Știri 30 iunie 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Ghelasie de la Râmeț.
Acesta a trăit în secolul al 14-lea și încă din tinerețe a ales calea nevoințelor ascetice.
După ce a petrecut mulţi ani ca pustnic pe valea pârâului Râmeţ, a dobândit darul facerii de minuni şi s-a remarcat prin viaţa sa duhovnicească smerită, adunând în jurul său ucenici.
Stareţ al Mănăstirii Râmeţ a fost ales la insistenţele părinţilor.
Conform inscripţiei de pe peretele care desparte naosul de pronaosul bisericii de la Râmeţ, Sfântul Ghelasie nu a fost doar stareţ al Mănăstirii, ci şi Arhiepiscop al Transilvaniei.
El este astfel primul Arhiepiscop al Transilvaniei consemnat de izvoarele istorice.

Astăzi se deschide lotul al treilea al autostrăzii A0 Sud.
Astfel, se va putea circula de la Constanța la Curtea de Argeș pe autostradă, a anunțat directorul general al Companiei Naționale de Drumuri, Cristian Pistol.
Lotul al treilea Bragadiru-Joița al autostrăzii A0 din sudul capitalei are o lungime de 18 km și se va putea circula pe acest tronson, din această seară, de la ora 17:00.

Banii obținuți de cămătari din împrumuturile ilegale ar putea fi confiscați de stat.
Proiectul de lege prevede ca, pe lângă aplicarea unei pedepse cu închisoare între 6 luni și 5 ani și confiscarea de către stat a dobânzii percepute, cămătarii să piardă și suma de bani împrumutată.
Documentul a trecut tacit de Senat și urmează să fie votat în plenul Camerei Deputaţilor.

Ministrul Sănătății anunță sancțiuni pentru medicii din sistemul public care nu respectă programul de lucru.
Alexandru Rogobete a atras atenţia că sancţiunile pentru nerespectarea viitoarelor reguli pot ajunge până la desfacerea contractului de muncă.
Ministerul Sănătăţii pregăteşte o ordonanţă de urgenţă în acest sens și se aplică în cazul medicilor din sistemul public care nu respectă programul de lucru şi părăsesc unitatea medicală pentru a lucra în sistemul privat.

Peste 15% dintre cazurile de melanom sunt ereditare.
Acesta este al patrulea cel mai frecvent cancer la persoanele tinere, iar vârsta celor care sunt diagnosticați scade considerabil, arată cele mai recente statistici ale Asociației Melanom România.
În aceste condiții, atât medicii, cât și pacienții sunt de părere că testarea genetică ar trebui subvenționată.
Președintele organizației, Violeta Astratinei a declarat că riscul ereditar de melanom este subestimat, în condițiile în care acesta începe să crească spre 17% chiar și în cazul persoanelor care nu se expun la soare.

Berea fără alcool creşte riscul de apariţie a diabetului şi obezității.
Așa arată cercetările realizate de oamenii de ştiinţă din Germania şi SUA.
În cazul unor tipuri de beri fără sau cu puţin alcool, s-a observat şi creşterea nivelului de colesterol şi a trigliceridelor – grăsimi din sânge asociate cu riscul de boli cardiovasculare.
În plus, multe dintre aceste băuturi conţin un număr mare de calorii, ceea ce amplifică riscul de obezitate.

Persoanele vulnerabile care vor primi lunar vouchere de 50 de lei pentru plata facturilor la energie se vor putea înscrie în platforma special creată în acest scop.
Anunţul a fost făcut de ministrul energiei Bogdan Ivan.
Datele necesare vor putea fi completate, de la sfârşitul lunii iulie, inclusiv de angajaţii din primării sau ai Poştei Române, dacă beneficiarul are nevoie de ajutor în acest sens, a explicat ministrul.

