Știri 19 martie 2019

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura sâmbătă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, adunarea va avea loc la ora 12.30 la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel și se va pleca de la ora 13.30 pe traseul Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Judeţean, Bd. Tomis, Capitol, Catedrală.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.
În acest context, părintele Eugen Tănăsescu va susține conferința cu tema: ’’Lupi în blană de oaie – de ce moartea se pretinde viață’’.
Aceasta se va desfășura la Curtea Brâncovenească, mâine, de la ora 18.00.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Ortodoxia, un mod de a trăi, poate singurul’’, și va fi susținută de scriitorul profesor Cornel Constantin Ciomâzgă.
Acesta este autorul romanelor ”Lucrarea” și ”Se întorc morții acasă”.
Evenimentul se va desfășura joi, la Curtea Brâncovenească, de la orele 17.30.
Intrarea va fi liberă.

Biserica Sf. Mina din Constanța lansează proiectul “Cu o floare se face primăvară”.
Acesta se va desfășura sâmbătă, la ora 10.00 și are ca scop înfrumuseţarea Parcului Tăbăcărie din apropierea bisericii prin plantarea unor flori.
Astfel, oricine poate aduce o floare cu rădăcină, pe care să o planteze și să o eticheteze cu un nume.
Florile plantate și etichetate vor fi îngrijite de către cei care le aduc.

Aproximativ 50.000 de vouchere vor fi disponibile, în acest an, în cadrul programului Rabla.
Anunţul a fost făcut de ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu.
Aceasta a precizat că atât Administraţia Fondurilor de Mediu, cât şi Ministerul Mediului vor face tot posibilul ca până în jurul datei de 5 aprilie programul Rabla să fie lansat.
Prin acest program s-au casat aproximativ 700.000 de autovehicule vechi, care au fost înlocuite cu peste 550.000 de modele nepoluante.

Primăria lansează cea de-a șasea ediție a campaniei ”Curățăm Constanța noastră”.
Aceasta este cea mai amplă iniţiativă de responsabilizare civică faţă de mediul înconjurător din oraşul nostru, la care vor participa peste șaizeci de unități de învățământ din oraș și zeci de asociații de proprietari.
Luna viitoare, în toate cartierele din oraș vor avea loc acțiuni de ecologizare, salubrizare și igienizare.
Oricine dorește să se implice în acțiunile de igienizare se poate înscrie pe site-ul www.curățămconstanțanoastră.ro.
De asemenea, până în luna mai, Primăria va derula campania de plantare, prin care decorul peisagistic existent va fi completat cu peste patru sute de arbori, mii de flori anuale și sute de tufe de trandafiri.

Româncele sunt printre cele mai tinere mame din Europa.
Potrivit datelor Eurostat, singurele state membre unde vârsta medie este sub 27 de ani sunt Bulgaria, România şi Letonia.
Vârsta medie a femeilor din Uniunea Europeană care dau naştere primului copil a crescut de la 28,7 ani în 2013 la 29 de ani în 2017.
În anul 2017, vârsta medie a româncelor care nasc primul copil a fost de 26,4 ani, locul al doilea în Europa.
Potrivit statisticii, tinerele sub 20 de ani aduc pe lume aproape 14% din întâii-născuți din ţara noastră.

Numărul românilor exploataţi prin muncă în străinătate a crescut.
Aceștia sunt ademeniți cu salarii mari în Occident, iar acolo sunt forţați să lucreze gratuit – sub ameninţări cu moartea – iar condiţiile de trai sunt nefavorabile.
De cele mai multe ori, recrutorii le iau documentele astfel că puţini sunt cei care reuşesc să plece – spun ofiţerii de la Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane.
Aceştia îi sfătuiesc pe românii care îşi caută de muncă în străinătate să nu aibă încredere nici în cei apropiați: 98% au fost victime ale prietenilor sau rudelor.

