Știri 5 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă prăznuieşte mâine Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Numită teologic şi Epifania, Teofania sau Arătarea Domnului, sărbătoarea ne aminteşte de momentul în care Iisus Hristos, la vârsta de 30 de ani, a venit la râul Iordan şi a fost botezat de Sfântul Ioan Botezătorul.
În acel moment s-a auzit din cer glasul lui Dumnezeu-Tatăl, care a mărturisit despre Hristos că este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, iar Duhul Sfânt s-a pogorât peste el în chipul unui porumbel.
Totodată şi Sfântul Ioan Botezătorul a mărturisit despre Iisus că este Mielul lui Dumnezeu, cel ce ridică păcatele lumii.
Astfel, din acel moment, Iisus se arată lumii ca fiind Mesia, Mântuitorul, cel profeţit şi aşteptat de către poporul Israel.
Primele menţiuni despre această sărbătoare apar înainte de secolul 3, iar atestarea documentară s-a făcut de către Clement Alexandrinul, în lucrarea Stromata întâi, dar şi în Constituţiile Apostolice, unde Boboteaza este menţionată alături de Naşterea şi Învierea Domnului.
Marii cuvântători ai secolelor 4-5 ne-au lăsat predici celebre la Bobotează, iar pe la anul 400 sărbătoarea era ţinută cu mare fast, în această zi fiind interzise reprezentaţiile artistice.
Mai târziu, Biserica obişnuia ca botezul catehumenilor să se facă în ziua de Bobotează, fapt ce a atribuit sărbătorii şi denumirea de luminare sau sărbătoarea luminilor.
Rânduiala bisericească prevede ca astăzi preoţii să meargă pe malul unei ape şi să oficieze slujba sfinţirii mari a apei, iar credincioşii pot folosi agheasma mare până la Odovania Praznicului de pe 14 ianuarie.
Totodată, pentru a sublinia prezenţa Sfintei Treimi în apa Iordanului, preoţii aruncă după slujbă trei cruci în apă.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va fi prezent de la ora 14:00, la biserica Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din localitatea Hârșova.
De aici se va pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei.
Apoi, ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8:50, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 11:45, se va merge în procesiune până la Cazinou, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia la ora 12:00, Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Apoi, de la ora 16:15, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din orașul Ovidiu.
Tot mâine, de la ora 17:30, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol.
Luni, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8:45 Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Constanța, zona Cora Brătianu cu prilejul hramului.
Apoi, va sfinți așezământul Sfântul Ioan Rusul al parohiei, unde copiii vor putea face meditații cu profesori, iar persoanele defavorizate vor primi o masă caldă.

Circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată în această perioadă.
Astfel, până mâine la ora 14:00, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul delimitat de strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
De asemenea, vor fi restricții pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului.
Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime, Primăria recomandă constănțenilor să folosească mijloacele de transport în comun sau să aleagă deplasarea pietonală.

Știri 4 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia mâine de la ora 5.30, Sfânta Liturghie, urmată la ora 7.00, de slujba de sfințire mare a apei, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Apa sfințită va fi îmbuteliată, pe parcursul zilei, în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni, de Bobotează.
De la ora 10.30, ierarhul Tomisului va fi prezent la penitenciarul Poarta Albă, unde le va împărți deținuților Agheasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură.
Apoi de la ora 14, Ierarhul nostru va fi prezent la biserica Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din localitatea Hârșova.
De aici se va pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei.
Apoi, ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.50, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 11.45, se va merge în procesiune până la Cazinou, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia la ora 12, Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Apoi, de la ora 16.15, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din orașul Ovidiu.
Tot duminică, de la ora 17.30, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol.
Luni, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.45 Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Constanța, zona Cora Brătianu cu prilejul hramului.
Apoi, va sfinți așezământul Sf. Ioan Rusul al parohiei, unde copiii vor putea face meditații cu profesori, iar persoanele defavorizate vor primi o masă caldă.

