuri de formare şi dezvoltare a competenţelor digitale.
Academia Română avertizează însă că predarea online trebuie să fie complementară, fără să excludă educația în sala de clasă.
Sindicatele şi asociaţiile de părinţii estimează că ar fi nevoie de 700 de milioane de euro pentru tehnologia necesară predării online.

ANM a prelungit avertizarea cod galben de caniculă pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Astfel, astăzi, temperaturile maxime vor fi de 35…37 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, iar această noapte va fi tropicală, cu temperaturi care, în general, nu vor coborî sub 20 de grade.
ANM a emis și o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara, valabilă până la ora 2.00.
Potrivit acesteia, în sud-vestul, sudul, estul țării și local în centru, vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii, averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice și izolat grindină.

Românii pot intra liber pe teritoriul Bulgariei.
Ei nu trebuie să mai prezinte la granița bulgară declarația pe propria răspundere prin care confirmau că au luat la cunoștință și își asumă riscurile privind COVID-19.
Ministerul Afacerilor Externe subliniază că, în prezent, nu există condiții speciale sau alte măsuri obligatorii privind regimul de intrare și tranzit pe teritoriul Bulgariei pentru cetățenii care sosesc din România.

O treime dintre copiii din întreaga lume au un nivel ridicat de plumb în sânge.
Potrivit unui nou studiu, bebeluşii şi copiii cu vârsta mai mică de 5 ani sunt în mare pericol, deoarece plumbul le poate afecta creierul chiar înainte de a se dezvolta complet şi acest lucru poate duce la probleme neurologice şi fizice pe viaţă.
Arabia Saudită şi Africa sunt cele mai afectate regiuni.
Reciclarea neautorizată şi efectuată sub standarde a bateriilor de vehicule şi a deşeurilor electronice au fost enumerate printre principalele cauze ale poluării cu plumb.
Printre surse se mai numără mineritul, vopselurile şi chiar anumite condimente şi medicamente.

Știri 30 iulie 2020

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Gheorghițeni, Dorna Arini de la ora 8.00.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Taina Sf. Maslu, urmată de Sf. Liturghie la biserica Sf. Împărați Constantin și Elena din Medgidia.
Duminică, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie la Mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului de vară, Sf. Teodora de la Sihla, cinstită în Biserica Ortodoxă Română pe 7 august.
Apoi, de la ora 20.00, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți locul și va binecuvânta începerea lucrărilor la noua Clopotniță a bisericii Sf. Ioan Botezătorul din Techirghiol.

Astăzi se împlinesc 13 ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală, la vârsta de 92 de ani.
Preafericitul Teoctist fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Astăzi este “Ziua Internaţională a Prieteniei”.
Inițiativa a fost adoptată oficial de ONU în anul 2011 şi promovează prietenia între oameni indiferent de rasă, culoarea pielii sau religie.
Această zi este un bun prilej pentru recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei, ca un sentiment nobil şi valoros în viata fiinţei umane.

Județul Constanța se află sub cod galben de caniculă.
Avertizarea este valabilă până la ora 20.00.
Astfel, disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală, depășind pragul critic de 80 de unități, iar noaptea, temperaturile vor fi peste 20 de grade Celsius.

Comerțul ambulant pe plajă trebuie interzis de operatorii economici.
De asemenea, operatorii de plajă trebuie să respecte măsurile de protecţie sanitară, să permită accesul pe plajă doar în limitele de capacitate adoptate.
Aceste obligații au fost prezentate operatorilor de către Poliția Locală, pentru a evita aplicarea sancțiunilor.

Preţul gigacaloriei rămâne neschimbat la Constanța.
Consiliul Local Municipal are pe ordinea de zi a sedintei de astăzi stabilirea preţului gigacaloriei valabil cu 1 iulie 2020.
Directorul RADET Constanta, Liviu Popa, a declarat ca populaţia va plăti acelaşi preţ şi că, din această lună, atât agenţii economici, cât şi populaţia, nu mai au preţuri diferenţiate.

Alocațiile copiilor vor crește cu 20% de la 1 septembrie.
Ministrul muncii, Violeta Alexandru a prezentat ieri, proiectul unei ordonanțe de urgență care prevede dublarea etapizată a alocațiilor pentru copii, astfel că prima majorare ar urma să aibă loc la 1 septembrie.
Actul normativ dublează alocațiile copiilor la 300 de lei pentru cei între 2 și 18 ani și la 600 de lei pentru cei între 0 și 2 ani și pentru copiii cu dizabilități.
Guvernul urmează să adopte proiectul în ședința de mâine.

