Știri 21 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Constanța, zona Delfinariu, de la ora 8.30.
În noaptea de duminică spre luni, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care serbează hramul bisericii mari, Sf. Ierarh Iachint, de la orele 24:00.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Persoanele sănătoase care vor să doneze și nu o pot face în zilele lucrătoare, pot veni sâmbătă, la sediul CRTS Constanța, de pe strada Nicolae Iorga, între orele 9.00 – 13.00, dar și duminică la biserica Sf. Vasile cel Mare din zona Inel II, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și parohia Sf. Vasile cel Mare, cu sprijinul parohiilor Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Spiridon, Sf. Cruce, Intrarea în biserică a Maicii Domnului și a parohiei Tuturor Sfinților.
O donare de sânge poate salva până la trei vieți.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea ce prevede scutiri de la plata impozitelor pentru persoane persecutate din motive etnice.
Potrivit actului normativ, nu se datorează impozit/taxă pe clădiri, pe teren şi pe mijloacele de transport aflate în proprietatea persoanelor persecutate în timpul regimurilor comuniste, instaurate în țara noastră.
Scutirea rămâne valabilă şi în cazul transferului proprietăţii către copiii acestor categorii de beneficiari.

Persoanele care beneficiază de facilități la transportul public de călători se pot înscrie de astăzi la Direcția Generală de Asistență Socială Constanța.
Înscrierile au loc până pe 20 noiembrie, de luni până vineri, între orele 09:00 – 14:00.
Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri; pensionarii cu pensii de până la 1840 de lei inclusiv; persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cererile pentru acordarea permiselor de călătorie gratuite pot fi ridicate, completate și depuse în cluburile pentru pensionari.

Guvernul a aprobat includerea a 17 medicamente noi pe lista celor compensate şi gratuite.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Printre acestea, sunt 10 medicamente ce asigură tratamentul unor afecțiuni rare, ca de exemplu colagenoze majore, hemofilie și talasemie sau amniotrofie spinală musculară.
De asemenea, 6 medicamente sunt destinate bolilor oncologice, iar unul dintre ele asigură tratarea persoanelor cu afecțiuni HIV, SIDA și tratamentul post expunere.

Sute de mii de români sunt datori vânduți după ce au luat împrumuturi pe care nu le-au mai putut plăti.
Numai în ultimul an, numărul dosarelor de executare silită a ajuns la un nivel record: peste 1,5 milioane, spun avocații.
Pentru a preveni intrarea în incapacitate de plată, economiștii recomandă să nu luăm credite de care nu avem nevoie și să citim cu atenție clauzele din contract.
O altă metodă pentru a evita contractarea unui împrumut de nevoi personale este economisirea, mai spun specialiștii în finanțe.

Delfinii din Marea Neagră sunt tot mai afectați de poluare, de pescuitul excesiv, dar și de exercițiile militare organizate pe mare.
Acestea sunt concluziile specialiștilor implicați într-un proiect finanțat de Uniunea Europeană, prin care se monitorizează bazinul Mării Negre.
Reprezentanți ai Gărzii de Coastă monitorizează traficul pescadoarelor străine ca să nu pătrundă în apele teritoriale și să pescuiască ilegal pește sau delfini.
În acest proiect de monitorizare a delfinilor sunt implicați specialiști din România, Bulgaria, Turcia, Georgia și Ucraina.

Expunerea prelungită la lumina albastră ar putea accelera îmbătrânirea.
Potrivit unui studiu recent, expunerea pe termen lung la lumina albastră emisă de smartphone-uri, laptopuri şi alte dispozitive electronice mobile ar putea să provoace leziuni cerebrale şi să accelereze procesul de îmbătrânire.
Experții spun că oamenii sunt supuşi tot mai mult la lumina din spectrul albastru, deoarece LED-urile obişnuite emit o proporţie ridicată de lumină albastră.
Cercetătorii sfătuiesc persoanele care doresc să îşi protejeze ochii de lumina albastră să poarte ochelari speciali, dar şi să modifice setările dispozitivelor mobile pentru a bloca emisiile de lumină albastră.