Senatul a respins ieri proiectele prin care persoanele de acelaşi sex puteau încheia parteneriat civil.
Actele normative arătau drepturile şi obligaţiile partenerilor.
Noţiunea de parteneriat civil era definită în proiect drept „uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de acelaşi sex prin declararea sa în faţa ofiţerului de stare civilă în scopul organizării vieţii private comune şi a gospodăririi împreună”.
Senatul este for decizional în acest caz.

În Berlin, femeile vor plăti cu 21% mai puţin decât bărbaţii pentru a folosi mijloacele de transport în comun.
Motivul îl constituie diferenţa medie dintre veniturile femeilor şi bărbaţilor din Germania.
Aceasta este țara cu una dintre cele mai mari diferenţe de plată din Europa, deși, în Constituţie, egalitatea dintre femei şi bărbaţi este foarte importantă.

Alocațiile copiilor vor fi majorate de la 1 aprilie.
Așa prevede noua ordonanţă de urgenţă adoptată recent de către Guvern.
Astfel, alocaţiile ar urma să crească la 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani în cazul celor cu dizabilităţi, la 150 de lei pentru copiii cu vârste între 2 şi 18 ani, precum şi pentru tinerii care au împlinit vârsta de 18 ani şi urmează cursurile învăţământului liceal sau profesional.

Știri 18 martie 2019

Constănţenii sunt invitaţi la Marşul pentru Viaţă.
Acesta se va desfăşura sâmbătă, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Astfel, adunarea va avea loc la ora 12.30 la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel și se va pleca de la ora 13.30 pe traseul Piaţa Ovidiu, Strada Mircea cel Bătrân, Sala Sporturilor, Capela Militară, Spitalul Judeţean, Bd. Tomis, Capitol, Catedrală.
Scopul marşului este sensibilizarea întregii societăţi în privinţa avortului şi a efectelor negative ale acestuia asupra familiei şi civilizaţiei umane.
Acţiunea este organizată de către Școala Brâncovenească, Asociația Simplu – Provita, cu sprijinul Arhiepiscopiei Tomisului.
În acest context, părintele Eugen Tănăsescu va susține conferința cu tema: ’’Lupi în blană de oaie – de ce moartea se pretinde viață’’.
Aceasta se va desfășura la Curtea Brâncovenească, mâine, de la ora 18.00.

Constănțenii sunt invitați la o nouă conferință.
Tema o constituie ’’Ortodoxia, un mod de a trăi, poate singurul’’, și va fi susținută de scriitorul profesor Cornel Constantin Ciomâzgă.
Acesta este autorul romanelor ”Lucrarea” și ”Se întorc morții acasă”.
Evenimentul se va desfășura joi, la Curtea Brâncovenească, de la orele 17.30.
Intrarea va fi liberă.

Simularea probelor scrise ale examenului de Bacalaureat a început astăzi.
Astfel, elevii din clasele a 11-a şi a 12-a , au susținut proba la Limba şi literatura română.
Mâine, este programată testarea la Limba și literatura maternă, miercuri- cea obligatorie a profilului, iar joi- se va desfăşura proba la alegere a profilului şi specializării, pe care o vor susţine doar elevii claselor a 12-a.
Rezultatele vor fi comunicate pe 29 martie, iar notele vor fi trecute în catalog numai la solicitarea elevilor.

Efectele rugăciunii vor fi analizate printr o cercetare medicală românească.
Astfel, primul studiu de acest fel din țara nostră, se va desfasura în perioada 25 septembrie – 30 noiembrie, de către Centrul de Excelență în Neuroștiințe din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București, cu sprijinul Centrului de Cercetare în Medicină și Spiritualitate.
Persoanele care doresc să participe ca voluntari, în grupul de control, se pot înscrie pe adresa: neurostiintelevietiispirituale@gmail.com.

