Știri 24 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
Aceasta s-a născut în anul 294 într-o familie nobilă unde a primit o educaţie aleasă.
S-a convertit la creştinism, motiv pentru care a fost arestată şi dusă la judecată înaintea autorităţilor romane, pe vremea împăraţilor prigonitori Diocleţian şi Maximian.
Datorită înţelepciunii de care a dat dovadă, a reuşit să demonstreze superioritatea credinţei creştine împotriva filosofiei păgâne greceşti și a reuşit să convertească la Hristos pe mulţi învăţaţi ai timpului.
Pentru aceasta, a fost chinuită cu cruzime şi, în cele din urmă, a fost condamnată la tăierea capului.
Sfintele sale moaşte se află în mânăstirea închinată ei, de pe Muntele Sinai, din Egipt.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va sluji astăzi la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema.
Ierarhul nostru va săvârsi Taina Sfântului Maslu, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Sfântului Sinod și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului din București, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Corala bărbătească ortodoxă Armonia va participa mâine la Festivalul internațional de muzică corală “I.D. Chirescu”.
Acesta se va desfășura la Cernavodă, în două secțiuni: laică și religioasă.
Secțiunea laică se desfășoară la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, astăzi de la ora 16:00, iar cea religioasă- la Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena”-mâine, de la orele 16:00.
La această ediție, vor participa aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria.
Printre invitați se numără Înalt Prea Sfințitul Teodosie-Arhiepiscopul Tomisului, dirijorul Corului de Cameră ”Preludiu” București, Voicu Enăchescu- profesorul și dirijorul Ioan Pelearcă și compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

Știri 23 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcii.
Acesta a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, unde a primit numele Antonie.
Apoi, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690.
Pentru viaţa sa curată, sfântul a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al vindecării.
Cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, înainte de anul 1714 şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât în anul 1992, ca el să fie aşezat în rândul sfinţilor.
Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer, iar o particică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Darvari din Bucureşti.

Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot astăzi, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Corala bărbătească ortodoxă Armonia va participa duminică la Festivalul internațional de muzică corală “I.D. Chirescu”.
Acesta se va desfășura la Cernavodă, în două secțiuni: laică și religioasă.
Secțiunea laică se va desfășura la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, mâine de la ora 16:00, iar cea religioasă, la Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena”, duminică, de la orele 16:00.
La această ediție, vor participa aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria.
Printre invitați se numără Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dirijorul Corului de Cameră ”Preludiu” București, Voicu Enăchescu, profesorul și dirijorul Ioan Pelearcă și compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați mâine, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS , din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

Două din trei cupluri nu merg la medic înainte de a face un copil.
Potrivit unui studiu, 60% dintre cuplurile care își doresc un copil, nu îşi fac analizele necesare înainte de a obţine sarcina.
De asemenea, aproape jumătate dintre viitorii părinţi spun că nu şi-au planificat să facă un copil, iar sarcina a fost o întâmplare.
O treime dintre cupluri susțin că şi-au dorit sarcina, dar că nu au considerat necesar să meargă la medic înainte de concepție.

40 de milioane de persoane bolnave de diabet ar putea rămâne fără insulină până în anul 2030.
Pe măsură ce oameni din întreaga lume continuă să devină supraponderali, numărul cazurilor de diabet va continua să crească iar cantitatea de insulină va fi în scurt timp insuficientă.
Cercetătorii preconizează că numărul de adulţi cu diabet zaharat de tip 2 va ajunge la 25%, de la 406 de milioane în 2018 la 511 milioane în 2030.
În timp ce aproape 80 de milioane de oameni ar putea avea nevoie de insulină, doar 38 milioane ar putea avea acces la acest tratament, potrivit datelor actuale.

