Știri 4 mai 2019

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi de la ora 17:00, slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Dionisie și Sfântul Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, care își cinstește ocrotitorul.
Mâine, la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş.
Luni, de la ora 8:45, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire mică a capelei Penitenciarului Valul lui Traian, așezământ de cult ce va fi ocrotit de către Sfântul Mucenic Varvar, cinstit de către Biserica Ortodoxă pe 6 mai.

Astăzi este Ziua Naţională a Inimii.
Această zi a fost introdusă de Academia de Ştiinţe Medicale şi are ca scop combaterea factorilor de risc cardio-vascular.
Cu acest prilej, medicii cardiologi din România ne oferă câteva recomandări pentru a preveni îmbolnăvirile.
Pentru o inimă sănătoasă, aceştia ne sfătuiesc să ţinem sub control tensiunea arterială, să consumăm cât mai puţine grăsimi de origine animală, să ne menţinem glicemia în limite normale dar şi să renunţăm la fumat şi să eliminăm stresul.
În prezent, aproximativ şapte milioane de români suferă de boli cardiovasculare, iar ţara noastră se află pe al treilea loc în lume în ceea ce priveşte decesele provocate de aceste afecţiuni.

Știri 3 mai 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Izvorul Tămăduirii.
Această sărbătoare ne aduce aminte de una dintre minunile Maicii Domnului, petrecută cu un orb.
Înainte de a fi împărat, Leon cel mare a găsit într-o pădure un orb, care i-a cerut apă.
La îndemnul Maicii Domnului, Leon i-a dat orbului să bea apă dintr-un izvor, iar orbul s-a vindecat de orbirea sa.
Pentru a mulţumi Maicii Domnului, când a ajuns împărat, Leon cel Mare a ridicat în apropierea izvorului o biserică pe care a numit-o Biserica cu hramul Izvorul cel Tămăduitor şi dătător de viaţă.
Biserica se mai vede şi astăzi în Constantinopol, actualul oraş Istanbul.
Sărbătoarea s-a generalizat în Biserica Ortodoxă în timpul secolelor 5 şi 6.
În toate bisericile şi mânăstirile ortodoxe, după oficierea Sfintei Liturghii, se săvârşeşte slujba de sfinţire a apei, după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 8 :45, urmată de sfințirea crucilor mari ce vor fi așezate pe biserica nouă, cu hramul Sfântul Iachint de Vicina.
Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește și pe Sfântul Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici.
Acesta s-a născut în anul 1821, în Bucureşti și a primit la botez numele de Ioan.
La vârsta de 20 de ani, a intrat ca frate în Mănăstirea Cernica, iar pe 3 decembrie 1846, a primit numele de Irodion.
În anul 1850 stareţul său, Calinic, a fost hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea.
Cu acest prilej, Calinic a luat, alături de alţi vieţuitori și pe Irodion.
În anul 1854 l-a numit stareţ al schitului Lainici, unde a păstorit 41 de ani.
După moartea duhovnicului Sfântului Calinic, Irodion a devenit din ucenic, duhovnic al Sfântului Calinic.
Cuviosul Irodion a trecut la cele veşnice pe 3 mai 1900.

Maine, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, de la ora 9 :00, iar de la ora 13 :00, va săvârși slujba de Sfințire Mică a Apei la Așezământul medical „Sfântul Efrem”, din Cogealac, deoarece Biserica Ortodoxă îl cinstește duminică, 5 mai, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Apoi, de la ora 17:00, va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Dionisie și Sf. Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, care își cinstește ocrotitorul.
Duminică, la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş.
Luni, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire mică a capelei Penitenciarului Valul lui Traian, așezământ de cult ce va fi ocrotit de către Sfântul Mucenic Varvar, cinstit de către Biserica Ortodoxă pe 6 mai.

