Știri 26 august 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Astăzi, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8:30 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din județul Constanța.

Joi, Biserica Ortodoxă va cinsti Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți de la ora 8:00 biserica cu hramul Sfântul Ierarh Luca al Crimeei și Sfântul Paisie Aghioritul a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul – Lipnița, împreună cu Prea Sfințitul Ignatie –Episcopul Hușilor și Prea Sfințitul Galaction – Episcopul Alexandriei și Teleormanului, urmată de Sfânta Liturghie.
Credincioşii vor putea intra în Sfântul Altar şi se vor putea închina la moaştele Sfântului Ioan Botezatorul, ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, ale Sfântului Ierarh Nicolae, precum şi la o particică din lemnul Sfintei Cruci şi la icoanele Maicii Domnului “Potoleşte întristările noastre” și “Trihirusa”.
Mănăstirea se află în comuna Lipniţa, pe Drumul National 3 Ostrov-Constanta.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca vine la Constanța.
Aceasta va susține un concert intitulat „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc mâine, la ora 18.30, în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tăbăcărie.
Evenimentul este organizat la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Accesul este gratuit.

Cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat s-a încheiat astăzi cu proba la alegere a profilului şi specializării.
Potrivit Ministerului Educaţiei, la această sesiune s-au înscris peste 43.500 de candidaţi.
Rezultatele finale vor fi afișate pe 7 septembrie.

Anularea subvenționării transportului județean pentru elevii care fac naveta va avea ca efect creșterea abandonului școlar.
În luna iulie a acestui an, printr-o ordonanță de Guvern, transportul public județean a fost scos din sfera serviciilor de utilitate publică.
Ultimele date ale Ministerului Educației spun că în țara noastră există acum aproximativ 164.000 de elevi navetiști.
Potrivit unei statistici Eurostat, anul trecut, România a înregistrat un nivel ridicat al abandonului școlar timpuriu, de 16,4%.

Românii care vor cumpăra cartele preplătite ar putea fi obligați să prezinte actul de identitate.
Informațiile vor fi colectate pentru a fi trimise Serviciului de Urgență 112, în vederea eficientizării activității.
Anul trecut, aproape jumătate dintre apelurile la 112 au fost alerte false.
Până în septembrie anul viitor, operatorii de servicii mobile vor fi obligați să pună la dispoziția autorităților datele personale ale clienților pe care le dețin deja.
Noile reguli ar putea scumpi cartelele, spun reprezentații Autorității de Reglementare în Comunicații.
Obligativitatea de a prezenta actul de identitate la momentul achiziției cartelor preplătite se aplică deja de mai mulți ani în alte țări europene precum Spania și Franța din motive de securitate.

Știri 24 august 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în jud. Suceava.
Astfel, Ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul aniversării vârstei de 90 de ani a Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Marți, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8:30 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din județul Constanța.

Biserica Ortodoxă va cinsti joi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți de la ora 8:00 biserica cu hramul Sfântul Ierarh Luca al Crimeei și Sfântul Paisie Aghioritul a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul – Lipnița, împreună cu Prea Sfințitul Ignatie – Arhiepiscopul Hușilor și Prea Sfințitul Galaction – Episcopul Alexandriei și Teleormanului, urmată de Sfânta Liturghie.
Credincioşii vor putea intra în Sfântul Altar şi se vor putea închina la moaştele Sfântului Ioan Botezatorul, ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, ale Sfântului Ierarh Nicolae, precum şi la o particică din lemnul Sfintei Cruci şi la icoanele Maicii Domnului “Potoleşte întristările noastre” și “Trihirusa”. Mănăstirea se află în comuna Lipniţa, pe Drumul National 3 Ostrov-Constanta.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca vine la Constanța.
Aceasta va susține un concert intitulat „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc marți, la ora 18.30, în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tăbăcărie.
Evenimentul este organizat la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Accesul este gratuit.

Știri 23 august 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji duminică în jud. Suceava.
Astfel, Ierarhul nostru va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie în Catedrala „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, cu prilejul aniversării vârstei de 90 de ani a Înalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Marți, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 8:30 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din județul Constanța.

