Știri 10 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 13:00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea constănțeană Ostrov, iar de la ora 17:00, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Mâine, Ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Dumitru” din localitatea Lumina de la ora 15:00.
Apoi, de la ora 21:00, va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la biserica „Sfânta Cruce și Sfântul Calinic” din zona Energia întrucât mâine, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la ora 17.00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța zona Macul Roșu, de la ora 8.30, iar duminică, de la ora 8:45, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța, care își cinstește ocrotitorul spiritual pe 23 aprilie.

Mâine se va desfășura conferința cu tema „Din temnițe spre sinaxare”.
Aceasta va avea loc de la ora 17:30, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Vor susține prelegeri: Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Părintele Hariton Negrea, Părintele Amfilohie Brânză, Părintele Mihail Stăneiu, Părintele Mihai Andrei Aldea, Zoe Rădulescu şi alţi invitaţi.
Evenimentul se înscrie într-un periplu național de astfel de prelegeri ce a debutat la Iași, pe 19 martie, a continuat la Târgoviște, și urmează să aibă loc la Făgăraș și Sibiu.
La Constanța, acțiunea este organizată de către Arhiepiscopia Tomisului și Curtea Brâncovenească.

Biserica Sfântul Mina din Constanța organizează o campanie umanitară cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Aceasta se numește ”Hrănește, rogu-te, de Paște, o familie săracă!” și își propune strângerea de alimente pentru 200 de familii nevoiașe din județul Constanța.
Campania se va desfășura săptămâna viitoare, în perioada 17-19 aprilie.
Oricine poate dona alimente neperisabile ce pot fi aduse fie la Biserica de lemn din parcul Tăbăcărie, fie la Auchan-Vivo în locurile special amenajate de la casele de marcat.
Inițiatorul campaniei, părintele paroh Claudiu Banu a declarat că, cităm ”comunitatea se mobilizează frumos pentru proiectul nostru social de a hrăni oamenii din peste zece sate ale județului nostru înainte de Sfintele Paști”, am încheiat citatul.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă în orașul Mangalia.
Doritorii sunt așteptați la Clubul Nautic Callatis, între orele 8:30 – 13:30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța, Primaria Municipiului Mangalia și un grup de voluntari.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis Legea Educaţiei, spre reexaminare.
În cererea sa către Parlament, şeful statului arată că nu este suficient reglementată prevederea în ceea ce privește înfiinţarea şi gestionarea permanentă a catalogului şcolar online.
Preşedintele a mai spus că textul normativ nu prevede sursele de finanţare.

În Constanța, s-au reluat lucrările la locurile de joacă.
În prezent se montează toboganele, căsuțele, balansoarele și celelalte elemente pentru copii, precum și gardul de protecție sau mobilierul urban la locurile de joacă din parcul de la Casa de Cultură și Aleea Mălinului.
Reprezentanții Primăriei fac apel către toţi locuitorii oraşului să nu folosească locurile de joacă în curs de amenajare, pentru a se evita riscul unor eventuale accidentări.

O treime dintre angajaţi au stres la locul de muncă.
Acest fapt reprezintă a doua problemă a activităţii profesionale, potrivit specialiștilor.
Stresul la locul de muncă generează probleme precum: insomnia, migrena, oboseala psihică şi fizică, gastrita, bolile cardiovasculare, și se poate ajunge chiar şi la moarte prematură cauzată de suprasolicitare.
„O cauză permanentă de stres ocupaţional este reprezentată de problemele în relaţionare, precum problemele apărute între şefi, subordonaţi sau colegi”, explică specialiștii.

9 din 10 tipuri de iaurt de pe piață conțin lapte praf.
Asociația Pro Consumatori a descoperit, în cadrul unui studiu asupra a 45 de mărci de iaurt, că doar 1 din 10 tipuri de iaurt este fabricat 100% din lapte românesc.
Potrivit analizelor APC, iaurtul fabricat în sistem industrial, cu mici excepții, nu mai are nimic în comun cu procesul natural de obținere a acestuia.
Președintele APC, Costel Stanciu, recomandă consumatorilor, să cumpere acele tipuri de iaurt care au pe etichetă mențiunea „Produs românesc”.

