Știri 29 noiembrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9:30, la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostol Petru și Pavel, de la ora 8:30, urmată de o slujbă de Te Deum, cu prilejul zilei naționale.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.

Cuvioșii Sofronie Saharov şi Ieronim Simonopetritul au fost canonizaţi de Patriarhia Ecumenică.
Hotărârea a fost adoptată în cadrul şedinţei Sfântului Sinod întrunit miercuri la Fanar, sub preşedinţia Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
Arhimandritul Sofronie Saharov s-a născut în anul 1896 în Rusia și a fost ucenicul şi biograful Sfântului Siluan Athonitul.
A trecut la Domnul pe 11 iulie 1993, în mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” pe care a înfiinţat-o în Anglia.
Părintele Ieronim Simonopetritul, născut în anul 1871, în Asia Mică, a fost timp de 20 de ani, stareţ al Aşezământului monahal Înălţarea Domnului din Atena.
S-a mutat la Domnul pe 7 ianuarie 1957.
Canonizarea vine la scurt timp după ce Sanctitatea Sa a făcut public, cu prilejul vizitei sale din Sfântul Munte, faptul că mai mulţi monahi aghioriţi vor fi trecuţi în rândul sfinţilor.

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Traseele unor linii de autobuze CT Bus se modifică temporar.
Astfel, până duminică, cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie, liniile 100 și 100C vor circula după următorul program: între orele 09:00 – 11:00 acestea vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Bratianu-zona ICIL și Bulevardul Tomis -zona Dacia; între orele 11:00 și 12:00 linia 100 se va suspenda pe perioada manifestărilor, iar linia 100C va circula pe ruta: Carrefour – Bd. Lăpușneanu – Bd. Tomis – str. Răscoalei 1907 – Bulevardul Ferdinand și Gara C.F.R.
De asemenea, între orele 12:00 și 14:00 autobuzele vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Brătianu și Bd. Tomis. Linia 44 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur; – Str. Ștefăniță Vodă – Bvd. Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur; – Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
După ora 14:00, autobuzele vor reveni la programul normal.

Circulația rutieră va fi restricționată duminică în Constanța, în contextul desfășurării manifestărilor de 1 Decembrie.
Astfel, mâine, de la ora 16:00, vor fi interzise oprirea și staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale.
De asemenea, duminică, de la ora 09:00, traficul rutier va fi restricționat total, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis.
Excepție vor face mijloacele de transport în comun- CT BUS care vor circula, în interval orar 09:00 – 14:00.

Cei care nu virează la timp contribuțiile către stat pot face închisoare de la 1 la 6 ani.
Senatul a adoptat tacit, proiectul de lege, pentru cei care nu virează la timp contribuțiile care sunt reținute din salarii, pensii, asigurări de sănătate, drepturi de autor și alte venituri.
Un alt articol prevede pedeapsă de la 2 la 7 ani de închisoare, în cazul în care stabilirea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor se va realiza într-o manieră greşită, neîndreptăţită, pentru obţinerea de foloase proprii.
De asemenea, în cazul omisiunii, ascunderii sursei impozitabile, distrugerii de acte contabile, executarea unor evidenţe contabile duble se pedepseşte cu închisoare între 2 şi 7 ani.

Speranța de viață în România este printre cele mai scăzute din Europa.
Deși aceasta a crescut din anul 2000, rămâne cu aproape șase ani sub media europeană.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, mortalitatea evitabilă ridicată și numărul mare de decese din cauze care pot fi tratate, indică faptul că trebuie îmbunătățit modul de abordare a factorilor de risc și că ar trebui sporită eficacitatea serviciilor de asistență medicală.
Comunicatul arată îngrijorare și în privința deficitului de forță de muncă în domeniul sănătății, care rămâne critic, deoarece numărul de medici și de asistente medicale este printre cele mai scăzute din Europa.

Știri 28 noiembrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9:30, la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostol Petru și Pavel, de la ora 8:30, urmată de o slujbă de Te Deum, cu prilejul zilei naționale.