Astăzi este Ziua Mondială a Libertăţii Presei.
Această zi a fost declarată la 23 decembrie 1993, de Adunarea Generală a ONU.
Ideea a apărut la Conferinţa Generală UNESCO din anul 1991, care, printr-o rezoluţie asupra “Promovării libertăţii presei în lume”, a recunoscut că o presă liberă, pluralistă şi independentă este o componentă esenţială a unei societăţi democratice.

Sistemul RO-ALERT va anunţa şi fenomene meteo extreme.
Anunţul a fost făcut de către şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.
El a adăugat că acest lucru se va face printr-o procedură care va fi realizată săptămâna viitoare.
Astfel, se ia în calcul instalarea unei legături telefonice între dispeceratul de la Centrul naţional de prognoză meteo şi cel al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Măsura a fost adoptată după ce locuitorii din mai multe zone ale țării au fost surprinși în ultimele zile de vijelii, grindină și chiar de o tornadă.

Produsele alimentare procesate vor putea conţine de acum maximum 2% acizi graşi Trans.
Măsura are drept scop protejarea sănătății consumatorilor și oferirea opțiunilor de alimentație mai sănătoasă.
Grăsimile Trans, concepute prin adăugarea hidrogenului în ulei vegetal sunt foarte periculoase, întrucât cresc colesterolul şi îngroaşă arterele provocând boli cardiace şi accidente vascular-cerebrale.
Un studiu danez a constatat că margarina este principala sursă de grăsimi Trans urmată de produsele ambalate, produse de panificație și de cofetărie.
Regulamentul adoptat de Comisia Europeană în acest sens va intra în vigoare săptămâna viitoare, iar furnizorii de astfel de produse au la dispoziţie doi ani pentru a se conforma.

79% dintre româncele cu vârste de peste 50 de ani nu și-au făcut niciodată o mamografie.
Potrivit studiului Eurostat publicat anul trecut, România se află pe ultimul loc la nivel european în ceea ce privește frecvența cu care femeile își fac periodic mamografii.
Țara nostră este urmată în clasament de Bulgaria, iar la polul opus se află state europene precum Finlanda, Suedia, Portugalia, Austria sau Franța, unde procentul femeilor care nu și-au făcut niciodată o mamografie scade sub 5%.
Conform datelor aceluiași studiu, doar 1,5% din totalul femeilor din această categorie își fac o mamografie periodic, la interval de un an sau mai puțin.

Femeile din Europa câştigă în medie cu 16% mai puţin decât bărbaţii.
Potrivit Eurostat, în țara nostră diferențele de venit dintre femei și barbați sunt de numai câteva procente, în timp ce în Estonia, Cehia și Germania sunt de peste 25%.
În Europa, cele mai mari diferenţe salariale la câştigurile pe oră le au managerii, iar cele mai mici diferenţe sunt cele pentru secretari, lucrători în servicii şi în vânzări.

