Știri 11 iunie 2025

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeii.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia în această seară, de la ora 17.30, Taina Sf. Maslu la biserica “Sfântul Nectarie” din cartierul Medeea.
Lăcașul de cult are și hramul “Sf. Luca al Crimeii”.

Unele linii CT BUS au de astăzi, traseul modificat.
Măsura este luată după resistematizarea bulevardului Tomis, și este valabilă pentru autobuzele 42, 2-43, 43M și 43C.
Astfel, pe sensul spre Tomis Nord, între bd. Mamaia și str. Ion Rațiu, autobuzele vor circula pe str. Mircea cel Bătrân.
În urma acestor modificări, stațiile Spitalul Județean și Liceul Tehnologic Tomis s-au mutat pe str. Mircea cel Bătrân.

Probele scrise ale examenului de bacalaureat sunt organizate pentru prima dată înainte de finalizarea anului școlar pentru toți elevii.
Probele orale au fost susținute în iarnă.
De asemenea, în acest an, tot în premieră, candidații își pot vedea lucrările anterior depunerii contestațiilor.
Desfășurarea cursurilor este afectată în unitățile de învățământ care sunt centre de examen, elevii fiind anunțați că se vor desfășura activități în format online asincron, fără prezență fizică.

Ministerul de Interne pune la dispoziția cetățenilor care dețin carte electronică de identitate, o aplicație.
Cu ajutorul acesteia, își pot vizualiza informaţiile personale stocate în document sau își pot schimba datele de autentificare și de semnare electronică.
Aplicația poate fi descărcată accesând linkul: hub.mai.gov.ro/aplicatie-cei şi poate fi instalată doar pe laptop sau PC.

Organizatorii jocurilor de noroc vor fi obligați să vireze la stat o parte din venituri.
Așa prevede o inițiativă legislativă adoptată de plenul Senatului.
Banii vor fi folosiți pentru realizarea registrului privind persoanele autoexcluse, pentru monitorizarea și controlul operatorilor din domeniu, precum și pentru a preveni și trata dependența de jocurile de noroc.
Documentul prevede, printre altele, că persoanele fizice pot solicita autoexcluderea în vederea interzicerii participării la jocurile de noroc, pentru o perioadă determinată sau nedeterminată.

Luna mai din acest an a fost cea mai rece lună mai din ultimii 34 de ani.
Temperaturile au fost mai mici cu 2,2 grade Celsius decât media multianuală, şi totodată, a fost și cea mai ploioasă lună din ultimii 12 ani, potrivit meteorologilor.
Luna aceasta vor alterna temperaturile foarte ridicate şi disconfort termic cu fenomenele de instabilitate accentuată.

Podul Prieteniei Giurgiu – Ruse va fi închis circulației timp de opt ore.
De mâine seară, de la ora 20:00, până în dimineața zilei de vineri, la ora 04:00, se vor executa lucrări de reparații în partea bulgară în regim de urgență.
Ministerul de Externe le recomandă cetățenilor români să folosească celelalte puncte de trecere dintre România și Bulgaria.
Cei aflați în dificultate pot solicita asistență la ambasada țării noastre la Sofia.

Știri 10 iunie 2025

Biserica Ortodoxă îl va cinsti mâine pe Sfântul Ierarh Luca al Crimeii.
Cu acest prilej, de la ora 17.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu, la biserica Sf. Nectarie din Constanța.
Lăcașul de cult are hramul de vară “Sfântul Ierarh Luca al Crimeii”.

Traficul va fi de astăzi, reconfigurat pe bulevardul Tomis și strada Mircea cel Bătrân.
Conducătorii auto vor avea la dispoziție trei benzi de circulație pe strada Mircea cel Bătrân.
De asemenea, numărul locurilor de parcare se va dubla.
Prin implementarea acestor măsuri, se va asigura fluidizarea traficului rutier în zonă și evitarea producerii accidentelor rutiere.
Pentru ca lucrările de resistematizare să se desfășoare în condiții optime, astăzi este restricționată parcarea pe strada Mircea cel Bătrân.