Moaștele Sfântului Ierarh Partenie, Episcopul Lampsacului au sosit la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel, în această noapte, de la ora 23.
Mâine dimineață, de la ora 8, la catedrală se va oficia slujba Acatistului și a Ceasurilor, iar de la ora 9,30 se va săvârși Taina Sfântului Maslu.
Sfintele moaște vor rămâne spre închinare, până mâine după-amiază, când vor fi duse la Mănăstirea Peștera Sfântului Apostol Andrei.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului demarează proiectul școlar județean „Aleg să fiu responsabil!”.
Acesta a debutat astăzi la Liceul teoretic Callatis din Mangalia și se va desfășura în școli și licee din județul Constanța, în două etape, pe parcursul anului școlar 2019-2020.
Astfel, în primul semestru vor avea loc activități specifice sub egida „Educația tinerilor prin responsabilitate și relaționare”, iar în al doilea semestru vor avea loc activități sub titlul „Filantropia creștină – bucuria de a dărui”.
Proiectul este realizat cu prilejul declarării anului 2020 – „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Traseele unor linii de autobuze CT Bus se modifică temporar.
Astfel, de astăzi și până duminică, cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie, liniile 100 și 100C vor circula după următorul program: între orele 09:00 – 11:00 acestea vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Bratianu-zona ICIL și Bulevardul Tomis -zona Dacia; între orele 11:00 și 12:00 linia 100 se va suspenda pe perioada manifestărilor, iar linia 100C va circula pe ruta: Carrefour – Bd. Lăpușneanu – Bd. Tomis – str. Răscoalei 1907 – Bulevardul Ferdinand și Gara C.F.R.
De asemenea, între orele 12:00 și 14:00 autobuzele vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Brătianu și Bd. Tomis. Linia 44 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur; – Str. Ștefăniță Vodă – Bvd. Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur; – Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
După ora 14:00, autobuzele vor reveni la programul normal.

Circulația rutieră va fi restricționată duminică în Constanța, în contextul desfășurării manifestărilor de 1 Decembrie.
Astfel, sâmbătă, de la ora 16:00, vor fi interzise oprirea și staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale.
De asemenea, astăzi și duminică, de la ora 09:00, traficul rutier va fi restricționat total, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis.
Excepție vor face mijloacele de transport în comun- CT BUS care vor circula, în interval orar 09:00 – 14:00.

Mai multe piețe din orașul Constanța vor intra în renovare.
În aceste zile, se lucrează la reabilitarea trotuarelor și a platoului din fața pieței Pescăruș din cartierul Faleză Nord.
În scurt timp vor începe și lucrările de renovare a clădirii în care funcționează magazinele, precum și a spațiilor în care comercianții își expun marfa pe tarabe.
Și piața Tic-Tac din zona Tomis Nord va intra în renovare în perioada următoare.
Conform proiectului Primăriei, vor fi amenajate spații de desfacere moderne, săli de activități și o terasă circulabilă cu jardiniere.

Amenzile pentru bicicliști vor fi reduse.
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege.
Astfel, în loc de amenzi cuprinse între 870 și 1.160 lei, bicicliștii vor plăti pentru nerespectarea normelor de circulație, amenzi cuprinse între 580 și 725 lei.

Știri 27 noiembrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 9:30, la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate.
Duminică, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 8.30, urmată de o slujbă de Te Deum, cu prilejul zilei naționale.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.

Arhiepiscopia Tomisului demarează proiectul școlar județean „Aleg să fiu responsabil!”.
Acesta va debuta mâine la Liceul teoretic Callatis din Mangalia și se va desfășura în școli și licee din județul Constanța, în două etape, pe parcursul anului școlar 2019-2020.
Astfel, în primul semestru vor avea loc activități specifice sub egida „Educația tinerilor prin responsabilitate și relaționare”, iar în al doilea semestru vor avea loc activități sub titlul „Filantropia creștină – bucuria de a dărui”.
Proiectul este realizat cu prilejul declarării anului 2020 – „Anul omagial al pastorației părinților și copiilor” și „Anul comemorativ al filantropilor ortodocși români” în Patriarhia Română.