Un grup de medici din Elveția cere interzicerea recoltării de organe de la persoanele declarate în „moarte cerebrală”.
Aceștia își argumentează poziția prin faptul că persoanele în cauză sunt vii în momentul în care li se recoltează organele și că nimeni nu merită ucis, chiar dacă acest act s-ar face în numele ajutorării altora.
Poziția medicilor vine în contextul în care o organizație a strâns peste 113.000 de semnături pentru implementarea unei legi care introduce consimțământul prezumat în cazul transplantelor.
Mai exact, orice persoană ar fi considerată disponibilă pentru donarea organelor, dacă nu și-a manifestat refuzul explicit, în acest sens, pe parcursul vieții.

Știri 9 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 13:00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea constănțeană Ostrov, iar de la ora 17:00, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Joi, Ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Dumitru” din localitatea Lumina de la ora 15:00.
Apoi, de la ora 21:00, va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la biserica „Sfânta Cruce și Sfântul Calinic” din zona Energia întrucât joi, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la ora 17.00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța- zona Macul Roșu, de la ora 8.30, iar duminică, de la ora 8:45, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Gheorghe” din Constanța, care își cinstește ocrotitorul spiritual pe 23 aprilie.

Joi se va desfășura conferința cu tema „Din temnițe spre sinaxare”.
Aceasta va avea loc de la ora 17:30, la Catedrala arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Vor susține prelegeri: Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Părintele Hariton Negrea, Părintele Amfilohie Brânză, Părintele Mihail Stăneiu, Părintele Mihai Andrei Aldea, Zoe Rădulescu şi alţi invitaţi.
Evenimentul se înscrie într-un periplu național de astfel de prelegeri ce a debutat la Iași, pe 19 martie, a continuat la Târgoviște, și urmează să aibă loc la Făgăraș și Sibiu.
La Constanța, acțiunea este organizată de către Arhiepiscopia Tomisului și Curtea Brâncovenească.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă în orașul Mangalia.
Doritorii sunt așteptați la Clubul Nautic Callatis (Portul Turistic) din localitate cu un act de identitate valabil, între orele 8:30 – 13:30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța, Primaria Municipiului Mangalia și un grup de voluntari.

Biserica Sf. Mina din Constanța organizează o campanie umanitară cu ocazia Sărbătorilor Pascale.
Aceasta se numește ”Hrănește, rogu-te, de Paște, o familie săracă!” și își propune strângerea de alimente pentru 200 de familii nevoiașe din județul Constanța.
Campania se va desfășura săptămâna viitoare, în perioada 17-19 aprilie.
Oricine poate dona alimente neperisabile ce pot fi aduse fie la Biserica de lemn din parcul Tăbăcărie, fie la Auchan-Vivo în locurile special amenajate de la casele de marcat.
Inițiatorul campaniei, părintele paroh Claudiu Banu a declarat că, cităm ”comunitatea se mobilizează frumos pentru proiectul nostru social de a hrăni oamenii din peste zece sate ale județului nostru înainte de Sfintele Paști”, am încheiat citatul.

Ciocolata amăruie scade tensiunea arterială.
Așa arată o nouă descoperire a oamenilor de ştiinţă portughezi, care au demonstrat că aceasta este benefică pentru sănătate.
Ei susțin că sunt necesare 20 de grame în fiecare zi, în decurs de o lună.
Ciocolata cu lapte este, de asemenea, benefică, însă cel mai bun efect îl are ciocolata neagră.
La studiu au participat 30 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani.
Aceștia au evitat consumul altor alimente bogate în flavonoide -cum ar fi: fructe de pădure, ceai sau vin.

De mâine, românii vor putea cere 25.000 lei de la stat pentru panouri solare electrice.
Programul Administrației Fondului pentru Mediu se adresează celor care dețin gospodării izolate și neracordate la rețeaua electrică.
Finanțarea vizează creștea eficienței energetice a locuințelor și îmbunătățirea calității aerului, prin producerea de energie electrică din surse regenerabile și prin reducerea cantității de combustibili convenționali utilizați.
Programul se va încheia pe 10 iulie.

Calitatea slabă a aerului continuă să fie o problemă în România.
Comisia Europeană a identificat deficienţe grave şi structurale în datele privind calitatea aerului măsurate de Reţeaua de monitorizare din România şi raportate la Bruxelles.
În realitate, situaţia ar putea fi mult mai gravă decât cea transmisă efectiv, după cum reiese din raportul european.
Principalele surse de poluare a aerului provin din sectorul transporturilor şi din cel al energiei, în special din utilizarea combustibililor fosili în gospodării.