Știri 2 mai 2019

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Atanasie al 3-lea Patelarie, patriarhul Constantinopolului.
S-a născut în anul 1560, într-o localitate din insula Creta, cu numele de botez Alexie.
Rămas orfan de tată, a îmbrățișat viața monahală, fie în metocul sinaitic din Heracleea, fie în Mănăstirea Sfânta Ecaterina, din Muntele Sinai, unde a primit numele Anania.
După ce a petrecut o vreme într-o mănăstire din Tesalonic, unde a fost hirotonit ierodiacon, a pornit spre Sfântul Munte Athos, unde a fost hirotonit ieromonah, sub numele de Atanasie.
Potrivit unei vechi însemnări greceşti, în anul 1626, Sfântul Atanasie Patelarie s-a aflat în Țara Românească, în postul de dascăl, perioadă în care a tradus în limba greacă populară “Psaltirea”.
În anul 1652, cu ajutorul voievodului Vasile Lupu, Sfântul Atanasie Patelarie a fost ales pentru a doua oară pe tronul Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol.
A trecut la cele veşnice în ziua de 2 mai 1654, la Mănăstirea Schimbarea la Față, din oraşul Lubensk, în Ucraina.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Izvorul Tămăduirii.
Cu acest prilej, astăzi de la ora 19, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Vecernia și Sfințirea Apei la mănăstirea Crucea din jud. Constanța.
Mâine, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, de la ora 8.45, urmată de sfințirea crucilor mari ce vor fi așezate pe biserica nouă, cu hramul Sf. Iachint de Vicina.
Apoi, împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, de la ora 9.00, iar de la ora 13.00, va săvârși slujba de Sfințire Mică a Apei la Așezământul medical „Sfântul Efrem”, din Cogealac, deoarece Biserica Ortodoxă îl cinstește duminică, 5 mai, pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou.
Apoi, de la ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei la mănăstirea „Sfântul Dionisie și Sf. Efrem cel Nou” din apropierea localității Târgușor, care își cinstește ocrotitorul.
Duminică, la invitaţia Preasfinţitului Lucian, Episcopul Caransebeșului, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va participa la Sfânta Liturghie oficiată la Catedrala „Învierea Domnului” din Caransebeş.
Luni, de la ora 8.45, Ierarhul Tomisului va oficia slujba de sfințire mică a capelei Penitenciarului Valul lui Traian, așezământ de cult ce va fi ocrotit de către Sfântul Mucenic Varvar, cinstit de către Biserica Ortodoxă pe 6 mai.

Astăzi este Ziua naţională a Tineretului.
România a instituit ziua de 2 Mai ca Zi Naţională a Tineretului, prin lege, în anul 2004.
Cu acest prilej, sunt organizate activităţi sociale, culturale, artistice şi sportive care vizează domeniile de interes ale tineretului.

Bugetarii vor primi şi în acest an voucherele de vacanţă.
Patronatele hotelierilor au solicitat prelungirea acordării acestora şi după 2020.
Fiscalitatea în turism este una dintre cele mai scăzute din Europa, lucru apreciat şi de hotelieri.
Însă costul cu forţa de muncă este încă ridicat şi rămâne o problemă a turismului de litoral, apreciază reprezentanţii hotelierilor.
Totodată, patronatele din turism au solicitat ca şcoala să înceapă pe 15 septembrie şi nu mai devreme.

Copiii vor primi alocaţii majorate din această lună.
Alocația de stat este, din aprilie, de 300 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap, de 150 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani şi de 300 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.
Ordonanţa de urgenţă privind majorarea alocaţiilor copiilor a fost adoptată în februarie de Guvern.

Peste 300 de vagoane de călători vor fi modernizate anul acesta în România.
Anunțul a fost făcut de ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, care a mai spus că în acest an se va finaliza modernizarea a 160 de kilometri de pe Coridorul 4 feroviar.
De asemenea, se va circula cu viteză: 160 de kilometri la oră pentru transportul de călători şi 120 de kilometri pentru transportul de marfă.

Profesorii din Florida vor putea intra înarmați în clasă.
Congresul statului american Florida a adoptat o lege în acest sens, care prevede că profesorii pot purta armă, după ce în prealabil urmează un curs de pregătire de 144 de ore în mânuirea armelor de foc.
Obiectivul noii legi este de a evita un nou masacru în mediul şcolar, după cel petrecut la un liceu din Parkland, unde un fost elev a ucis 17 persoane în luna februarie anul trecut.
Opozanţii acestei măsuri susţin că soluţia la violenţele comise cu arme de foc nu poate fi autorizarea unui număr şi mai mare de arme.

Ministerul Educației a răspuns notificării românilor contra introducerii ideologiei gender în manualele școlare.
Acesta a precizat că experții cooptați cu atribuții în evaluarea proiectelor de manuale școlare verifică respectarea principiilor nediscriminării de orice fel.
Obiectul Notificării juridice a fost acela că 300.000 de cetățeni români refuză în mod expres orice ingerință a ideologiei de gen, inclusiv sub forma educației sexuale pentru diversitate, în procesul educațional din România.

