Știri 14 ianuarie 2019

Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși astăzi Slujba de Tedeum, la biserica ’’Înălțarea Domnului’’, din Lazu, de la ora 12:00.
Mâine, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie, la biserica ’’Adormirea Maicii Domnului’’, din localitatea Topalu, de la ora 07:30.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sfântul Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei, la biserica Sfântul Antonie cel Mare din Constanța, în zona Galeriilor Soveja, miercuri, de la ora 17:00.
Apoi, de la ora 23:00, va oficia Sfanta Liturghie la biserica Sfantul Antonie cel Mare din Năvodari.

Icoana Maicii Domnului “Odighitria” din Ucraina sosește mâine la biserica Sfântul Mucenic Haralambie din Constanța.
Aceasta va fi adusă spre cinstire de dimineață și va rămâne până miercuri seara.
Lăcașul de cult este situat în zona Boema, vizavi de benzinăria OMV.

RATC introduce astăzi în circulație al doilea lot de autobuze noi.
Potrivt Regiei, până la sfârșitul săptămânii, numărul autobuzelor noi, introduse în trafic, se va ridica la 40.
Noua bază de transport în comun creează toate condiţiile necesare deplasării constănţenilor în condiţii de siguranţă și confort între staţii.

Folosirea telefonului mobil ar putea fi interzisă la volan.
Noul proiect de lege, pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne, prevede amenzi cuprinse între 1.300 de lei și 2.900 de lei, pentru cei care folosesc, în timp ce conduc, tablete, telefoane sau orice alte dispozitive cu funcţii de înregistrare, redare text, foto sau video.
Ca masura complementară șoferii vor primi între 9 si 20 de puncte-amendă și 6 puncte de penalizare.
De asemenea, sancţiunea va fi aplicată şi bicicliştilor.

Elevii şi preşcolarii se întorc de astazi la şcoală, dupa vacanța de iarnă, care a durat 3 săptămâni.
Din 2 februarie și până pe 10 februarie elevii din clasele pregătitoare şi 1- 4, vor mai avea o săptămână de vacanţă.
Este vorba despre vacanţa intersemestrială, iar din 11 februarie elevii se reîntorc la şcoală pentru semestrul al doilea, care se încheie pe data de 14 iunie.

Curcuma sau turmericul îmbunătăţeşte memoria cu 28%.
Oamenii de ştiinţă au efectuat cercetări cu ajutorul unor voluntari cu vârste cuprinse între 50 şi 90 de ani ce prezentau probleme uşoare sau moderate de memorie.
Astfel, timp de 18 luni, au fost monitorizaţi parametrii legaţi de sănătatea cognitivă şi starea de spirit.
Rezultatele au arătat că turmericul a îmbunătăţit considerabil concentrarea şi atenţia.

Românii ocupă penultimul loc în Europa la sumele alocate pentru cultură şi recreere.
Asa arată un studiu Eurostat, pentru anul 2017.
Astfel, se aloca doar 5,8% din venituri, cu mult sub media europeană de 8,5%.
De asemenea , țara noastră ocupă locul al doilea în Europa la capitolul sedentarism.

O biserică ortodoxă nouă se va contrui în Turcia, la Istanbul.
Aceasta este prima în ultimii 85 de ani, va fi ridicată în apropiere de Aeroportul Internațional Ataturk și va deservi aproximativ 17.000 de credincioși siriaci ortodocși.
Lucrările noii biserici vor începe în luna februarie și vor dura aproximativ doi ani.

CNAS dezminte informările apărute în spațiul public potrivit cărora eliberarea medicamentelor compensate ar fi fost limitată doar la localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul care a prescris reţeta.
Astfel, medicamentele cu şi fără contribuţie personală prescrise de medic pot fi ridicate în prezent, la fel ca şi până acum, de la orice farmacie aflată în contract cu aceeaşi casă de asigurări ca şi medicul prescriptor.
În consecință, reţeta compensată poate fi onorată într-o arie teritorială mai largă decât localitatea în care îşi desfăşoară activitatea medicul, respectiv în întregul judeţ.