Ministerul Sănătății a modificat proiectul Ordonanței ce prevede introducerea coplății.
Proiectul prevede acum, explicit, că măsura îi vizează doar pe “furnizorii privați de servicii medicale care încheie contracte cu casele de asigurări”.
Astfel, pacienții ar urma să nu mai suporte costurile integrale, ci doar “diferența dintre tariful decontat de CNAS și costul real al serviciului”.
Forma inițială a proiectului era neclară și lăsa loc de interpretări.
Asociațiile de pacienți, care se temeau că proiectul ar viza introducerea coplății și în spitalele publice, ceruseră vineri o dezbatere publică pe această temă.

Femeile peste 65 de ani au cel mai mare risc de deces din cauza cancerului de col uterin.
Potrivit cercetătorilor danezi, rata mortalităţii în rândul femeilor care au peste 65 de ani este cu 25-30% mai mare decât se credea anterior.
Specialiștii au analizat datele din perioada 2002-2015.
Astfel, au realizat că femeile care aveau peste 65 de ani ieşeau in evidenta.
De exemplu, rata mortalităţii a fost de cinci ori mai mare in rândul femeilor în vârstă de 75-79 de ani, comparativ cu cele din categoria 40-45 de ani.
Danemarca are una dintre cele mai mari incidențe ale cancerului de col uterin din lumea occidentală

Senatul a adoptat, tacit, proiectul legislativ privind Statutul poliţistului local.
Iniţiatorii susţin necesitatea unui astfel de act normativ prin natura şi complexitatea muncii depuse de poliţistul local care presupune efort fizic şi psihic prelungit, motiv pentru care trebuie asigurate drepturi similare celorlalte structuri de ordine publică.
Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat în plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional.

Știri 8 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă a rânduit ca în a cincea săptămână a Postului Mare în lăcașurile de cult să fie oficiate slujba Deniei Canonului Mare şi a Deniei Acatistului Bunei Vestiri.
Astfel, miercuri, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia de la ora 13.00, Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din localitatea constănțeană Ostrov, iar de la ora 17.00, va oficia Denia Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.
Joi, ierarhul Tomisului va săvârși Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Dumitru” din localitatea Lumina de la ora 15.00.
Apoi, de la ora 21.00, va oficia Liturghia Darurilor mai înainte sfințite la biserica „Sfânta Cruce și Sf. Calinic” din zona Energia întrucât joi, Biserica Ortodoxă Română îl cinstește pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Denia Acatistului Bunei Vestiri la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” de la ora 17.00.
Sâmbătă, Ierarhul nostru, va săvârși Sf. Liturghie la biserica „Izvorul Tămăduirii” din Constanța, zona Macul Roșu de la ora 8.30, iar duminică, de la ora 8.45, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Gheorghe” din Constanța, care își cinstește ocrotitorul spiritual pe 23 aprilie.

Joi se va desfășura conferința cu tema „Din temnițe spre sinaxare”.
Aceasta va avea loc de la ora 17.30, la Catedrala arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel.
Vor susține prelegeri: IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului, Pr. Hariton Negrea, Pr. Amfilohie Brânză, Pr. Mihail Stăneiu, Pr. Mihai – Andrei Aldea, Zoe Rădulescu şi alţi invitaţi.
Evenimentul se înscrie într-un periplu național de astfel de prelegeri ce a debutat la Iași, pe 19 martie, a continuat la Târgoviște, și urmează să aibă loc la Făgăraș și Sibiu.
La Constanța, acțiunea este organizată de către Arhiepiscopia Tomisului și Curtea Brâncovenească.

Constănțenii pot propune noi trasee RATC.
Aceștia au ocazia să trimită propuneri și sugestii privind modificarea traseelor existente sau înființarea altora noi.
Acestea pot fi trimise la adresa de e-mail reclamatii@ratc.ro, la telefonul călătorului 0241/694.960 sau prin Captive Portal la conectarea la WiFi RATC_Constanța, rețea disponibilă în toate autobuzele RATC.
Sugestiile și propunerile vor fi folosite în cadrul programului de modernizare, optimizare și eficientizare a transportului public pe raza municipiului.