Știri 1 mai 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui vineri Izvorul Tămăduirii.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 18, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Vecernia și Sfințirea Apei la mănăstirea Crucea din jud. Constanța.
Vineri, Ierarhul nostru va oficia de la ora 9, Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent.
Apoi, Arhiepiscopul Tomisului împreună cu clerul și credincioșii va merge în procesiune la Izvorul tămăduitor, situat în apropierea mănăstirii, unde va fi săvârșită slujba de Sfințire a Apei.
Sâmbătă, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, cu hramul Sfântul Gheorghe, de la ora 8.

Astăzi este Ziua Internaţională a Muncii.
În anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea muncii în majoritatea ţărilor lumii.
În România, această zi a fost sărbătorită prima dată în anul 1890, iar în timpul comunismului se organizau manifestaţii ample pe străzi.
După anul 1990, 1 Mai nu mai are importanţă propagandistică, însă a rămas zi liberă, iar lumea o celebrează de obicei în aer liber.

RATC anunță că de astăzi, liniile 51B și 5B vor circula pe trasee noi.
51B va circula spre Aurel Vlaicu, astfel: Poarta 1 – str. Termele Romane – Poarta 2 – str. Traian – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân – bd. Ferdinand- str. I.G.Duca – str- Eliberării – str. Nicolae Filimon – Bd. Aurel Vlaicu.
5B va circula dinspre Km 5 spre GARA CFR, astfel: Km 5 – Str. Comarnic- str. Fântânele – str. Meșterul Manole – str. Hatman Luca Arbore – Șos. Mangaliei- bd. 1 Mai -bd. 1 decembrie 1918 – bd.Ferdinand – Gara CFR”.

Traficul rutier în zona peninsulară va fi restricționat de luni.
Potrivit regulamentului de acces, zona peninsulară va fi separată în două zone: exclusiv pietonale și ocazional carosabile.
Zonele exclusiv pietonale sunt Faleza promenadă Cazinou, Bd. Tomis (segmentul cuprins între str. Traian și str. Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri și str. Sulmona și segmentul cuprins între str. Sulmona și Piața Ovidiu) și str. Vasile Canarache.
Printre zonele ocazional carosabile se numără străzile: 9 Mai, Arhiepiscopiei, C.A. Rosetti, Crângului, Marcus Aurelius, Petru Rareș.

Românii vor avea un număr unic de telefon la care vor putea suna în cazul incidentelor de securitate cibernetică.
Anunțul a fost făcut de Ministrul Comunicațiilor, Alexandru Petrescu.
Numărul unic 1911, apelabil din toate rețelele, va fi lansat de mâine prin Centrul Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO).
Acest număr oferă prin call-center, asistență primară și consiliere pentru diagnosticare și remediere.
Se estimează că atacurile cibernetice prejudiciază anual economia globală cu peste 400 de miliarde de euro.

Știri 27 aprilie 2019

Lumina Învierii va fi adusă pe mare și anul acesta, de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, astăzi, la ora 23:30.
Aceasta va fi purtată în procesiune din zona falezei Cazino până în fața Catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioșilor, iar de la ora 24:00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1:00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală.
Mâine, în prima zi de Paști, de la ora 12:00, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională.
Seara, de la ora 17:30, la Casa de Cultură din Constanţa, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul Concert pascal, iar intrarea va fi liberă.

Autobuzele RATC vor avea program de week-end în această perioadă.
Astfel, mâine şi în a doua zi de Paşti, prima plecare va fi la ora 5:45 şi ultima la ora 23:00.
În ceea ce priveşte liniile care deservesc unele centre comerciale, la 43 M şi 101 M, astăzi ultima cursă va fi la 18:30.
Liniile 43C şi 100 C vor avea ultima cursă astăzi, la ora 19:30.
De asemenea, până pe 1 mai, liniile 51 B și 42 Port se suspendă.
Mâine, nu va circula niciun autobuz către centrele comerciale, iar, de luni, 29 aprilie, se va relua programul normal.