Știri 19 octombrie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în comuna Horia, din județul Constanța.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, de la ora 8.30, cu prilejul hramului.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Mâine, la Mănăstirea Dervent va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacob ruda Domnului.
Slujba va fi săvârșită de la ora 9.30.
Este cea mai veche Sfântă Liturghie și se poate săvârși de două ori pe an, cu prilejul pomenirii Sfântului Apostol Iacob, pe 23 octombrie sau în duminicile dinaintea și după Naşterea Domnului.

Știri 18 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică, Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, din localitatea Horia, de la ora 8.30.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Duminică, la Mănăstirea Dervent va fi oficiată Sfânta Liturghie a Sfântului Apostol Iacob ruda Domnului.
Slujba va fi săvârșită de la ora 9.30.
Este cea mai veche Sfântă Liturghie și se poate săvârși de două ori pe an, cu prilejul pomenirii Sfântului Apostol Iacob, pe 23 octombrie sau în duminicile dinaintea și după Naşterea Domnului.

Astăzi este marcată Ziua Europeană de Luptă împotriva Traficului de Persoane.
Potrivit estimărilor, în prezent, sunt mai mulți oameni în sclavie decât au fost vreodată în istorie.
Traficul de persoane este un fenomen raportat în toată lumea, inclusiv în Europa.
Mii de persoane sunt exploatate în diferite forme, sexual sau prin muncă forțată.
Pentru că fiinţele umane pot fi revândute, sclavia modernă este a doua cea mai profitabilă afacere ilegală după traficul de droguri, devansând traficul de arme.
Pe continent, cele mai multe victime sunt recrutate din est, din țări predispuse sărăciei.

Guvernul a aprobat includerea a 17 medicamente noi pe lista celor compensate şi gratuite.
Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Printre acestea, sunt 10 medicamente ce asigură tratamentul unor afecțiuni rare, ca de exemplu colagenoze majore, hemofilie și talasemie sau amniotrofie spinală musculară.
De asemenea, 6 medicamente sunt destinate bolilor oncologice, iar unul dintre ele asigură tratarea persoanelor cu afecțiuni HIV, SIDA și tratamentul post expunere.

Alimentația deficitară afectează sănătatea copiilor în întreaga lume.
Un raport UNICEF constată că cel puțin 1 din 3 copii cu vârsta mai mică de cinci ani este fie subnutrit, fie supraponderal.
Alimentația deficitară începe din primele zile ale vieții.
Deși alăptarea poate salva vieți, doar 42% dintre copiii cu vârsta de sub șase luni sunt hrăniți doar cu lapte matern și din ce în ce mai mulți copii primesc lapte praf.
În țările cu venituri scăzute și medii, 42% dintre adolescenții care frecventează școala consumă băuturi carbogazoase îndulcite cel puțin o dată pe zi și 46% mănâncă fast food cel puțin o dată pe săptămână.
În cazul adolescenților din țările cu venituri mari, aceste ponderi ajung la 62% și, respectiv, 49%.

Persoanele care beneficiază de facilități la transportul public de călători se pot înscrie de luni la Direcția Generală de Asistență Socială Constanța.
Înscrierile au loc până pe 20 noiembrie, de luni până vineri, între orele 09:00 – 14:00.
Categoriile de beneficiari pentru care Primăria Municipiului Constanța acordă facilități la transportul public de călători sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri; pensionarii cu pensii de până la 1840 de lei inclusiv; persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.
Cererile pentru acordarea permiselor de călătorie gratuite pot fi ridicate, completate și depuse în cluburile pentru pensionari.

Muntenegru introduce prin lege duminica nelucrătoare în comerț.
Inspectorii au făcut apel ca această hotărâre să fie respectată pentru a fi evitate sancțiunile.
Potrivit Legii comerțului intern, care a intrat în vigoare la 14 octombrie, cine va deschide duminica magazinul va plăti o amendă cuprinsă între 1.000 și 10.000 de euro.
Legea prevede și închiderea permanentă a magazinului.