În Marea Britanie, copiii care vor schimbare de sex, dar nu sunt înțeleși de părinți, ajung în îngrijirea serviciilor sociale.
Cel puțin trei copii au fost luați de aceste servicii și puși în grija lor, anul trecut, după ce familiile lor s-au opus dorințelor adolescenților de a-și schimba sexul.
Potrivit celor mai recente date, numărul tinerilor din Marea Britanie aflat în evidență pentru tratament „de identitate de gen” a crescut cu 1.000% în 6 ani.

Numărul deținuților pentru infracțiuni în trafic s-a triplat în ultimul deceniu față de anul 2008.
Așa arată datele Administrației Penitenciarelor.
Cifrele Direcției de probațiune sunt însă și mai mari.
Procurorul general confirmă că este o creștere alarmantă a numărului celor trimiși în judecată pentru încălcarea legislației rutiere.
Polițiștii vorbesc și despre un alt fenomen în creștere, acela al șoferilor drogați sau beți prinși la volan.

Consumul de ciuperci previne demența.
Studiul a fost realizat de cercetătorii din Singapore vreme de şase ani, pe mai bine de 600 de participanţi de peste 60 de ani.
Ei spun că două porţii de ciuperci gătite, adică echivalentul a 300 de grame consumate în fiecare săptămână, reduc la jumătate riscul unei tulburări cognitive uşoare la o vârstă înaintată.
Chiar şi o cantitate mai mică poate avea efecte benefice, spun oamenii de ştiinţă.
Nu contează soiul, dar este important să avem grijă de unde le cumpărăm şi cum le gătim.

Ministerul Agriculturii dezvoltă o reţea de magazine în centrele de mare consum care va prelua produsele de la micii producători şi le va comercializa către populaţie.
Ministrul Petre Daea a subliniat că acest lucru va fi posibil prin intermediul Casei de Comerţ Agroalimentar „Unirea”, o societate pe acţiuni cu capital integral de stat.
Oficialul a subliniat că micii producători nu au posibilitatea să-şi vândă produsele în pieţe, iar consumatorii sunt privaţi de alimente proaspete locale care ar putea fi mult mai ieftine faţă de cele din import.

O întreprindere franceză a optimizat o enzimă de origine bacteriană pentru a degrada PET-urile.
Aceasta a reuşit să fabrice primele sticle de polietilenă tereftalată (PET) prin bioreciclare enzimatică.
Comparativ cu metoda termomecanică, prin care se pot recicla doar sticle transparente şi curate şi al cărei produs finit nu conţine decât 25% din PET-ul reciclat, bioreciclarea enzimatică permite o reciclare 100 %.

Legea bugetului de stat pe anul 2019 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Acesta a trimis iniţial actul normativ Parlamentului spre reexaminare, apreciind că este unul „nerealist, supraevaluat şi întârziat”.
Miercurea trecută, plenul reunit al Parlamentului a respins cererea de reexaminare a Legii bugetului de stat pe 2019 şi a adoptat proiectul în forma trimisă iniţial la promulgare.

Știri 16 martie 2019

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica Ortodoxiei.
Aceasta se serbează din secolul 9 și marchează biruința credinței atât asupra celor ce negau cinstirea icoanei, cât și a tuturor ereziilor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 8.45.
După slujbă, se va merge într-o procesiune a icoanelor, numită Calea Sfinților, pe următorul traseu: faleza Cazinoului, str. Remus Opreanu, str. Revoluției din 22 decembrie 1989, str. Arhiepiscopiei, catedrală.
Icoanele vor fi aduse și purtate în mâini de către credincioși, în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil, între orele 08.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate, se va deconta biletul de microbuz din localitatea de domiciliu, până în Topraisar.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța.