Știri 26 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe Sfinţii Mucenici Chiril, Chindeu şi Dasie din Dobrogea.
Chiril şi Chindeu au suferit moarte martirică pe vremea împăratului Diocleţian în cetatea Axiopolis (astăzi Cernavodă) din Dobrogea într-o zi de 26 aprilie.
În vechime, Sfântul Chiril avea cinci zile de sărbătoare, iar pe mormântul său a fost înălţată o biserică, ale cărei ruine se văd şi astăzi.
Sfântul Dasie era soldat în legiunea romană şi a fost martirizat în anul 304 în cetatea Durostorum (astăzi Silistra).

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Sfânta și Marea Vineri.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Denia Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 17:30.
Mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate, de la ora 8:30.
Totodată, va sfinți și Pasca ce va fi oferită în noaptea de Înviere și va ține un cuvânt de învățătură.

Lumina Învierii va fi adusă pe mare și anul acesta, de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, mâine, la ora 23:30.
Aceasta va fi purtată în procesiune din zona falezei Cazino până în fața Catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioșilor, iar de la ora 24:00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1:00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, în prima zi de Paști, de la ora 12:00, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională.
Seara, de la ora 17:30, la Casa de Cultură din Constanţa, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul Concert pascal, iar intrarea va fi liberă.

Autobuzele RATC vor avea program de week-end în această perioadă.
Astfel, astăzi, dar și în prima şi a doua zi de Paşte, prima plecare va fi la ora 5:45 şi ultima la ora 23:00.
Tot astăzi, în ceea ce priveşte liniile care deservesc unele centre comerciale, la 43 M şi 101 M, ultima cursă va fi la ora 23:30, iar mâine, ultima cursă va fi la 18:30.
Liniile 43C şi 100 C vor avea ultima cursă la ora 00:30, iar mâine, la 19:30.
De asemenea, până pe 1 mai, liniile 51 B și 42 Port se suspendă.
Duminică, nu va circula niciun autobuz către centrele comerciale, iar, de luni, 29 aprilie, se va relua programul normal.

RATC reintroduce în circulație de astăzi autobuzele etajate City Tour.
Acestea vor circula până pe 5 mai pe următorul traseu: Gară CFR – Piața Far – Poarta 5 – Silozurile Saligny (incinta Port) – Cuibul Reginei (incinta Port) – Portul Turistic Tomis – bd. Elisabeta – str. Termele Romane – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Batrân și bd. Mamaia până la Tabăra Turist din Stațiunea Mamaia.
Autobuzele vor pleca din Gara CFR în intervalul orar 10:00 -18:00.

Traficul rutier din zona Perla, stațiunea Mamaia este redirijat.
Astfel, din direcţia Pescărie spre orașul Năvodari se merge înainte, pe 3 benzi de circulaţie și se anulează posibilitatea de a efectua virajul la stânga către bulevardul Aurel Vlaicu.
Din direcţia Năvodari spre Constanţa, pe toate cele trei benzi se efectuează virajul la dreapta spre bulevardul Aurel Vlaicu și se anulează posibilitatea de a vira la stânga de pe banda 3 spre zona Pescărie.
De asemenea, din direcţia bulevardului Aurel Vlaicu spre Năvodari se merge înainte, în staţiune, pe 2 benzi de circulaţie, cu prioritate, iar spre Pescărie (Sat Vacanţă): la dreapta, pe 2 benzi.
Pe întreaga perioadă a sezonului estival, viteza maximă admisă în stațiunea Mamaia este de 50 km/oră.