Proiectul „Îmbunătăţirea mobilităţii în municipiul Constanţa, între Gara CFR şi staţiunea Mamaia” a fost aprobat.
Anunțul a fost făcut de către primarul Decebal Făgădău,care a spus că se vor realiza mai multe lucrări pe bulevardele 1 Decembrie, Lăpuşneanu şi Aurel Vlaicu.
Astfel, se vor introduce benzi unice de transport public, marcaje speciale pentru persoanele cu dizabilități, mobilier urban inteligent, sisteme de informare cu mesaje variabile.
Proiectul va avea o durată de implementare de 2 ani și va costa aproximativ 20 de milioane de euro.

În Polonia, o nouă lege votată de parlamentarii conservatori tratează educația sexuală drept „pedofilie”.
Noul proiect de lege ar urma să trimită educatorii sexuali în spatele gratiilor, aceștia riscând condamnări de până la cinci ani de închisoare.
În școlile poloneze nu există, oficial, ore de educație sexuală, dar îi învață pe elevi „să se pregătească pentru viața de familie”.
Unele orașe, gestionate de partide mai liberale, au permis programe de educație sexuală în școli, fiind criticate de Biserica Catolică.

Aproape 6.800 de lei pe lună, pentru doi adulţi şi doi copii este coşul minim de consum pentru un trai decent.
De asemenea, pentru o persoană singură, valoarea acestuia este 2.552 de lei.
Așa este prevăzut într-o lege adoptată în Parlament.
Peste jumătate din coşul minim sunt cheltuielile pentru alimente şi locuinţă, fără utilităţi şi celelalte nevoi curente.
Sunt prevăzuţi bani şi pentru dotarea casei, igienă, educaţie, îngrijirea sănătăţii şi transport, dar şi pentru recreere şi cheltuieli neprevăzute.
Dacă legea va fi promulgată, coșul minim va fi principalul element de fundamentare pentru salariul minim pe economie.

Știri 17 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Apostol și Evanghelist Luca.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică, Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Apostol și Evanghelist Luca, din localitatea Horia, de la ora 8.30.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Astăzi este Ziua Internaţională pentru Eradicarea Săraciei.
Aceasta a fost marcată oficial de ONU și îşi propune să atragă atenţia lumii asupra necesităţii eradicării sărăciei, în special în ţările în curs de dezvoltare.
În prezent, 1 miliard de oameni din lume trăiesc în sărăcie extremă, adică cu mai puţin de 1.90 de dolari pe zi, şi mai mult de 800 de milioane îndură foamea şi malnutriţia.
Aproape 400 de milioane de copii din ţările în curs de dezvoltare trăiesc într-o sărăcie cruntă, în familii cu venit sub 2 dolari pe zi.
Aceasta este concluzia unui raport realizat de UNICEF şi Banca Mondială, care mai arată că jumătate dintre aceştia trăiesc în Africa sub-sahariană, iar o treime în Asia de Sud.

Traficul rutier în zona Casei de Cultură din Constanța va fi și astăzi restricționat.
Astfel, până la ora 20:00, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul cuprins între aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, se vor institui restricții de trafic în urma desfășurării unei întruniri, informează Primăria Constanța.
Totodată, accesul autovehiculelor va fi restricționat în parcările aflate pe strada I.L.Caragiale, pe tronsonul delimitat de intersecția cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu până la bariera de acces în parcarea Casei de Cultură Constanța.

O bancă de alimente ar putea funcționa la Constanța, de anul viitor.
Anunțul a fost făcut de președintele Asociației Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor, Gabriel Sescu.
El a mai spus că banca are susținerea financiară pentru primele șase luni.
Acesta este un serviciu social ce colectează gratuit bunuri de consum – alimente și produse de igienă personală, într-un spațiu special dedicat.