Știri 15 martie 2019

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica Ortodoxiei.
Aceasta se serbează din secolul 9 și marchează biruința credinței atât asupra celor ce negau cinstirea icoanei, cât și a tuturor ereziilor.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia, Sf. Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 8.45.
După slujbă, se va merge într-o procesiune a icoanelor, numită Calea Sfinților, pe următorul traseu: faleza Cazinoului, str. Remus Opreanu, str. Revoluției din 22 decembrie 1989, str. Arhiepiscopiei, catedrală.
Icoanele vor fi aduse și purtate în mâini de către credincioși, în semn de mărturisire a importanței cultului icoanei în viața Bisericii.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române atrage atenția că pe social media se naște idolatria.
Acesta precizează că prin intermediul rețelelor de socializare se nasc tendințe narcisiste, sărăceşte comuniunea dintre oameni, iar persoana umană nu este prețuită la adevărata valoare, ca fiind icoana sau chipul lui Dumnezeu.
Sfântul Sinod subliniază că, cităm, ’’doar prin prisma icoanei sfinte, imaginea sau civilizaţia vizualului se poate elibera de autosuficiență, narcisism și materialism opac’’, am încheiat citatul.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura duminică în localitatea Topraisar.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la biserica Sfinţii Arhangheli Mihail si Gavriil, între orele 08.30 și 13.30.
Pentru donatorii din localitățile învecinate, se va deconta biletul de microbuz din localitatea de domiciliu, până în Topraisar.
Acțiunea este organizată de către CRTS Constanța.

Astăzi este Ziua Mondială a Consumatorilor.
Aceasta a fost declarată de către Organizaţia Internaţională a Uniunilor de Consumatori.
Potrivit rezoluţiei ONU din anul 1985, consumatorul trebuie protejat de pericolul de a achiziţiona produse ce îi pot afecta viaţa, sănătatea și siguranţa.
În România sunt recunoscute mai multe drepturi de bază ale consumatorilor şi anume dreptul la protecţia vieţii, sănătăţii şi securităţii, dreptul la informare şi la educare, dreptul de acces neîngrãdit la pieţele de produse şi servicii, precum şi dreptul la despãgubire şi la reprezentare.

Primăria Municipiului Constanța, continuă amenajarea de scuaruri la trecerile de pietoni de pe marile bulevarde din oraș.
Măsura a fost luată pentru a le oferi mai multă siguranță celor care traversează.
Mai exact, în zona axului drumului se amenajează un refugiu protejat de garduri care le oferă astfel posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare.
Astfel de lucrări au loc în aceste zile la trecerile pentru pietoni de pe bulevardul I.C.Brătianu, din zona școlii nr. 8 și din dreptul Policlinicii CFR.

Ajutorul pentru înmormântare a crescut cu aproape 1.000 de lei.
Astfel, de astăzi, ajutorul de deces pentru pensionari şi asiguraţi este de 5.163 de lei, în creştere cu aproape o mie de lei.
În cazul decesului unui membru de familie aflat în îngrijirea asiguratului sau pensionarului, ajutorul de deces devine 2.582 de lei.
Pentru a beneficia de acest ajutor, solicitantul trebuie să facă dovada suportării cheltuielilor de înmormântare.

RATC introduce în circulație ultimul lot de autobuze noi.
Astfel, până la sfârșitul săptămânii viitoare, numărul autobuzelor va ajuge la 104.
Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă, confort şi timp bine definit între staţii.

Delfinariul din Constanţa va fi extins.
Directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, Adrian Bâlbă spune că are în vedere și construirea unui nou acvariu, care îl va înlocui pe cel vechi.
Investițiile celor două proiecte sunt estimate la aproape 15 milioane de euro.
Noul acvariu va fi construit pe un teren de 3.500 de metri pătrați și va avea trei nivele, cu patru zone de acces.
Proiectele vor fi realizate cu bani de la Ministerul Turismului și din fonduri europene.

Valabilitatea cardului european de sănătate a fost prelungită la doi ani.
Până în prezent, acesta se putea folosi doar un an.
Documentul conferă asiguraților dreptul de a beneficia de toate serviciile medicale în cazul în care se află într-un stat membru al Uniunii Europene.
Pe perioada valabilității cardului, trebuie păstrată calitatea de asigurat.
Cardul european de sănătate se eliberează la cerere de către Casa de Asigurări de Sănătate.