Știri 12 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti maine pe Sfinţii Mucenici Ermil şi Stratonic.
Aceştia au trăit în ţinutul Iliricului şi al Dunării de Mijloc, pe vremea persecuţiilor împotriva creştinilor declanşate de împăratul Licinius.
Diaconul Ermil a fost dus la împărat şi acuzat că este creştin, motiv pentru care a fost întemniţat.
Stratonic era însă temnicerul care îl păzea şi s-a convertit şi el la creştinism.
Împăratul a aflat aceasta şi a poruncit ca cei doi să fie duşi la judecată şi apoi chinuiţi.
În cele din urmă, împăratul a hotărât moartea lor prin înec în apropierea cetăţii Singidunum, Belgradul de astăzi.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica după Botezul Domnului.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 9.00.
După slujbă, Ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură la Evanghelia privind Începutul Propovăduirii Domnului.
Miercuri, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei, la biserica Sfântul Antonie cel Mare din Constanța, în zona Galeriilor Soveja, de la ora 17:00.
Apoi, de la ora 23:00, va oficia Sfânta Liturghie la biserica Sfântul Antonie cel Mare din Năvodari.

Știri 11 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă îl cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Teodosie, începătorul vieţii călugărești de obşte din Palestina.
A trăit în perioada secolelor V-VI şi s-a născut în satul Mogarion din ţinutul Capadociei, în estul Turciei de astăzi.
De tânăr a intrat în monahism la o mânăstire din Ierusalim, iar după un timp s-a retras într-o peşteră din apropierea Betleemului şi s-a hrănit numai cu legume şi ierburi sălbatice.
Datorită vieţii duhovniceşti îmbunătăţite, în jurul său s-au adunat în scurt timp mulţi ucenici pentru a fi povăţuiţi în viaţa ascetică.
De aceea, a construit lângă peşteră, o mănăstire unde a pus bazele vieţii monahale de obşte, fapt ce i-a atras supranumele de „începător al vieţii de obşte”.
Sfântul Cuvios Teodosie s-a mutat la Domnul în jurul anului 529, la vârsta de 105 ani.

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica după Botezul Domnului.
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 9.00.
Joi, Biserica Ortodoxă îl va cinsti pe Sf. Cuvios Antonie cel Mare.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși slujba Vecerniei, miercuri, la biserica Sf. Antonie cel Mare din Constanța, în zona Galeriilor Soveja, de la ora 17.
Apoi, de la ora 23, va oficia Sf. Liturghie la biserica Sf. Antonie cel Mare din Năvodari.

Bunurile confiscate de Fisc vor fi vândute online.
Anunțul a fost făcut de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, care a precizat că piaţa va fi cea care aplică preţul corect.
Este vorba despre bunuri precum case, maşini, dar și confecții, ce pot fi vândute online, prin licitare pe site-uri de profil, a mai spus ministrul.

Veniturile rezultate din cultivarea plantelor medicinale şi aromatice, pe o suprafață de cel mult 2 hectare, sunt considerate neimpozabile, de la 1 ianuarie.
Așa prevede o nouă lege care aduce modificări la Codul Fiscal și care, la finele anului trecut, a fost promulgată de Președintele României Klaus Iohannis.
Facilități asemănătoare existau până acum la cereale, oleaginoase, cartofi, sfeclă de zahăr sau hamei.
Potrivit Asociației Județene de Cereale și Plante Oleaginoase Constanța, „cultivarea plantelor medicinale şi aromatice s-ar putea extinde, dacă s-ar înființa și unități de procesare a acestora, iar un exemplu este la Tropraisar, unde un producător realizează ulei de lavandă”.

