Știri 2 aprilie 2020

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiată vineri slujba Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, mâine, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.00.
Slujba va fi transmisă în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

Astăzi este “Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului”.
Aceasta a fost declarată de Adunarea Generală a ONU pentru a încuraja statele să ia măsuri de diagnosticare şi tratarea terapeutică timpurie a acestei afecţiuni.
Autismul este o tulburare complexă, care are efecte asupra comunicării, comportamentului şi relaţiilor cu cei din jur.
Potrivit unor estimări recente, la nivel mondial, autismul afectează un copil din 68.
Autismul nu se poate vindeca, dar printr-o intervenţie timpurie intensivă, până la 47% dintre copiii cu autism pot avea o viaţă independentă.

Ministerul Educației anunță că structura anului școlar 2019-2020 nu a fost modificată.
Declarația vine în urma Informațiilor și documentor puse în circulație ieri, în mediul online, potrivit cărora elevii vor reîncepe cursurile luni, 6 aprilie.
Ministerul Educației spune că va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate.

Persoanele care nu respectă restricțiile instituite prin Ordonanțele Militare vor plăti de astăzi, amenzi mai mari.
Astfel, cele mai mici amenzi vor fi cuprinse între 1.000 și 10.000 de lei pentru că se schimbă și modul de calcul.
Concret se poate plăti jumătate din cuantumul amenzii pe care o aplică agentul constatator, deci NU jumătate din minim, așa cum este legea în prezent.
Pentru persoanele juridice amenda este cuprinsă între 10 000 și 70 000 lei.

Comisia Europeană propune un program de lucru redus și salarii asigurate de stat pentru a evita concedierile în timpul crizei sanitare.
Modelul este inspirat de o schemă de ajutor folosită în Germania în perioadele de recesiune, prin care statul plătește o parte din salariile angajaților, chiar dacă unele companii nu mai au comenzi în această perioadă.
Propunerea Comisiei vine pe fondul nemulțumirii statelor afectate cel mai mult de coronavirus, Italia și Spania, care acuză lipsa de solidaritate a Uniunii.

Sfântul Sinod din Grecia a anunțat că bisericile vor rămâne închise de Paști.
Biserica Ortodoxă i-a invitat pe credincioşi să se roage acasă şi a dat asigurări că va putea transmite Sfânta Liturghie folosind mijloacele oferite de noile tehnologii.
Sfântul Sinod a precizat că “Biserica Ortodoxă a Greciei a donat 150.000 de euro” pentru a sprijini sistemul de sănătate şi că membrii organului ecleziastic vor dona o parte din salariu în acelaşi scop.

STS dă asigurări că noul sistem de localizare a apelurilor de urgență nu transmite autorităților decât coordonatele celor care cer ajutor.
De ieri, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a pus în practică în toată ţara o nouă tehnologie pentru a detecta de unde vin apelurile la 112.
Purtătorul de cuvânt STS, Cătălin Chirca a declarat că totul se întâmplă automat, fără să fie nevoie să facem setări suplimentare.

Industria auto din România va produce echipamente medicale.
Anunțul a fost făcut de ministrul Economiei, care a precizat că vrea să ajute economia românească şi să contribuie la producţia de echipamente şi produse medicale, precum măşti, combinezoane şi biocide.
Acesta a adăugat faptul că reprezentanţii industriei auto din România vor lua parte la proiectul naţional pentru realizarea unui ventilator necesar pentru a ajuta respiraţia bolnavilor de coronavirus.

Știri 1 aprilie 2020

Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca.
A trăit între anii 355-431, iar viața i-a fost scrisă de patriarhul Sofronie al Ierusalimului.
La vârsta de 12 ani, a fugit de acasă și a devenit prostituată în oraşul Alexandria din Egipt.
Mai târziu, a ajuns la Ierusalim, unde a realizat starea ei de păcătoșenie și a simtit o mare dorinţă de îndreptare.
De aceea, a plecat în pustia de dincolo de Iordan, unde a vieţuit timp de 47 de ani.
În această stare a fost descoperită de un preot pe nume Zosima care a și împărtășit-o cu trupul și sângele Domnului.
Conform aceluiaşi preot, Cuvioasa Maria primise de la Dumnezeu daruri extraordinare, astfel încât a fost văzută cum mergea pe apa Iordanului și cum se înălța de la pământ în timpul rugăciunii.
S-a mutat la Domnul în anul 431, în timpul împăratului Teodosie cel Tânăr.

