Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Patriarhul Georgiei cere autorităților interzicerea paradelor LGBT.
În declarația Patriarhiei se spune că evenimentul, programat săptămâna aceasta, este „absolut inacceptabil”.
„Modul de viață al persoanelor LGBT este păcatul Sodomei și contrazice atât credința creștină, cât și învățăturile religiilor tradiționale și ale valorilor morale în general”, se mai spune în textul Patriarhiei.
Totodată, Biserica spune că orice violență împotriva participanților la această acțiune este complet inacceptabilă.
Astăzi a început Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Joi, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, este programată proba la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate ale examenului vor fi comunicate marţi, 25 iunie.
Media generală obţinută în cadrul evaluării are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Angajații din unităţile medicale vor primi creşterile salariale obţinute la începutul anului, prin transfer de la bugetul de stat.
Potrivit preşedintelui SANITAS, Viorel Huşanu, banii vor ajunge la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, care îi va trimite către spitale.
Acesta a mai spus că de la 1 ianuarie toți bugetarii au primit o creștere de 25%, mai puţin cei din sănătate, unde banii ar fi trebuit să fie acordați din contractul cu CNAS.
Astăzi a început o nouă rundă de înscrieri în programul Rabla pentru electrocasnice.
Persoanele fizice care dau la schimb un electrocasnic vechi vor primi vouchere pentru a-și achiziționa unele noi.
Este vorba despre vouchere în valoare de 200 de lei pentru o mașină de spălat clasa A 2+ și 300 de lei pentru una A3+.
Pentru mașinile de spălat vase valoarea tichetului este de 300 de lei pentru aparatele cu eficiență energetică A2+ și 400 de lei pentru cele A3+.
Pensionarii sunt mai activi din punct de vedere fizic decât copiii şi nepoţii lor.
Așa arată rezultatele unui sondaj desfăşurat în Marea Britanie.
La studiu au participat peste 7000 de persoane, unde 44% dintre pensionarii chestionaţi practică un sport de cel puţin opt ori pe lună.
Datele sondajului demonstrează că mai puţin de o treime dintre reprezentanţii generaţiilor mai tinere reuşesc să aibă un regim de viaţă asemănător cu cel al pensionarilor.
Experţii explică scăderea activităţii fizice a tinerilor prin dezvoltarea tehnologiei din ultimul deceniu.
Automobilele electrice din Uniunea Europeană vor fi obligate să facă zgomot în timpul mersului, de la 1 iulie.
Această măsură a fost luată pentru asigurarea securităţii bicicliştilor şi a pietonilor.
Astfel, vor fi instalate sisteme speciale de atenţionare a pietonilor că se apropie o maşină.
În prezent, la o viteză de până la 20 de kilometri pe oră, automobilele electrice circulă aproape fără să se audă, deoarece acestea nu au motoare cu ardere internă.
Unii producători au prezentat deja variante diferite de avertizare sonoră, iar unele sunt asemănătoare sunetului unei navete spaţiale.
Costul total al forţei de muncă în România a crescut cel mai mult dintre statele Europene, în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2018.
Așa arată datele publicate, de Eurostat.
Astfel, țara noastră a raportat o creştere de aproximativ 16% al acestui indicator, urmată de Bulgaria, cu aproape 13%.
Singurul declin a fost înregistrat în Grecia, unde s-a înregistrat o scădere sensibilă a costului cu forţa de muncă.
În România cele mai mari creşteri ale costului forţei de muncă s-au înregistrat în construcţii, industrie şi servicii.
Oficialii europeni sunt îngrijorați de modificările aduse în sistemul de pensii din România.
Reprezentantul Comisiei Europene, Isabel Grilo, a declarat că majorările pensiilor „au generat devieri și au crescut datoria publică”.
Pentru a contrabalansa această situație ce ar putea duce România în colaps, Comisia Europeană recomandă dezvoltarea Pilonului II de pensii.
YOUTUBE 1
YOUTUBE 2
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Constănțenii sunt invitați la un spectacol de teatru creștin.
Acesta se intitulează ”Brâncovenii” și va avea loc miercuri, de la orele 18:00, la Casa de Cultură, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Spectacolul prezintă ceea ce etnograful Ernest Bernea considera a fi ”culmea istoriei suferințelor nemeritate îndurate de români” întruchipată de personajul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Evenimentul este dedicat Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română și este organizat de Compania Teatrală Zona, Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent și parohia Sfântul Pantelimon din București.
Intrarea va fi liberă.
Ghișeele SPIT sunt închise astăzi.
Măsura respectă prevederile Codului Muncii, potrivit cărora, a doua zi de Rusalii reprezintă sărbătoare legală în care nu se lucrează.