Biserica Ortodoxă va cinsti joi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va sfinți de la ora 8:00 biserica cu hramul Sfântul Ierarh Luca al Crimeei și Sfântul Paisie Aghioritul a Mănăstirii Sfântul Ioan Botezătorul – Lipnița, împreună cu Prea Sfințitul Ignatie – Arhiepiscopul Hușilor și Prea Sfințitul Galaction – Episcopul Alexandriei și Teleormanului, urmată de Sfânta Liturghie.
Credincioşii vor putea intra în Sfântul Altar şi se vor putea închina la moaştele Sfântului Ioan Botezatorul, ale Sfântului Ierarh Luca al Crimeei, ale Sfântului Ierarh Nicolae, precum şi la o particică din lemnul Sfintei Cruci şi la icoanele Maicii Domnului “Potoleşte întristările noastre” și “Trihirusa”.
Mănăstirea se află în comuna Lipniţa, pe Drumul National 3 Ostrov-Constanta.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Astăzi se împlinesc 75 de ani de când România a ieșit din alianța cu Germania nazistă.
Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.
23 august 1944 este ziua în care mareșalul Ion Antonescu și ministrul de Externe Mihai Antonescu au fost arestați din ordinul Regelui.
De asemenea, este ziua în care regele Mihai I a numit un nou guvern și a ordonat încetarea imediată a ostilităților cu Națiunile Unite.
Cu toate acestea, Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944.

Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca vine la Constanța.
Aceasta va susține un concert intitulat „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc marți, la ora 18.30, în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tăbăcărie.
Evenimentul este organizat la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Accesul este gratuit.

ANM a prelungit informarea meteorologică de disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până duminică.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat, iar local în regiunile sud-estice, sudice și vestice, indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unităţi.
Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 32 și 34 de grade, mai ridicate, spre 35…36 de grade în Oltenia, Muntenia și izolat în Banat și Crișana, unde și nopțile vor fi tropicale, cu temperaturi minime cuprinse în general între 19 și 22 de grade.
În special în după-amiaza și seara de duminică, temporar instabilitatea atmosferică va fi accentuată în zonele montane.

Încă o stradă din Constanța va deveni cu sens unic.
Potrivit Primăriei Constanța este vorba despre strada Ion Bănescu unde, de astăzi, se va circula dinspre strada Decebal spre strada Tudor Vladimirescu.
Participanţii la trafic sunt rugați să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

Lucrările de pe strada Soveja continuă.
Acestea se vor desfășura astăzi, între orele 19:00-05:00.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zona în care se intervine la trama stradală.

Țigările electronice pot provoca boli pulmonare, în rândul tinerilor.
Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor investighează ţigările electronice ca posibilă cauză pentru o serie de îmbolnăviri pulmonare în rândul tinerilor din 14 state americane.
Pacienţii, care foloseau ţigări electronice cu abur, au acuzat senzaţii de sufocare şi stări accentuate de oboseală.
Unii dintre ei au necesitat trecerea pe ventilaţie mecanică.
În general se consideră că ţigările electronice sunt mai sigure decât cele tradiţionale, care ucid aproximativ jumătate dintre consumatori, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Cu toate acestea, efectele pe termen lung ale dispozitivelor de administrare a nicotinei prin vapori rămân în mare parte necunoscute.

Știri 22 august 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti marți pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși de la ora 9:00 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei din județul Constanța.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Interpreta de muzică populară Sofia Vicoveanca vine la Constanța.
Aceasta va susține un concert intitulat „Din Bucovina până în Tomis”, ce va avea loc marți, la ora 18.30, în curtea bisericii Sfântul Mare Mucenic Mina din parcul Tăbăcărie.
Evenimentul este organizat la inițiativa Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Accesul este gratuit.

Lucrările de pe strada Soveja continuă.
Acestea se vor desfășura astăzi și mâine, între orele 19:00-05:00.
Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție și înțelegere în zona în care se intervine la trama stradală.

ANM a emis o informare meteorologică de disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Pe parcursul zilei de astăzi și mâine cu precădere în sud, se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade, iar izolat în jurul a 37 de grade, în special în Lunca Dunării.
Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va continua să fie ridicat și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică.

Astăzi a avut loc proba la limba maternă în sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat.
Mâine se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar luni- proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 septembrie.

România a avut în luna iulie cea mai mare rată anuală a inflației din Uniunea Europeană, de 4,1%.
Aceasta este a șaptea lună consecutivă în care țara noastră e în fruntea clasamentului, după cum arată datele Eurostat.
Urmează Ungaria, Letonia și Slovacia, dar la o distanță mai mare.
Statisticile arată că scumpirile cele mai mari au fost la alimente, într-o perioadă în care, în mod normal, piața ar trebui să fie plină de produse autohtone.

Jumătate dintre românii plecați nu vor să se mai întoarcă în țară.
Numărul lor este cu 10% mai mare decât în 2017, arată un sondaj realizat pe un eșantion de peste 1.800 de persoane din diaspora.
Corupția, neîncrederea în politicieni, mentalitatea din țară și nivelul scăzut de trai sunt principalele motive pentru care România nu mai este pentru ei o opțiune.
Birocrația este un alt motiv pentru care mulți români din diaspora evită să investească în țară.
Peste 20% din populația aptă de muncă a României trăiește în străinătate.