Termenul pentru restituirea taxei auto a fost prelungit până pe 30 iunie.
Excepţie face timbrul de mediu, a cărui perioadă de restituire a fost prelungită cu trei luni.
În cei zece ani în care s-a aplicat, de la 1 ianuarie 2007, taxa auto a strâns la bugetul statului peste 7 miliarde de lei, bani pe care autorităţile îi restituie acum.
2019 este al treilea an consecutiv în care nu mai există o taxă de poluare, întrucât cei responsabili nu au reuşit să găsească o formulă de calcul care să nu fie anulată apoi în instanţă.

Preşedintele Klaus Iohannis retrimite în Parlament modificările aduse Legii Educaţiei.
Motivul îl reprezintă reducerea numărului de ore, care ar produce efecte în cascadă.
Sindicatele din Educaţie atrag atenţia că scăderea numărului de ore pentru gimnaziu şi licee nu ar duce doar la o reducere a normelor profesorilor, ci i-ar afecta şi pe elevi.
Aceștia spun că elevii ar fi nevoiţi să înveţe mai mult într-un timp mai scurt, întrucât programa şcolară şi conţinutul educaţional nu au fost ajustate.

Cardurile de sănătate vor putea fi folosite de asiguraţi încă doi ani după data de expirare.
Anunțul a fost făcut de către Ministerul Sănătăţii, Sorina Pintea.
Astfel, cardurile care expiră la finalul acestei luni vor fi valabile până în ianuarie 2021.
Pe perioada celor doi ani suplimentari, deţinătorul cardului nu va avea nevoie de adeverinţă sau de alte modalităţi de a-şi dovedi calitatea de asigurat al sistemului asigurărilor sociale de sănătate.
Calitatea de asigurat se poate verifica şi pe site-ul CNAS.

Peste 500 de mii de copii, elevi și studenți au emigrat din România în 10 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană.
Potrivit unui raport, aproape 485.000 de persoane, cu vârste cuprinse între 0 și 19 ani, au emigrat din România între 2007 și 2017.
Dacă la acest număr se adaugă și cei de până la 21-22 de ani, vârsta studenției, atunci numărul emigranților temporari și definitivi depășește 500 de mii.
Raportul arată că migrația ridicată în rândul tinerilor va avea ca efecte apariția de probleme importante la nivelul pieței forței de muncă și a sistemului de pensii în următorii ani.
De asemenea, ia amploare și fenomenul îmbătrânirii demografice datorită schimbărilor în structură pe grupe de vârstă a populației.

Românii consumă prăjituri cu grăsimi vegetale fără să știe.
Inspectorii ANSVSA spun că sute de restaurante, pizzerii, patiserii şi cofetării nu îşi informează corect consumatorii în privinţa originii şi calităţii ingredientelor.
Astfel, 89% dintre patiseriile verificate, utilizează specialităţi pe bază de grăsimi hidrogenate.
De asemenea, 71 % dintre cofetării folosesc grăsimi de origine vegetal-hidrogenate.
Potrivit Ministerului Agriculturii, legea privind comercializarea laptelui şi a produselor lactate va fi modificată, astfel încât alimentele falsificate să fie scoase de la comercializare.

Proprietarii maşinilor care doresc înscrierea în Programul Rabla 2019 sunt obligaţi să deţină ITP-ul valabil.
Astfel, autorităţile urmează să elimine din circulaţie maşinile care poluează efectiv, nu şi pe cele care sunt abandonate în parcări.
Pentru maşinile mai vechi de 12 ani, ITP-ul este obligatoriu la un interval de 12 luni.
Programul Rabla ar putea începe din luna martie.

Circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată în perioada Sărbătorii Botezului Domnului.
Astfel, de astăzi, de la ora 18:00 și până duminică la ora 14:00, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul delimitat de strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
De asemenea, vor fi restricții pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului.
Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime, Primăria recomandă constănțenilor să folosească mijloacele de transport în comun sau să aleagă deplasarea pietonală.