Știri 27 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această seară în localitatea 23 August din județul Constanța.
Ierarhul nostru va oficia de la ora 17.00, Taina Sfântului Maslu și va sfinți lucrările realizate la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae”.
Mâine, de la ora 6.45, va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Apoi, de la ora 10.00, va participa la conferința intitulată “Codul invers: Arhiva înnebunirii și uciderii nihilistului Mihai Eminescu. Dosarele interdicțiilor și Actul autopsiei.”
Aceasta va fi susținută de către scriitorul Constantin Barbu, în Sala Mare a Centrului Eparhial Tomis.
De la ora 18.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia slujba Privegherii, urmată de citirea acatistului Învierii Domnului la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.
Duminică, Biserica Ortodoxă îi va cinsti pe Sfinţii Apostol Petru și Pavel.
Cu acest prilej, la Catedrala arhiepiscopală, de la ora 6.00, ierarhul nostru, împreună cu preoți și diaconi, va oficia Taina Sfântului Maslu, urmată de slujba de sfințire a apei.
Apoi, de la ora 8.00, va săvârși Sfânta Liturghie în altarul de vară, iar absolvenții Facultății de Teologie „Sf. Ap. Andrei”, din cadrul Universității „Ovidius”, vor depune jurământul de credință față de Biserică.

20% din plajele de pe litoral vor fi obligatoriu cu acces gratuit.
Așa prevede un proiect de lege adoptat în unanimitate de Senat.
Actul normativ presupune cote minime garantate de plajă publică cu acces liber în fiecare localitate de pe litoral, dar și implicarea reală a autorităților locale în gestionarea plajelor în interesul comunității.
Proiectul de lege va ajunge la Camera Deputaților pentru votul decizional.

De astăzi s-a deschis circulația și pe drumurile de legătură ale Podului suspendat de la Brăila.
Se poate circula inclusiv pe toți cei 19 km ai drumului de legătură Brăila – Jijila care face conexiunea dintre Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila și județul Tulcea.
De asemenea, se va deschide circulația pe pasajul CF Brăila – Galați, în lungime de 220 metri.

Concediile medicale vor fi verificate în detaliu.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că a trimis în teritoriu Corpul de control al ministerului şi pe cel al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate pentru a verifica în detaliu situaţia concediilor medicale.
Decizia vine după ce anul trecut ar fi fost eliberate un milion de astfel de concedii, unele în condiţii care par suspecte, în opinia sa, mai ales în apropierea zilelor de weekend şi a sărbătorilor legale.

Poliţiştii şi cadrele militare nu vor mai putea să desfăşoare activităţi militare ori de securitate la firme private în zone de conflict.
Aceștia riscă să fie pedepsiţi cu închisoare între 2 și 7 ani și interzicerea unor drepturi, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă al Ministerului de Interne.
În acelaşi timp, proiectul prevede că ei pot rămâne în activitate, la cerere, până la 65 de ani.

Sporul pentru condiții periculoase sau vătămătoare ar putea scădea la 300 de lei.
Un proiect de ordonanță de urgență în acest sens a fost publicat pe site-ul Ministerului Muncii.
Măsura are în vedere limitarea cheltuielilor bugetare permanente, în vederea asigurării sustenabilității finanțelor publice.
Economia pentru bugetul general pe acest an este estimată la 1,3 miliarde de lei.

Circulația rutieră pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată de ieri, între orele 10:00 şi 19:00.
Măsura este necesară pentru evitarea suprasolicitarii structurii rutiere a podului, în contextul creşterii accentuate a temperaturilor.
La capetele de pod administrat de CNAIR vor fi prezenţi piloţi de trafic, care vor corela accesul autovehiculelor cu timpii de semaforizare stabiliţi de administratorul bulgar, astfel încât să fie evitată staţionarea.
Deocamdată, nu a fost anunţată perioada în care vor rămâne în vigoare aceste restricţii.