Traseele unor linii de autobuze CT Bus se modifică temporar.
Astfel, de mâine și până duminică, cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie, liniile 100 și 100C vor circula după următorul program: între orele 09:00 – 11:00 acestea vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Bratianu-zona ICIL și Bulevardul Tomis -zona Dacia; între orele 11:00 și 12:00 linia 100 se va suspenda pe perioada manifestărilor, iar linia 100C va circula pe ruta: Carrefour – Bd. Lăpușneanu – Bd. Tomis – str. Răscoalei 1907 – Bulevardul Ferdinand și Gara C.F.R.
De asemenea, între orele 12:00 și 14:00 autobuzele vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Brătianu și Bd. Tomis.
După ora 14:00, autobuzele vor reveni la programul normal.
Linia 44 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur; – Str. Ștefăniță Vodă – Bvd. Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 se segmentează pe traseul: – Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur; – Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.

Persoanele care trăiesc lângă drumuri aglomerate sunt expuse la creşterea riscului de cancer pulmonar.
Un raport britanic demonstrează că proximitatea faţă de drumurile aglomerate creşte riscul de cancer pulmonar şi poate să afecteze dezvoltarea plămânilor copiilor cu până la 14%.
Cercetarea a fost realizată în 13 oraşe diferite din Marea Britanie şi Polonia și sugerează că poluarea atmosferică poate contribui la o creştere a riscului de boli de inimă, accident vascular cerebral, insuficienţă cardiacă şi bronşită.

Circulația rutieră va fi restricționată duminică în Constanța, în contextul desfășurării manifestărilor de 1 Decembrie.
Astfel, astăzi și sâmbătă, de la ora 16:00, vor fi interzise oprirea și staționarea autovehiculelor pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, între străzile Nicolae Iorga și I.L. Caragiale.
De asemenea, mâine și duminică, de la ora 09:00, traficul rutier va fi restricționat total, pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu respectiv bulevardul 1 Decembrie 1918, între bulevardul. I.C. Brătianu și bulevardul Tomis.
Excepție vor face mijloacele de transport în comun- CT BUS care vor circula, în interval orar 09:00 – 14:00.

Salariul minim pentru anul 2020 va creşte la nivel net cu 83 de lei.
Afirmația aparține şefului Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
El a mai spus că o creştere a salariului minim brut pe ţară cu 7,2% are un impact asupra consumului cu o creştere de 0,3%, iar la nivelul inflaţiei un impact moderat de până în 0,1%.
Mai mult, Guvernul Orban va elimina salariul diferențiat în funcție de studii.

Liceul Tehnologic „ION PODARU” din oraşul Ovidiu organizează mâine, o serie de activități cu ocazia Zilei școlii, patronată de Sf. Apostol Andrei.
La acest eveniment vor participa Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, primarul orașului Ovidiu,l George Scupra, Roxana Lupu, interpreta rolului principal din filmul „Maria, Regina României” și reprezentanți ai altor instituții din județul Constanța.
Evenimentul cuprinde mai multe secțiuni: comunicări ştiinţifice ale elevilor şi cadrelor didactice, lucrări artistico-plastice, teatru și film, colinde şi cântece religioase, expoziţie de pictură.
Activitatea se desfășoară în colaborare cu Arhiepiscopia Tomisului, Primăria Orașului Ovidiu, Centrul Cultural ”Elena Roizen” Ovidiu și Inspectoratul Școlar Județean Constanța.

Canabisul ar putea fi folosit în scopuri medicale, în țara noastră.
Senatul a adoptat tacit proiectul de lege.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii achiziţionează toată producţia internă de plante de canabis şi asigură distribuirea acestora către persoanele juridice autorizate.
Ministerul Agriculturii ar urma să stabilească, prin ordin, condiţiile de cultivare a plantei de canabis şi criteriile privind calitatea culturilor.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Contribuabilii cu datorii la bugetul local beneficiază de facilități fiscale.
Potrivit SPIT, aceștia trebuie să îndeplinească până pe 15 decembrie inclusiv, următoarele condiții: – achitarea integrală a tuturor obligațiilor bugetare principale restante la 31 decembrie 2018 inclusiv; – achitarea integrală a tuturor obligațiilor bugetare, cu termene de plată cuprinse între 1 ianuarie 2019 și 15 decembrie 2019 inclusiv și depunerea cererii de anulare a accesoriilor.

Știri 26 noiembrie 2019

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie va fi organizată o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Constănțenii sunt invitați la un concert de muzică patriotică.
Acesta se intitulează ’’Sus Inima Români!’’ și va fi susținut de Corala bărbătească ortodoxă Armonia, dirijată de Arhid. Ion Iulian Dumitru împreună cu Muzica Militară a Forțelor Navale Române, dirijată de Colonel Cornel Ignat.
Evenimentul se va desfășura sâmbătă, de la orele 18:00, la Casa de Cultură din Constanța.

