Știri 19 mai 2020

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Potrivit Centrului, luna trecută au fost recoltate 572 de pungi de sânge, cea mai scăzută colectă lunară din ultimii 20 de ani.
CRTS este deschis publicului de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30 și sâmbăta aceasta, între orele 9.00 – 13.00.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până joi la ora 9.00.
Astfel, vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice și centrale, precum și în zonele de munte.
Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și căderi de grindină.

Părinții își pot lua zile libere pentru supravegherea copiilor până la încheierea anului școlar.
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care se acordă acest beneficiu unuia dintre părinţi, pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.
Legea prevede că pot beneficia de aceste prevederi părinţii care au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ, sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi, de asemenea, la școală.

Deschiderea teraselor a fost planificată de către Guvern pentru 1 iunie.
De asemenea, sezonul estival în România va începe de la 15 iunie.
Ministrul Sănătății a declarat că acest lucru depinde de comportamentul populației în această perioadă.
Anterior, premierul Ludovic Orban declarase că va menţine terasele închise, prin Legea instituirii stării de alertă.

9 din 10 persoane răpuse de coronavirus aveau cel puțin o comorbiditate.
Datele Institutului Național de Statistică arată că mai mult de trei sferturi dintre persoanele răpuse de COVID-19 aveau vârste de peste 60 de ani.
Aproape două treimi la bărbaţi, potrivit raportului săptămânal.
90% dintre persoanele decesate aveau cel puţin o comorbiditate asociată.
Circa 36% din totalul cazurilor de infecţie cu noul coronavirus s-au înregistrat în judeţele Suceava, Dâmboviţa, Neamţ, Bacău şi Bucureşti.

Fiecare şcoală va primi măştile necesare.
Aunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban.
Astfel, elevii şi cadrele didactice care vor reveni la şcoală pentru pregătirea examenelor naţionale vor beneficia gratuit de măşti de protecţie.

Italia va permite călătoriile din 3 iunie.
Tot de la această dată, guvernul de la Roma va permite deplasările în mod liber în interiorul Italiei.
În prezent, cetăţenii se pot deplasa doar cu mască pe faţă, fără declaraţia pe propria răspundere, respectând distanţa de 1 m.
Italia este printre cele mai afectate ţări, cu peste 224.000 de cazuri de coronavirus, dar în ultima vreme a înregistrat o scădere abruptă a epidemiei.

Toate persoanele care vin în țară intră în autoizolare.
Afirmația aparține Ministrului sănătății, Nelu Tătaru.
El a menționat că la nivel local, autoritățile din fiecare județ îi vor verifica de mai multe ori pe zi pe cei care intră în autoziolare.
Dacă vor fi prinși că nu au respectat această carantinare la domiciliu, ei vor intra în carantină instituționalizată și vor trebui să-și plătească hrana și cazarea.

Pulverizarea de soluții dezinfectante pe străzi împotriva coronavirusului este periculoasă și ineficientă.
Avertizarea vine din partea OMS.
Pulverizarea de soluţii dezinfectante pe străzi, aşa cum se procedează în unele ţări, nu permite eliminarea noului coronavirus şi poate crea un risc sanitar.
OMS aminteşte că, deşi unele studii au arătat că noul coronavirus poate rezista zile întregi pe unele suprafeţe, aceste durate maxime nu sunt decât teoretice, fiind înregistrate în condiţii experimentale.

Știri 18 mai 2020

CRTS Constanța face din nou apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Potrivit Centrului, luna trecută au fost recoltate 572 de pungi de sânge, cea mai scăzută colectă lunară din ultimii 20 de ani.
CRTS este deschis publicului de luni până vineri, între orele 7.30 – 13.30 și sâmbăta aceasta, între orele 9.00 – 13.00.

Istoricul de daune al vehiculelor înmatriculate în România poate fi verificat, prin intermediul unei aplicaţii.
Aceasta a fost lansată de Registrul Auto Român și poate fi accesată contra cost.
Astfel, cu ajutorul aplicaţiei „Istoric Vehicul”, în câteva minute, utilizatorii pot afla informaţii despre majoritatea vehiculelor pentru care au fost înregistrate oficial, la societăţile de asigurări, avarii produse pe teritoriul României.
Interogarea prin aplicaţie, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost, la un tarif de 35 de lei.