Știri 21 august 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinstește astăzi pe Sfinții Mucenici: Donat diaconul, Romul preotul, Silvan diaconul și Venust.
Aceștia erau dacoromani, care au suferit moarte martirică, în timpul împăratului prigonitor Diocleţian, în anul 304.
Sfinţii Donat şi Romul erau din Sirmium şi slujeau lui Dumnezeu, iar pentru credinţa lor au fost chinuiţi, apoi li s-au tăiat capetele.
Sfântul Silvan a slujit împreună cu Romul preotul şi a fost prins în Cibales împreună cu alţi creştini.
Pentru că nu s-a lepădat de Hristos, i s-a tăiat capul cu sabia.
Sfântul Venust era fratele geamăn al Sfântului Donat şi, fiind prins tot la Cibales din porunca întâistătătorului cetăţii, Victorian, i s-a tăiat capul cu sabia.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sfânta Liturghie la Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2, de la ora 8.30.
Apoi, îi va binecuvânta și îi va împărtăși pe copiii care participă la Școala de Vară – Acasă la Sf. Vasile, organizată în cadrul parohiei.
După slujbă, va avea loc sfințirea Așezământului „Vasiliada”, al parohiei.
Așezământul a fost ridicat în perioada 2011-2018, pentru sprijinirea elevilor de la sate care vor să studieze în Constanța și nu au posibilități materiale.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti marți pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va sărbători ocrotitorul spiritual.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9:00 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sf. Ap. Andrei din județul Constanța.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Astăzi este Ziua Medicinei Militare.
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat, la 21 august 1862, actul de înfiinţare a corpului de ofiţeri sanitari.
Printr-un înalt Decret Românesc a luat fiinţă Corpul Ofiţerilor Sanitari din Armată şi Direcţia Generală a Serviciului Sanitar Român.
Astfel, a fost atestată medicina militară ca element specializat pentru asigurarea sănătăţii efectivelor militare.
România a intrat în rândul unor ţări ca Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia şi Turcia, state cu tradiţie în medicina militară.

Astăzi a început cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat cu proba la limba şi literatura română.
Potrivit Ministerului Educaţiei , la această sesiune s-au înscris peste 43.500 de candidaţi.
Dintre aceștia, peste 28.000 sunt absolvenți ai acestui an școlar iar peste 14.000 vin din promoţiile anterioare.
Mâine va avea loc proba la limba maternă, vineri – proba obligatorie a profilului, iar luni – proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 septembrie.

ANM a emis o informare meteorologică de disconfort termic pentru toată țara.
Aceasta este valabilă de astăzi și până vineri.
În intervalul menționat, disconfortul termic va fi ridicat îndeosebi în zonele de câmpie, unde indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Pe parcursul zilei de astăzi local în vestul, nord-vestul, sudul și sud-estul țării, iar mâine și vineri, cu precădere în sud, se vor înregistra temperaturi maxime care vor atinge frecvent 35 de grade, iar izolat în jurul a 37 de grade, în special în Lunca Dunării.
Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic va continua să fie ridicat și pe parcursul zilelor de sâmbătă și duminică.

Atacurile cibernetice pot fi raportate la numărul unic 1911.
Acesta a devenit operaţional la nivel naţional din luna mai.
Până în prezent au fost înregistrate peste 500 de incidente reclamate, conform Centrului Naţional de Răspuns la Incidentele de Securitate Cibernetică (CERT-RO), iar cele mai multe, 46%, au vizat vulnerabilităţi şi 33% elemente de fraudă precum fraudă financiară sau phishing.
Autorităţile intenţionează extinderea numărului unic 1911 la nivel european.

De astăzi, vor fi restricții de circulație pe strada Soveja.
Lucrările încep în această seară la ora 19:00, când se va restricționa circulația alternativ, pe câte o bandă de mers, pe porțiunea cuprinsă între strada Barbu Ștefănescu Delavrancea și Stefăniță Vodă, unde vor fi efectuate lucrări de frezare a carosabilului.
În același timp au loc lucrări de asfaltare și pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, între străzile Andrei Mureșanu și Soveja.
Intervențiile vor continua mâine și vineri, între orele 19:00-05:00.

Știri 20 august 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia joi Sf. Liturghie la Biserica Sf. Vasile cel Mare din zona Inel 2, de la ora 8.30.
Apoi, îi va binecuvânta și îi va împărtăși pe copiii care participă la Școala de Vară – Acasă la Sf. Vasile, organizată în cadrul parohiei.
După slujbă, va avea loc sfințirea Așezământului „Vasiliada”, al parohiei.
Așezământul a fost ridicat în perioada 2011-2018, pentru sprijinirea elevilor de la sate care vor să studieze în Constanța și nu au posibilități materiale.

