Știri 5 decembrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși astăzi, slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Coiciu, de la ora 17:00.
Mâine, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul hramului.
Biserica Ortodoxă o va cinsti sâmbătă pe Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km-4, de la ora 19:00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, care va primi și cel de-al doilea hram, Sfânta Muceniță Filofteia.
Credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, aflat spre închinare la acest lăcaș de cult.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfinții Ierarhi Nicolae și Bretanion, din apropierea localității 23 August, de la ora 8:30.

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie se organizează o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Campania se numește „Donează sânge! Fii erou!” și se desfășoară până mâine, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, între orele 8:30-13:30.
În prezent, procentajul donatorilor din Constanța este de 2%, iar nevoia în spitalele din județ depășește cu mult acest procent.
Proiectul este organizat de departamentul de sănătate publică din cadrul Asociației Studenţilor Medicinişti si Tinerilor Medici Constanța, în parteneriat cu CRTS Constanța.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța și Primaria Orașului Negru Vodă.

Astăzi este Ziua Internațională a Voluntariatului.
În anul 1985, Naţiunile Unite au desemnat data de 5 decembrie ca Ziua internaţională a Voluntarului.
Această zi este dedicată eforturilor celor care au adus o contribuţie importantă societăţii prin oferirea timpului lor ca voluntari.
Ziua de 5 decembrie este sărbătorită şi în România din anul 2000.

Postul negru poate avea efecte benefice asupra organismului.
Cercetătorii americani susţin că efectele înfometării asupra organismului pot fi miraculoase, nu pun în pericol sănătatea și ajută la pierderea kilogramelor într-un mod sănătos.
Ei recomandă postul negru în mod frecvent pentru a nu suferi de boli cardiovasculare.
Studiul a fost realizat pe aproximativ două mii de persoane, dintre care 389 dintre acestea au practicat în mod regulat înfometarea.
Astfel, mortalitatea s-a redus cu 45% în rândul persoanelor care se înfometează, iar riscul de a face un atac de cord s-a redus cu 71%.
De asemenea, experții spun că postul negru prelungit, de câte o zi în fiecare lună, pe parcursul a zece ani, determină organismul să activeze unele mecanisme benefice timp de câteva ore.

Un centru pentru protejarea victimelor violenței domestice a fost înființat la Constanța.
Acesta se numește „Sfânta Sofia” și se află în subordinea Direcției Generale de Asistență Socială.
Această locuință socială a fost înființată pentru a furniza gratuit victimelor violenței domestice cazare, supraveghere, consiliere psihologică, reabilitare și reinserție socio-profesională.
În această locuință protejată pot veni adulți – victime ale violenței domestice cu domiciliul în municipiul Constanța, dar și cupluri – părinte/ reprezentant legal și copil.
Durata maximă de găzduire este de 1 an, dar în situații excepționale, contractul poate fi prelungit.

Mai mult de jumătate din pateurile de post au şapte aditivi sau chiar mai mulţi.
Așa arată un studiu recent.
Autorii cercetării au comparat conţinutul de aditivi folosiţi în ultimii nouă ani de firmele care produc astfel de alimente și au constatat că aceştia au fost prezenţi într-o cantitate considerabilă în produsele studiate.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor le recomandă celor ce cumpără produse de post să verifice pe etichetă ce aditivi alimentari conţin.

Știri 4 decembrie 2019

Biserica Ortodoxă o cinstește astăzi pe Sfânta Mare Muceniță Varvara.
Aceasta era din cetatea Heliopolis și a trăit în vremea împăratului Maximian, în secolele 3-4.
Varvara credea în Hristos, iar când a aflat tatăl său, Dioscor care era păgân, a vrut să o omoare.
Însă fata a reuşit să fugă în munţi și a scăpat după ce o stâncă s-a deschis pentru a trece.
După multe căutări, Dioscor a găsit-o şi a dat-o pe mâna chinuitorilor.
Tot el i-a fost şi călău, astfel că a ucis-o cu sabia sa, iar
la scurt timp, Dioscor a fost pedepsit de Dumnezeu, omorât de un trăsnet.
Împreună cu Sfânta Varvara a pătimit şi Sfânta Muceniţă Iuliana.
Un bărbat credincios cu numele Galentian a luat cinstitele moaşte ale sfintelor muceniţe, le-a dus în cetate şi le-a îngropat, apoi a zidit o biserică, în cinstea lor.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti vineri pe Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși astăzi, de la ora 17:00, taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Nicolae din Năvodari, iar de la ora 19:00, la biserica Bunavestire din Constanța, vor fi aduse părticele din moaștele Sfântului Nectarie, din Grecia.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a Bisericii Sfântul Pantelimon, lângă azilul de bătrâni de pe strada Unirii, de la ora 7:45, iar de la ora 17:00, va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Coiciu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul hramului.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion din apropierea localității 23 August, de la ora 8:30.