Unele linii CT BUS vor avea traseul modificat.
După resistematizarea bulevardului Tomis, de mâine, autobuzele care circulă pe liniile 42, 2-43, 43M și 43C își vor modifica traseul.
Astfel, pe sensul spre Tomis Nord, între bd. Mamaia și str. Ion Rațiu, mijloacele de transport în comun vor circula pe str. Mircea cel Bătrân.
În urma acestor modificări, stațiile Spitalul Județean și Liceul Tehnologic Tomis se vor muta pe str. Mircea cel Bătrân.

CRTS Constanța organizează o nouă acţiune de donare de sânge.
Aceasta se va desfășura mâine, în localitatea Mihail Kogălniceanu, între orele 8.30 și 13.30, la Centrul pentru Tineret “George Leolea”.
Pentru donatorii din localitățile învecinate se decontează biletul de microbuz.

Probele scrise ale examenului de bacalaureat au început astăzi.
Prima probă a fost cea la Limba şi literatura română și este urmată mâine, de proba obligatorie a profilului.
Pe 13 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.
De asemenea, elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 16 iunie proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate se vor afișa pe 20 iunie, iar cele după rezolvarea contestațiilor, pe 30 iunie.

Tot mai mulți copii sunt afectați de miopie.
Timpul petrecut în exces de copii pe telefon și tablete îi expune unui risc mare de degradare a vederii, care creşte semnificativ atunci când se depășesc zilnic 60 de minute. Fiecare oră în plus petrecută în fața ecranelor digitale este asociată cu o creștere de 21% a probabilității de a dezvolta așa-numita miopie școlară, cauzată de suprasolicitarea vederii de aproape, iar rezultatul este vederea încețoșată la distanță, după cum arată un studiu realizat de experți sud-coreeni.
Miopia poate fi corectată și evoluția ei încetinită, cu condiția să fie diagnosticată la timp, ceea ce va preveni astfel o serie de alte complicații oftalmologice pe termen lung.

Consumatorii de energie care depășesc 255 kWh pe lună ar putea beneficia de facturi mai mici, de luna viitoare.
În ultimii trei ani, facturile au fost plafonate, iar România a avut al cincilea cel mai mic preț la energie electrică din UE, a subliniat ministrul Sebastian Burduja.
El a arătat, de asemenea, că plafoanele de preț au rămas neschimbate, deși inflația a crescut semnificativ în această perioadă, la fel și salariul minim.

Știri 6 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji mâine în localitatea Culmea Nord, zona Nazarcea.
De la ora 6.30, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie și slujba de pomenire de obște a celor adormiți la biserica „Sfânta Treime”.
De la ora 21.00, va oficia Acatistul Învierii Domnului la Catedrala arhiepiscopală.
Duminică, Biserica Ortodoxă va prăznui Pogorârea Sfântului Duh.
Cu acest prilej, de la ora 7.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală.
Slujba va fi urmată de oficierea Vecerniei, în cadrul căreia va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli.
Tot duminică, de la ora 17.00, va oficia Pavecernița Mare la mănăstirea Văcăreștii Noi, cu prilejul cinstirii Sfintei Treimi, hramul așezământului monahal.
Luni, de praznicul Sfintei Treimi, de la ora 8.00, ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Treime” din parcul Casei de Cultură din Constanța.

Probele scrise ale examenului de bacalaureat încep marți, 10 iunie.
Prima probă este cea la Limba şi literatura română, urmată pe 11 iunie de proba obligatorie a profilului.
Pe 13 iunie, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului şi specializării.
De asemenea, elevii din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 16 iunie proba scrisă la Limba şi literatura maternă.
Primele rezultate se vor afișa pe 20 iunie, iar cele după rezolvarea contestațiilor, pe 30 iunie.