Știri 26 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Mâine, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, din comuna Cogealac.
La acest așezământ monahal se desfășoară Tabăra de iconografie de la Colilia, iar vernisajul va avea loc de la ora 11.30.
Tot mâine, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu și va sfinți lucrările realizate la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna constănțeană 23 August.
Sâmbătă, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Apoi, de la ora 17.30, va oficia slujba Privegherii, urmată de citirea acatistului Învierii Domnului la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.

Astăzi este Ziua Drapelului Naţional.
Această zi a fost proclamată la 20 mai 1998 pentru a marca ziua de 26 iunie 1848, când Guvernul revoluţionar a decretat ca Tricolorul – roşu, galben si albastru – să reprezinte steagul naţional al tuturor românilor.
Cele trei culori împărţite în mod egal reprezintă principiul egalităţii, orientarea culorilor în sus semnifică verticalitatea iar cifra trei este numărul perfect.

Tot astăzi este și Ziua Internațională împotriva Consumului şi Traficului de Droguri.
Iniţiativa a fost lansată în 1987 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în speranţa că va reduce amploarea acestui fenomen, ajuns una dintre cele mai periculoase probleme sociale.
An de an, la 26 iunie, Oficiul Naţiunilor Unite pentru Droguri şi Criminalitate este promotorul unor campanii de informare şi sensibilizare.
În România, acest rol îi revine Agenţiei Naţionale Antidrog.

ANM a prelungit atenționarea cod galben de caniculă și disconfort termic până mâine dimineață la ora 10.00.
Astfel, în Dobrogea, Crișana, sud-vestul și sudul Transilvaniei, nordul și nord-estul Munteniei și sudul Moldovei, va fi caniculă, disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35 și 37 de grade, iar cele minime între 17 și 20 de grade.

Cazinoul din Constanța își va extinde programul de vizitare de la 1 iulie.
Noul program va fi de marți până duminică, între orele 10:00 și 21:00, iar ultima intrare va fi permisă la ora 20:30.
Decizia vine în contextul sezonului estival, vacanței elevilor și celor 40.000 de vizitatori înregistrați deja de la redeschiderea oficială.
Tarifele de vizitare rămân neschimbate.

Constănțenii se pot răcori și hidrata în orice farmacie din oraș, pe toată perioada verii, indiferent dacă sunt sau nu atenționări de caniculă.
La fel ca anul trecut, Primăria Constanța a încheiat un protocol în acest sens cu Colegiul Farmaciștilor din Constanța.
În plus, în multe dintre farmacii, oamenii își pot măsura și tensiunea arterială.

Tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 18 ani vor putea înfiinţa şi administra firme.
Potrivit unui proiect de lege adoptat de Senat, este vorba despre un nou tip de societate cu răspundere limitată, denumită firmă de exerciţiu.
Propunerea legislativă are ca scop dezvoltarea competenţelor tinerilor în domeniul afacerilor, având în vedere că educaţia antreprenorială este materie obligatorie sau opţională în tot mai multe licee.
Decizia finală în acest caz aparține Camerei Deputaților.

Știri 25 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia, de la ora 6.30, Sfânta Liturghie, iar de la ora 21.00, Acatistul Maicii Domnului.
Vineri, de la ora 7.00, va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Colilia, din comuna Cogealac.
La acest așezământ monahal se desfășoară Tabăra de iconografie de la Colilia, iar vernisajul va avea loc de la ora 11.30.
Tot vineri, de la ora 17.00, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu și va sfinți lucrările realizate la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din comuna constănțeană 23 August.
Sâmbătă, de la ora 7.00, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Apoi, de la ora 17.30, va oficia slujba Privegherii, urmată de citirea acatistului Învierii Domnului la biserica „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Medgidia.

Astăzi este Ziua Navigatorului.
Sărbătoarea a fost instituită de Organizaţia Maritimă Internaţională, la conferinţa de la Manila, din anul 2010.
Scopul sărbătoririi acestei zile este de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu.
Conform statisticilor, în ţara noastră există peste 33.000 de brevete şi certificate de navigatori.