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului cel Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, astăzi, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.
Vineri, Ierarhul nostru va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.00.
Slujbele vor fi transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

O nouă platformă dedicată învăţării la distanţă în România a fost lansată de Google, în colaborare cu Ministerul Educaţiei.
Pachetul de aplicații este menit să ajute profesorii pe perioada crizei sanitare și oferă acces la funcţiile educaţionale esenţiale, precum crearea lecţiilor online, generarea de documente de toate tipurile, formarea şi gestionarea clasei, schimbul de fişiere, e-mail și altele.
Pentru a beneficia de acest pachet, instituţiile de învăţământ din România se pot înscrie gratuit la adresa www.clasaviitorului.ro.

Cetăţenii vor putea depune solicitări online, semnate electronic, către toate instituţiile publice.
Așa prevede o ordonanţă aprobată de Guvern.
Totodată, instituțiile vor avea şi obligaţia de a furniza răspuns la acest tip de cereri tot în format electronic.
Acele instituţii care nu au un grad de tehnologizare suficient pot primi actele pe e-mail.

Medicii de familie și specialiști pot acorda consultații la distanță.
Guvernul a aprobat hotărârea care prevede că aceste consultații pot fi realizate prin orice mijloace de comunicare.
Totodată, serviciile și medicamentele necesare pentru tratarea cazurilor cu noul coronavirus și a complicațiilor acestora sunt gratuite și se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României, indiferent dacă sunt sau nu asigurate.
Medicii din spital pot elibera, dacă situaţia o impune, la externarea asiguratului, prescripţie medicală în ambulatoriu pentru maxim 90 de zile.

Legea care prevede majorarea amenzilor aplicate pentru apelarea abuzivă a numărului unic de urgenţă 112 a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Apelarea abuzivă a numărului de urgenţă 112 se va sancţiona cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei sau cu prestarea de la 100 de ore la 200 de ore de activităţi în folosul comunităţii.
Potrivit legii, savârşirea din nou a contravenţiei în interval de un an, se sancţionează cu amendă de la 2.000 la 4.000 lei, sau cu prestarea de la 200 de ore la 400 de ore de activităţi în folosul comunităţii.

Ministerul Educaţiei a publicat teste destinate elevilor care vor susţine examenele naţionale.
Acestea sunt realizate împreună cu Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare şi respectă modelul subiectului de examen.
Testele pot fi găsite pe site-ul rocnee.eu/testeantrenament/.
Ministerul Educaţiei a precizat că baremele de evaluare şi de notare vor fi publicate vineri, pe acelaşi site.

Un simplu test de sânge poate depista mai mult de 50 de tipuri de cancer, adesea înaintea apariţiei simptomelor.
Oamenii de ştiinţă spun că testul este bazat pe identificarea unui tip de ADN produs în tumorile cancerigene şi apoi eliberat în fluxul sanguin sub forma de ADN acelular.
Acest test ar putea ajuta la diagnosticarea mai rapidă a tumorilor şi astfel ar fi mai uşor de tratat şi de vindecat.
Momentan, cercetările arată că testele au avut o acurateţe de 99%.

Știri 31 martie 2020

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, mâine, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.
Vineri, Ierarhul nostru va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17.00.
Slujbele vor fi transmise în direct pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Tomisului.

ANM a emis o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi, la ora 10.
Astfel, vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă, astăzi și mâine, cu precădere în sudul ţării.
În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade.
În regiunile sudice și sud-estice vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare.
Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, şi cu rafale de 50…60 km/h pe litoral, în Muntenia şi sudul Banatului.

Pensiile ar putea fi plătite mai devreme.
Anunţul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care a declarat că sunt fonduri în buget pentru plata pensiilor și ar putea ajunge la toți pensionarii până în Paşte.
Ministrul a adăugat că şi prestaţiile sociale vor fi plătite la timp.

Ordonanţele Militare 5 şi 6 privind măsuri de prevenire a răspândirii coronavirusului au fost publicate în Monitorul Oficial.
Ministrul de Interne, Marcel Vela, a emis, ieri seară, Ordonanţa Militară nr. 5, care prevede că se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Spania şi din Spania către România, pentru o perioadă de 14 zile, de astăzi.
De asemenea, se prelungeşte măsura suspendării zborurilor efectuate de operatori economici aerieni spre Italia şi din Italia către România, pentru o perioadă de 14 zile, din data de 6 aprilie.
Marcel Vela a anunţat şi emiterea Ordonanţei Militare Nr. 6 prin care s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formate din opt comune.