Avortul a fost principala cauză a morții, la nivel mondial, în 2018.
Potrivit statisticilor, 42 de milioane de vieți au fost curmate. Datele au semnalat că numărul de avorturi din întreaga lume este mai mare decât numărul cumulat al persoanelor care și-au pierdut viața din cauza cancerului, SIDA, a accidentelor rutiere și sinucideri.
Statisticile oficiale nu includ avorturile la decese, copiii nenăscuți nefiind recunoscuți ca ființe umane, deși biologic a fost demonstrat că sunt ființe umane unice din momentul concepției.

Știri 3 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă va prăznui duminică Botezul Domnului nostru Iisus Hristos sau Boboteaza.
Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia sâmbătă de la ora 5.30, Sfânta Liturghie, urmată la ora 7.00, de slujba de sfințire mare a apei, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Apa sfințită va fi îmbuteliată, pe parcursul zilei, în 200.000 de PET-uri ce vor fi oferite credincioşilor constănţeni, de Bobotează.
De la ora 10.30, ierarhul Tomisului va fi prezent la penitenciarul Poarta Albă, unde le va împărți deținuților Agheasmă Mare și va rosti un cuvânt de învățătură.
Apoi de la ora 14, Ierarhul nostru va fi prezent la biserica Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, din localitatea Hârșova.
De aici se va pleca în procesiune la malul Dunării, unde va fi săvârșită slujba de Sfinţire Mare a apei.
Apoi, ierarhul va arunca 3 cruci în apa Dunării, ce vor fi recuperate de către tineri curajoși.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 8.50, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, apoi de la ora 11.45, se va merge în procesiune până la Cazinou, unde ierarhul Tomisului, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, va oficia la ora 12, Slujba de Sfinţire Mare a apei, la sfârșitul căreia arhiepiscopul va arunca 3 cruci în apele mării.
Apoi, de la ora 16.15, va oficia slujba de Sfințire Mare a apei la debarcaderul din orașul Ovidiu.
Tot duminică, de la ora 17.30, IPS Teodosie va oficia slujba Vecerniei la biserica „Sf. Ioan Botezătorul” din localitatea Techirghiol.
Luni, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.45 Sfânta Liturghie la biserica „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Constanța, zona Cora Brătianu cu prilejul hramului.
Apoi, va sfinți așezământul Sf. Ioan Rusul al parohiei, unde copiii vor putea face meditații cu profesori, iar persoanele defavorizate vor primi o masă caldă.

Anul 2019 a fost proclamat „Anul omagial al satului românesc (al preoților, învățătorilor și primarilor gospodari)” și „Anul comemorativ al patriarhilor Nicodim Munteanu și Iustin Moisescu și al traducătorilor de cărți bisericești”.
Hotărârea a fost luată în şedinţele de lucru ale Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 4-5 iulie 2017 şi 25 octombrie 2018.
La nivelul eparhiilor și al instituțiilor de învățământ teologic se vor organiza dezbateri, colocvii și seminarii pe această temă.

Ministrul Educației, Ecaterina Andronescu propune introducerea unei evaluări intermediare în timpul liceului.
Potrivit acesteia, elevii ar fi mai bine pregătiţi pentru examene dacă s-ar introduce această evaluare.
Totodată, ministrul a admis că programele şcolare trebuie revizuite, în condiţiile în care cei mici trebuie să asimileze un volum uriaş de informaţii.

Anul acesta, românii vor avea 15 zile de sărbătoare legală.
Dintre acestea, cinci vor fi însă în zile de week-end și anume: prima zi de Paște pe 28 aprilie, 1 iunie de Ziua Copilului,
16 iunie de Rusalii, 30 noiembrie de Sfântul Andrei și 1 decembrie de Marea Unire.
De asemenea, vom avea câte o zi liberă pe 24 ianuarie de Ziua Unirii Principatelor României, 26 aprilie în Vinerea Mare, de Ziua Internaţională a Muncii – pe 1 mai și de Adormirea Maicii Domnului, pe 15 august.

