Știri 11 iulie 2019

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Astăzi este Ziua Mondială a Populaţiei.
Această zi a fost instituită ca urmare a atingerii cifrei de cinci miliarde a populaţiei globale la 11 iulie 1987.
Conform Diviziei de Populaţie ONU, la 1 ianuarie 2014, populaţia lumii a fost de 7,2 miliarde locuitori, iar pentru anul 2060 se prognozează că populaţia va fi de aproape 10 miliarde locuitori.

Franța nu va mai compensa tratamentele homeopate, deoarece nu există dovezi că acestea sunt eficiente.
Potrivit Ministerului Sănătății de la Paris, în prezent, 30 la sută din costul acestor produse este suportat de stat, prin sistemul de asigurări sociale.
De la 1 ianuarie 2020, cota va scădea la 15 la sută, și va ajunge la zero din anul 2021.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Traseul unor linii de autobuze RATC se va modifica temporar.
Astfel, astăzi și mâine, în intervalul orar 21:00 – 23:00, autobuzul 44 va circula pe traseul: Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str I.G.Duca – Str. Țepes Vodă și retur și Str. Ștefăniță Vodă – B-dul Aurel Vlaicu – Str.Baba Novac – Casa de Cultură și retur, iar linia 51 va circula Poarta 1 – Str. Mihai Viteazu – Str. I.G.Duca – Str. Țepeș Vodă și retur, Halta Traian – Str. Eliberării – Casa de Cultură și retur.
Potrivit RATC, măsura a fost luată din cauza lucrărilor de asfaltare efectuate la intersecția dintre B-dul Lăpușneanu și str. I. L. Caragiale (Casa de Cultură).
În cazul în care condițiile meteo nu vor permite desfășurarea acțiunii de asfaltare, modificările de traseu se vor efectua la o dată ulterioară.

600 de copii defavorizați vor frecventa grădinițele estivale deschise în cadrul unor școli gimnaziale din țară.
Proiectul aparține Organizației Salvați Copiii.
Printre școlile care şi-au deschis porţile pentru programul grădiniţelor estivale se află Şcoala Gimnazială nr. 31 din Constanța şi Şcoala Gimnazială nr. 1 din Mangalia.
Dintre cei 1.000 de copii care au frecventat anul trecut grădiniţele estivale, 90% au avut rezultate bune şi foarte bune.

Atenție la consumul de paracetamol!
Autoritățile franceze avertizează că depășirea dozelor prescrise de medici poate afecta grav ficatul.
Potrivit statisticilor, supradozajul de medicamente care conțin paracetamol constituie prima cauză de creșterea a cazurilor de hepatită în Franța.
Medicii spun că trebuie respectate indicațiile lor – de maxim trei pastile pe zi, nu mai des de patru ore, și chiar mai puține doze, dacă pacientul ia și alte medicamente bazate pe proprietățile paracetamolului.

Adolescenții sunt mai puțin înclinați să consume canabis dacă acesta este legalizat.
Așa arată un studiu efectuat în statele americane în care consumul este permis.
Motivul ar putea fi faptul că pentru minori este mai greu să cumpere canabis de la magazinele autorizate, unde trebuie să dovedească cu acte că pot cumpăra, decât de la traficanții de droguri.
Cercetarea confirmă un alt studiu, care arăta că în anul 2012, a scăzut consumul de marijuana în rândul adolescenților după legalizarea drogului.

4 din 10 români susțin că au donat sânge, cel puțin o dată în viață.
Conform unui studiu, cei mai mulți dintre donatori, 65%, au dorit să facă o faptă bună.
Aproape 20% dintre cei care au donat sânge au făcut acest lucru atunci când un apropiat a avut nevoie, iar 15% au donat pentru că au auzit că este benefic pentru sănătate.
România se plasează pe ultimele locuri la numărul de donatori de sânge în Europa: doar 1,7% dintre români donează sânge, de aproape 10 ori mai puțin decât danezii, de 9 ori mai puțin decât britanicii și de 7 ori mai puțin decât olandezii.

