Știri 1 iunie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Acesta era fiul unor coloniști greci, păgâni, din vechiul Sichem din Palestina, numit după colonizarea romană din anul 70 Flavia Neapolis, iar astăzi Nablus, și s-a născut la începutul secolului al II-lea.
Crescut în păgânism, din tinerețe a fost atras spre filozofie, astfel a cercetat conceptele filosofice ale vremii.
La Roma a deschis o școală de doctrină creștină.
Martirizarea Sf. Iustin a avut loc în vremea lui Marc Aureliu, între anii 165-166.
Biserica Ortodoxă îl cinstește la 1 iunie, iar cea Catolică la 14 aprilie.

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte mâine pe Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava.
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, şi era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea –Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism. Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou. Ele au rămas aici până în 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi, în biserica Arhiepiscopală din Suceava.

Mâine, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 6-a după Paști sau a Vindecării orbului din naștere.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomislui, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Topraisar, de la ora 8:00.
După slujbă, Ierarhul nostru va oficia sfințirea Capelei “Sfântului Efrem” Episcopul Tomisului și a Baldachinului cu Racla, unde va fi așezat spre închinare și cinstire permanentă veșmântul Sfintei Filofteia.
Biserica Ortodoxă Română va cinsti marți pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, județul Tulcea, în care au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri.
Tot marți, Ierarhul nostru va oficia de la ora 23:00, Sfânta Liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.

Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Această zi a fost iniţiată în anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de bună înţelegere între copii.
În 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, în 1990, România a ratificat şi ea această Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului în România şi alte 24 de ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Germania sau Rusia.

ANM a emis două atenționări, una cod galben și una de cod portocaliu de instabilitate atmosferică și de ploi abundente, pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 12:00, până luni, la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie în cea mai mare parte a Dobrogei și Munteniei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
De asemenea, în special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.
Cantitățile de apă vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.

Mâine este Ziua Națională pentru Adopție.
Aceasta urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Iniţiativa acestei zile a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’. Astfel, sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.
Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia nu mai devreme de un an şi jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale.

De astăzi, mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare.
Programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Știri 31 mai 2019

Mâine, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 7:45 slujba de sfințire a apei, urmată de Sfânta Liturghie, la paraclisul mănăstirii Galeșu-Poarta Albă, închinat Sfântului Iustin.
Duminică, Ierarhul Tomisului împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica “Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din Topraisar, de la ora 8:00.
După slujbă, Ierarhul nostru va oficia sfințirea Capelei “Sfântului Efrem” Episcopul Tomisului și a Baldachinului cu Racla, unde va fi așezat spre închinare și cinstire permanentă veșmântul Sfintei Filofteia.
Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti marți pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, județul Tulcea, în care au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri.
Tot marți, Ierarhul nostru va oficia de la ora 23:00, Sfânta Liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.

Sute de copii din județul Constanța vor primi dulciuri, mâine, de Ziua lor.
De Ziua Internațională a Copilului, Departamentul Social al Arhiepiscopiei Tomisului a pregătit o surpriză pentru aproximativ 400 de copii aflați în evidența serviciilor sociale ale unor parohii din județul Constanța.
De la ora 11:00, la terasa „Briza” din Mamaia (zona Butoaie), copiii vor participa la un program dedicat lor și vor primi cadouri.
Cei mici vor fi binecuvântați de către IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.

Astăzi este Ziua Mondială fără Tutun.
Această zi a fost stabilită de Organizaţia Mondială a Sănătăţii în anul 1987 în dorinţa de a atrage atenţia asupra pericolului utilizării tutunului pentru societate, nu numai pentru fumători.
Potrivit OMS, anual, mai mult de un milion de decese, la nivel global, se datorează fumatului pasiv.
Organizația Mondială a Sănătății propune ca temă, pentru ediția de anul acesta, “Nu lăsa tutunul să te priveze de respiraţie”.
Specialiștii spun că milioane de oameni mor din cauza infarctului, iar fumatul este unul dintre factorii de risc.