Timpul de așteptare la urgență va crește pentru cazurile care nu prezintă risc vital.
Așa arată un ordin de ministru.
Astfel, dacă în trecut, pacienţii aşteptau cel mult două ore până când erau preluaţi de un medic, acum se poate ajunge până la patru ore, potrivit legii.
Autoritățile spun că au adaptat legea la realitate, numită “Urgenţa este pentru urgenţe”.
Potrivit unui studiu, aproape 20% dintre români apelează la urgențe pentru rezolvarea unei probleme cronice, în loc să meargă la medicul de familie sau la specialist.

O campanie de sensibilizare a populaţiei cu privire la utilizarea raţională a serviciilor medicale de urgenţă a fost lansată ieri.
Secretarul de stat în ministerul Sănătății, Raed Arafat, a explicat că, în cazul afecţiunilor cronice, ar trebui să se apeleze, în primul rând, la medicul de familie.
El a adăugat că oamenii trebuie să ceară ajutor serviciilor de urgenţă doar atunci când le este pusă viaţa în pericol.
Anul trecut, operatorii serviciului 112 au primit aproximativ 13 milioane de apeluri, dintre care mai mult de jumătate nu au reprezentat urgenţe.

71% din români îşi percep starea de sănătate ca fiind bună sau foarte bună.
Potrivit Eurostat, procentul îl depăşeşte cu 12 puncte pe cel din Polonia şi Ungaria.
În zonele urbane, ponderea a fost de 73%, în timp ce în cele rurale a fost de 69%.
Dintre statele europene, cea mai mare pondere a populaţiei de peste 16 ani care a declarat o stare de sănătate bună sau foarte bună a fost înregistrată în Irlanda cu 83%, urmată de Cipru și Italia, iar la polul opus se situează Lituania şi Letonia, cu 44%.

Munca în ture de noapte poate afecta sănătatea.
Oamenii de știință indieni spun că lucratul în ture intervine și în mecanismul prin care zahărul este utilizat în corp, dar și în modul de descompunere a trigliceridelor, un tip de grăsime.
Acest lucru presupune un risc crescut de apariție a diabetului, a infarctului și chiar a unui atac cerebral.
Cercetătorii au ajuns la aceste concluzii după ce au analizat două grupuri de subiecți, angajați în spitale, cu vârste cuprinse între 20 și 40 de ani.
La nivel global, 20 la sută dintre angajați lucrează și noaptea.

Pe cărțile de identitate italiene se revine la „mama” și „tata”.
Modificarea a apărut deja în Monitorul Oficial al Italiei și consemnează dispariția termenilor „părinte 1” și ”părinte 2”.
Ministrul de Interne Matteo Salvini a comentat această prevedere ca o recuperare a bunului simț.
Înlocuirea „mamei” și a „tatălui” cu „părinți” a fost o măsură luată în anul 2015 pentru a acomoda cuplurile homosexuale.

Un singur pahar de alcool consumat zilnic creşte riscul de accident vascular cerebral.
Așa arată studiul unor cercetători.
Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 500.000 de chinezi, pe o perioadă de zece ani, și s-a descoperit că alcoolul în cantităţi moderate nu este benefic pentru sănătate.
De asemenea, același studiu relevă că, fiecare jumătate de sticlă de vin băută zilnic creşte, per total, riscul de accident vascular cu 38% la sută iar efectele alcoolului sunt opuse medicamentelor menite să scadă nivelul de colesterol din sânge şi să prevină accidentele vasculare.

Știri 6 aprilie 2019

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a patra din Postul Mare, a Sf. Cuvios Ioan Scărarul.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 8.45.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură despre treptele desăvârșirii creștine.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcopul Râmnicului.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie a Darurilor mai Înainte Sfințite la biserica Sf. Cruce și Sf. Calinic de la Cernica din cartierul constănțean Energia, de la ora 21:00.
Parohia va oferi 200 de pachete cu alimente credincioșilor prezenți.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine în localitatea Schitu.
Astfel, persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la ,, ȘCOALA VECHE SCHITU’’- comuna Costinești, între orele 08.30-13.30.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța și Parohia ’’ Schitu’’.

Mâine este Ziua Mondială a Sănătăţii.
Din anul 1950, în fiecare an, la 7 aprilie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătăţii, zi în cadrul căreia sunt abordate probleme de maximă importanţă pentru anul respectiv şi se încearcă să se atragă atenţia asupra unei zone prioritare de care să se ocupe Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
De asemenea, această zi este folosită ca un punct de lansare pentru programe sau proiecte pe termen lung.