Toate cărțile de identitate din Uniunea Europeană, se vor schimba.
Din anul 2021 acestea vor conţine, pe lângă fotografia titularului, şi un cip cu două amprente digitale.
Punerea în circulaţie a documentului se realizează în termen de 18 luni de la data emiterii primei cărţii electronice de identitate, potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor.
Proiectul de lege a fost trimis anul acesta la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor.

Traseul mai multor linii de autobuze RATC este deviat astăzi.
Motivul îl constituie lucrările de asfaltare de pe strada Mihai Viteazul, pe porțiunea cuprinsă între Bd-ul. Ferdinand și strada Traian.
Astfel, pe sensul de mers către Poarta 2, liniile 48 și 101 vor circula pe bd-ul. Ferdinand – bd-ul. Tomis – str. Traian – Poarta 2;
Liniile 42, 44, 51 și 51B – vor circula pe str. Mihai Viteazul – bd-ul. Ferdinand – bd-ul. Tomis str. Traian – Poarta 2.
De asemenea, pe sensul de mers spre Magazinul Tomis, liniile 42, 44, 48, 51, și 101 vor cicula pe str. Traian – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân – bd-ul.Ferdinand – str. Mihai Viteazul.

Reumatismul afectează tot mai mulți români.
Numărul tinerilor care au astfel de boli cronice crește alarmant, atrag atenția medicii.
Astfel, 2.000 de copii din țara noastră au artrită juvenilă.
Diagnosticate târziu, afecțiunile reumatice limitează activitatea și generează jumătate din absenteism la locul de muncă.
600 de mii de români au probleme asemănătoare sau chiar mai grave, din cauza bolilor reumatice și a celor care afectează mușchii și oasele.
În Europa, numărul bolnavilor depășește 120 de milioane.

România este pe locul 9, în Europa, la risipa alimentară.
Potrivit Eurostat, în România, peste 6.000 de tone de alimente bune de consum – mai ales mâncare gătită, pâine, legume şi fructe – ajung în fiecare zi la gunoi.
Statisticile arată că fiecare român aruncă aproape 130 de kilograme de mâncare într-un an.
Risipa se produce de obicei, atunci când cumpărăm mai mult decât putem consuma.

Știri 16 octombrie 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti vineri pe Sf. Ap. și Evanghelist Luca.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia duminică, Sf. Liturghie la biserica Sf. Ap. și Evanghelist Luca, din localitatea Horia, de la ora 8.30.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Părintele Răzvan Andrei Ionescu va conferenția la Constanța.
Acesta va vorbi despre ”Exercițiul inteligenței între natural, artificial și duhovnicesc. Oferta eclesială de trăire a Viului prin înduhovnicirea demersului personal de cunoaștere.”
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la ora 11:00, la Sala Senatului din cadrul Campusului Universității Ovidius, sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În cadrul conferinței, va avea loc și lansarea cărții intitulate ”Duhovnicie și Știință în teologhisirea Arhim. Sofronie Saharov.”
Părintele Răzvan Andrei Ionescu este coordonator al Direcției ”Teologie Ortodoxă și Știință” din cadrul Centrului Ortodox de Studii și Cercetări Dumitru Stăniloae.
Organizatorul evenimentului este preotul lector dr. Florin Spanache.

O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine în orașul Năvodari.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din localitate, între orele 08.30- 13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Primăria Orașului Năvodari.

Astăzi este Ziua Mondială a Alimentaţiei.
Aceasta a fost marcată de Adunarea Generală ONU, în anul 1980, deoarece s-a considerat că ‘alimentaţia este o nevoie fundamentală a omului şi o condiţie necesară supravieţuirii şi prosperităţii fiinţei umane’.
Evaluarea stării de nutriţie şi a alimentaţiei populaţiei, realizată în anul 2011, a scos la iveală faptul că populaţia României are o alimentaţie preponderent nesănătoasă.
Conform specialiştilor, alimentaţia românilor se caracterizează printr-un aport mare de grăsimi şi proteine totale, un aport insuficient de carbohidraţi şi de fibre alimentare, dar şi de calciu, magneziu şi seleniu.
Totodată, dieta românilor conţine un consum dublu de sare faţă de valorile recomandate.
Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, principalele cauze de mortalitate în lume sunt legate de alimentaţia nesănătoasă, astfel că 14 milioane de decese sunt cauzate anual, la nivel global, de o alimentaţie incorectă şi dezechilibrată.