Persoanele amendate în perioada stării de urgență pot contesta sancţiunile primite.
Cu toate aceste, instanţele vor decide dacă amenzile sunt anulate sau nu.
Sindicaliștii din politie spun că s-a lucrat sub o mare presiune și că forțele de ordine au aplicat legea așa cum a fost elaborată.
Și în starea de alertă se păstrează o parte dintre restricţii.
De astăzi, cei care le încalcă pot fi sancţionaţi.

Institutul Cantacuzino a autorizat temporar peste 150 de biocide.
Alte 180 astfel de produse au fost respinse.
Din cauza penuriei de dezinfectanți, la începutul crizei medicale, Institutul a primit aprobare să dea autorizații pentru producători sau importatori doar în perioada stării de urgență.
În laboratorul în care se testează biocidele lucrează 22 de biologi, chimiști și asistenți medicali.

Astăzi este Ziua internaţională a muzeelor.
Tema din acest an este “Muzee pentru Egalitate: Diversitate şi Incluziune”.
În contextul actual, Consiliul Internaţional al Muzeelor a decis să adapteze formatul şi să se concentreze asupra activităţilor digitale, pentru a promova valorile Zilei internaţionale a muzeelor.
Totodată, face precizarea că muzeele din întreaga lume sunt binevenite să îşi organizeze o serie de activităţi la sediul lor în perioada 14-16 noiembrie.
Anul trecut, peste 55.000 de muzee din circa 150 de ţări au participat la acest eveniment internaţional.

Autorităţile au anunţat regulile de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în unităţile de învăţământ.
Măsurile au fost decise printr-un ordin comun, emis de Ministerul Educaţiei şi de cel al Sănătăţii.
În perioada desfășurării pregătirii pentru elevii din clasele terminale, activitatea în școli se va organiza pe grupe formate din cel mult 10 elevi, iar pauzele vor fi de 10 minute la fiecare oră, timp în care încăperile vor fi aerisite.
Toți elevii și profesorii trebuie să poată mască.
Accesul în școală este interzis dacă elevul sau profesorul are o temperatură mai mare de 37,3 grade Celsius.
Acelaşi triaj epidemiologic se va face şi pentru cele două examene naţionale.

Școlile pentru copiii cu nevoi speciale sunt închise și elevii riscă să piardă tot ce au învățat în ani de zile de pregătire.
Specialiștii spun că acești copii au nevoie de interacțiune fizică cu profesorii.
Predarea online nu este eficientă în toate cazurile, mai ales când este vorba de copii cu nevoi speciale.
În România trăiesc aproape 70.000 de copii cu dizabilități. Școala online a devenit obligatorie printr-un ordin al Ministrului Educației emis la începutul lunii aprilie.

CFR Călători repune în circulaţie, gradual, trenurile de călători în trafic intern şi internaţional.
De la 1 iunie, vor circula și trenurile Interregio pe rutele Constanța – București Nord și retur.
La bordul trenurilor, masca de protecţie este obligatorie, iar mănuşile de unică folosinţă sunt recomandate.
La urcarea în vagoane, pasagerii vor fi îndrumaţi să păstreze distanţa între ei.

Legea privind măsurile în starea de alertă a intrat de astăzi în vigoare.
Pentru cei care nu respectă măsurile, amenzile sunt cuprinse între 500 și 15.000 de lei.
Astfel, măștile sunt obligatorii în spațiile publice închise, iar ieșirea din afara localităților se face doar din motive întemeiate și cu o declarație pe proprie răspundere.
În interiorul localității, deplasările se fac fără declarații.
Grupul de Comunicare Strategică a precizat că terasele rămân închise în perioada stării de alertă.

De astăzi s-a reluat circulația unor autobuze CT BUS suspendate în perioada stării de urgență.
Astfel, au reintrat pe traseu liniile 3b, 51b, 43C, 43M, 100C și 101M.
Totodată, rămân suspendate traseele de noapte N100, N2-43, N102 și N5-40, precum și traseele școlare E1, E2 și E3.
În plus, se menține gratuitatea la transportul public în comun pentru personalul medical și personalul auxiliar din sistemele sanitare publice sau private.
Călătorii au obligația purtării măștii de protecție pe întreg parcursul călătoriei.