Ministerul de Interne a lansat un site dedicat noii cărţi electronice de identitate.
Acesta poate fi accesat la adresa carteadeidentitate.gov.ro.
Cei interesaţi pot afla detalii despre modul de obţinere al noului document, beneficiile şi caracteristicile, precum şi care sunt diferenţele faţă de cartea de identitate simplă.
De asemenea, vizitatorii site-ului pot afla informaţii despre calendarul de implementare a noului document de identitate.

Peste 20.000 de cazuri de abuz, neglijare și exploatare a copilului au fost înregistrate anul trecut la nivelul întregii țări.
Dintre acestea, circa 70 au fost cazuri de exploatare sexuală a minorilor, aproape 2.000 au reprezentat cazuri de abuz sexual, în timp ce aproximativ 2.500 de copii au fost victime ale abuzului fizic.
Potrivit Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, cele mai multe victime ale abuzului sexual au fost fete, aproape 1.700, iar în peste 2.500 de dosare de abuz a fost cerută urmărirea penală a făptuitorilor.

Agenția Națională de Integritate atrage atenția că data de 16 iunie, este termenul limită pentru depunerea declarațiilor de avere și interese de către persoanele care au această obligație.
Dacă până la acea dată nu se publică decizia CCR în Monitorul Oficial, atunci declarațiile de avere trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.
Reaminitim că pe 29 mai, Curtea Constituțională a decis că declarațiile de avere și interese nu mai pot fi publicate pe site-ul Agenției Naționale de Integritate și nici pe paginile online ale altor instituții publice, iar aceste declarații nu mai trebuie să cuprindă veniturile și bunurile soților și copiilor.

De astăzi s-a redeschis circulația rutieră pe Transfăgărășan.
Se circulă inclusiv în zona montană, între Bâlea Cascadă (județul Sibiu) și Piscul Negru (județul Argeș).
Circulația va fi permisă între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile, drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea acestuia în condiții de siguranță.

Bulgaria îndeplinește toate criteriile pentru a adopta moneda euro de la 1 ianuarie 2026.
Anunțul a fost făcut de Banca Centrală Europeană, după ce a evaluat îndeplinirea de către statul bulgar a mai multor indicatori economici, dar și alinierea legislației naționale cu prevederile sistemului european al băncilor centrale.
Bulgaria va deveni astfel, a 21-a țară membră a Uniunii, ce adoptă moneda unică europeană.

Știri 5 iunie 2025

Îps Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sluji în această noapte la catedrala arhiepiscopală.
Ierarhul nostru va oficia Acatistul Maicii Domnului, de la ora 21.00.
Mâine, de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie, tot la Catedrală.

Astăzi este Ziua Mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.

Tot astăzi este și Ziua Învăţătorului.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, această manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic și cultural, are loc anual, la 5 iunie și a fost stabilită prin lege în anul 2007.
Cu această ocazie, elevii nu fac astăzi cursuri.
Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate ale statului pot acorda de Ziua Învăţătorului, premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.

Autobuzele CT BUS care efectuează transportul elevilor nu se vor afla astăzi pe traseu.
Măsura este luată în contextul Zilei Învățătorului, zi liberă pentru elevi și cadre didactice.
Cursele pentru elevi se vor realiza mâine, în timp ce luni, 9 iunie, în cea de-a doua zi de Rusalii, zi liberă la nivel național, acestea vor fi din nou suspendate.

Trecerea de pietoni de pe strada Soveja, în zona Pieței Tomis III, va avea semaforizare inteligentă.
Aceasta va fi dotată cu semafoare suspendate cu LED și un sistem de gestionare a timpilor de semaforizare, acționat prin buton de către pietonii care doresc să traverseze.
Totodată, scuarul median prevăzut cu garduri de protecție va fi desființat, iar pietonii vor traversa doar pe culoarea verde a semaforului.