Știri 10 iulie 2019

Corul parohiei Irești din jud. Vrancea va susține astăzi un concert la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța.
Acesta se va desfășura de la orele 19:00 și va cuprinde un recital de cântece religioase și patriotice.
Dirijorul corului este părintele Ionel Miron.
Evenimentul are loc cu prilejul ”Anului omagial al satului românesc” în Patriarhia Română.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Un tren suplimentar Interregio va circula pe ruta Bucureşti Nord -Constanţa, în acest week-end.
Măsura este luată datorită fluxului mare de călători.
Trenul va pleca din Bucureşti Nord la ora 11:15 şi va sosi în Constanţa la ora 13:37.

Zilele acestea a fost lansată aplicația Sea Status care arată zonele de îmbăiere unde există pericol de înec.
Aceasta oferă informații despre starea mării și pot fi vizualizate harțile plajelor supravegheate de salvamari.
Aproximativ 90 de salvamari acționează pe plajele din Mamaia și Constanța.

Unul din doi părinți români consideră că lovirea este spre binele copilului.
Potrivit unui raport, doar unul din 10 nu l-ar lovi niciodată, 10% ar lovi copiii, dar nu ar vrea să se afle.
De asemenea, 6% îi bat fără motiv, iar cei mai mulţi nici nu au mustrări de conştiinţă.
Copiii abuzaţi fizic şi emoţional pot ajunge la boli cardiovasculare, de plămâni şi de ficat, obezitate, diabet şi chiar cancer.
Aceștia au tulburări de comportament, nu mai învaţă şi chiar pot renunţa la şcoală.
Legea interzice orice violenţă asupra copiilor.

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat o platformă online de preînregistrare a românilor din străinătate care vor vota la alegerile prezidențiale.
Site-ul se numește votstrainatate.ro, iar românii pot opta pentru votul la secție sau prin corespondență, pentru alegerile prezidențiale din 10 și 24 noiembrie.
Cetăţenii români care votează în străinătate la secţiile de votare trebuie să facă o cerere pe platforma online, menţionând ţara şi localitatea unde doresc să voteze.

Guvernul de la Londra intenţionează să elimine fumatul din Marea Britanie până în anul 2030.
Ţigările de contrabandă vor fi de asemenea vizate de măsurile guvernului, iar pliante care îndeamnă fumătorii să renunţe la acest viciu vor fi plasate în pachete de ţigări comercializate în mod legal.
Fumatul rămâne principala cauză a cancerului care poate fi prevenită în Marea Britanie, deși s-a înjumătăţit numărul de fumători în rândul britanicilor în ultimii 35 de ani.

De anul viitor, și tinerele fete pot da admitere la școala de pompieri.
Ministerul de Interne precizează că tinerele trebuie să îndeplinească aceleași condiții ca și băieții.
Pentru admiterea din 2020, sunt scoase la concurs 300 locuri, care sunt la comun.
Tinerii interesați se pot înscrie la concursul de admitere până pe 15 noiembrie la sediile Inspectoratelor Județene pentru Situații de Urgență din localitățile unde își au domiciliul.

Poliția Locală Constanța continuă acțiunea de ridicare a mașinilor abandonate din oraș.
În perioada 1- 4 iulie, polițistii au ridicat optsprezece autovehicule care au fost declarate abandonate de către autorități.
Acestea au fost depozitate într-un loc special amenajat de către administratorul drumului public.
Activități similare se vor derula în mod constant.

Știri 9 iulie 2019

În Biserica Ortodoxă Română, astăzi este sărbătorită Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Îndrumătoarea de la Mănăstirea Neamţ, cea mai veche icoană din România.
Icoana se află la Mănăstirea Neamț de șase secole.
Ea datează din anul 665, fiind pictată în Lida din Ţara Sfântă, și a fost dăruită la începutul secolului al XV-lea domnitorului Alexandru cel Bun al Moldovei de împăratul Bizanțului, Ioan al VIII-lea Paleologul.
Între anii 1844-1845, icoana a fost ferecată într-o îmbrăcăminte de argint aurit, ornamentată cu pietre prețioase.
Icoana este făcătoare de minuni şi aduce multă alinare duhovnicească sufletelor îndurerate şi aflate în suferinţă.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitate, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și parohia Topraisar ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”.

Primăria Constanța continuă amenajarea unor noi locuri de parcare în locul garajelor din mai multe zone din oraș.
În prezent sunt amenajate locuri de parcare pe strada Unirii, în zona blocurilor U5 și U6.
Paralel, se desfășoară lucrările de amenajare a unei noi parcări pe strada Oborului, unde se toarnă covorul asfaltic.
Noile locuri sunt destinate riveranilor care își parcau până acum autoturismele pe trotuare.

Rata de promovare, înregistrată la bacalaureat înainte de contestații, este de 73,7%.
Potrivit Ministerului Educației, s-au înregistrat 177 de medii generale de 10, cu 73 mai multe ca anul trecut.
Cele mai mari procente de promovare au fost în sectorul 4 din Capitală și în județul Cluj, peste 80%.
Rezultatele finale, după rezolvarea contestațiilor, vor fi afișate sâmbătă.

Noua lege a pensiilor a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis.
Actul normativ prevede o creștere treptată a punctului de pensie, de la 1 septembrie și până în 2022, când va ajunge la 1.875 de lei.
Legea prevede tot 4 categorii de pensii: de limită de vârstă, anticipată, de invaliditate și de urmaș.

Gazele de producţie internă costă cu 33% mai mult decât cele de import.
Așa arată datele publicate de Bursa Română de Mărfuri.
În lunile mai şi iunie, preţul acestora a fost de 101,24 de lei pe Megawatt/oră, acesta fiind cel mai mare nivel mediu lunar înregistrat vreodată la bursă, cu aproape 35% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Amintim că preţul gazelor din producţia internă este plafonat la 60 de lei pe MW/h pentru următorii trei ani doar pentru consumatorii casnici şi termocentrale.

Legea prin care copiii ar fi obligați să își întrețină părinții a fost retrasă din Parlament.
Cererea pentru retragerea propunerii legislative a fost formulată de către deputatul Dumitru Gherman și de inițiatorii proiectului de lege.
Propunerea prevedea că părinţii, bunicii sau străbunicii să fie susţinuţi financiar de copii, dacă au nevoie, iar în caz de refuz aceștia riscau amendă sau între șase luni și trei ani de închisoare.

Tot mai multe locuri de joacă din municipiul Constanța sunt aproape de finalizare.
Mai exact, în locul de joacă de pe aleea Mălinului se toarnă primul strat al covorului antitraumă, iar cel de pe strada Pescarilor, este aproape de finalizare.
Totodată, la locul de joacă de pe aleea Viitorului au fost montate noi elemente de joacă și au fost finalizate lucrările de infrastructură.
Primăria face apel către toţi locuitorii oraşului să nu intre în spațiile de joacă, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări.

Știri 8 iulie 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Epictet preotul şi Astion monahul.
Sfântul Epictet era preot, originar din părţile Răsăritului şi ducea o viaţă curată.
El a fost răsplătit de Dumnezeu cu darul facerii de minuni.
Astion era un nepot al senatorului roman Iulian, s-a convertit la creştinism şi a devenit călugăr datorită propovăduirii preotului Epictet.
Sfinţii Epictet şi Astion au pătimit în apropierea satului Dunavăţul de Jos de astăzi, în cetatea Halmyris, în data de 8 iulie, anul 290 ca urmare a persecuţiei dezlănţuite de împăratul roman Diocleţian.
Astfel, ei sunt cei mai vechi martiri de pe teritoriul României, despre care avem informaţii amănunţite.

O biserică în cinstea Sfântului Ștefan cel Mare va fi construită în Franța.
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a sfințit duminică piatra de temelie pentru un lăcaș de cult închinat Sfântului Ștefan cel Mare în localitatea Montreuil.
Alături de biserică, va fi construit şi un centru cultural misionar.

O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine în localitatea Negru-Vodă.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Casa de Cultură din localitate, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și Primăria orașului Negru-Vodă.

Cercetătorii au reușit să elimine virusul HIV din ADN-ul unor cobai.
Tehnica folosită combină editarea genetică şi cu tratamentul cu medicamente antivirale şi e diferită de cele existente deja, pentru că nu mai presupune medicamentaţie pentru toată viaţa.
Potrivit ONU, în lume există aproape 37 de milioane infectați cu virusul HIV.
Dacă acesta nu este tratat, poate provoca SIDA, sindromul imuno-deficienței.
În prezent, tratamentele anti HIV presupun doze zilnice de medicamente anti-retrovirale, care împiedică virusul să se reproducă, dar nu îl elimină din corp.