Papa Francisc va vizita astăzi Catedrala Mântuirii Neamului.
Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română cuprinde o întrevedere în Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, de la ora 15:45.
Această întrevedere va fi urmată de vizita Suveranului Pontif la Catedrala Națională, unde va fi primit, la ora 17:00, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte, conform hotărârii Sfântului Sinod.
La ieșirea din Catedrala Națională, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Papa Francisc vor saluta credincioșii prezenți cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”.
Cei care doresc să asiste la eveniment sunt așteptați de la ora 14:00.
După vizită, Catedrala Națională va rămâne închisă accesului public, deoarece vor fi reluate lucrările de finisare a construcției.

CRTS organizează mâine o acțiune de donare de sânge.
Astfel, cu ocazia zilei Copilului, persoanele interesate pot dona între orele 09:00-13:00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga numărul 85.
De asemenea, organizatorii spectacolului muzical ’’Cartea Junglei’’, se alătură acestei initiative și oferă primilor 5 donatori de mâine, câte două bilete la spectacolul organizat la Casa de Cultura a Sindicatelor, din Constanța, de la ora 19:00.

ANM a emis două atenționări, una cod galben și una de cod portocaliu de instabilitate atmosferică și de ploi abundente, pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 12:00, până luni, la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie în cea mai mare parte a Dobrogei și Munteniei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură.
De asemenea, în special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice.
Cantitățile de apă vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp.

De mâine, mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare.
Programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Stresul de la locul de muncă accelerează procesul de îmbătrânire.
Oamenii de ştiinţă americani au ajuns la concluzia că stresul de la locul de muncă şi procesul de învăţare intens sunt asociate cu îmbătrânirea celulară.
Experții spun că într-un proces intensiv de învăţare, îmbătrânirea ADN-ului se accelerează de circa şase ori.
Potrivit cercetătorilor, o relaţie similară poate fi observată la persoanele cu profesii solicitante, dar şi în situaţii în care o persoană este expusă unui stres prelungit.

Județul Constanța va avea mai multe clase de învățământ profesional, în anul școlar 2019 – 2020.
Astfel, vor fi 75 de clase de învățământ profesional și profesional dual, comparativ cu cele 59 de clase propuse de ISJ Constanța.
Conform Inspectorului Școlar General, Gabriela Bucovală, această masură ar putea duce la creșterea mediei de admitere în clasele de liceu.

Știri 30 mai 2019

Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la paraclisul mănăstirii Galeșu-Poarta Albă, închinat Sfântului Iustin, de la ora 7:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Papa Francisc va vizita Catedrala Mântuirii Neamului.
Programul vizitei Papei Francisc la Patriarhia Română cuprinde o întrevedere în Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, mâine, de la ora 15:45.
Această întrevedere va fi urmată de vizita Suveranului Pontif la Catedrala Națională, unde va fi primit, la ora 17:00, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
Programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte, conform hotărârii Sfântului Sinod.
La ieșirea din Catedrala Națională, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Papa Francisc vor saluta credincioșii prezenți cu salutul pascal: „Hristos a înviat!”.
Cei care doresc să asiste la eveniment sunt așteptați de la ora 14:00.
După vizită, Catedrala Națională va rămâne închisă accesului public, deoarece vor fi reluate lucrările de finisare a construcției.

ANM a emis o atenționare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, pentru mai multe județe, printre care și Constanța.
Aceasta este valabilă de astăzi de la ora 12:00, până mâine la ora 03:00.
Astfel, în intervalul menționat, local în Dobrogea și în Muntenia, în Maramureș, Moldova, Transilvania, precum și în zonele de deal și de munte, vor fi descărcări electrice, grindină, vijelii și averse torențiale.
Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate de la 1 iunie.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare iar programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

CRTS face un apel către constănțeni să vină să doneze sânge.
În ultima lună s-a înregistrat reducerea cu până la 30-50% a numărului de donatori.
Cei care vor să doneze sunt așteptați în fiecare zi de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr 85.
De asemenea, CRTS are un program special pentru donare în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 si 13, cu excepția lunilor aprilie și decembrie.

Locuitorii orașului Cernavodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la Spitalul Orășenesc, astăzi, între orele 8.30-13.30.
În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor și minim 500 de ml de lichide.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Spitalul Orășenesc Cernavodă.