Uniunea Europeană va oferi sprijinul necesar în eforturile de recuperare a salinei Praid după inundații.
O echipă alcătuită din specialiști din Germania, Ungaria, Olanda și Spania va fi pe teren timp de o săptămână și va elabora alături de experți români o foaie de parcurs pentru readucerea minei la starea sa normală și pentru a evalua riscurile potențiale pentru zona locuită.
La rândul său, premierul interimar Cătălin Predoiu a dat asigurări că guvernul face tot ce este posibil pentru a ajuta comunitățile din zonă.

România are un deficit bugetar nesustenabil în acest moment.
Declarația a fost făcută de preşedintele Nicuşor Dan, care a adăugat că în perioada următoare vor fi anunţate măsuri de echilibrare fiscală.
Pe de altă parte, şeful statului a spus că după formarea guvernului şi stabilirea măsurilor privind deficitul bugetar, justiţia va fi principala sa preocupare.

Știri 4 iunie 2025

Biserica Ortodoxă Română îi cinsteşte astăzi pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Aceştia au făcut parte dintr-un grup de 36 de martiri, care au pătimit în secolul al 4-lea, într-o zi de 4 iunie, în cetatea Noviodunum din nordul Dobrogei, astăzi oraşul Isaccea din judeţul Tulcea.
După martiraj, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în cripta unei basilici de dimensiuni impunătoare de pe teritoriul localităţii Niculiţel de astăzi, iar pe peretele de lângă intrare, a fost inscripţionat textul Martirii lui Hristos, şi numelor lor, în ordinea în care sunt cinstiţi astăzi.
În aceeaşi criptă s-au găsit şi osemintele altor 2 bărbaţi, probabil martirizaţi mai înainte, prin secolul al 3-lea.
În anul 1971, cripta martirilor a fost descoperită cu ocazia unor surpări de teren datorate unor ploi abundente.
Doi ani mai târziu, moaştele celor 4 sfinţi au fost depuse în biserica mare a mânăstirii Cocoş din apropierea Niculiţelului, unde se cinstesc şi astăzi.

Elevii de clasa a 12-a încheie anul școlar vineri, iar probele scrise ale Bacalaureatului încep marți, pe 10 iunie.
În schimb, ceilalți elevi vor mai merge la școală până pe 20 iunie, astfel că în licee se vor desfășura simultan cursuri și examene.
Ministrul Educaţiei, Daniel David a declarat că se vor lua toate măsurile necesare pentru ca Bacalaureatul să se desfășoare în cele mai bune condiții.
Restul elevilor care învață în licee vor fi mutați în sistem online săptămâna viitoare, pe timpul desfășurării examenului.

Banii pentru plata pensiilor şi a drepturilor sociale vor ajunge la timp la beneficiari în această lună.
Anunțul a fost făcut de ministrul muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Astfel, plata alocaţiei pentru copii se va face la 6 iunie în cont bancar şi din 10 iunie prin mandat poştal. Pensiile vor fi plătite prin mandat poştal începând cu 2 iunie și în cont bancar în 12 iunie, iar ajutorul de şomaj va fi livrat între 14 şi 16 iunie atât prin mandat poştal, cât şi pe card.

Diplomele şi certificatele obţinute în România vor include şi nivelul de calificare începând cu noul an şcolar.
Anunţul a fost făcut de ministrul educaţiei, Daniel David.
Demersul îi va ajuta pe românii care vor să lucreze în ţările din Uniunea Europeană şi care nu vor mai fi nevoiţi să-şi demonstreze nivelul de calificare cu alte documente.

Minorii sub 16 ani vor putea accesa platformele online și crea conturi doar cu acordul părinților.
Un proiect legislativ în acest sens a fost depus în Parlament.
De asemenea, Senatorii din Comisia juridică au avizat favorabil o inițiativă legislativă prin care organizatorii jocurilor de noroc vor fi obligați să vireze o parte din venituri pentru realizarea registrului privind persoanele autoexcluse.
Astfel, operatorii de jocuri de noroc ar urma să se asigure că jucătorul care a solicitat autoexcluderea își respectă angajamentul, pentru a preveni și trata dependența de jocuri de noroc.