Biserica Ortodoxă o va cinsti sâmbătă pe Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, vineri, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km-4, de la ora 19:00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, care va primi și cel de-al doilea hram, Sfânta Muceniță Filofteia.
Credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, aflat spre închinare la acest lăcaș de cult.

Biserica Ortodoxă a Greciei nu acceptă incinerarea.
Mesajul „Corpul morților nu este gunoi de reciclat’” a fost inclus într-un pliant distribuit duminică în toate parohiile din țară.
Biserica a reacționat astfel la recenta inaugurare a primului crematoriu din Grecia, ultima țară din Uniunea Europeană care încă nu avea incineratoare.
Rezistența clerului a fost acerbă, astfel încât proiectul de a deschide un crematoriu a fost amânat timp de decenii.

Constănțenii sunt așteptați săptămâna aceasta să doneze sânge.
Campania se numește „Donează sânge! Fii erou!” și se desfășoară până vineri, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, între orele 8:30-13:30.
În prezent, procentajul donatorilor din Constanța este de 2%, iar nevoia în spitalele din județ depășește cu mult acest procent.
Proiectul este organizat de departamentul de sănătate publică din cadrul Asociației Studenţilor Medicinişti si Tinerilor Medici Constanța, în parteneriat cu CRTS Constanța.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța și Primaria Orașului Negru Vodă.

Analfabetismul funcţional se află la cel mai mare nivel din ultimii ani, în România.
Astfel, 44% din elevii români nu înțeleg ce citesc.
Potrivit unui raport, 59% dintre elevii români pot înțelege un text și doar 1% au rezultate foarte bune la citire sau la științe.
Aproape la fel arată și procentele la matematică.
De asemenea, raportul relevă că elevii români din medii dezavantajate au aspirații școlare mai reduse, chiar și cei care înregistrează rezultate foarte bune.

Peste un sfert dintre copiii români petrec mai mult de 6 ore cu ochii în tablete și telefoane într-o zi cu şcoală.
Totodată, într-o zi fără şcoală, procentul copiilor care stau mai mult de şase ore/zi pe Internet sau îşi verifică periodic dispozitivul creşte la peste 47%.
Așa arată un nou studiu, în care în 96 % din cazuri, telefonul mobil este cel mai utilizat terminal.
De asemenea, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi au declarat că au fost deranjaţi sau supăraţi în timp ce comunicau pe Internet, pe fondul situației în care 43% dintre respondenţi afirmă că postează online informaţii personale.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.156 de persoane cu vârste între 12 şi 17 ani, inclusiv.

Știri 3 decembrie 2019

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani.
Acesta s-a născut în anul 1730 în satul Săliştea Sibiului, şi încă din tinereţe a dorit viaţa monahală.
Din cauza persecuţiilor contra ortodoxiei din Transilvania, în anul 1750 a plecat la Muntele Athos, la Mânăstirea Vatoped, unde a devinit preot şi ucenic al Sfântului Paisie Velicicovski.
În anul 1763 s-a întors în Moldova, unde a vieţuit pe rând la mânăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ.
În anul 1781, mitropolitul Grigorie al 2-lea al Ţării Româneşti l-a chemat pe Cuviosul Gheorghe ca stareţ al Mânăstirii Cernica, pentru a revigora viaţa monahală de aici după tipicul Sfântului munte Athos.
Datorită realizărilor deosebite de la Cernica, Cuviosul Gheorghe a primit mai târziu şi stăreţia mânăstirii Căldăruşani.
Astfel, a păstorit cele două mânăstiri până la mutarea sa la Domnul din data de 3 decembrie a anului 1806 şi a fost înhumat la Mânăstirea Cernica.
În anul 2005, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea cuviosului stareţ Gheorghe de la Cernica.