Ministerul Apărării a înfiinţat o linie telefonică Telverde pentru sprijinirea veteranilor şi văduvelor de război pe perioada stării de urgenţă.
La numărul 0800.410.990, pot suna pentru a semnala situații deosebite, veteranii şi văduvele de război, care nu au susţinători sau alte forme de ajutor direct.
Programul de funcţionare al liniei telefonice este între orele 08.00 – 20.00 (de luni până vineri) iar sâmbăta și duminica între orele 08.00 – 16.00.
Solicitările de sprijin pentru asigurarea alimentelor, medicamentelor, nevoi de asistenţă medicală sau alte situaţii vor fi soluţionate prin centrele militare, cu sprijinul autorităţilor locale.

Arhiepiscopia Tomisului sprijină persoanele vulnerabile, în contextul pandemiei cu noul coronavirus.
Până acum, șase persoane au beneficiat de ajutoare financiare în valoare de 9.700 lei.
În plus, alte 488 de persoane aflate în dificultate, bătrâni și familii aflate în risc social, beneficiază de alimentare neperisabile, câte o masă caldă/zi și produse de igienă, iar pentru alte 45 de persoane, aflate fie în izolare la domiciliu, fie în carantină, se asigură masă completă.
Valoarea alimentelor și a produselor de igienă se ridică la suma de 36.150 lei.
Toate acestea au fost coordonate de către Departamentul Social-Misionar al Arhiepiscopiei Tomisului și s-au derulat prin cantinele sociale aflate în subordine.
Proiectul continuă, iar cei care doresc să sprijine demersul Arhiepiscopiei Tomisului se pot adresa preoților parohi, sau pot lua legătura cu pr. Jean Ion, consilier Social – Misionar, la numărul de telefon: 0722.826.177.

Patriarhia Română oferă ajutor social-filantropic celor afectați de pandemie.
Aceasta i-a îndemnat pe ierarhi și pe preoți să intensifice unirea rugăciunii cu fapta bună, manifestată prin acțiuni sociale concrete ale Bisericii.
Centrele eparhiale, protoieriile, parohiile și mănăstirile s-au implicat social-filantropic și au raportat până în prezent un ajutor financiar și material în cuantum de 4.105.002 lei.
La acest sprijin social-filantropic în derulare se adaugă donația Preafericitului Părinte Patriarh Daniel în valoare de 10.000 lei din salariul personal, depusă în contul platformei online „Ajută cu bucurie” în scopul achiziționării de materiale de protecție pentru voluntarii activi în acest proiect sprijinit de Patriarhia Română și de Federația „Filantropia”.

Ieri seară a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța privind reglementarea șomajului tehnic.
Angajatorii care doresc să depună solicitări pentru decontarea plăților pentru angajații care au contracte de muncă suspendate, pot depune aceste documente la Ministerul Muncii.
De asemenea, celelalte categorii de angajați, cu alte forme de angajare, persoane fizice autorizate, înterprinderi individuale, profesii liberale și alți profesioniști, vor putea să depună cereri pentru indemnizația de șomaj tehnic până la valoarea de 75% din salariul mediu brut pe economie, la Ministerul Muncii, la Agenția Națională pentru Plăți și Intervenții Sociale.

România a intrat în scenariul 4 al luptei împotriva coronavirusului.
Bilanţul a urcat la peste 2100 de cazuri confirmate, peste un sfert dintre ele numai din Suceava şi 65 de decese.
Dacă până acum erau internaţi toţi cei depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, de acum înainte cei cu forme uşoare de boală vor fi trataţi în afara unităţilor medicale: la domiciliu sau în centrele puse la dispoziţie de autorităţi.
România a intrat în a cincea săptămână de luptă împotriva noului coronavirus.

Știri 30 martie 2020

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan Scărarul.
S-a născut în a doua jumătate a secolului al VI-lea şi era originar din Palestina.
Timp de 40 de ani a dus o viaţă ascetică, apoi a devenit îndrumător al monahilor din Sinai, unde a rostit cuvinte de învăţătură în duminici şi sărbători.
A fost ales egumen al Sinaiului, perioadă în care a redactat opera sa de căpătâi, intitulată „Scara” sau „Scara Raiului”, una dintre cele mai cunoscute cărţi de spiritualitate creştin ortodoxă. Din acest motiv, sfântului i s-a atribuit şi supra-numele de Scărarul.
Sfântul Ioan Scărarul s-a mutat la Domnul în jurul anului 649.