Universitatea Ovidius din Constanța lansează admiterea pentru programele de licenţă în sistem dual.
Candidaţii pot alege dintre cinci programe de studii, oferite în parteneriat cu peste 25 de companii din regiune.
Programele de licenţă în sistem dual sunt destinate absolvenţilor de liceu care deţin diplomă de bacalaureat, indiferent de anul absolvirii, şi au o durată de patru ani.
Pentru anul universitar 2025-2026, Universitatea Ovidius va acorda burse lunare tuturor studenţilor la programele de studii universitare în sistem dual.

ANM a emis o nouă atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru aproape toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine, la ora 10.00.
Va fi caniculă și disconfort termic accentuat în Dobrogea continentală, Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Transilvaniei, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 34 și 38 de grade, iar cele minime între 17 și 24 de grade, cu noapte tropicală în sudul și vestul țării.

CFR va dispune reducerea vitezei de circulație a trenurilor.
Măsura este valabilă în zonele unde temperatura la nivelul șinei atinge sau depășește 50 de grade, în contextul caniculei anunțate pentru perioada următoare.
Măsura este prevăzută de lege și permite desfășurarea în condiții de siguranță a traficului feroviar, precizează compania.

Senatul a adoptat tacit o propunere legislativă prin care se introduce ‘regula fermoarului’ în trafic.
Aceasta permite, în cazul îngustării drumului, încadrarea alternativă pe banda adiacentă a vehiculelor de pe banda afectată.
Nerespectarea regulii constituie contravenție și se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni.
Inițiatorii propunerii spun că regula ‘va contribui la reducerea congestiei și prevenirea accidentelor.

Camera Deputaţilor a adoptat un proiect de lege care instituie Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial la 8 mai.
Autorităţile publice pot organiza la acea dată evenimente de celebrare prilejuite de această zi istorică importantă.
Conform expunerii de motive a proiectului, există o confuzie între data acceptată de istorici şi de aliaţii occidentali pentru capi­tularea Germaniei (8 mai 1945), pe de o parte, şi cea de 9 mai 1945, impusă de Stalin şi de URSS în lagărul socialist, inclusiv în România, pentru a-şi revendica un rol primordial în victoria împotriva foştilor aliaţi nazişti.
Camera Deputaţilor este for decizional pentru acest act normativ.

Știri 24 iunie 2025

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfântul Arhanghel Gavriil binevesteşte preotului Zaharia că soția sa, Elisabeta, va da naştere pruncului Ioan, care va deveni Proorocul, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului, precum şi de momentul propriu zis al naşterii Sfântului şi Marelui Prooroc.
Este denumită popular Drăgaica sau Sânzienele și face parte dintr-o serie de sărbători creştine pe care Biserica Ortodoxă le-a închinat personalităţii Sfântului Ioan Botezătorul, ca: Naşterea, Soborul, Tăierea capului, precum şi cele trei aflări ale cinstitului său cap.
Această sărbătoare se ţine fix cu şase luni înaintea Naşterii Domnului, adică pe 24 iunie deoarece conform mărturiilor biblice, Sfânta Fecioară a rămas însărcinată cu Pruncul Iisus la data când Elisabeta, mama Sfântului Ioan, era însărcinată în luna a şasea.
Deşi are o bază biblică, este atestată de-abia în secolele 4-5, deoarece trebuie să ţinem cont şi de perioada persecuţiilor care nu a permis dezvoltarea creştinismului.
Biserica a rânduit în această zi dezlegare la pește, deoarece ne aflăm în Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Astăzi, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte şi Aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Ziua de azi aduce aminte de momentul în care moaştele Sfântului au fost aduse de la Cetatea Albă în Suceava, de către domnul Alexandru cel Bun, la data de 24 iunie 1402, şi aşezate în biserica MIRĂUŢILOR, pe atunci catedrală mitropolitană.
Mai târziu, în anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a luat prizonier pe Sfântul Ierarh Dosoftei, precum şi moaştele Sfântului Ioan, care au fost readuse acasă în anul 1783.
La începutul Primului Război Mondial, sfintele moaşte au fost duse la Viena unde au stat până în 1918, când au fost readuse la Suceava.
În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât ca cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava să se facă în toată Patriarhia Română.
Ziua de astăzi este sărbătorită cu mare cinste şi în Arhiepiscopia Sucevei, deoarece este şi hramul catedralei Arhiepiscopale de acolo.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana.
A fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414.
Apoi a venit și a propovăduit creștinismul în provincia romană Sciția Minor și în Dacia Mediteraneană.
De asemenea a întemeiat câteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cântări.
Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992.