Actriţa Tamara Buciuceanu a trecut la cele veșnice, ieri, la vârsta de 90 de ani.
Aceasta a fost internată cu probleme cardiace la Spitalul Elias.
Tamara Buciuceanu s-a născut la Tighina, în Republica Moldova, la 10 august 1929.
În cei peste 65 de ani de activitate a jucat pe scenele mai multor teatre din Bucureşti, precum Teatrul Odeon, la Teatrul de Comedie, Teatrul Bulandra, Teatrul Naţional ”I. L. Caragiale” sau la Teatrul de Operetă.
A debutat ca actriţă de film în ”Titanic vals”.
Tamara Buciuceanu a primit peste 20 de premii pentru interpretare.
Preşedinţia României i-a acordat, în anul 2014, Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Cavaler.
În același an, a fost decorată cu Ordinul Coroana României în grad de Ofiţer și este Cetăţean de Onoare al Municipiului Bucureşti.
Dumnezeu s-o odihnească!

SPIT Constanța anunță majorări de întârziere pentru neplata obligațiilor fiscale la termenul scadent.
Instituția informează contribuabilii care nu au achitat impozitele și taxele locale până la termenul scadent că, începând cu ziua imediat următoare, se calculează majorări de întârziere în cuantum de 1% pe lună, până la data stingerii sumelor datorate, inclusiv.
Contribuabilii au posibilitatea de a achita rapid sumele datorate bugetului local accesând site-ul www.spit-ct.ro sau prin aplicația eTax Mobile SPIT Constanța.

Alocaţiile copiilor se vor majora anual de la 1 ianuarie 2020.
Acestea vor crește în funcție de rata inflației.
Legea a fost votată de deputaţi și trebuie promulgată de preşedinte.
În acest moment, copiii sub 2 ani primesc în fiecare lună 300 de lei, iar ceilalți primesc 150 de lei până la finalizarea liceului sau a școlii profesionale.

Strada Mihai Viteazul a intrat ieri în reabilitare.
Artera este închisă circulației vehiculelor pe porțiunea cuprinsă între Bulevardul Ferdinand și strada Traian.
Astfel, astăzi între orele 08:00- 16:00 și mâine între orele 08:00-18:00, au loc lucrări de frezare și asfaltare.
De asemenea, astăzi vor avea voie să circule doar mijloacele de transport în comun, iar mâine, traficul va fi restricționat total.

Traficul rutier în zona Casei de Cultură din Constanța va fi restricționat.
Astfel, de astăzi, de la ora 18:00 și până mâine, la ora 20:00, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, tronsonul cuprins între aleea Daliei și strada I.L. Caragiale, se vor institui restricții de trafic în urma desfășurării unei întruniri, informează Primăria Constanța.
Totodată, accesul autovehiculelor va fi restricționat în parcările aflate pe strada I.L.Caragiale, pe tronsonul delimitat de intersecția cu bulevardul Alexandru Lăpușneanu până la bariera de acces în parcarea Casei de Cultură Constanța.

Zeci de amenzi au fost aplicate în urma controalelor făcute la spitalele de psihiatrie din ţară.
Ministrul demis al sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat că în cazurile unde au existat suspiciuni de natură penală, rapoartele au fost înaintate la parchet.
Ea a vorbit şi despre spitalul din Săpoca, unde controalele au scos la iveală nereguli grave: numărul pacienților îl depășește pe cel al paturilor și nu se respectă normele privind numărul grupurilor sanitare aferente secțiilor.