Pensiile vor fi majorate, dar nu cu 40%, cât a fost stabilit inițial.
Declarația aparține preşedintelui Klaus Iohannis, care a mai spus că pensionarii nu pot fi lăsați să plătească integral costurile recesiunii.
El a precizat că Guvernul va decide în ce cuantum vor fi majorate pensiile.

Terasele nu se vor închide în toată țara după ora 23.00.
Este vorba doar despre cele din județele cu număr ridicat de infectări cu SARS-CoV-2 și doar la propunerea autorităților locale.
De asemenea, Comitetele județene pentru situații de urgență vor stabili care sunt zonele în care vor impune purtarea obligatorie a măștii.
5 județe au impus deja măsura de săptămâna aceasta: Argeș, Dâmbovița, Brașov, Vâlcea și Galați.

Școala online nu este indicată copiilor cu vârste între 3 și 11 ani.
Potrivit Academiei Române, educaţia se face în cadru social, prin interacţiunea directă dintre elevi, studenţi, cadre didactice, iar tehnologia este un suport remarcabil în procesul de educaţie şi instruire, dar utilizarea acesteia trebuie făcută cu precauţie şi responsabilitate.
Pentru ciclurile preşcolar şi primar, şcoala online poate avea efecte dăunătoare pentru elevi.
Forul academic consideră că „se impune, mai mult ca oricând, o regândire a întregului sistem naţional de educaţie, în noul context al revoluţiei digitale şi al provocărilor din societatea contemporană”.

Știri 29 iulie 2020

Astăzi este Ziua Imnului Naţional „Deşteaptă-te, române!”.
Poemul patriotic „Un răsunet” de Andrei Mureşanu şi melodia culeasă de Anton Pann stau la baza imnului naţional de astăzi, „Deşteaptă-te, române.
Imnul a fost intonat în timpul Războiului de independenţă, în timpul Primului Război Mondial şi la Marea Unire din 1918, precum şi în cel de-al Doilea Război Mondial.
Interzis de regimurile totalitare timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te, române!” a fost ales imediat după Revoluţia din decembrie 1989 Imnul naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
Imnul naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

Traficul rutier se modifică de duminică, pe străzile delimitate de bulevardul Mamaia și strada I.G. Duca.
Astfel, strada Mihai Viteazu devine arteră cu sens unic, dinspre strada Călugăreni până în bulevardul Mamaia.
Pe strada Țepeș Vodă se va circula dinspre strada Mihai Viteazu spre strada I.G. Duca.
De asemenea, de duminică, se modifică traseele liniilor 44, 48, 51, 51b și 101, astfel: traseele 48 și 101 vor circula pe sensul de mers către Consulatul Turc, pe str. Mihai Viteazu – bd. Mamaia – str. I.G.Duca – bd. Ferdinand.
Autobuzele 44, 51 și 51b vor circula spre Poarta 1 pe următorul traseu: str. I.G.Duca – bd. Mamaia – str. Mihai Viteazu- Poarta 1.
Totodată, autobuzele 44 și 51 vor circula pe sensul de deplasare către Casa de Cultură pe următorul itinerariu: Poarta 1- str. Mihai Viteazu – str. Țepeș Vodă – str. I.G .Duca.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență propune noi restricţii.
Printre acestea se numără obligativitatea purtării măștii de protecție, în anumite intervale orare, în spațiile publice deschise stabilite prin hotărâre a comitetelor județene.
Se interzice desfășurarea activității cu publicul pentru operatorii economici din domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 23.00-06.00.
Pentru plaje, distanța mai mică de 2 metri între șezlonguri și persoane este permisă numai pentru soți și copii însoțiți de adulți.
Propunerile urmează să fie supuse aprobării Guvernului.

Turiştii români pot călători, din nou, în Turcia, fără a intra în izolare la întoarcere.
Potrivit Rador, Institutul Naţional de Sănătate Publică a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.
Vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, Alin Burcea, anunţă că turoperatorii români de chartere vor relua, din 15 august, zborurile spre Antalya.
Românii nu sunt obligaţi să prezinte rezultatul negativ al unui test COVID-19, autorităţile aeroportuare făcând testări aleatoriu celor care intră în Turcia.

Autoritățile și companiile publice sau private cu cel puțin 50 de salariați, au obligația de a angaja persoane cu dizabilităţi într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de lucrători.
În caz contrar, vor plăti lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap.
În plus, companiile au obligația organizării unor concursuri de angajare exclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi.
Legea a fost adoptată de Camera Deputaților, for decizional și merge la președinte pentru promulgare.