România are cel mai mare deficit bugetar din UE.
Surse de la Bruxelles spun că analiza Comisiei arată că țara noastră nu ar fi luat măsuri eficiente pentru redresarea economică, însă executivul comunitar nu va recomanda nicio tăiere de fonduri.
În paralel însă, Comisia așteaptă propunerea guvernului României cu măsuri fiscale pentru reducerea deficitului.
Comisia Europeană va publica o radiografie economică a tuturor statelor membre.

Știri 3 iunie 2025

Biserica Ortodoxă îi va cinsti mâine pe Sfinții patru Martiri de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți, de la ora 7.40, pictura și lucrările ce s-au săvârșit la biserica “Sfinții patru Martiri de la Niculițel”, din cartierul Faleză Nord.
Apoi, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie.

România ar putea avea un nou guvern peste două săptămâni.
Declarația a fost făcută de preşedintele Nicuşor Dan.
În privinţa posibilităţii ca Ilie Bolojan să conducă noul cabinet, şeful statului a explicat că desemnarea o va face în momentul în care va şti că există o susţinere în parlament.

CFR Călători va lansa din 13 iunie programul estival de transport „Trenurile Soarelui”.
Acestea vor circula până pe 6 septembrie 2025, perioadă în care turiştii vor avea la dispoziţie 54 de trenuri directe, ce vor asigura zilnic legătura dintre principalele oraşe din ţară şi staţiunile de la Marea Neagră.
La cumpărarea cu anticipaţie a legitimaţiilor de călătorie pasagerii pot obţine reduceri de până la 10%.

Traficul rutier pe calea 1 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre s-a reluat de astăzi.
Lucrările de reasfaltare au început pe 14 aprilie.
Acesta este cel mai mare pod suspendat construit vreodată în România și al treilea ca dimensiune din Europa, și a fost inaugurat pe 6 iulie 2023.
La scurt timp după inaugurare, însă, au apărut probleme legate de asfalt.
Podul are o lungime de aproximativ 2 kilometri și le oferă șoferilor o alternativă, în afara traversării Dunării cu bacul, pentru a ajunge spre litoral.

Un proiect de lege prin care se majorează pedepsele în cazul actelor de violenţă se află în dezbatere în Camera Deputaţilor.
Actul normativ prevede pedepse cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă în cazul lovirii sau orice acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice.
Dacă este afectată sănătatea persoanei, a cărei gravitate este evaluată prin zile de îngrijiri medicale de cel mult 90 de zile, atunci fapta se pedepseşte cu închisoare de la un an la cinci ani sau cu amendă de până la 600 de lei.
Documentul va fi votat mâine, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

România va continua să sprijine Ucraina.
Declarația a fost făcută de președintele României, Nicușor Dan, în cadrul summit-ului NATO de la Vilnius, în Lituania.
El a subliniat importanța prezenței americane pe flancul estic al NATO.
Totodată, liderii statelor de pe flancul estic al NATO și ai celor nordice și-au reafirmat sprijinul față de Ucraina în războiul cu Rusia.

Franța va interzice fumatul în locurile publice în aer liber.
Este vorba despre plaje, parcuri, zonele din jurul şcolilor, adăposturile staţiilor de autobuz şi instalaţiile sportive.
“Libertatea de a fuma se termină acolo unde începe dreptul copiilor de a respira aer curat”, a declarat ministrul francez al sănătăţii. Măsura se va aplica de la 1 iulie, iar nerespectarea interdicţiei va fi sancţionată cu o amendă de 135 de euro.

