Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși astăzi de la orele 18.00, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Sfântul Ioan Rusul, din Palazu Mic.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Aproape o sută de administratori și angajați ai localurilor din Centrul Istoric al Constanței au ieșit în stradă.
Banca Naţională a României va pune în circulaţie o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei, de la 1 decembrie.
Guvernul Ciucă a decis că luni, 29 noiembrie 2021, să fie zi liberă.
Consiliul Naţional al Elevilor le solicită reprezentanţilor Ministerelor Educaţiei şi al Sănătăţii să nu mai modifice peste noapte prevederile legate de funcţionarea şcolilor.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat ieri, decretul pentru promulgarea Legii privind studierea istoriei evreilor şi a Holocaustului.
Biserica Ortodoxă o cinsteşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent astăzi de la orele 18.00, în podcastul de dialog cu credincioșii „Cuvântul ierarhului”.
Astăzi este Ziua Internaţională pentru eliminarea violenţei împotriva femeilor.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Veteranii de război şi pensionarii vor primi, până la sfârşitul anului 2024, legitimaţiile de transport tip card.
Programul de guvernare al PNL - PSD - UDMR prevede creșterea pensiilor, alocațiilor și salariului minim.
În Germania, certificatul verde a devenit de ieri, obligatoriu la locul de muncă şi în mijloacele de transport.
Biserica Ortodoxă o va cinsti mâine pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
Arhiepiscopia Tomisului organizează o acțiune umanitară până pe 10 decembrie.
Contractul pentru realizarea unui spital modular în incinta Spitalului de Boli Infecțioase Constanța a fost semnat.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Aproape jumătate din populaţia planetei are o alimentaţie inadecvata.
În cartierul Tomis Nord se construiesc alei pietonale.
Direcția de Sănătate Publică are la dispoziție o săptămână pentru a decide dacă spitalele reiau internările obișnuite sau rămân exclusiv COVID.