Cadrele didactice femei vor putea lucra până la vârsta de 68 de ani dacă doresc acest lucru.
Ministrul educaţiei a modificat normele în domeniu, care permiteau până acum ca profesoarele să poată preda până la vârsta de 65 de ani, ceea ce reprezenta deja o prelungire cu trei ani a activităţii după vârsta standard de pensionare.
Conform Metodologiei privind mobilitatea personalului didactic, măsura se poate aplica profesorilor care au gradul didactic 1 sau titlul ştiinţific de doctor, fără sancţiuni în ultimii cinci ani.

Papa Francisc va veni anul acesta în România, la invitația președintelui Klaus Iohannis.
Suvernul Pontif va ajunge la București pe 31 mai şi va rămâne în țara noastră pentru trei zile.
În cadrul programului oficial, Papa Francisc va merge și la Iaşi.
Ultima vizită a unui suveran pontif în România a fost cea a Papei Ioan Paul al II-lea, în anul 1999.

Trei programe importante vor fi susţinute anul acesta de către Ministerul Mediului.
Este vorba de finanţarea pe care o pot obţine persoanele fizice dacă îşi instalează panouri fotovoltaice şi de continuarea programelor Rabla pentru Electrocasnice şi Rabla pentru Maşini.
Persoanele fizice interesate pot obţine până la 20.000 de lei pentru a-şi instala acasă un sistem fotovoltaic care să producă energie electrică, iar începând cu acest an, surplusul de energie poate fi livrat în reţea la preţul din factură.
Potrivit preşedintelui Fondului de Mediu, Cornel Brezuică, sesiunea pentru validarea instalatorilor care montează astfel de aplicaţii va începe săptămâna viitoare, iar din luna martie, persoanele fizice se pot înscrie în program.

Deprecierea leului va aduce scumpiri.
La cotaţia BNR a mai pierdut jumătate de ban şi se apropie de 4 lei și 68 de bani, după ce miercuri a depăşit pentru prima dată pragul de 4 lei şi 67 de bani.
Deprecierea monedei naţionale va continua, cred specialiștii, şi va aduce cheltuieli mai mari nu numai pentru cei cu credite în euro sau chirii stabilite în această monedă, ci şi pentru toţi ceilalţi români, pentru că produsele aduse din import vor avea prețuri mai mari.
Analiștii financiari estimează un curs de 4,69 de lei pentru un euro la începutul verii, iar la finalul anului ar putea ajunge la 4,74 de lei.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a anunțat controale în toate maternităţile din ţară.
Acest lucru se va întâmpla din 15 ianuarie și sunt vizate controlul și modul cum se face pretenția infecțiilor nosocomiale.
Decizia vine după cazurile de la Maternitatea Giulești din Capitală.
Mai exact, în decembrie 2018, în urma controlului desfăşurat de Direcţia de Sănătate Publică la Maternitatea Giuleşti, s-a constat că 27 de angajaţi ai unităţii spitaliceşti, din 330 testați sunt purtători sănătoşi ai stafilococului auriu.

Știri 10 ianuarie 2019

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Cuvios Antipa de la Calapodeşti.
S-a născut în anul 1816, în satul Calapodeşti, astăzi în judeţul Bacău şi a primit din botez numele de Alexandru.
La vârsta de 20 de ani şi-a părăsit familia şi a mers la Mănăstirea Căldăruşani, unde a fost tuns în monahism şi a primit numele de Alipie.
După doi ani a plecat la Muntele Athos, s-a aşezat la Schitul românesc Lacu, apoi patru ani a trăit în Mănăstirea Esfigmenu, în nordul Sfântului Munte.
După o vieţuire de aproape 20 de ani în Muntele Athos, Cuviosul Antipa, s-a reîntors în Moldova pentru a strânge ajutoare în vederea terminării lucrărilor de zidire a Schitului românesc Prodromu.
În anul 1865 s-a aşezat la Mănăstirea Valaam, iar după 17 ani de aspră vieţuire, în ziua de 10 ianuarie 1882, Cuviosul Antipa a trecut la cele veşnice şi a fost înmormântat în gropniţa Mănăstirii Valaam.
Sfântul Antipa de la Calapodeşti este singurul român athonit prăznuit de Biserica Ortodoxă Română, Biserica Ortodoxă Rusă şi Sfântul Munte Athos.
A fost trecut în rândul sfinţilor de către Biserica Ortodoxă Română în anul 1992.