Peste un sfert din țigările electronice sunt contaminate cu bacterii.
Acestea provoacă astm, inflamații și reducerea capacității pulmonare, potrivit rezultatelor unui studiu american.
Specialiștii spun că acești compuși descoperiți în țigările electronice aparțin aceluiași tip care se găsește în centrele de incinerare a deșeurilor.
În plus, produsele cu arome dulci fructate, foarte populare în rândul adolescenților, sunt cele care conțin cele mai multe toxine.
Studii anterioare au arătat că arome comune folosite pentru țigările electronice sunt asociate unor severe maladii respiratorii. Însă aceasta este pentru prima dată când au fost descoperite în dispozitive substanțe biologice potențial dăunătoare.

Copiii sub doi ani nu ar trebui să-și petreacă deloc timpul în fața ecranelor digitale.
Așa arată avertismentul Organizației Mondiale a Sănătății, în noile recomandări concepute pentru prevenirea bolilor ce se dezvoltă mai târziu în timpul vieții.
Astfel, lipsa de activitate fizică a fost identificată ca fiind un principal factor de risc de mortalitate la nivel global și un factor care conduce la creșterea excesului în greutate și la obezitate.
Privitul la televizor sau la dispozitivele mobile ar trebui limitat la o oră în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 4 ani.

Știri 25 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului.
Acesta s-a născut în anul 1692 la Poltava, în Ucraina, dar activitatea sa în slujba bisericii şi-a desfăşurat-o în Ţara Românească.
De numele Cuviosului Vasile se leagă existenţa isihasmului românesc, adică practicarea rugăciunii minţii.
După ce a înfiinţat câteva schituri în Buzău şi Vrancea, Cuviosul Vasile s-a mutat la Mănăstirea Poiana Mărului, unde a devenit stareţ.
A fost părintele duhovnicesc al Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, pe care l-a tuns în monahism, la Muntele Athos.
Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului a trecut la cele veşnice la 25 aprilie 1767.
Pentru viaţa sa curată în slujba Domnului, Sfântul Sinod l-a canonizat în anul 2003.

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Sfânta și Marea Joi.
În această zi ne aducem aminte de spălarea picioarelor ucenicilor de către Hristos, la Cina cea de Taină, de rugăciunea lui Hristos către Tatăl din Gradina Ghetsimani şi de vânzarea Domnului de către Apostolul Iuda.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie a participat la Catedrala Patriarhală din București unde a fost oficiată slujba de sfințire a Sfântului și Marelui Mir, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu membrii Sfântului Sinod, în cadrul Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare.
Mâine, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 10.00 slujba Vecerniei, în cadrul căreia va fi scos Sfântul Epitaf din Sfântul Altar, iar de la ora 17.30 va săvârși Denia Prohodului Domnului nostru Iisus Hristos.
În Sfânta și Marea Sâmbătă, de la ora 8.30, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la Capela „Sfântul Ierarh Nicolae” a Penitenciarului Poarta Albă, în prezenţa persoanelor private de libertate.
Totodată, va sfinți și Pasca ce va fi oferită în noaptea de Înviere și va ține un cuvânt de învățătură.

Lumina Învierii va fi adusă pe mare și anul acesta, de către Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, sâmbătă, la ora 23:30.
Aceasta va fi purtată în procesiune din zona falezei Cazino până în fața Catedralei arhiepiscopale, unde va fi oferită credincioșilor, iar de la ora 24:00, se va oficia Canonul Învierii, urmat, de la ora 1:00, de oficierea Sfintei Liturghii în Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, în prima zi de Paști, de la ora 12:00, la Catedrala arhiepiscopală, Ierarhul Tomisului va oficia slujba Vecerniei, cunoscută sub numele de „a doua Înviere”, în timpul căreia Sfânta Evanghelie va fi citită în 12 limbi de circulație internațională.
Seara, de la ora 17:30, la Casa de Cultură din Constanţa, Corala „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului va susține tradiționalul Concert pascal, iar intrarea va fi liberă.