Ministerul Sănătății propune patru variante pentru începerea anului școlar.
Scenariul hibrid care implică și cursuri online şi normale, la școală, va putea fi aplicat în două moduri: fie preşcolarii şi elevii din ciclul primar vin toţi la şcoală, iar elevii din gimnaziu şi liceu doar parţial, jumătate în clasă, restul acasă, fie toţi elevii şi preşcolarii revin parţial în clase, prin rotaţie, cu respectarea distanţei de 1 m.
Scenariul cel mai optimist este acela în care toţi elevii se întorc la şcoală.
Decizia va fi luată de școli împreună cu inspectoratele şi DSP-urile din fiecare judeţ.
Ministerul Educaţiei a precizat că documentul este încă în discuţie şi că o decizie finală va fi luată în câteva zile.

Proiectul de lege privind violența domestică a fost adoptat în camera decizională.
Astfel, persoana împotriva căreia s-a instituit un ordin de restricție și îl încalcă este pasibilă de închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Potrivit legii, împăcarea părților nu înlătură răspunderea penală.
De asemenea, persoana care solicită ordin de protecție poate beneficia de un avocat din oficiu în cazul în care nu are unul.

ANM a emis o avertizare cod galben de caniculă pentru mai multe regiuni, printre care și Dobrogea.
Aceasta este valabilă astăzi și mâine.
Astfel, în cea mai mare parte a Dobrogei, Olteniei, Munteniei și local în Moldova, va fi caniculă, cu maxime ce vor depăși frecvent 35 de grade.
Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală, depășind pragul critic de 80 de unități, iar nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi peste 20 de grade Celsius.

Studenții vor să voteze în centrele universitare și nu în localitatea de domiciliu.
Uniunea Studenţilor din România propune ca cei care doresc să voteze să poată face o cerere prin care să solicite schimbarea circumscripţiei în cadrul căreia îşi exprimă dreptul de vot, cu cel puţin 23 de zile înaintea scrutinului.
Potrivit Uniunii Studenților, astfel se poate evita frauda electorală.

Știri 28 iulie 2020

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei.
Pe plan naţional, obiectivele acestei zile urmăresc conştientizarea populaţiei cu privire la igiena stilului de viaţă ca factor major de protecţie împotriva hepatitelor virale.
La nivel mondial, aproximativ 500 milioane persoane sunt infectate cronic cu virusul hepatitei B sau cu virusul hepatitei C, în timp ce aproape un milion mor anual.

Tot astăzi este și Ziua Naţională a Ambulanţei.
Instituită printr-o lege intrată în vigoare de la 13 martie 2015, această zi este marcată de autorităţile publice centrale şi locale prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului ambulanţei în salvarea de vieţi omeneşti.
Această zi nu a fost aleasă întâmplător întrucât prima „Salvare” din Bucureşti a apărut la data de 28 iulie 1906, din iniţiativa privată a prof. Nicolae Minovici.

Parlamentul va stabili prin lege organică data la care vor avea loc alegerile parlamentare.
Senatul a adoptat proiectul de lege care modifică legislaţia în vigoare, potrivit căreia Guvernul stabilește data alegerilor.
Documentul se află la Camera Deputaţilor, care este for decizional în acest caz.

Copiii de grădiniță și elevii de până în clasa a 4-a vor putea merge la afterschool cu tichete decontate de stat.
Ministerul Educaţiei va emite bonurile care vor acoperi integral sau doar parţial cheltuielile pentru afterschool şi în învăţământul de stat și în cel privat.
Tichetele valorice se acordă pe baza cererii părintelui şi nu sunt transmisibile.
Legea a fost votată de Senat, cameră decizională, şi urmează să fie promulgată de preşedinte.

Alocațiile pentru copii ar putea fi majorate în jur de 15% de la 1 august.
Ministrul de Finanțe anunță că la 1 ianuarie ar urma o altă creștere.
În ceea ce privește pensiile, ministrul de Finanțe a precizat că o decizie privind procentul de majorare de la 1 septembrie va fi luată la rectificarea bugetară de la jumătatea lunii august.

Alte 6,7 milioane de copii sub 5 ani ar putea suferi de malnutriție severă.
Potrivit UNICEF, 80% dintre acești copii ar putea proveni din Africa Subsahariană și din Asia de Sud.
Agențiile umanitare au nevoie imediată de 2,4 miliarde de dolari pentru ca de-acum și până la finele anului să poată proteja nutriția mamei și copilului în cele mai vulnerabile țări.
Șefii celor patru agenții ONU fac apel la guverne, publicul larg, donatori și sectorul privat să protejeze dreptul copiilor la nutriție.