Știri 2 iunie 2025

Biserica Ortodoxă Română îl cinsteşte astăzi pe Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Acesta s-a născut în cetatea Trapezunt de pe coasta Mării Negre, în jurul anului 1300, era creştin-ortodox, iar de meserie era negustor.
În timpul unei călătorii către Cetatea-Albă a fost trădat de unul din partenerii de drum şi pârât în chip mincinos către mai marele cetăţii că Ioan ar dori să se convertească la păgânism.
Pentru că Sf. Ioan a mărturisit pe adevăratul Dumnezeu, Mântuitorul Hristos, mai marele cetăţii s-a mâniat şi a poruncit ca sa fie omorât prin tăierea capului.
Creştinii din Cetatea Albă au luat trupul Sfântului mucenic Ioan şi l-au îngropat în Biserica cetăţii vreme de 70 de ani.
În anul 1402, Voievodul Alexandru cel Bun, împreună cu mitropolitul Iosif au adus în Moldova moaştele Sf. Ioan cel Nou.
Ele au rămas aici până în 1686 când au fost duse pentru scurt timp în Polonia, pentru a fi ferite de armata lui Ioan Sobieski.
În anul 1783, moaştele Sf. Ioan cel Nou au fost readuse în Moldova, la Suceava, unde se regăsesc şi astăzi.

Biserica Ortodoxă îi va cinsti miercuri pe Sfinții patru Martiri de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți, de la ora 8.00, pictura și lucrările ce s-au săvârșit la biserica “Sfinții Patru Martiri de la Niculițel”, din cartierul Faleză Nord.
Apoi, ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie.

Astăzi este Ziua Națională pentru Adopție.
Aceasta urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Iniţiativa acestei zile a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’.
Astfel, sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.

Programul de taxare din Zona 0, atât din Constanța, cât și din stațiunea Mamaia este modificat până la 31 august.
Astfel, șoferii vor fi nevoiți să plătească non stop, de luni până duminică, 24 de ore din 24, inclusiv în sărbătorile legale.
Până la 1 iunie, se plătea numai pentru anumite intervale orare, pe zi, iar în weekend era gratuit.

Mai mult de jumătate dintre condimentele de pe piață conțin reziduuri de pesticide.
Au fost efectuate teste recente pe 40 de mărci de condimente, vândute la raft.
Este vorba în special despre ierburile aromatice, care sunt foarte expuse produselor fitosanitare din cauza cultivării lor.
De exemplu, ierburile de Provence conțin fragmente de insecte, pene și metal, iar unele produse din curry sau scorțișoară conțin niveluri ridicate de amidon, ceea ce crește prețul.
Concluzia studiului este că produsele de brand, organice sau cu etichetă roșie, sunt cele de calitate.

Unul din cinci copii din mediul rural se simte cu adevărat fericit.
Așa arată un raport realizat anul trecut de Fundația World Vision România.
Potrivit acestuia, principalele caracteristici ale unei vieţi bune, aşa cum le văd copiii, sunt sănătatea, banii de buzunar, libertatea de a face ce le place şi prezenţa prietenilor.
Un sfert dintre copii îşi doresc o casă mai mare şi mai modernă.
În ceea ce priveşte sprijinul şi condiţiile de viaţă, 15% sunt mereu obosiţi din cauza muncii înainte sau după şcoală, iar 6% merg seara la culcare flămânzi din cauza lipsei hranei suficiente.

Şapte din 10 companii din România vor să adopte inteligenţa artificială.
Datele arată că 90% dintre antreprenorii români sunt îngrijoraţi de riscurile geopolitice, iar peste 80% se confruntă cu efectele inflaţiei.
De asemenea, 67% dintre companii îşi îmbunătăţesc site-urile web, iar 63% implementează sisteme de gestiune a relaţiei cu clienţii, ceea ce evidenţiază tranziţia către digitalizare şi automatizare.
Studiul a fost efectuat în 31 de ţări, printre care şi România, ţări situate în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est, precum şi în Asia Centrală.