Autobuzele RATC vor avea program de week-end în perioada Sărbătorilor Pascale.
Astfel, mâine, dar și în prima şi a doua zi de Paşti, prima plecare va fi la ora 5:45 şi ultima la ora 23:00.
De asemenea, în intervalul 26 aprilie – 1 mai, liniile 51 B și 42 Port se suspendă.
Astăzi și mâine, în ceea ce privește liniile care deservesc unele centre comerciale, la 43 M şi 101 M, ultima cursă va fi la ora 23:30, iar sâmbătă, ultima cursă va fi la 18:30.
Liniile 43C şi 100 C vor avea ultima cursă la ora 00:30, iar sâmbătă la 19:30.
Duminică, nu va circula niciun autobuz către centrele comerciale, iar, de luni, 29 aprilie, se va relua programul normal.

De mâine, RATC va reintroduce în circulație autobuzele etajate City Tour.
Acestea vor circula până pe 5 mai.
Traseul include: Gară CFR – Piața Far – Poarta 5 – Silozurile Saligny (incinta Port) – Cuibul Reginei (incinta Port) – Portul Turistic Tomis – bd. Elisabeta – str. Termele Romane – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Batrân și bd. Mamaia până la Tabăra Turist din Stațiunea Mamaia.
Autobuzele vor pleca din Gara CFR în intervalul orar 10:00 -18:00.

Traficul rutier în zona peninsulară va fi restricționat din 6 mai.
Potrivit regulamentului de acces, zona peninsulară va fi separată în două zone: exclusiv pietonale și ocazional carosabile.
Zonele exclusiv pietonale sunt Faleza promenadă Cazinou, Bd. Tomis (segmentul cuprins între str. Traian și str. Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri și str. Sulmona și segmentul cuprins între str. Sulmona și Piața Ovidiu) și str. Vasile Canarache.
Printre zonele ocazional carosabile se numără străzile: 9 Mai, Arhiepiscopiei, C.A. Rosetti, Crângului, Constantin Brâncoveanu, Marcus Aurelius, Petru Rareș.

Ministerul Sănătății propune amenzi de două ori mai mari pentru diferite nereguli în spitale.
Potrivit unui proiect pus în dezbatere publică, vor putea fi amendate spitalele, ca şi până acum, dar vor putea fi aplicate sancţiuni şi direct persoanelor fizice din sistemul sanitar, responsabile de anumite greşeli.
Cele mai mari amenzi se vor aplica pentru nerespectarea normelor igienico-sanitare.
Anul trecut, inspectorii sanitari au făcut în toată ţara 13.400 de controale şi au dat amenzi de aproape 1.700.000 de lei.

Producția de fructe românești va fi redusă anul acesta.
Vremea friguroasă din lunile martie și aprilie a distrus sute de hectare de pomi, spun agricultorii, iar pierderea în unele cazuri ajunge la câteva milioane de lei.
În Dobrogea, la Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă, temperaturile negative și bruma au afectat caișii, și doar mică parte dintre piersici și cireși a putut fi salvată.
Producția de fructe este aproape compromisă și în județul Neamț, tot din cauza frigului.

RATC anunță că de la 1 mai, liniile 51B și 5B vor circula pe trasee noi.
51B va circula spre Aurel Vlaicu, astfel: Poarta 1 – str. Termele Romane – Poarta 2 – str. Traian – str. Negru Vodă – str. Mircea cel Bătrân – bd. Ferdinand- str. I.G.Duca – str- Eliberării – str. Nicolae Filimon – Bd. Aurel Vlaicu.
5B va circula dinspre Km 5 spre GARA CFR, astfel: Km 5 – Str. Comarnic- str. Fântânele – str. Meșterul Manole – str. Hatman Luca Arbore – Șos. Mangaliei- bd. 1 Mai -bd. 1 decembrie 1918 – bd.Ferdinand – Gara CFR”.