Pirateria bisericească se pedepsește penal.
Judecătoria Buzău a condamnat la 2 ani și 9 luni de închisoare pe numitul Gherasim Gheorghe Bratu, preot caterisit și autointitulat mitropolit au unei Mitropolii autonome necanonice, nerecunoscută de nici o biserică din lume, pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.
Totodață, caterisitul Gheorghe Bratu nu mai are dreptul de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice sau dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioada de 3 ani, după executarea pedepsei închisorii.
Menționăm că printre membrii sectei lui Gherasim se regăsește și caterisitul Popa Ștefan, fost preot la Topraisar.
Sentința nu este însă definitivă, putând fi atacată cu apel.

Astăzi se împlinesc 31 de ani de la mutarea la Domnul a părintelui Nicolae Steinhardt.
S-a născut pe 29 iulie 1912, într-o familie evreiască și a fost fiul inginerului și arhitectului Oscar Steinhardt.
S-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate.
Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii și a fost doctor în drept constituțional.
Părintele Nicolae Steinhardt a trecut la cele veșnice pe 30 martie 1989 la Baia Mare.

Patriarhia Română a emis recomandările privind organizarea activităților filantropice în contextul actual.
Documentul evidenţiază o procedură clară „pentru un mod de acțiune unitar și corelat cu eforturile instituțiilor statului care au atribuții în domeniu”.
Astfel, se va organiza un grup de acțiune alcătuit din preoți, diaconi, cântăreți, voluntari și specialiști din cadrul parohiei, care să identifice cazurile bătrânilor și persoanelor vulnerabile, precum și posibilitățile de a ajuta concret.
Grupurile de acțiune din parohii se vor ocupa de distribuirea de alimente neperisabile sau hrană caldă, efectuarea și livrarea cumpărăturilor uzuale.
În toate activitățile derulate se vor respecta riguros regulile de igienă și cele de protejare a sănătății beneficiarilor și voluntarilor.

CT BUS continuă să implementeze măsurile de siguranță pentru toți călătorii, în contextul pandemiei.
Astfel, fiecare autobuz trece printr-un amplu proces de dezinfecție, iar substanța folosită este un biocid cu eficacitate sporită în cazul virusurilor.
De asemenea, ca măsură de prevenție prin distanțare socială, a fost interzisă călătorilor folosirea ușii 1, cea de la șofer, iar unele scaune au fost marcate cu mesajul ”Stai aici!”.
CT BUS atrage atenția constănțenilor că metoda cea mai eficientă pentru prevenirea unei îmbolnăviri este limitarea deplasărilor la cele esențiale.

Ministrul de Interne, Marcel Vela, a anunțat măsurile dispuse în Ordonanța militară 4.
Conform documentului, vârstnicii vor putea ieși din casă oricând dacă o fac pentru a-și rezolva probleme medicale, iar între orele 20-21 pentru animalele de companie.
Persoanele care părăsesc izolarea la domiciliu sau carantina vor fi obligate să reia ciclul de 14 zile de carantinare, suportând cheltuielile aferente.
De asemenea, sunt plafonate prețurile la energie, gaze, apă și carburanți, iar amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă măsurile se măresc și vor fi cuprinse între 2000 și 20.000 de lei.
Șefii spitalelor sunt avertizați că pacienții care au nevoie de îngrijiri medicale nu vor putea fi refuzați la internare, iar
refuzul va cădea sub incidență penală.

Toți monahii din Sfântul Munte Athos s-au rugat pentru încetarea pandemiei.
Slujba a fost oficiată vineri și a fost închinată Maicii Domnului și Sfântului Haralambie, recunoscut pentru ajutorul oferit în situații de epidemie.
De asemenea, la fiecare așezământ monahal din Sfântul Munte a fost organizată o procesiune cu sfintele moaște aflate în patrimoniu și au fost rostite rugăciuni pentru încetarea bolii.

11 trenuri au fost introduse suplimentar, cu circulaţie zilnică.
Măsura a fost luată pentru a veni în sprijinul navetiştilor şi al angajaţilor companiilor cu program decalat.
În același timp, alte 100 de trenuri sunt suspendate temporar, etapizat, de astăzi, informează CFR Călători.
Trenurile care circulă pe rute aglomerate au numărul de locuri suplimentat, pentru a respecta regula de ‘un loc liber, un loc ocupat’.
Lista cu trenurile introduse suplimentar, dar și cu cele suspendate temporar poate fi consultată pe site-ul CFR Călători.

Valabilitatea rovinietei nu se prelungeşte automat în perioada stării de urgenţă.
Anunțul a fost făcut de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
CNAIR a pus la dispoziţia conducătorilor auto, pe portalurile www.cnadnr.ro şi www.erovinieta.ro, un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei.