Știri 16 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfânta Muceniță Sofia și fiicele sale: Pistis, Elpis și Agapi.
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie la Capela cu hramul Sf. Sofia din stațiunea Mamaia, de la ora 8.
Lăcașul de cult este situat pe bd. Mamaia nr.408, în zona hotelului Ovidiu.

Meteorologii anunţă că de astăzi o masă de aer polar va traversa România.
Astfel, se va răci în jumătatea de nord a ţării.
De miercuri, răcirea se va simţi şi în partea de sud, iar joi dimineață, în depresiuni, sunt aşteptate temperaturi negative şi brumă.
De vineri, vremea va intra într-o uşoară ameliorare, cu dimineţi răcoroase, dar temperaturi plăcute ziua.

Persoanele care nu plătesc taxele şi impozitele ar putea să facă până la 6 ani de închisoare.
Așa prevede o propunere a ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici.
Acesta a depus deja un proiect legislativ al cărui scop este declararea drept evaziune fiscală a neplăţii la timp a impozitelor.
Pot scăpa de închisoare cei care achită integral prejudiciul de la constatarea ilegalităţii și până la citirea actului de sesizare.
Propunerea va trebui să treacă de Senat, apoi să fie adoptată și de Camera Deputaţilor.

Autostrada Soarelui a intrat de astăzi în reparații pe tronsonul cuprins între București și Fundulea.
Lucrările vor dura doi ani și vor costa 20 de milioane de euro.
Șoferii care vor să evite Autostrada Soarelui pe durata lucrărilor pot opta pentru traseul vechi Bucureşti – Fundulea, iar la Fundulea să intre pe A2.

România este ţara europeană cu cei mai mulţi proprietari de locuinţe.
Aceasta este urmată de Croaţia şi cele trei ţări baltice.
Potrivit, Institutului Naţional de Statistică, aproape 96% dintre familiile din România erau în 2018 proprietare ale locuinţelor în care trăiau.

Aproape două din cinci gospodării suportă cu dificultate cheltuielile curente ale vieţii.
Potrivit Institutului Naţional de Statistică, mai mult de un sfert din familii consideră că pot efectua cheltuielile curente, cu un venit net lunar minim cuprins între 1.000 lei şi 2.000 lei, dar trei din cinci au nevoie de cel puţin 2.000 lei pentru acoperirea cheltuielilor lunare.
De asemenea, mai mult de o treime din gospodării consideră că venitul necesar acoperirii cheltuielilor curente ar trebui să fie chiar mai mare de 3.000 lei lunar.

CNAS vrea să dubleze valoarea serviciilor stomatologice decontate.
Potrivit ultimelor statistici realizate în anul 2016, 80% dintre români au probleme dentare, iar 9% dintre ei nu au mers niciodată la stomatolog.
Problemele financiare sunt cel mai des invocate de români atunci când sunt întrebați despre lipsa vizitelor la medicul stomatolog.
În România exista doar 45 de cabinete de stat și aproximativ 15.000 particulare și doar 20% dintre acestea au contracte cu CNAS.

Ministrul sănătăţii vrea ca publicitatea pentru dispozitivele care încălzesc tutunul să fie ‘limitată’.
Ministrul Sorina Pintea a avertizat că dacă în cazul fumatului clasic efectele negative apar într-un termen lung, în cazul folosirii dispozitivelor cu tutun încălzit, efectele grave pot apărea pe termen scurt.
De asemenea, la unităţile de primiri urgenţe, medicii vor completa un formular special atunci când primesc pacienţi care inhalează substanţe toxice.
Pe site-ul ministerului vor fi publicate periodic informări referitoare la riscurile pe care şi le asumă cei care fumează cu astfel de dispozitive.

Clădirile publice, piețele, autogările și stațiile CFR ar putea fi dotate cu parcări pentru biciclete.
Potrivit unui proiect în acest sens vor fi montate suporturile necesare, cât și dispozitive antifurt.
Neamenajarea lor duce la amenzi între 2.000 și 4.000 lei.
Inițiativa legislativă a fost înregistrată la Senat, iar decizia finală va fi luată de Camera Deputaților.

Știri 14 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Înălţarea Sfintei Cruci.
Această sărbătoare ne aduce aminte de două momente importante din istoria lemnului Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Iisus Hristos.
Primul moment a fost înălţarea solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în data de 14 septembrie a anului 335, de către patriarhul Macarie, după ce lemnul Crucii a fost descoperit de către mama Sfântului împărat Constantin cel Mare, împărăteasa Elena.
Al doilea moment este tot o înălţare solemnă a Sfintei Cruci înaintea credincioşilor din Ierusalim, în anul 630, de către patriarhul Zaharia al Ierusalimului.
Momentul a marcat recuperarea Sfintei Cruci de la perşi, în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclius.
Sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci a avut la început un caracter local, dar până în secolul 6 s-a generalizat în întreaga Biserică.
Ziua de astăzi este marcată ca zi de post în amintirea Patimilor, Răstignirii şi morţii de pe Cruce a Mântuitorului.

Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoş, mitropolitul Banatului.
Acesta s-a născut în anul 1568, în Dalmaţia, şi a ajuns Mitropolit al Banatului la vârsta de 80 de ani.
A intrat în monahism în Mănăstirea Maicii Domnului din Ohrid, sub numele de Iosif și a fost hirotonit ieromonah la vârsta de 20 de ani.
A vieţuit în mai multe mănăstiri din Muntele Athos şi a devenit egumen al Mănăstirii “Sfântul Ştefan” din Adrianopol.
A fost ales mitropolit al Timişoarei şi a păstorit până în 1653, când, din cauza vârstei înaintate, s-a retras la Mănăstirea Partoş, în Banat.
A trecut la cele veşnice în anul 1656, la data de 15 august.
Sfintele sale moaşte se află în Catedrala Mitropolitană din Timişoara.
Canonizarea sfântului Iosif cel nou de la Partoş a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1950.

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica după Înălțarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arheipiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va susține un cuvânt de învățătură.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până mâine.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 10:00 – 18:00.
De asemenea, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până mâine, iar de luni se va reveni la vechiul traseu: Gară – Bd. Ferdinand – Bd. 1 Decembrie 1918 – Bd. Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.

Mâine este Ziua Internațională a Democrației.
Aceasta a fost marcată pentru prima dată în 2008, iar decizia privind sărbătorirea acestei zile a fost luată de Adunarea Generală a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate inițial de Qatar și un grup de 8 state, printre care și România.
Potrivit Adunării Generale a ONU, democrația este o valoare universală bazată pe voința liber exprimată a oamenilor de a-și determina propriile sisteme politice, economice, sociale și culturale și cu participarea lor deplină în toate aspectele vieții lor.
Ziua reprezintă un prilej pentru noi angajamente de respectare a statului de drept și a drepturilor fundamentale ale omului.

Circulația rutieră va fi deviată luni în centrul orașului.
Potrivit RATC, măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate pe Str. Mihai Viteazu, tronsonul cuprins între Bd. Ferdinand și Str. Cuza Vodă.
Astfel, luni, în intervalul orar 23:00 – 06:00, liniile 44, 51,101,48 și 42 vor circula pe relația Poarta 2 – Bd. Ferdinand – Str. I.G. Duca pe ambele sensuri.

Știri 13 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop.
Fiu al Ţării Haţegului, Sfântul a trăit la începutul secolului al 16-lea şi s-a nevoit la Mănăstirea Prislop.
Dornic de o viaţă mai aspră, s-a retras într-o peşteră din apropierea mânăstirii, unde a trăit în post şi rugăciune.
Tradiţia populară spune că a fost împuşcat de doi vânători în timp ce îşi făcea o fereastră la chilie.
Sfântul Ioan de la Prislop a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Tot astăzi pomenim şi pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea Macrobie, Gordian, Ilie, Zotic, Lucian, Valerian, Seleuc, Straton, Marina, Victor, Marcial şi Servul.
Ei au pătimit prin anii 323-324, în timpul persecuţiei lui Liciniu.
Macrobie şi Gordian erau doi tineri din parţile Asiei Mici, unul din Paflagonia, celalalt din Capadocia.
Ei slujeau la curtea împăratului Liciniu, iar pentru că s-a aflat că sunt creştini au fost exilaţi în Scythia Minor, la Tomis.
Aici au asistat la procesul Sfinţilor Zotic, Lucian şi Ilie care în final au fost decapitaţi pentru faptul că au refuzat să se lepede de credinţa creştină.
Ulterior, Macrobiu şi Gordian au fost condamnaţi la moarte prin ardere în foc.
Un alt sfânt pomenit astăzi, Valerian, a murit în lacrimi pe mormintele fraţilor săi de credinţă.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, de la ora 19:45, Taina Sf. Maslu și va sfinți catapeteasma schitului Sfânta Treime, situat în zona industrială, cap de linie 102.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9:30.
Apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.
Totodată, dimineață la ora 7:30, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, urmată de Acatistul Sfintei Cruci.
Duminică, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arheipiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8:45.

Astăzi este Ziua Pompierilor din România.
Aceștia sunt sărbătoriţi din anul 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” a organizat o serie de manifestări pentru a marca momentul.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până duminică.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 10:00 – 18:00.
De asemenea, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până duminică, iar de luni se va reveni la vechiul traseu: Gară – Bd. Ferdinand – Bd. 1 Decembrie 1918 – Bd. Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.

Circulația rutieră va fi deviată luni în centrul orașului.
Potrivit RATC, măsura este luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate pe Str. Mihai Viteazu, tronsonul cuprins între Bd. Ferdinand și Str. Cuza Vodă.
Astfel, luni, în intervalul orar 23:00 – 06:00, liniile 44, 51,101,48 și 42 vor circula pe relația Poarta 2 – Bd. Ferdinand – Str. I.G. Duca pe ambele sensuri.

Românii din diaspora se mai pot înscrie în Registrul electoral pentru alegerile prezidenţiale până duminică.
Guvernul a prelungit perioada înscrierilor pentru a da posibilitatea cetățenilor români să opteze pentru una dintre variantele de vot.
Prin înscrierile online, organizatorii alegerilor vor avea o evidență mai clară a numărului de persoane care-și doresc să-și exercite dreptul la vot la alegerile prezidențiale din noiembrie.

Plățile cu cardul la magazin sau pe internet se schimbă de mâine.
Potrivit noilor reguli valabile în toată Europa, PIN-ul cardului va fi cerut și pentru plățile sub 100 de lei.
Tot din motive de creștere a siguranței impuse printr-o directivă europeană, când facem plăți online va trebui să introducem mai multe date, inclusiv o parte din Codul Numeric Personal sau numărul de buletin.

Unul din zece pacienți care ajung în spitalele din România are nevoie de sânge.
România se află pe ultimele locuri în ceea ce privește numărul de donatori, iar multe intervenții chirurgicale din țară sunt amânate din lipsă de sânge.
Și centrele de Transfuzii suferă din lipsă de personal și dotări. Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect prin care se reorganizează sistemul de transfuzii.
Studiile au demonstrat că sângele donatorilor este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscul de paralizie şi accident vascular se reduc cu 30%.

Știri 12 septembrie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui sâmbătă Înălţarea Sfintei Cruci.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine, de la ora 19.45, Taina Sf. Maslu și va sfinți catapeteasma schitului Sfânta Treime, situat în zona industrială, cap linie 102.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 9:30.
Apoi, va conduce o procesiune spre Izvorul Tămăduitor din apropiere, unde va avea loc slujba de sfințire a apei.
Totodată, dimineață la ora 7:30, va fi oficiată Taina Sfântului Maslu, urmată de Acatistul Sfintei Cruci.

Praznicul Înălţării Sfintei Cruci este marcat la Muzeul de Artă Populară din Constanţa printr-o expoziţie intitulată ”Ziua Crucii”.
Tematica acestei luni este redată prin prezentarea unor obiecte din lemn sculptat cu motive decorative – simboluri creştine, reprezentând crucea în trei variante, simbol al trinităţii, al Sfintei Treimi.
În calendarul popular, această sărbătoare este considerată „prag” între vremea caldă şi vremea rece care, de la această dată, poate veni oricând.

RATC anunță că autobuzele etajate- CiTy TOUR, vor circula până duminică.
Potrivit Regiei, acestea vor funționa în intervalul orar 10:00 – 18:00.
De asemenea, linia 100 Mamaia va circula pe traseul prelungit, până duminică, iar de luni se va reveni la vechiul traseu: Gară – Bd. Ferdinand – Bd. 1 Decembrie 1918 – Bd. Alexandru Lăpușneanu – Sat Vacanță și retur.

Salvamarii rămân la posturi până la sfârșitul acestei luni.
Motivul îl constituie programul social „Litoralul pentru toți”, care se află în desfășurare.
Salvamarii fac apel către turiști de a nu intra în apă, dacă marea este agitată și reamintesc că steagul roșu semnifică faptul că înotul este interzis.

Începerea programului „Cornul și laptele” întârzie în școli.
Licitațiile pentru achiziția produselor alimentare au fost contestate în instanță, iar cei mai afectați vor fi copiii din mediul rural.
La nivel național doar 20 de județe din 41 au început licitații pentru pachetele alimentare în școli.

Statele Unite vor interzice ţigările electronice aromate.
Măsura a fost luată pe fondul creşterii numărului de decese provocate de folosirea unor astfel de dispozitive.
Anunţul a fost făcut de preşedintele american, după ce autorităţile au anunţat că o şasea persoană a murit din cauza unei boli pulmonare provocate, cel mai probabil, de utilizarea ţigării electronice.
De asemenea, alţi 450 de americani s-au îmbolnăvit de plămâni tot din aceeaşi cauză.
Autorităţile americane au avertizat populația să nu mai folosească dispozitivele până când nu este identificată substanța care ar provoca boala pulmonară.

Deputaţii au adoptat proiectul prin care ziua de 30 octombrie va comemora tragedia de la Colectiv.
Proiectul prevede organizarea de evenimente pentru prevenirea apariţiei de incidente care pot duce la arsuri.
Potrivit documentului, Ministerul Sănătăţii este responsabil cu coordonarea activităţii dedicate “Zilei pacientului cu arsuri”.
În urma incendiului din clubul bucureştean Colectiv din 30 octombrie 2015, au murit 65 de persoane.

Instituţiile publice nu vor mai fi obligate să folosească ştampila pentru unele documente destinate cetăţenilor sau altor instituţii.
Un proiect de lege în acest sens a fost adoptat ieri de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.
Iniţiatorul legii, susţine că fără ştampilă documentele vor putea circula mai uşor, în format digital şi că totul va putea fi trimis şi primit online, cu semnătură electronică.
Vor ramâne în uz doar parafele speciale, cele care sunt stabilite prin legi precise, cu instrucţiuni clare de utilizare.