Bugetarii primesc salarii mai mari, vouchere de vacanţă şi indemnizaţii de hrană în acest an.
Astfel, salariul minim brut a fost majorat, la 2.080 lei, respectiv la 2.350 lei pentru angajaţii cu studii superioare, iar indemnizaţia de hrană reprezintă două salarii minime pe economie.
Totodată, anul 2019 aduce scumpiri la benzină dar şi o îngheţare a preţului energiei electrice şi al gazelor naturale.
Pe parcursul anului vor exista modificări în ceea ce priveşte taxarea companiilor energetice şi a celor din sectorul telecomunicații, iar băncile vor plăti o ‘taxă pe lăcomie’.
De asemenea, comisionul de administrare pe Pilonul 2 de pensii scade la 1%, de la 2,5%, iar pensiile vor creşte din luna septembrie.
Tot din acest an, volumul de date în roaming fără suprataxă a crescut.

Circulația autovehiculelor în zona peninsulară va fi restricționată în perioada Sărbătorii Botezului Domnului.
Astfel, de mâine, de la ora 18:00 și până duminică la ora 14:00, nu se va circula pe strada Arhiepiscopiei, pe tronsonul delimitat de strada Ion Cantacuzino și bulevardul Regina Elisabeta.
De asemenea, vor fi restricții pe strada Termele Romane dinspre strada Traian și pe bulevardul Regina Elisabeta de la intersecția cu strada Arhiepiscopiei spre faleza Cazinoului.
Pentru ca circulația să se desfășoare în condiții optime, Primăria recomandă constănțenilor să folosească mijloacele de transport în comun sau să aleagă deplasarea pietonală.

Fiecare cutie de medicamente vândută pe piaţa comună europeană va trebui să conţină elemente de siguranţă împotriva falsificării.
Este vorba despre o directivă europeană legată de contrafacerea medicamentelor.
Decizia va intra în vigoare din data de 9 februarie.
Cele mai mari costuri pentru crearea şi funcţionarea acestui nou sistem revin producătorilor de medicamente care spun că a fost nevoie de investiţii în liniile de fabricaţie.

Două noi modificări ale Codului Rutier au intrat în vigoare.
Prima lege clarifică responsabilităţile medicilor atunci când identifică un şofer cu afecţiuni periculoase pentru siguranţa rutieră.
Medicii vor fi obligaţi să emită bilet de trimitere către o unitate medicală specializată atunci când constată că un șofer aflat în evidenţă prezintă afecţiuni periculoase pentru siguranţa rutieră, urmând ca în termen de 3 zile şoferul să se prezinte pentru control la unitatea medicală de specialitate.
A doua modificare a Codului Rutier prevede că un conducător auto poate primi mai repede permisul înapoi după suspendare, dacă decide ca dovada să fie valabilă mai puţine zile faţă de perioada maximă de 15 zile.

România a preluat, de la 1 ianuarie, președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
Acesta este unul dintre cele mai importante dosare de politică internațională în care este implicată țara noastră, după aderarea la Uniunea Europeană.
Statele membre care dețin președinția colaborează îndeaproape în grupuri de trei.
Actualul trio care va gestiona activitatea Consiliului Uniunii Europene în perioada ianuarie 2019-iunie 2020 este format din România, Finlanda și Croația.