Știri 15 mai 2020

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei.
S-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă din Bucovina.
A intrat în viața monahală pe când avea doar 12 ani, iar la 17 a devenit preot.
Opt ani mai târziu a fost numit stareţ al mănăstirii Putna și ulterior desemnat episcop și mitropolit al Moldovei.
El a înfiinţat prima şcoală elementară rurală din Moldova și a luptat pentru drepturile celor săraci și asupriţi.
Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Sf. Iacob Putneanul în vara anului 2016.

Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei.
Această zi a fost stabilită în anul 1994, proclamat de Naţiunile Unite Anul Internaţional al Familiilor ca răspuns la schimbările economice şi sociale ce pot afecta structura şi stabilitatea unei familii.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române şi este susţinută şi de Patriarhia Română.

Tot astăzi este și Ziua Poliției Militare.
La 15 mai 1990, se reînfiinţau unităţile şi subunităţile de Poliţie Militară din cadrul Armatei.
Structuri specializate în cadrul Statului Major General, acestea au responsabilități în paza obiectivelor militare, controlul traficului rutier şi protecția unor persoane importante.
Poliţiştii militari au participat la aproape toate misiunile externe la care România a dislocat trupe.

Patriarhia Română transmite unele îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă.
În urma consultării cu Guvernul României, s-a stabilit că la slujbele săvârşite în afara lăcașurilor de cult, distanța între credincioși va fi de 2 m, iar folosirea măștilor de protecție este obligatorie pentru toți credincioșii.
Biserica Ortodoxă Română, potrivit tradiţiei sale liturgice multiseculare, nu poate accepta, nici în vreme de pandemie, utilizarea potirului şi linguriței de unică folosință pentru împărtășirea comună a credincioşilor în timpul Sfintei Liturghii.
În cimitire, credincioşii trebuie să respecte regulile de distanță de 2 m între persoane, cu excepția membrilor unei familii.
De asemenea, slujbele de botez, cununie sau înmormântare se vor săvârși în lăcașul de cult cu un număr de maxim 16 participanţi cu respectarea distanţei sociale.
Lăcașurile de cult vor fi deschise zilnic pe întreaga perioadă a săptămânii, astfel încât preoții slujitori să poată răspunde tuturor solicitărilor credincioșilor.

Starea de alertă se decretează de astăzi la nivel naţional pentru 30 de zile.
Secretarul de stat Raed Arafat a precizat că purtarea măştii devine obligatorie în spaţiile închise, iar ieşirea din afara localităţilor se va face doar din ”motive întemeiate”.
Tot de astăzi, se redeschid parcurile pentru public, cu excepţia locurilor de joacă pentru copii şi cu respectarea măsurilor generale de prevenire şi protecţie.

Operatorii de transport vor avea obligaţia să asigure transportul gratuit al elevilor, sub sancţiunea încetării contractelor.
Anunțul a fost făcut de vicepremierul Raluca Turcan.
De asemenea, probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale din cadrul examenului de Bacalaureat se echivalează sau se recunosc conform metodologiei elaborate prin ordin al ministrului Educaţiei.
Statul va asigura sprijin financiar și pentru unitățile de învățământ particular autorizate provizoriu.

Prescripţiile medicale la distanţă se vor păstra şi de astăzi înainte.
Medicii de familie pot prescrie în continuare pentru pacienţii cronici inclusiv „medicamentele restricţionate” din Lista de medicamente compensate şi gratuite care se acordă în cadrul programelor naţionale de sănătate,
Potrivit CNAS, până pe 30 septembrie, consultaţiile medicale acordate în asistenţa medicală primară şi ambulatoriul de specialitate, pot fi acordate şi la distanţă, utilizând orice mijloace de comunicare.

Guvernul a decis prelungirea şomajului tehnic până la data de 1 iunie.
Această formă de sprijin va putea fi menținută în domeniile care vor fi în continuare restricţionate, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice, a anunţat vicepremierul Raluca Turcan.
Ea a precizat că măsura face parte dintr-o ordonanţă de urgenţă adoptată de Executiv pentru prelungirea unor măsuri de sprijin pe mai multe domenii, printre care şi cel al protecţiei sociale, pentru oameni şi companii după perioada stării de urgenţă.