Profesorii vor mai mulți consilieri în școli pentru copiii cu nevoi speciale.
Sindicatele din învăţământ solicită ministerului să crească numărul specialiştilor care pot gestiona problemele copiilor cu nevoi speciale, integraţi în învăţământul de masă.
Reprezentanții FSLI spun că statisticile arată că în şcolile tradiționale sunt integraţi peste 33.000 de copii cu nevoi speciale.
De asemenea, numărul specialiştilor din sistem este mult mai mic decât necesarul și există cazuri în care un consilier trebuie să gestioneze situaţia a peste 1.200 de copii cu nevoi speciale.

România se confruntă cu o lipsă acută de medici hematologi.
În toată ţara sunt doar 260 de astfel de medici, iar în unele judeţe lipsesc cu desăvârşire.
Aceasta în condițiile în care peste trei mii de români suferă din cauza leucemiei limfocitare cronice iar nouă sute de persoane sunt diagnosticate în fiecare an.
Specialiștii hematologi atrag atenția că pentru leucemia limfocitară cronică este nevoie de un registru național.

Noua Lege a pensiilor reprezintă un risc semnificativ la adresa deficitului public în 2020 şi în anii următori.
Aceasta conţine majorări semnificative ale punctului de pensie în intervalul 2019-2021.
Avertizarea este cuprinsă în raportul publicat de Comisia Europeană.
Comisia a recomandat României o ajustare structurală anuală de 1% din PIB anul viitor.

Mai multe treceri de pietoni din orașul Constanța vor avea marcaje bicolore.
În prezent, marcajele au fost aplicate la trecerile de pietoni situate pe strada Unirii, în zona Școlii Gimnaziale Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”, a Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 45 și a complexului comercial.
De asemenea, se va interveni pe bulevardul Tomis, între strada Tulcei și bulevardul Aurel Vlaicu.
Marcajele pietonale au fost vopsite în culorile alb și roșu, pentru creșterea vizibilității și pentru a atrage atenția șoferilor.
Acțiuni similare se vor desfășura în perioada următoare în zona trecerilor de pietoni de pe marile bulevarde.

Tricolorul va fi arborat în intersecțiile din orașul Constanța.
Un număr de 14 steaguri vor fi amplasate în mai multe zone ale municipiului Constanța, în intersecții, unde se vor afla până după 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
De asemenea, vor fi instalate steaguri în stațiunea Mamaia, în zona Summerland, cât și la cap de linie CT Bus, în zona Gării.

Consumul de usturoi prelungeşte viaţa.
Motivul îl constituie fibrele pe care le conţine și care cresc numărul bacteriilor „bune”.
Acestea înlocuiesc bacteriile dăunătoare care contribuie la apariţia unor boli, cum ar fi cancer, obezitate sau probleme de sănătate mintală.
Oamenii de știință spun că un regim alimentar cu multe legume şi mai puţin zahăr este cel mai bun pentru bacteriile intestinale.

Concentrația de gaze cu efect de seră a crescut până la un nou nivel record.
Acest lucru arată că acțiunile de combatere a crizei climatice nu au avut până în acest moment niciun efect asupra atmosferei, potrivit unui raport al Organizației Meteorologice Mondiale.
Oamenii de știință au calculat că emisiile trebuie să scadă la jumătate până în 2030 pentru a limita încălzirea globală la 1,5 grade Celsius.
Peste acest nivel se estimează că sute de milioane de oameni se vor confrunta cu o frecvență sporită a valurilor de căldură, episoadelor de secetă și inundațiilor.

Activităţile culturale şi artistice, precum dansul, muzica şi vizitarea muzeelor, au efecte benefice asupra sănătăţii fizice şi mintale.
Așa relevă un studiu publicat recent de Biroul pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Muzica şi cântatul s-au dovedit, de exemplu, benefice pentru persoanele care suferă de demenţă.
De asemenea, reglează nivelul glicemiei, iar copiii ai căror părinţi le citesc înainte de culcare au un somn mai lung și se concentrează mai bine la școală.