Pastorala IPS Teodosie la Praznicul Nașterii Domnului, 2018

Nașterea cea după trup a lui Hristos – înălțarea omului în iubirea Sfintei Treimi
Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi fii duhovnicești,

Cu adevărat mare este taina creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Tim 3, 16). Cuvintele Sfântului Apostol Pavel își arată bogăția spirituală și deplina semnificație prin Nașterea cea după trup a Cuvântului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Intrarea în umanitate a Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria, care a venit „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), Unul din Sfânta Treime, oferă din iubire neamului omenesc, cel mai mare dar ce stă la temelia mântuirii noastre.
Prin nașterea Fiului din Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii umanități după har, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul și pământul. Astăzi Fiul, cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până în sânul Sfintei Treimi.
Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu în acest moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și indiferență, și să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei atât către Dumnezeu cât și către aproapele. Lămurit este că iubirea față de aproapele ce se întinde pe orizontală este temelia iubirii către Dumnezeu pentru orice om, așadar, o iubire ascendentă, pe verticală.
Așa se tălmăcește ceea ce ne scrie Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” dar nu iubește pe fratele său este un mincinos, căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (I Ioan 4, 20). Cu alte cuvinte, numai prin iubirea aproapelui ajungem să-L iubim pe Dumnezeu care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Iubiți credincioși,
Cercetând Sfânta Scriptură aflăm de la Sfântul Evanghelist Matei că Fiul lui Dumnezeu se naște în Betleem, pământul lui Iuda. Acesta este și răspunsul pe care îl primește Irod de la cărturari și arhierei atunci când cere de la dânșii lămuriri privind locul în care trebuie să se nască Mesia. Nașterea lui Hristos, Marele Împărat, este anunțată tuturor neamurilor, chiar și celor păgâne, care citind stelele observă steaua cea strălucitoare care anunță nașterea unui mare împărat. Și au văzut steaua și au crezut și au urmat ei, iar steaua i-a condus până la cetatea cea vestită a Ierusalimului, dar acolo s-a ascuns. Și magii, nedumeriți, nevoind să abandoneze căutarea lor arzătoare, au cerut sfat Regelui țării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini cererea și le va putea alunga tristețea. Și l-au întrebat pe el: Unde este să Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii lui, care l-au vestit, cu încredințare mare, că în Betleemul Iudeei va să Se nască, căci așa este scris (Matei 2, 5).
Irod, fiind încredințat de magi de nașterea lui Hristos și aflând locul nașterii Sale de la arhierei, își ascunde adevăratele intenții în fața magilor, rugându-i ca atunci când găsesc pe Mesia să-i dea de veste, ca să se poată închina și el. Teama acestui conducător pământesc era aceea ca nu cumva să se ridice un alt împărat și să îi ia tronul. Dorința lui nu era nicidecum să se închine lui Hristos, ci să înlăture prin omor orice posibilitate de ridicare a unui alt împărat. Iar dacă drumul magilor s-a făcut prin descoperire dumnezeiască, pentru că încă nu se plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se arată magilor, după ce aceștia L-au descoperit pe Prunc și I s-au închinat cu bucurie mare și cu daruri, și i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în țara lor.
Regele Irod, văzând că a fost înșelat de magi, s-a supărat și a dat acea poruncă nelegiuită, ca soldații săi să meargă în cetatea Betleemului și să ucidă acolo pe toți pruncii, de 2 ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi, ca astfel să Îl omoare și pe Hristos (Matei 2, 16). Și s-a împlinit atunci această mare fărădelege și grozăvie, vestită și de Proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu poate să se mângâie pentru că nu mai sunt!”(Matei 2, 18) Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele acestor copii nevinovați s-au suit la Cer, devenind primele jertfe vii și fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor creștini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Privind evenimentul Nașterii Domnului Iisus Hristos Îl vedem Prunc, în iesle, înconjurat de ființe necuvântătoare, în timp ce lumea pentru care S-a întrupat s-a arătat indiferentă și nepăsătoare. Lumea era prea ocupată atunci, cum este de altfel și astăzi ca să-L primească pe Cel prin care toate s-au făcut. Totuși, pe câmpurile din jurul peșterii erau păstori care, făceau de strajă în jurul turmelor, și aceștia au vazut lumina care era de la cer până la pestera nașterii, iar din acea lumină a venit un înger și le-a vestit că s-a născut Mesia și cu acel înger au venit mulțime de îngeri cântând „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, îndemnându-i pe păstori să meargă la peșteră. După ce au colindat împreună cu îngerii, păstorii au mers la peșteră și s-au încredințat de cuvântul îngerului și s-au închinat Pruncului. Și astăzi lumea este prinsă în atât de multe lucruri, încât cu greu realizează că singurul motiv de bucurie real din lume este nașterea Celui care în fiecare an, ca și acum, coboară tainic și deschide, cu voia noastră a celor ce suntem pregătiți să-L primim, sufletul și inima și rămâne în noi.
Aceasta este pricina că sunt și oameni care vin la Biserică și așteaptă cu mare bucurie Nașterea Pruncului Iisus și chiar se pregătesc pentru acest mare praznic prin post și Taina Sfintei Spovedanii, iar alții stând departe de Biserică cu preocupări ieftine nu se împărtășesc de acest mare dar.
Tatăl Ceresc, Cel ce a trimis pe Fiul în lume să ne salveze, așteaptă de la noi toți un răspuns la chemarea Sa. Este limpede că Dumnezeu a creat pe oameni nu dintr-o necesitate, ci din iubire pentru ca aceștia să trăiască în deplină armonie și fericire. Dar fericirea nu este un „dat” ci un țel spre care omul trebuie să tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptății și adevărului și de a refuza categoric practicarea păcatului. Pentru a ajunge însă la această fericire deplină este necesar ca fiecare să trăiască mereu și intens iubirea adevărată lipsită de orice egoism, acesta fiind sursa reală a fericirii. Experiența răului în viața omului întunecă fericirea și răcește dragostea și față de Dumnezeu și față de semeni.
Dacă Dumnezeu ne-a făcut părtași la tot binele, suntem datori să fim responsabili și să căutăm permanent realizarea faptelor bune pentru semenii noștrii. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), de aceea întreaga Sa lucrare pentru om și cu omul o realizează din iubire pentru ca să ne crească și pe noi în iubire.
De multe ori când vine vorba de credința noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși…” . De aici rezultă că iubirea și credința adevărată se manifestă permanent prin faptele bune realizate pentru toți cei aflați în nevoi.
Faptele bune față de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credința, nădejdea și dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credință omul își însușește adevărurile Legii lui Dumnezeu, făcându-le și ale sale, prin nădejde el așteaptă cu răbdare împlinirea celor crezute, iar prin caldura dragostei el se luptă statornic în viața aceasta, ca să împlinească ceea ce crede, și această luptă nu se va sfârși decât atunci când cele crezute și nădăjduite se vor împlini, toate topindu-se în focul iubirii veșnice a lui Dumnezeu, în Biserica triumfatoare din cer.