Diagnosticarea la timp a bolilor imunologice la copii este îngreunată, în România.
Acest lucru se datorează faptului că specializări ca imunologia și reumatologia pediatrică nu există la examenul de rezidenţiat.
Medicii atrag atenţia că această situaţie le poate pune copiilor viaţa în pericol.
Peste 300 de pacienţi cu artrită juvenilă au fost diagnosticaţi în capitală, în ultimii 5 ani, iar specialiştii estimează că sunt peste 500 de astfel de cazuri la nivel naţional.
În România, există centre regionale dedicate bolilor imunologice la copii în Constanţa, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi și Târgu Mureş.

Programul Rabla mai are la dispoziție 1.900 de tichete.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Fondului pentru Mediu.
De asemenea, pentru Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, sesiunea de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice a fost prelungită până la data de 7 decembrie.

Știri 22 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține astăzi o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”. Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17.00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române, dirijor col. Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”, dirijor Arhid. Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

4.500 de şcoli gimnaziale din țară vor fi dotate cu internet.
De asemenea, în cel puţin 2.000 de instituţii de învăţământ va fi creată infrastructura necesară utilizării informaticii şi resurselor online în educaţie, prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de circa 45 de milioane de euro.
Perioada de implementare este de 36 de luni, timp în care peste un milion de elevi şi profesori se estimează că vor beneficia de acces la noile tehnologii şi, implicit, la informaţie.
În prezent, numeroase şcoli din România suferă din cauza lipsei dotărilor.

Cadrele militare pot fi menţinute în activitate până la vârsta de 65 de ani.
Așa arată noul proiect de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor.
Decizia se ia în raport cu nevoile de personal şi dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor care le revin.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să primească şi aprobarea Senatului.

Mega Image retrage de la vânzare două tipuri de anșoa, în care s-a găsit o substanţă chimică.
Este vorba despre DLL Anșoa borcan de 100 de grame și DLL File Anșoa cu Capere, produse de firma belgiană Delhaize.
Producătorii au descoperit că în cutiile de conservă și în borcane există acid ftalic – o substanță folosită în producerea maselor plastice.
Cumpărătorii sunt rugați să returneze produsele în magazin cât mai repede, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Elevii din clasele I-IV și copiii din grădiniţe vor primi de anul viitor câte un borcan de miere pe lună.
Camera Deputaților a adoptat legea care prevede că preșcolarii și elevii din învățământul primar să primească un borcan de 350 de grame de miere polifloră.
Autoritatea Sanitar Veterinară va verifica periodic mierea care va fi distribuită în școli și grădinițe.
În prezent, copiii primesc lapte și corn.

Legea transplantului a fost finalizată și va intra în dezbatere publică luna viitoare.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat că Programul Naţional de Transplant este utilizat ineficient, dar noile prevederi legale vor revoluţiona transplantul în România.
Anul acesta au fost înregistraţi în România doar 55 de donatori de organe în moarte cerebrală, dintr-un total de 160 de potenţial donatori, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Transplant.

Știri 21 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Ea fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului, de la ora 8:15.

Duminică, Biserica Ortodoxă o va cinsti pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot vineri, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Sâmbătă, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Icoana Maicii Domnului Odighitria sosește astăzi la biserica Sfântul Ioan Rusul din orașul Ovidiu.
Aceasta va fi adusă spre închinare la ora 16:00 și va rămâne până duminică.
În Postul Crăciunului, la această biserică se oficiază zilnic de la ora 8:00 Sfânta Liturghie, iar de la ora 16:00, Taina Sfântului Maslu.
Lăcașul de cult este situat lângă podul de cale ferată din localitatea Ovidiu.

Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită duminică.
Slujba de sfințire va fi oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
De asemnea, vineri 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, va avea loc şi prima slujbă de hram, oficiată de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.
Credincioșii se vor putea închina în altarul dedicat eroilor neamului, dar şi la mâna Sfântului Andrei, adusă din Grecia.
La eveniment vor participa și tinerii din diaspora, care au fost invitați de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi de la Sibiu.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține mâine o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”. Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este liberă.