Moaștele Sfântului Partenie, episcopul Lampsacului se vor întoarce în Grecia.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 7:30.
Apoi, de la ora 17:00, Ierarhul nostru va săvârși taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Nicolae din Năvodari, iar de la ora 19:00, la biserica Bunavestire din Constanța, vor fi aduse părticele din moaștele Sfântului Nectarie, din Grecia.
Joi, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a Bisericii Sfântul Pantelimon, lângă azilul de bătrâni de pe strada Unirii, de la ora 7:45, iar de la ora 17:00, va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Coiciu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul hramului.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion din apropierea localității 23 August, de la ora 8:30.

Biserica Ortodoxă o va cinsti sâmbătă pe Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, vineri, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km-4, de la ora 19:00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, care va primi și de-al doilea hram, Sfânta Muceniță Filofteia.
Credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, aflat spre închinare la acest lăcaș de cult.

Arhiepiscopia Tomisului și Primăria Constanța organizează o acțiune umanitară.
Aceasta se numește ”De Crăciun, fii bun!” și are ca scop sprijinirea familiilor sărace din mediul rural din județul Constanța.
Astfel, până pe 15 decembrie se organizează o colectă de alimente neperisabile, articole de igienă și haine în parohiile urbane din Constanța, Mangalia, Medgidia, Năvodari, Hârșova, Ovidiu, Eforie, Negru-Vodă, Techirghiol și Cernavodă.
Mai multe informații pot fi obținute de la preoții parohiilor urbane din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului.

Constănțenii sunt așteptați săptămâna aceasta să doneze sânge.
Campania se numește „Donează sânge! Fii erou!” și se desfășoară până vineri, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, între orele 8:30-13:30.
În prezent, procentajul donatorilor din Constanța este de 2%, iar nevoia în spitalele din județ depășește cu mult acest procent.
Proiectul este organizat de departamentul de sănătate publică din cadrul Asociației Studenţilor Medicinişti si Tinerilor Medici Constanța, în parteneriat cu CRTS Constanța.

Locuitorii orașului Negru Vodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura sâmbătă, la Clubul Pensionarilor, între orele 8.30 – 13.30.
Aceasta este organizată de către CRTS Constanța și Primaria Orașului Negru Vodă.

Astăzi este Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi.
Aceasta a fost stabilită de Organizaţia Naţiunilor Unite în anul 1992 şi reprezintă un prilej de a reafirma rolul important pe care aceste persoane îl au în societate şi în comunitate.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, în prezent, peste un miliard de oameni, adică 15% din populația lumii trăiesc cu anumite forme de dizabilitate.
80% dintre aceștia provin din țările în curs de dezvoltare, iar 50% nu au acces la sistemul de îngrijire medicală.

Primăria Municipiului Constanța a început ieri distribuirea cadourilor de Crăciun pentru copiii din oraș.
Cele peste 32.000 de cutii cu dulciuri, cărți de colorat și de lectură vor ajunge, în scurt timp, la toți școlarii și preșcolarii din municipiul Constanța.
Aceștia au mai primit din partea Primăriei, și ghiozdane, rechizite, cărți și caiete la începutul anului școlar.

Știri 2 decembrie 2019

Moaștele Sfântului Partenie, episcopul Lampsacului se vor întoarce în Grecia.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia miercuri Sfânta Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 7:30.
Apoi, de la ora 17:00, Ierarhul nostru va săvârși taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Nicolae din Năvodari, iar de la ora 19:00, la biserica Bunavestire din Năvodari, vor fi aduse părticele din moaștele Sfântului Nectarie, din Grecia.
Joi, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba de sfințire mare a Bisericii Sfântul Pantelimon, lângă azilul de bătrâni de pe strada Unirii, de la ora 7:45, iar de la ora 17:00, va săvârși slujba Vecerniei la Biserica Sfântul Nicolae, din cartierul Coiciu.
Vineri, Ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Nicolae din Câmpulung Moldovenesc, cu prilejul hramului.
Duminică, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Mănăstirea Sfântul Nicolae și Sfântul Bretanion din apropierea localității 23 August.