Iubiți fii duhovnicești,
După cum apropierea de foc ne încălzește trupul, tot așa și credința și nădejdea împlinite în dragoste lucrează în suflet iluminarea conștiinței. De aceea prin roadele iubirii se înțelege a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lururile cu dreaptă judecată” .
Deși suntem mereu încercați de tot felul de ispite, pelerini în această viață trecătoare, să nu Îl căutăm în mod greșit pe Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii, într-o dorință sărbătorească ce are caracter material, ci să-L căutăm în darul iertării și al împărtășirii în Sfânta Liturghie. Vă îndemn să lucrați permanent la săvârșirea faptelor bune față de semeni, căci, prin facerea de bine oferim altora nu numai un ajutor material, ci însăși mărturia lucrării Duhului, care face roditoare în lume, în viața oamenilor, iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu.
Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.
În Arhiepiscopia Tomisului, noi cei care avem privilegiul să viețuim aici pe pământ apostolic, privind spre Betleem semnele peșterii unde s-a născut Pruncul dumnezeiesc, vedem ca în oglindă și Peștera Sfântului Andrei, unde Părintele credinței noastre a vestit strămoșilor noștri nașterea Pruncului dumnezeiesc și toate cele ce au urmat pentru mântuirea noastră.
Vă îndemn pe toți ca, precum Sfântul Apostol Andrei a adus în inimile strămoșilor noștri atât peștera Betleemului cât și pe Pruncul din ea, să primiți și din partea mea ca Păstor al vostru și urmaș smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Sfânt făcând inima voastră iesle curată și să-L rugați să rămână cu voi pururea și să vă ajute în suișul către cer.
Vă dorim, tuturor, să petreceţi cu pace şi cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogaţi în credinţă, bunătate şi iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
şi către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI

Știri 24 decembrie 2018

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Nașterea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie de la ora 8:45, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
La sfârșitul slujbei, corala Armonia va interpreta colinde.