ANM a emis o atenționare cod galben de caniculă și disconfort termic pentru sudul și sud-estul țării.
Aceasta este valabilă până mâine, la ora 10.00.
În Dobrogea continentală, Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și sud-vestul Transilvaniei, pe arii relativ extinse va fi caniculă și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 34 și 38 de grade. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Noaptea va fi caldă, cu temperaturi minime în general între 17 și 20 de grade.

Astăzi este Ziua Universală a Iei.
Aceasta celebrează piesa principală a costumului popular românesc, dar și ideea de feminitate, întrucât termenul „ie” este atribuit exclusiv cămășii populare femeiești.
Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.

Noul Guvern a fost învestit ieri de plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
Au fost 301 voturi „pentru” și 9 „împotrivă”.
Ilie Bolojan a declarat că guvernul pe care îl conduce se va “concentra pe refacerea echilibrului bugetar, absorbția fondurilor europene, continuarea investițiilor, sprijinirea mediului de afaceri și menținerea solidarității sociale”.

Știri 23 iunie 2025

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la biserica “Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din Constanța, de la ora 6.30.
Lacașul de cult este situat în zona Brotăcei, pe strada Capidava.

Elevii de clasa a VIII-a au început astăzi Evaluarea Națională cu proba la Limba și literatura română.
Miercuri, 25 iunie este programată cea la Matematică.
Elevii din partea minorităților naționale vor susține proba la Limba și literatura maternă pe 27 iunie.
Rezultatele vor fi afișate pe 3 iulie, iar pe 10 iulie, cele finale, după soluționarea contestațiilor.

Noul Guvern va fi condus de Ilie Bolojan.
PSD, PNL, UDMR și USR au stabilit în acest sfârșit de săptămână propunerile de miniștri care vor face parte din Guvernul Bolojan.
Acesta va avea cinci vicepremieri, șase miniștri de la PSD, patru – PNL, patru – USR și doi – UDMR.
Vicepremierii sunt Marian Neacșu, Tánczos Barna, Dragoș Anastasiu, ministrul Afacerilor Interne,
Cătălin Predoiu și ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu.

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat ordinul privind aprobarea planurilor-cadru pentru învăţământul liceal cu frecvenţă la zi.
El a menționat importanța armoniei „între ştiinţe şi religie” și „între discipline asociate culturii naţionale şi cele asociate pregătirii pentru viaţă”.
De asemenea, au fost reintroduse discipline precum gramatica, istoria și geografia României.
Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Firmele care angajează elevi sau studenți în timpul vacanței pot primi un stimulent financiar lunar de 330 de lei pentru fiecare angajat.
Anunțul a fost făcut de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Acest stimulent financiar poate fi acordat pentru o perioadă de cel mult 60 de zile lucrătoare într-un an calendaristic, pentru fiecare elev şi student pentru care a fost încheiat un contract individual de muncă.
Diferenţa dintre stimulentul lunar acordat şi salariul realizat trebuie să fie suportată de către angajator din fonduri proprii.

15 August va deveni oficial Ziua Maramureșului.
Camera Deputaților a votat legea care celebrează tradițiile și patrimoniul cultural al regiunii.
Astfel, autoritățile publice, instituțiile publice de cultură, precum şi organizaţiile aparţinând minorităţilor naţionale vor putea organiza activităţi culturale, educative şi artistice prin care să fie promovate istoria, tradiţiile, obiceiurile şi patrimoniul cultural al Maramureşului.