Obezitatea creşte cu 40% riscurile decesului în cazul îmbolnăvirii de COVID-19.
Oficialii britanici din domeniul sănătăţii susţin că riscul decesului provocat de virus se dublează pentru cei care suferă de obezitate severă.
Potrivit medicilor, pierderea în greutate ar putea împiedica ajungerea la terapie intensivă din cauza virusului.

Guvernul vrea să reglementeze luna aceasta modul în care angajatorii le pot oferi salariaţilor un program flexibil de muncă.
Potrivit vicepremierului Raluca Turcan, acesta va putea fi folosit în situaţii speciale, cum este pandemia de coronavirus, şi va permite păstrarea locurilor de muncă.
Potrivit agenției Rador, statul va suporta 75% din diferenţa de timp pe care angajatul o petrece mai puţin la muncă decât programul întreg de muncă.

Măștile ar putea deveni obligatorii și în aer liber, în spațiile aglomerate.
Premierul Ludovic Orban a dat ca exemplu piețele.
Despre situația de pe plajă, unde, de asemenea, nu se respectă distanțarea fizică, Ludovic Orban a spus că este foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu.
Astfel, ar putea să fie impusă regula distanțării sociale pentru toate persoanele.
Premierul a subliniat că, deocamdată, aceste măsuri sunt discutate și că nu s-a luat o decizie.

Ministerul Educaţiei poate înlocui probele de la Evaluarea naţională şi Bacalaureat cu echivalarea mediilor.
Camera Deputaţilor a adoptat tacit proiectul de lege care prevede acest lucru în cazuri justificate reprezentate de declanşarea stării de urgenţă, stării de alertă şi de efectele generate de acestea.
Senatul va lua decizia finală în cazul acestui proiect.

Știri 27 iulie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Originar din Nicomidia, a primit la naştere numele de „Pantoleon”, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”.
A deprins secretele medicinei alături de un doctor din cetate, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins învăţătura de credinţă.
A fost botezat de Ermolae şi i s-a pus numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Acest nume este pe deplin ilustrat de viaţa sa, deoarece s-a dedicat bolnavilor pe care i-a tămăduit cu iscusinţa medicului, dar şi cu puterea credinţei.
S-a mutat la Domnul în jurul anului 305, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost supus la chinuri grele şi în cele din urmă decapitat.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin.
El este invocat deseori de către cei în suferinţe, ca unul care aduce grabnică vindecare.

Sinodul B.O.R. a luat act de răspunsurile întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe autocefale despre modul împărtășirii credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii pe timp de pandemie.
Astfel, toate Bisericile Ortodoxe autocefale rămân fidele tradiției liturgice ortodoxe de împărtășire a credincioșilor dintr-un singur Potir sfințit și cu o singură linguriță sfințită.
În contextul apropierii datei alegerilor locale, programate pentru sfârșitul lunii septembrie, Sinodul a reiterat faptul că Biserica Ortodoxă Română rămâne neutră din punct de vedere politic, însă îi îndeamnă pe toți cetățenii ortodocși să-și manifeste dreptul la vot având în vedere criterii care vizează realizarea binelui comunitar și promovarea valorilor creștine în societate.

Basilica Sfânta Sofia din Istanbul trebuie să fie „un simbol al păcii și înțelegerii”.
Așa consideră președintele rus Vladimir Putin și premierul grec Kyriakos Mitsotakis, care au apreciat că monumentul este „o realizare a întregii omeniri”.
Statele Unite, Uniunea Europeană și UNESCO și-au exprimat la rândul lor consternarea față de modificarea statutului monumentului.
Un purtător de cuvânt al președintelui turc Erdogan a anunțat că unele mozaicuri din catedrala Sfânta Sofia, reprezentând figuri creștine, vor fi acoperite cu draperii în timpul rugăciunilor musulmane.

Spitalele din România se află pe ultimul loc în Europa la aparatele de tomografie computerizată.
Așa arată datele Eurostat, potrivit cărora țara noastră este urmată de Franța, Polonia și Olanda.
În perioada 2013 – 2018, disponibilitatea aparatelor de tomografie computerizată în raport cu numărul locuitorilor a crescut în majoritatea statelor Uniunii.
Cele mai mari creşteri s-au înregistrat în Portugalia, urmată de Bulgaria şi Slovenia.