Două noi molecule inovative vor fi introduse pe lista de medicamente compensate și gratuite.
Este vorba despre cele care tratează scleroza multiplă şi neoplasmul tiroidian.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a precizat că cele două medicamente vor fi folosite pentru tratamentul a aproximativ 1.800 de pacienţi.

Australia interzice accesul condamnaților pentru violența domestică pe teritoriul țării.
Potrivit politicienilor australieni oricărei persoane care a fost condamnată din cauza violentei domestice, oriunde în lume, nu i se va acorda viza și nu va putea intra pe teritoriul țării.
De asemenea, interdicția se va aplica fiecărui vizitator străin sau rezident care a fost găsit vinovat de comportament neadecvat față de femei sau copii.

În această perioadă au loc lucrări de reparații și întreținere la Pasarela din stațiunea Mamaia.
Anunțul a fost făcut de către Primăria Municipiului Constanța.
Reprezentanții Primăriei spun ca până la jumătatea lunii iunie, constănțenii și turiștii se vor putea plimba pe pasarelă.

În Franţa, biscuiţii conţin produs lactat iar cei din România conţin grăsimi vegetale.
Astfel, pentru a demonstra practicarea unui dublu standard, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, a comparat produse asemănatoare dintr-un lanț de retail din țara nostră și din Franța.
Președintele ANPC a precizat că inspectorii pentru protecția consumatorilor nu vor ezita să închidă mari magazine, în cazul în care acestea nu vor respecta prevederile legale.

Știri 29 mai 2019

Sâmbătă, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la paraclisul mănăstirii Galeșu-Poarta Albă, închinat Sfântului Iustin, de la ora 7:45.
După slujbă, Ierarhul nostru va ține un cuvânt de învățătură.

În Schitul Românesc de la Iordan au fost rostite primele rugăciuni după o perioadă de pustiire de 50 de ani.
Potrivit Părintelui Arhimandrit Teofil Anăstăsoaie și slujitorilor de la Reprezentanța Patriarhiei Române, în incinta schitului au fost găsite fragmente din cărți, icoane și obiecte de cult din prima jumătate a secolului XX.
De istoria Schitului Românesc de la Iordan se leagă viața Sfântului Ioan Iacob de la Neamț (cinstit de Biserica Ortodoxă pe 5 august), care a fost egumen al acestui așezământ monahal în perioada 1947-1952.

ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până sâmbătă la ora 10:00.
Astfel, în intervalul menționat , local și temporar în regiunile vestice, sud-vestice, nordice și centrale, precum și în zonele de deal și de munte, apoi cu precădere în sudul, centrul, estul și nordul teritoriului, vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor depăși în perioade scurte, 15…25 l/mp și pe arii restrânse 35…50 l/mp.

CRTS face un apel către constănțeni să vină să doneze sânge.
În ultima lună s-a înregistrat reducerea cu până la 30-50% a numărului de donatori.
Cei care vor să doneze sunt așteptați în fiecare zi de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr 85.
De asemenea, CRTS are un program special pentru donare în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 si 13, cu excepția lunilor aprilie și decembrie.

Locuitorii orașului Cernavodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura la Spitalul Orășenesc, mâine, între orele 8.30-13.30.
În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor și minim 500 de ml de lichide.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Spitalul Orășenesc Cernavodă.

Mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate de la 1 iunie.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare.
Programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Secția de Radioterapie din Spitalul Judeţean Constanţa s-ar putea redeschide în această vară.
Responsabilii în domeniu spun că bolnavii care necesită un astfel de tratament îl vor putea începe, cel mai probabil, din luna august.
Anual, în județul Constanța sunt diagnosticate 4000 de persoane cu cancer.

Senatul a adoptat tacit inițiativa legislativă ce propune reducerea vârstei standard pentru pensionare a soldaților și gradaților profesioniști.
Conform expunerii de motive, inițiativa dorește să asigure un tratament egal pentru militarii și polițiștii aflați în activitate și cei care au trecut în rezervă.
Pentru a intra în vigoare, documentul are nevoie de votul Camerei Deputaților și publicarea în Monitorul Oficial.