Programul cu publicul va fi reluat mâine.
Aproximativ 2.400 de tone de alge au fost colectate de pe litoralul românesc.
Cea mai mare cantitate a fost consemnată în staţiunile 2 Mai, Olimp şi Mangalia, potrivit Administraţiei Naţionale „Apele Române“.
În toată perioada estivală, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea – Litoral va monitoriza în permanenţă calitatea apei în zona litorală, precum şi respectarea normelor în vigoare de către administratorii plajelor.
SRI a pus în funcțiune un sistem prin care va supraveghea modul de cheltuire a banilor publici și averile obținute dubios.
Sistemul ar trebui să poată identifica rapid și firmele ai căror acționari sau administratori figurează la mai multe societăți și au cazier judiciar, precum și persoanele fizice în cazul cărora sunt neconcordanțe între venitul declarat și clădirile, terenul sau mașinile cumpărate.
De asemenea, noul sistem IT va putea obține informații rapide despre societățile comerciale și despre acționarii firmelor care lucrează cu statul inclusiv în cazul rambursărilor de TVA.
Mâine începe Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a cu proba scrisă la Limba şi literatura română.
Joi, se desfăşoară proba la Matematică, iar vineri, este programată proba la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate ale examenului vor fi comunicate marţi, 25 iunie.
Media generală obţinută în cadrul evaluării are o pondere de 80% în calculul mediei pe baza căreia se realizează admiterea în clasa a IX-a.
Astăzi este ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei.
În 1994, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a declarat ziua de 17 iunie, Ziua mondială pentru combaterea deșertificării și a secetei, în vederea conștientizării publice a acestei probleme, precum și pentru promovarea punerii în aplicare a Convenției Națiunilor Unite pentru combaterea deșertificării, în țările care se confruntă cu o gravă secetă sau deșertificare, în special în Africa.
În acest an, marcarea evenimentului la nivel mondial are loc la Beijing.
Deșertificarea se numără printre cele mai mari probleme de mediu ale timpului nostru.
CRTS face un apel către constănțeni să vină să doneze sânge.
În ultima lună s-a înregistrat reducerea cu 30-50% a numărului de donatori.
Cei care vor să doneze sunt așteptați în fiecare zi de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului din strada Nicolae Iorga nr 85.
De asemenea, CRTS are un program special pentru donare în ultima sâmbătă din fiecare lună, între orele 9 si 13, cu excepția lunilor aprilie și decembrie.
Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Pogorârea Duhului Sfânt sau Rusaliile.
Numită şi duminica cincizecimii, sărbătoarea ne aminteşte de momentul biblic în care, la 50 de zile după Învierea Domnului, Sf. Duh se pogoară peste apostolii Mântuitorului, sub forma unor limbi de foc.
Astfel, Rusaliile constituie momentul întemeierii bisericii creştine şi începutul activităţii acesteia în lume.
Iniţial, prin secolul 4, Cincizecimea era sărbătorită împreună cu Înălţarea Domnului, dar din secolul 6 s-au despărţit, pentru a se evidenţia importanţa fiecăreia.
În semn de binecuvântare, credincioşii vor primi mâine frunze de nuc sfinţite, care amintesc de limbile de foc ale Duhului Sfânt.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la ora 8.00, Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Nectarie” din Constanța, apoi va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli.
La ora 12.30, ierarhul nostru îi va premia pe cei aproximativ 50 de elevi din clasele V-XII, care au obținut rezultate deosebite la Olimpiada de Religie Ortodoxă.
Totodată vor fi premiați și elevii care s-au remarcat la concursul „România în sărbătoare”.
A doua zi după Rusalii, Biserica va prăznui Sfânta Treime.
Astăzi este Ziua internațională a energiei eoliene.
Aceasta are scopul de a oferi posibilitatea descoperirii acestui tip de energie, a puterii și posibilităților pe care le deține.
Astfel, se poate reduce poluarea cauzată de producerea energiei din arderea combustibililor fosili.
Energia eoliană reprezintă la nivel mondial unul dintre sectoarele industriale cu cea mai rapidă creștere, cu peste 100 de miliarde de dolari investiți în anul 2015.
Tot astăzi este și Ziua mondială de conștientizare a abuzului față de vârstnici.
Această zi a fost desemnată de către Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite, în decembrie 2011 și reprezintă acea zi din an când întreaga lume se manifestă în mod deschis împotriva oricărei forme de abuz sau de suferință provocată persoanelor vârstnice.
Între 4 și 6% dintre persoanele în vârstă au fost victime ale unei forme de rele tratamente care pot duce la răni fizice, dar și la consecințe psihologice pe termen lung.