CRTS Constanța nu va funcționa de sărbători.
Potrivit acestora, în zilele de 25, 26, 31 decembrie, 1 și 2 ianuarie, zile libere legale, Centrul nu va avea program de lucru.
Măsura este luată în contextul în care aceste zile sunt declarate zile libere de către Statul Român.

RATC a anunțat programul de funcționare a chioșcurilor de bilete în perioada sărbătorilor.
Astfel,mâine, toate chioșcurile vor fi închise.
Miercuri, în a doua zi de Crăciun, vor fi deschise în intervalul orar 07:00 – 19:00, chioșcurile din zonele Tomis III, Magazinul Tomis, Piața CET, Eliberării, Poarta 6, Gară 40/43.
Luni, 31 decembrie – toate chioșcurile funcționează în intervalul orar 07:00 – 19:00, iar miercuri, 02 ianuarie cele din zonele – Tomis III, Magazinul Tomis, Piața CET, Eliberării, Poarta 6, Gara L 101 – în intervalul orar 08:00 – 14:00, iar chioșcul de la
Gară aferent liniilor 40/43, în intervalul orar 07:00 – 19:00.

Autobuzele RATC vor circula de Crăciun și Revelion în regim de week-end.
Astfel, în perioada 24-26 decembrie, 29-30 decembrie și 2 ianuarie mijloacele de transport în comun vor circula între orele 5:45 – 23:00.
În ultima zi a anului, autobuzele vor începe să circule de la ora 5:45 şi se vor retrage la ora 21:00.
Pe 1 ianuarie, prima cursă va fi la ora 12:00, iar ultima, la ora 23:00.
Liniile care deservesc unele centre comerciale vor avea program special, care poate fi consultat pe site-ul regiei ratc.ro.

Ghişeele SPIT vor fi închise de Sărbători.
Zilele de 24, 25, 26, 31 decembrie și 1, 2 ianuarie sunt declarate zile libere.
În perioada 27-28 decembrie și 3-4 ianuarie activitatea instituției cu publicul este suspendată, iar din 7 ianuarie vor fi reluate toate operațiunile fiscale, în toate agențiile.

Importurile de carne de porc au crescut cu 20%.
Potrivit producătorilor, motivul îl constituie pesta porcină africană care a afectat multe ferme din ţară, cu toate ca producătorii români nu au crescut preţurile.
De asemenea, târgurile de animale vii sunt interzise în toată ţara, iar restricţia a fost impusă de autorităţi pentru limitarea răspândirii pestei porcine africane.

Legea pensiilor a fost aprobată de Camera Deputaților.
Proiectul prevede creșteri etapizate ale punctului de pensie până în anul 2021, astfel: în 2019 – 1.265 de lei, 2020 – 1.775 de lei, 2021 – 1.875 de lei.
Din anul 2022, valoarea punctului de referință se va indexa anual cu rata inflației și 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.
Actul normativ va merge la președintele Iohannis pentru promulgare.

7 din 10 români nu-şi permit să mănânce sănătos.
Aşa arată un sondaj, potrivit căruia 19% dintre români nu se hrănesc sănătos din lipsă de timp.
Totodată, majoritatea românilor spun că sănătatea este principalul motiv pentru care sunt atenţi la ceea ce mănâncă, în timp ce 10% consideră că este important să ştim ce mâncăm. Sondajul a fost realizat recent pe un eşnation de peste 1.000 de persoane.