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti vineri pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul Tomisului va săvârşi de la ora 8:30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, urmată de o slujbă de Te Deum.
Duminică, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 9.00.

Elevii şi studenţii constănţeni ar putea primi reduceri la transportul judeţean.
Astfel, din 30 decembrie, Consiliile Locale şi Judeţene pot subvenţiona transportul judeţean pentru aceştia.
Potrivit Preşedintelui Asociaţiei Elevilor, Mihai Tănase, rata abandonului școlar este destul de crescută, astfel că în anii 2014 – 2015 rata era de 8%, cea mai mare în mediul rural.
De asemenea, în acest an se dorește finalizarea demersurilor cu transportul județean, mărirea cuantumului burselor în municipiu, dar și obținerea acordării burselor în toate localitățile din județ.

ANM a emis o informare meteorologică de ninsori, precipitaţii mixte şi polei pentru toată ţara.
Aceasta este valabilă până mâine la ora 12:00.
În Dobrogea, sudul și estul Munteniei, precum și în sud-estul Moldovei vor fi precipitații mixte ce vor favoriza formarea poleiului, iar cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp.
În această noapte și pe parcursul zilei de mâine, vor fi intensificări temporare ale vântului în jumătatea de est a teritoriului și la munte.

Factura la energie electrică va fi mai mare cu 5% pentru consumatorii casnici.
Reprezentanții ANRE, spun că taxa de 2% prevăzută în ordonanţa de urgenţă, emisă de Guvern la sfârşitul anului, va creşte costurile pe tot lanţul, fapt care va majora costul facturii cu 5%.
Consumatorii casnici vor fi obligaţi să se informeze constant dacă preţul de pe piaţa liberă este mai mare decât cel de pe piaţa reglementată.

Patriarhul Kiril al Rusiei susține că posibilitatea noilor tehnologii de a colecta date despre utilizator este periculoasă.
Aceste informații pot fi folosite pentru stabilirea controlului centralizat asupra lumii.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse a mai spus că, cităm, deși Biserica nu se opune progresului tehnologic, este îngrijorată că, prin intermediul acestor dispozitive, „cineva poate cunoaște exact locația ta permanentă, știe exact care sunt interesele și temerile tale”, am încheiat citatul.

Paşapoartele simple electronice vor fi modificate.
Ministerul de Interne a cerut modificarea formei, dar și a conținutului lor.
Astfel, autorităţile vor să schimbe culoarea paşaportului din roşu-vişiniu, în roşu-închis pentru a-l face mai vizibil.
De asemenea, documentul va avea stema ţării gravată 3D şi va fi completată cu o coroană, iar pe a doua copertă a noului paşaport vor apărea menţiuni noi.
Proiectul a fost adoptat de Executiv şi urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

România se află pe ultimul loc în Europa în ceea ce privește democrația.
Potrivit „Indexului democraţiei” pe anul 2018, Norvegia este pe poziţia întâi, fiind urmată de Islanda şi Suedia.
Rusia a fost declarată cea mai puţin democrată ţară din Europa, situându-se pe poziţia 144 în Indexul global, sub ţări precum Afganistan şi Zimbabwe.
Europa de Vest are cele mai multe ţări pe care raportul le consideră „democraţii depline”, în timp ce Europa de Est domină în schimb categoria ‘democraţiilor imperfecte’.