Aproximativ 3,5 milioane de gospodării ar putea beneficia de ajutorul pentru energie după 1 iulie, odată cu liberalizarea pieţei.
Așa susține consilierul ministrului energiei, Adrian Vintilă.
Numărul concordă cu datele Băncii Mondiale potrivit cărora o treime din gospodării se află în sărăcie energetică.
Ajutorul va fi acordat până la 31 martie 2026, iar impactul financiar estimat pe următoarele şase luni este de 800 milioane de lei.

Știri 20 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine la Catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie, de la ora 6.30, iar de la ora 21.00, Acatistul Învierii Domnului.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va sluji la Mănăstirea Galeșu – Poarta Albă, de la ora 6.00.
Aici, va oficia slujba de pomenire a Eroilor la monumentul din apropierea mănăstirii, apoi va sfinți Paraclisul închinat Sfântului Iustin Martirul și Filosoful și Sfinților Români, și va săvârși Sfânta Liturghie.
Tot duminică noaptea, de la ora 23.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine la Căminul Cultural din localitatea 23 August, între orele 8.30 și 13.30.
Este nevoie de donatori din toate grupele de sânge.

Șapte puncte de prim ajutor și șase puncte de salvare acvatică vor fi operaționalizate pe litoral.
De asemenea, în perioada 27 iunie – 2 septembrie, 450 de pompieri vor fi detașati la mare.
Punctele temporare de stingere a incendiilor vor fi zece, atât în stațiunile de pe Litoral, dar și în localități mai îndepărate din județul Constanța, precum Băneasa, Urluia sau Crucea.
Punctele de prim ajutor și cele de salvare acvatică vor fi operaționalizate din 27 iunie, în cele mai aglomerate stațiuni, printre care Mamaia, Năvodari, Eforie Nord, Eforie Sud, Costinești, Saturn, Venus și Vama Veche.

Medicamentele compensate pot fi eliberate asiguraților fără să fie necesară imprimarea rețetei.
Anunțul a fost făcut de CNAS. Prescripția electronică este valabilă însă doar în farmaciile care au contract cu o casă de asigurări de sănătate.
CNAS precizează că această măsură vine în sprijinul pacienților, simplifică procesul de eliberare a medicamentelor, reduce birocrația și consumul de hârtie, oferind totodată medicului timp suplimentar pentru activitatea medicală propriu-zisă.

Rezultatele examenului de bacalaureat au fost publicate astăzi pe platforma oficială, bacalaureat.edu.ro, precum și la avizierele centrelor de examen.
Afișarea se face în format anonimizat, iar fiecare candidat își poate consulta notele obținute introducând online codul unic primit la prima probă scrisă.
Contestațiile pot fi depuse astăzi, dar și luni, 23 iunie, și marți, 24 iunie.
Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor vor fi afișate pe 30 iunie.

Elevii au intrat de astăzi în vacanța de vară.
Absolvenții de clasa a VIII-a au intrat în vacanță pe 13 iunie, iar cei ai claselor a XII-a, pe 6 iunie.
Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie.
Anul școlar viitor va debuta pe 8 septembrie.

Poliţia ungară a refuzat autorizarea unui marş LGBT prevăzut să se desfăşoare pe 28 iunie la Budapesta.
Primarul orașului, Gergely Karacsony, a declarat că nu va ţine cont de această interdicţie şi va organiza acest marş, la care sunt aşteptaţi mai mulţi miniştri europeni.
Decizia poliţiei a fost luată în baza unei serii de dispoziţii legale impulsionate de premierul Viktor Orban pentru a proteja copiii.
Marşurile LGBT au fost interzise în Ungaria printr-o lege adoptată în luna martie, măsură consolidată ulterior printr-un amendament în Constituţie.