La nivel global, numărul persoanelor cu vârsta peste 60 de ani este în creștere, de la 542 milioane în 1995 până la aproximativ 1,2 miliarde, estimate pentru anul 2025.
Astăzi se împlinesc 130 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu.
La 15 iunie 1889, in jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit in sanatoriul doctorului Suţu, la vârsta de 39 de ani.
Motivul oficial al morţii a fost, conform documentelor sanatoriului „psihoză maniaco-depresivă, demenţă paralitică, sifilis şi embolie” cauzată de o intensă activitate publicistică.
Există însă şi voci care susţin că poetul de talie universală ar fi fost de fapt asasinat la comandă, deoarece incomoda politic prin operele sale.
A fost ales post-mortem la data de 28 octombrie 1948 membru al Academiei Romane.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Astăzi este Ziua mondială a donatorului de sânge.
Decizia marcării anuale a acestui eveniment s-a luat la cea de-a 58-a reuniune a Organizației Mondiale a Sănătății, la care statele membre și-au declarat în unanimitate angajamentul și sprijinul pentru donarea voluntară de sânge.
Manifestarea are rolul de a aduce un omagiu donatorilor voluntari, dar și de a crește gradul de conștientizare a nevoii de donații constante de sânge pentru a asigura calitatea, siguranța și disponibilitatea sângelui și a produselor din sânge pentru pacienții care au nevoie.
Transfuziile de sânge și produse din sânge ajută la salvarea a milioane de vieți în fiecare an.
Constănțenii sunt invitați la un spectacol de teatru creștin.
Acesta se intitulează ”Brâncovenii” și va avea loc miercuri, de la orele 18:00, la Casa de Cultură, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Spectacolul prezintă ceea ce etnograful Ernest Bernea considera a fi ”culmea istoriei suferințelor nemeritate îndurate de români” întruchipată de personajul Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu.
Evenimentul este dedicat Anului omagial al satului românesc în Patriarhia Română și este organizat de Compania Teatrală Zona, Arhiepiscopia Tomisului, Mănăstirea Dervent și parohia Sfântul Pantelimon din București.
Intrarea va fi liberă.
ANM a prelungit informarea meteorologică de disconfort termic și instabilitate atmosferică până la ora 23.00.
Astfel, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a țării, iar în regiunile vestice, nord-vestice, sudice și sud-estice și pe arii restrânse în restul teritoriului, după-amiaza disconfortul termic va fi ridicat.
Indicele temperatură-umezeală va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Îndeosebi după-amiaza și seara, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată la deal și la munte și pe arii restrânse în celelalte regiuni.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
O acțiune de donare de sânge va avea loc mâine în localitatea Hârșova.
Persoanele sănătoase care vor să doneze sunt așteptate la Spitalul Orășenesc, între orele 8.30 și 13.30.
Acțiunea este organizată de CRTS Constanța, Primăria Oraşului Hârşova, Spitalul Orăşenesc Hârşova și Protoieria Carsium.
CFR introduce de astăzi Trenurile Soarelui.
Timp de trei luni, până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara către Delta Dunării și staţiunile de la Marea Neagră.
32 de trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 14 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării.
Elevii şi preşcolarii au intrat de astăzi în vacanță.
Potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Ecaterina Andronescu, anul şcolar 2019-2020 va începe pe 9 septembrie.
Structura anului şcolar viitor cuprinde semestrul 1 care se va desfăşura în perioada 9 septembrie – 20 decembrie 2019 şi semestrul al 2-lea, 13 ianuarie – 12 iunie 2020.
Clasele care vor beneficia în plus de încă o săptămână de vacanţă sunt cele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar, care va avea loc în perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019.
Modificările privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină se află în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii.
Ministrul Sorina Pintea a declarat că schimbările propuse vor duce la îmbunătăţirea activităţii de transfuzie sanguină.
Astfel, va fi introdus un sistem informatic care să asigure trasabilitatea de la venă la venă și va creşte securitatea transfuzională.
Un program pentru educarea populaţiei în acordarea primului ajutor a fost lansat ieri.
Acesta se va derula la nivel național și este organizat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă.
În cadrul proiectului, oamenii vor învăța cum pot interveni până la sosirea echipajelor medicale SMURD sau a ambulanţelor.
Sub sloganul „Punct de prim-ajutor. Fii salvator!”, vor fi instalate, în zonele publice intens tranzitate, staţii mobile de prim-ajutor.
Acestea vor fi dotate cu aparate care pot fi folosite pentru salvarea vieţii unei persoane cu probleme.