Primul centru de recuperare a persoanelor cu probleme respiratorii din țară va fi construit la Timișoara, în cel mult 2 ani.
Acesta va aparține de Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” și va avea 22 de locuri.
În acest centru vor fi tratați cei cu sechele după infectarea cu noul coronavirus, dar și pacienți cu probleme apărute după transplant.
Valoarea investiției va fi de 8 milioane de euro, în aceasta sumă fiind incluse și echipamentele medicale.

Randamentul de instruire a elevilor în metoda „şcolii online“ este la jumătatea randamentului elevului în metoda şcolii clasice.
Declarația aparține preşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, după ce ministrul educaţiei a indicat că cel mai probabil scenariu referitor la începerea anului şcolar vizează varianta „hibridă“, în care, prin rotaţie, unii elevi vor merge la şcoală, iar alţii vor face ore online.
Liderul sindical a cerut Ministerului Educaţiei să asigure o transmisie tehnică foarte bună a lecţiei, în cazul continuării „şcolii online“ din toamnă.

Știri 24 iulie 2020

Biserica Ortodoxă îl va cinsti luni pe Sf. Mare Mc. și Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți mâine pictura bisericii Sf. Pantelimon din comuna Pantelimon, jud. Constanța, de la ora 7.15, apoi va oficia Sf. Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sf. Mc. Pantelimon, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
De asemenea, astăzi va oficia Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Mina din Mangalia, de la ora 19.00.
Duminică, Ierarhul nostru va participa la întronizarea PS Calinic Botoșăneanul în demnitatea de Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, care va avea loc la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava.
Apoi, de la ora 17, va oficia slujba Vecerniei, la Catedrala Arhiepiscopală.
Luni, de la ora 6, Ierarhul nostru va săvârși Taina Sf. Maslu, urmată de slujba de sfințire a apei și Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea care stipulează că anumite categorii de persoane vor primi gratuit un set de 30 de măşti de protecţie lunar.
Fondurile necesare achiziţionării şi distribuţiei măştilor de protecţie către populaţie se asigură de la bugetul de stat.
Prevederile se aplică până la încheierea pandemiei de coronavirus COVID-19, declarată oficial de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Guvernul a aprobat programul ‘Noua casă’.
Acesta prevede stimularea achiziţiilor imobiliare de către familiile tinere.
Programul se modifică în sensul în care se creează posibilitatea pentru familiile tinere care-şi doresc să achiziţioneze o locuinţă cu un spaţiu mai mare decât puteau achiziţiona prin programul ‘Prima casă’ în limita plafonului de 70.000 de euro, respectiv locuinţe de până la 120 de metri pătraţi, în funcţie de oferta imobiliară.

Statele membre ale Uniunii Europene au căzut de acord asupra unor standarde comune de igienă pentru călătoriile cu avionul.
Printre măsurile convenite se numără protecţia gurii şi nasului pentru pasageri, începând cu vârsta de şase ani, şi păstrarea distanţei sociale în aeroporturi în timpul controalelor de securitate şi procedurilor de check-in.
De asemenea, trebuie garantată o anumită cotă de aer proaspăt în avioane, iar informaţiile trebuie să fie disponibile în mai multe limbi.

Astăzi este Ziua Poliţiei de Frontieră Române.
Aceasta a luat fiinţă la 1 iulie 1999, prin unificarea fostului Comandament Naţional al Grănicerilor cu Direcţia Poliţiei de Frontieră.
Până în anul 1998, la această dată s-a sărbătorit „Ziua grănicerilor”, care marca constituirea primului corp unificat al grănicerilor din România.
Data de 24 iulie a fost desemnată ca „Ziua Poliţiei de Frontieră Române” prin ordonanță de urgență, în anul 2001.

Executivul a adoptat noi măsuri de protecție socială pentru angajații companiilor afectate de pandemie.
Astfel, salariații sănătoși ai companiilor închise de DSP vor primi indemnizație de șomaj tehnic.
Ministerul Muncii precizează că măsura este valabilă până la finalul anului.
Sprijinul financiar este necesar pentru a evita pierderea de locuri de muncă, creșterea ratei de excluziune socială și amplificarea decalajului socio-economic dintre persoanele a căror activitate a fost afectată direct de epidemie și restul populației.

Primăria Constanța continuă lucrările de modernizare a bulevardului Tomis.
Sensul giratoriu din dreptul Spitalului Județean a fost desființat pentru a face loc noii configurații a bulevardului care va avea benzi unice pentru mijloacele de transport în comun și două benzi de circulație cu sens unic cu direcția de mers către Piața Ovidiu.
În prezent, se lucrează la reabilitarea trotuarelor și amenajarea pistelor pentru biciclete.