Județul Brașov ia măsuri pentru stimularea natalității.
Un proiect aprobat de Consiliul Județean Brașov prevede că de anul viitor, pentru fiecare nou-născut se vor acorda câte 1.500 de lei.
Valoarea tichetelor a fost stabilită în urma unui studiu al Direcției de Asistență Socială.
Pentru acordarea stimulentului, cel puțin un părinte trebuie să aibă domiciliul stabil în Brașov și nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din același oraș.
Fac excepție mamele care, din motive de forță majoră, au născut în altă localitate.

Știri 20 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Grigorie Decapolitul.
Acesta s-a născut în jurul anului 780, la Irinopolis din Asia Mică, din părinţi ortodocşi devotaţi.
S-a nevoit mult cu postul şi rugăciunea, a biruit toate cursele nevăzuţilor diavoli şi s-a învrednicit de darul facerii de minuni şi al înaintevederii.
Sfântul Grigorie s-a mutat la Domnul pe 20 noiembrie 842, la Constantinopol.
Moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se păstrează întregi la Mănăstirea Bistriţa, din judeţul Vâlcea.

Tot astăzi, Biserica Ortodoxă cinsteşte pe Sfântul Mucenic Dasie.
Originar din Durostorum, era soldat creştin în armata romană, cantonat în oraşul Axiopolis lângă Cernavodă, pe malul drept al Dunării.
Numele Dasius este de origine geto-dacică şi înseamnă „miel“.
Pătimirea sa este legată de sărbătoarea păgână Saturnalia, închinată zeului grec Cronos, al timpului, adoptat de romani cu numele Saturn.
Pentru că și-a mărturisit credinţa şi a refuzat să jertfească idolilor, Sfântul Dasie a fost martirizat, într-o zi de vineri, 20 noiembrie, a anului 304.

Biserica Ortodoxă va prăznui mâine Intrarea în biserică a Maicii Domnului.
Cu acest prilej, astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia slujba Vecerniei la parohia „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” din cartierul Compozitorilor, de la ora 17:00.
Mâine, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului, de la ora 8:15.
Duminică, Biserica Ortodoxă o va cinsti pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Astfel, vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot vineri, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.

Icoana Maicii Domnului Odighitria va sosi mâine la biserica Sfântul Ioan Rusul din orașul Ovidiu.
Aceasta va fi adusă spre închinare la ora 16 și va rămâne până duminică.
În Postul Crăciunului, la această biserică se oficiază zilnic de la ora 8.00 Sf. Liturghie, iar de la ora 16, Taina Sf. Maslu.
Lăcașul de cult este situat lângă podul de cale ferată din localitatea Ovidiu.

Astăzi este Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului.
În data de 20 noiembrie 1989 a fost semnată Convenţia ONU cu privire la drepturile copilului.
În România, Convenţia a fost ratificată la 28 septembrie 1990 iar prevederile acesteia au stat la baza elaborării Legii cu privire la protecţia şi promovarea drepturilor copilului.
Această zi are ca scop sensibilizarea opiniei publice asupra dreptului fundamental al copiilor.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Astăzi este ultima zi în care pensionarii beneficiari pot depune cererile pentru permisul de călătorie RATC.
Cererile împreună cu actele aferente se pot depune la toate punctele de vânzare ale R.A.T.C, la sediul RATC Constanța, de pe str. Industrială și la toate Cluburile Pensionarilor.
Beneficiarii sunt pensionarii cu pensii până la 1600 lei (inclusiv), persoane în vârstă de peste 60 de ani, care nu realizează venituri, persoane în vârstă, de peste 70 de ani, indiferent de venituri, elevii și studenții orfani, persoanele cu dizabilități, deținuții politic și șomerii.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține joi o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”.
Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este gratuită.

ANM a emis o informare meteorologică de polei, precipitații moderate cantitativ și intensificări ale vântului pentru toată țara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 10.
În intervalul menționat se vor semnala precipitații, mai ales sub formă de ploaie, mixte la munte și predominant ninsori în Moldova.
Pe arii restrânse se va semnala polei, la început în Oltenia, apoi și în celelalte regiuni.
Temporar vântul va avea unele intensificări în jumătatea de sud a țării și în zonele montane.