Parcul de la Casa de Cultură va fi modernizat cu camere video şi internet gratuit.
Potrivit Primăriei Constanţa, este vorba despre platforma din zona Monumentului Eroilor şi aleile dinspre parc.
De asemenea, autorităţile locale doresc vor să transforme parcul într-o adevărată grădină publică, cu multă verdeaţă, jocuri pentru copii și piste pentru biciclişti.

Știri 9 ianuarie 2019

Creştinii ortodocşi îl vor cinsti vineri pe Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare începătorul vieţii de Obşte.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului îşi va cinsti ocrotitorul spiritual.
Astfel, Ierarhul Tomisului va săvârşi de la ora 8.30, Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, urmată de o slujbă de Te Deum.

Spațiul pentru copii din Parcul Tăbăcărie va fi închis o perioadă.
Timp de o lună, pe perioada sărbătorilor, parcul Tăbăcarie a găzduit „Festivalul iernii 2018 – Tărâmul magic al Crăciunului“.
Astfel, de astăzi și până pe 20 ianuarie, acesta va fi închis pentru ca organizatorii să poată strânge echipamentele care au ajutat la desfășurarea evenimentului, iar locul va fi amenajat pentru „Țara Piticilor”.

Ministrul educaţiei, Ecaterina Andronescu, susţine că nu va mai exista manual unic.
Aceasta a declarat că în noua metodologie pentru elaborarea manualelor, accentul se pune pe calitate şi apoi pe preţ.
Ministrul a explicat faptul că noile criterii avute în vedere ţin de conţinutul ştiinţific corect, de adaptarea și respectarea programei şi adaptarea la vârsta copilului.
Ecaterina Andronescu a mai spus că profesorii vor putea din nou să aleagă între mai multe manuale, realizate de edituri diferite.
Noua metodologie se află deja pe site-ul ministerului.

Peste 55.000 de cazuri noi de cancer au fost înregistrate în România în ultimele luni.
Anunțul a fost făcut de Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică.
Potrivit acestuia, numărul bolnavilor a crescut cu aproape 13.000 față de 2017, în timp ce numărul de avorturi a scăzut în perioada menționată.
De asemenea, și numărul cazurilor noi de diabet zaharat a scăzut în primele nouă luni din 2018, față de aceeași perioadă a anului 2017.

Elevii ar putea susține un examen la sfârșitul clasei a X-a.
Potrivit ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, acest examen va face ca materia pentru bacalaureat să se reducă la programa din ultimii doi ani de liceu.
Ministrul a dat asigurări că până pe 30 martie noua lege a educaţiei va fi trimisă spre aprobarea Parlamentului.

Autoritățile locale au început o nouă campanie de ridicare a mașinilor abandonate de pe domeniul public.
Astfel, în perioada următoare vor fi ridicate și depozitate un număr de 24 de autovehicule identificate ca fiind abandonate pe domeniul public sau privat al municipiului Constanța.
Este vorba despre acele mașini care nu au mai fost folosite de mulți ani.
Cu toate acestea, legea prevede că nu pot fi ridicate mașinile staționate mai mult de un an pe un loc de parcare pentru care proprietarul a plătit taxele la zi.

Inspectorii de la Protecția Consumatorului iau în calcul închiderea unor magazine Mega Image din Constanța.
Acestea ar putea fi închise pentru o perioadă cuprinsă între 6 și 12 luni, în urma constatării unor nereguli.
Șeful CJPC Constanța, Horia Constantinescu, spune că acțiunea a pornit de la „observarea reetichetarii sucurilor fresh de portocale, care erau de fapt expirate“.
Printre deficiențele constatate se numără lipsa etichetarii conform exigențelor legale la produsele de rotiserie, curățenie precară și proceduri nesigure.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea a anunțat că va realiza un plan de măsuri pentru limitarea șpăgii din spitale.
Ea a precizat că acesta este un fenomen de mare amploare la ora actuală.
Potrivit ministrului, s-a convenit întărirea rolului sindicatului în luarea deciziilor, în rezolvarea unor probleme care ţin în organizarea muncii salariaţilor dintr-un spital.