Știri 28 mai 2019

De astăzi, mai multe străzi din Constanța vor avea sens unic.
Este vorba despre mai multe străzi din cartierul Faleză Nord: strada Turda – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii; strada Unirii – de la intersecția cu strada Turda până în Ion Rațiu; strada Timișanei – de la intersecția cu strada Unirii până în bulevardul Mamaia și strada Dobrogei – de la intersecția cu bulevardul Mamaia până în strada Unirii.
Reprezentanții Primăriei Constanța, roagă participanţii la trafic să respecte regulile de circulaţie şi semnificaţia mijloacelor de semnalizare rutieră și să nu afecteze fluenţa şi siguranţa circulaţiei.

CRTS face un apel către constănțeni să vină să doneze sânge.
În ultima lună s-a înregistrat reducerea cu până la 30-50% a numărului de donatori.
Cei care vor să doneze sunt așteptați în fiecare zi de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr 85.
De asemenea, CRTS are un program special pentru donare în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 si 13, cu excepția lunilor aprilie și decembrie.

Locuitorii orașului Cernavodă sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea de donare se va desfășura la Spitalul Orășenesc, joi, între orele 8.30-13.30.
În ziua donării se recomandă un mic dejun uşor și minim 500 ml lichide.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Spitalul Orășenesc Cernavodă.

De astăzi, noile bancnote de 100 şi 200 de euro din seria “Europa”, au fost puse în circulaţie.
Potrivit unui expert de la Banca Centrală Europeană, acestea sunt mai compacte, mai practice de utilizat, culorile sunt mai luminoase, mai sigure, dar și mai greu de falsificat.
În schimb, BCE a decis în 2016 că va înceta să mai emită noi bancnote de 500 de euro, din cauza “îngrijorărilor că acestea ar putea facilita activităţile ilicite”.

Mașinile fără permis de acces care sunt găsite în Zona Peninsulară vor fi ridicate de la 1 iunie.
Șoferii își pot recupera mașinile doar după ce au achitat taxele și numai în prezența unui polițist local.
Tarifele sunt de 450 de lei pentru ridicarea mașinii,120 de lei pentru transport, și 60 de lei pe zi pentru depozitare.
Programul de restituire este non-stop.
Viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.

Statele membre ale Uniunii Europene trebuie să se asigure că toți cetățenii își pot exercita dreptul de vot.
Comisia Europeană a reacționat la modul în care au fost organizate alegerile în străinătate.
Și presa străină titrează că românii au protestat în fața ambasadelor și a centrelor de votare pentru că nu au mai putut vota.

Homofobia şi transfobia au devenit infracţiuni în Brazilia.
Conform deciziei Curții Supreme, delictele de acest tip vor fi pedepsite conform legislaţiei braziliene împotriva rasismului.
Activiştii LGBT afirmă că această decizie va conferi o protecţie adevărată brazilienilor homosexuali şi transsexuali.
Atacurile împotriva ambelor comunităţi reprezintă ceva obişnuit în Brazilia, unde şi mişcarea evanghelică şi Biserica Catolică critică vehement acordarea de drepturi pentru homosexuali.

Absolvenţii de liceu care au un comportament teribilist în trafic vor fi primi amenzi de până la 1.500 de lei.
Anunțul a fost făcut de către reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa.
Astfel, aceștia atrag atenția că legislația rutieră prevede atât obligativitatea folosirii de către pasageri a centurii de siguranță, cât și interdicția de a se afla pe elementele exterioare ale caroseriei vehiculului, cum ar fi geamuri laterale sau trapă.

Școala de Vară a Ministerului Apărării Naționale are loc la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, din Constanța.
Cea de-a IV-a ediţie a Şcolii se desfășoară până vineri.
La activitate vor participa 65 de elevi şi studenţi din sistemul de învăţământ militar.
Pe parcursul celor patru zile, tinerii se vor familiariza cu problematica domeniului de activitate al Forțelor Navale Române.
De asemenea, cei 65 de tineri vor vizita Portul Militar Constanța, Cetatea Enisala, Muzeul Marinei Române și Moscheia din Piața Ovidiu.