Biserica Ortodoxă îl va cinsti marți pe Sfântul Mucenic Fanurie.
Cu acest prilej, Biserica Schimbarea la Faţă cunoscută şi sub numele de Biserica Greacă îşi va serba cel de-al doilea hram.
Luni seara, de la orele 17:00, va fi oficiată slujba Vecerniei și Acatistul Sfântului Fanurie, iar marți, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9:00 Sfânta Liturghie.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfântului Apostol Andrei, aduse de la Mănăstirea Sf. Ap. Andrei din județul Constanța.

Parohia Sfântul Mare Mucenic Mina din Constanța, organizează o colectă de rechizite școlare pentru copiii nevoiași.
Aceasta se desfășoară până pe 3 septembrie la biserica Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie.
Rechizitele vor ajunge la copiii din localități precum: Culmea, Nisipari, Poiana, Nazarcea, Poarta Albă, Siminoc, Bărăganu.
Inițiatorul și coordonatorul proiectului este părintele paroh Claudiu Banu.

Mâine începe cea de-a doua sesiune a examenului de Bacalaureat.
Potrivit Ministerului Educaţiei , la această sesiune s-au înscris peste 43.500 de candidaţi.
Dintre aceștia, peste 28.700 de candidaţi sunt absolvenți ai acestui an școlar iar peste 14.800 de candidaţi vin din promoţiile anterioare.
Mâine va avea loc proba la limba şi literatura română, joi cea la limba maternă, vineri – proba obligatorie a profilului, iar pe 26 august – proba la alegere a profilului şi specializării.
Primele rezultate vor fi afișate pe 3 septembrie.

Unul din cinci pacienţi care au cancer susţine că nu este angajat din cauza bolii.
De asemenea, unul din trei pacienți care își descoperă o formă de cancer în perioada în care lucrează amână cât poate de mult să-și informeze angajatorul în acest sens.
Teama de excluziune și discriminare la locul de muncă îi face pe mulți pacienți să evite să vorbească public despre problema de sănătate cu care se confruntă.
Diagnosticul de cancer i-a determinat și pe aproximativ un sfert dintre cei care aveau o afacere proprie să o închidă, în condițiile în care niciunul dintre ei nu a simțit că are sprijin din partea colaboratorilor din momentul diagnosticării.
În România, numărul estimat de cazuri noi anul trecut a fost de puţin peste 83.000, numărul estimat de decese pentru aceeași perioadă fiind de aproape 60.000.

Ministerul Sănătății va efectua controale la toate spitalele de psihiatrie din țară.
Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea.
Aceasta a reiterat faptul că 80% dintre manageri trebuie eliminați din sistemul de sănătate şi a adăugat că va fi accelerat procesul privind ”implementarea modificării indicatorilor de performanţă pentru manageri”.
Decizia vine după incidentul de la Spitalul de Psihiatrie Săpoca, unde un bărbat internat cu sevraj etilic a atacat mai mulţi pacienţi cu un stativ de perfuzii, în urma căruia și-au pierdut viaţa cinci pacienţi şi alţi opt au fost răniţi.

Cei care vor să-şi cumpere un autoturism nou pot beneficia pe lângă voucherele Rabla şi de programul „Prima Maşină”.
Astfel, sunt acordate garanţii de stat pentru achiziţionarea unei maşini care să respecte cel puţin standardul de poluare Euro 6.
Pot fi achiziționate autoturisme pe trei tranșe valorice şi anume pentru prețul de achiziție care nu depășește suma de 50.000, 100.000 sau 150.000 lei.
Plafonul de garantare pentru acest an este în valoare de 10 milioane de lei, iar valoarea garanției emisă de către Fond este de maxim 50% din valoarea creditului.

21 de lucrări decorative vor putea fi admirate pe trotuarele din dreptul trecerilor de pietoni din Constanța.
Este vorba despre proiectul „Orașul meu din Mozaic‟ în care tineri artiști plastici vor reinterpreta „Edificiul Roman cu Mozaic‟.
Au fost alese 10 treceri de pietoni din diverse zone ale orașului, cum ar fi intersecţia bd. Ferdinand cu str. Răscoalei 1907, intersecţia străzii Traian cu bd. Tomis, intersecţia bd. Ferdinand cu bd. Tomis, bd. Mamaia – Universitatea „Ovidius”.
Lucrările de artă vor fi realizate în cadrul Facultății de Arte a Universității Ovidius din Constanța, iar montajul va avea loc la jumătatea lunii septembrie.