Biserica Ortodoxă o va cinsti sâmbătă pe Sfânta Muceniță Filofteea de la Curtea de Argeș.
Cu acest prilej, vineri, IPS Teodosie va oficia taina Sfântului Maslu la biserica Sfânta Filofteia din cartierul Km-4, de la ora 19:00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica Sfinții Mihail și Gavriil din Topraisar, de la ora 8.30, care va primi și cel de-al doilea hram, Sfânta Muceniță Filofteia.
Credincioșii vor putea cinsti veșmântul Sfintei Filofteia, aflat spre închinare la acest lăcaș de cult.

Astăzi se împlinesc 21 ani de la mutarea către Domnul a părintelui arhimandrit Ilie Cleopa.
Acesta s-a născut în comuna Suliţa, judeţul Botoşani, la 10 aprilie, în anul 1912 cu numele de mirean Constantin.
A intrat în viaţa monahală în anul 1929, la vârsta de 17 ani la schitul Sihăstria.
A fost tuns în monahism pe 2 august 1937, şi a primit numele Cleopa.
Din cauza regimului politic comunist se retrage de mai multe ori în munţi, urmărit de Securitate.
Pe 23 ianuarie 1945 este hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, iar ulterior este numit egumen al Mănăstirii Sihăstria.
Părintele Cleopa a povăţuit ca duhovnic la mănăstirea Sihăstria, timp de 34 de ani până la mutarea sa către Domnul.

ANM a emis o informare meteorologică de intensificări ale vântului și vreme rece, pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat, în regiunile sudice, în cursul acestei nopții și în dimineața zilei de mâine, se vor semnala precipitații slabe sub formă de ploaie, lapoviță și trecător ninsoare iar local vor fi depuneri de polei.
Intensificări trecătoare ale vântului vor fi pe spații mai mici și în celelalte zone, cu viteze în general de 45…55 km/h.
În prima parte a săptămânii, vremea se va menține rece mai ales dimineața și noaptea, cu precădere în jumătatea de nord a teritoriului.

Constănțenii sunt așteptați săptămâna aceasta să doneze sânge.
Campania se numește „Donează sânge! Fii erou!” și se desfășoară până vineri, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, numărul 85, între orele 8:30-13:30.
În prezent, procentajul donatorilor din Constanța este de 2%, iar nevoia în spitalele din județ depășește cu mult acest procent.
Proiectul este organizat de departamentul de sănătate publică din cadrul Asociației Studenţilor Medicinişti si Tinerilor Medici Constanța în parteneriat cu CRTS Constanța.

Pacienţii cu afecţiuni oncologice vor putea beneficia de pachete integrate de servicii medicale şi tratamente personalizate.
De asemenea, în condiţiile în care incidenţa afecţiunilor oncologice este în creştere, sistemul de sănătate din România va pune accent pe depistarea şi tratarea bolilor grave, care au costuri mari de îngrijire.
În acest sens, conducerea CNAS ia în calcul introducerea testării genetice pentru stabilirea schemelor terapeutice personalizate, care cresc rata de răspuns a pacienţilor la tratamente.

CT BUS crește frecvența autobuzelor pe principalele trasee.
Măsura este luată pentru a veni în sprijinul locuitorilor municipiului Constanța, pentru sporirea gradului de confort și reducerea timpului de așteptare.
Astfel, numărul total de autobuze introduse pe aceste trasee creşte cu 17 unităţi şi implicit ritmicitatea cu 15%.
Totodată, se introduc trasee de noapte pe liniile 2-43, 5-40, 100 și 102.
Autobuzele de pe aceste linii vor circula la un interval de 30 de minute, între orele 23:30 şi 05:00.

Prima biserică românească de pe continentul african a fost sfințită sâmbătă.
Slujba de târnosire a bisericii „Sfântul Apostol Andrei” din Johannesburg, Africa de Sud, a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.
Piatra de temelie a bisericii din suburbia Midrand a fost pusă în urmă cu 6 ani, iar lucrările au început în anul 2014.