Știri 14 mai 2020

Arhiepiscopia Tomisului a oferit ajutoare de peste 100.000 de euro de la începutul pandemiei.
În perioada 16 martie – 11 aprilie, în Arhiepiscopia Tomisului, peste 8.000 de persoane (fie aflate în izolare la domiciliu, fie în carantină sau bătrâni, familii aflate în risc social, familii cu mulți copii) au beneficiat de ajutoare constând în produse alimentare neperisabile, hrană caldă, cumpărături de primă necesitate, plată facturi, servicii medicale, produse igienico-sanitare și aparatură medicală în valoare de 493.000 lei.
În plus, au fost achiziționate 10 tablete pentru copiii defavorizați de la sate.
Campania de ajutorare continuă, iar cei ce vor să se alăture pot aduce alimente neperisabile la sediul Arhiepiscopiei Tomisului, la Departamentul Social-Misionar.

Astăzi este marcată Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste.
Ziua a fost instituită în amintirea nopţii de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi români care s-au opus regimului comunist.
Operațiunea de arestare din acea noapte a vizat mii de tineri, dar și cultele religioase și partidele politice.
Printre cei care au suferit în temniţele comuniste se numără Părintele Nicolae Steinhardt, Mircea Vulcănescu, părintele Daniil Sandu Tudor și alții.
Propunerea legislativă a fost depusă în Parlament la 16 martie 2016, iar preşedintele Klaus Iohannis a semnat, la 30 mai 2017, decretul de promulgare a Legii.

CRTS Constanța face apel la cetățeni să vină să doneze sânge.
Potrivit Centrului, este mare nevoie de donatori, indiferent de grupa sanguină.
Centrul este deschis donatorilor de luni până vineri între orele 7.30 -12.30.

Legea stării de alertă a fost votată de parlamentari și intră în vigoare de săptămâna viitoare.
Actul normativ adoptat prevede, printre altele şi posibilitatea deschiderii centrelor comerciale cu suprafaţă mai mică de 15.000 mp şi a teraselor, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.
Proiectul va aştepta la Parlament două zile – termen în care acesta poate fi atacat la CCR, iar apoi va fi transmis spre promulgare preşedintelui.

De mâine se poate ieşi din localitate cu motive întemeiate.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a menționat că va fi o declaraţie verbală însoţită de documente, cum ar fi de exemplu un act de proprietate.
Printre motivele bine întemeiate pentru ieşirea din localitate se află şi evenimente restrânse în familie, activități agricole sau îngrijirea unei persoane bolnave.
Nelu Tătaru a precizat că în interiorul localităţii se va circula fără declaraţia pe proprie răspundere.

Prima tabletă educațională românească a fost lansată în această săptămână, în cadrul unei conferințe online.
Tableta oferă acces la aproximativ 100 de aplicații și site-uri educaționale.
Mai multe sute de astfel de dispozitive vor ajunge, într-o primă fază, la copiii care nu au avut acces până acum la educație online.
Europarlamentarul Victor Negrescu, unul dintre inițiatorii proiectului, spune că aproximativ 900.000 de copii din țară nu au acces la educație online, cifră mult mai mare decât cea prezentată de Ministerul Educației.

Comisia Europeană a prezentat un pachet pentru redeschiderea turismului şi a transporturilor în Uniune, pe perioada verii.
Potrivit documentului, restricţiile vor fi ridicate gradual, între ţările cu o situaţie epidemiologică bună, apoi ridicarea lor va fi generală, dar cu măsuri de siguranţă sanitară.
Pentru turism, condiţiile de relaxare prevăd ca numărul de infectări să scadă şi să se menţină scăzut, dar cu măsuri de siguranţă sanitară.
Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean spune că s-a stabilit ca, în avion, pasagerii să poarte măşti de protecţie, iar operatorii aerieni să folosească toată capacitatea de îmbarcare a aeronavelor.

Ordonanţa militară nr. 12 a fost publicată ieri în Monitorul Oficial.
Prin această ordonanţă a fost ridicată carantina pentru municipiul Suceava și opt localități limitrofe.
Pe 30 martie s-a decis carantinarea municipiului Suceava şi a unei zone limitrofe formată din opt comune, dar şi stabilirea unei zone de protecţie asupra unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţul Suceava.
La acel moment erau confirmate în România 2.109 cazuri pozitive de COVID-19, dintre care 593 la Suceava.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până la ora 23.00.
Astfel, vântul se va intensifica treptat, la început în regiunile vestice și nord-vestice, apoi și în cele centrale, estice și sud-estice, unde rafalele vor depăși, în general, 50…55 km/h.
Pe parcursul zilei de astăzi și la începutul nopții, local și temporar se vor semnala vijelii, averse ce pot avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice și izolat grindină.