Un proiect privind legalizarea canabisului în scop medicinal pentru oameni și animale, în România, a fost depus în Parlament.
Acesta a fost semnat de aproape 100 de parlamentari și propune înființarea Agenției Naționale privind Canabisul, aflată în subordinea Ministerului Sănătății.
Potrivit proiectului de lege, plantele de canabis, preparatele și substanțele ce conțin canabis pot fi utilizate în scop medical numai pe baza prescripțiilor medicale, în conformitate cu dispozițiile prezentei legi.
Nerespectarea prevederilor presupune amenzi de până la 20.000 de lei.

Legea de interzicere a avortului începând cu al doilea trimestru al sarcinii a fost blocată într-un stat american.
Legea pro-viață a fost adoptată de parlamentul local, dominat de republicani, și urma să intre în vigoare de la 1 iulie în statul american Indiana.
Un judecător federal a blocat legea, cu doar câteva zile înainte ca legea să intre în vigoare.
Sub incidența acestei legi, un medic care efectuează un avort ar putea fi acuzat de crimă, pedepsită cu până la șase ani de închisoare.

Guvernul vrea impozitarea progresivă a pensiilor speciale pentru rectificarea bugetară.
Este vorba despre pensiile speciale primite de judecători, parlamentari, aleși locali și magistrați.
Ministerul Finanțelor analizează măsurile pe care trebuie să le aplice pentru a scădea deficitul bugetului de stat la 3% din PIB.
De asemenea, Executivul ar putea elimina finanțarea pentru programe cu măsuri sociale, cum ar fi „Primul Ghiozdan”, prin care copii din clasa I și clasa pregătitoare ar trebui să primească un ghiozdan cu rechizite.
Măsurile vor fi anunțate la sfârșitul lunii, odată cu rectificarea bugetară.

A treia sesiune de înscriere în programul Rabla pentru electrocasnice va începe luni, 15 iulie.
Prin acest program se pot obține vouchere de până la 400 de lei pentru un televizor, în schimbul altui aparat vechi.
Vor fi oferite voucherele care au fost rezervate dar nefolosite în sesiunea a doua.
Un astfel de voucher expiră în 15 zile.

Știri 6 iulie 2019

Biserica Ortodoxă îi va cinsti luni pe Sfinții Mucenici Epictet și Astion.
Astfel, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion – Episcopul Tulcii, și va fi prezent la Sfânta Liturghie oficiată la mănăstirea Halmyris, județul Tulcea.
Apoi, de la ora 16:30, va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sfinții Epictet și Astion” din Constanța, în cartierul kilometrul 5.
De la ora 19:00, Ierarhul nostru va sfinți locul viitorului schit cu hramul Sfântul Ioan Gură de Aur din satul Casian, comuna Grădina.
Vor fi aduse spre închinare icoana Maicii Domnului de la Kazan, racla cu moaștele Sfinților Trei Ierarhi, dar și moaștele Sfântului Haralambie, ale Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Kukșa din Odessa și ale Sfinților Cuvioși uciși în Mănăstirea Sfântul Sava.
Pentru sprijinirea lucrărilor, parohia „Sfântul Haralambie” din Constanța organizează astăzi, la ora 19.00, în curtea bisericii, un concert caritabil susținut de corul de copii al parohiei Irești din județul Vrancea.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” de la Capidava, din județul Constanța, de la ora 7:45.
Credincioșii vor putea cinsti moaștele Sfinților Epictet și Astion aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.

O acțiune de donare de sânge va avea loc marți în localitatea Negru-Vodă.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Casa de Cultură din localitate, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța și Primăria orașului Negru-Vodă.

RATC a introdus o linie de autobuze ”Shuttle-bus” care circulă non-stop.
Măsura a fost luată datorită desfășurării festivalului de muzică Neversea.
Astfel, până luni, autobuzele circulă pe traseul Mamaia – Hotel Caraiman, bulevardul Mamaia, bulevardul Tomis, strada Traian, Poarta 2 Port, strada Termele Romane, bulevardul Elisabeta, strada Remus Opreanu, Portul Tomis şi retur.
Autobuzele care deservesc această linie circulă până luni, la ora 9.00.
Tot în perioada festivalului Neversea au fost prelungite liniile 42, 44, 48, 51 și 101C până în Portul Tomis, iar până luni, la ora 9.00, programul de transport este non-stop.