Nașterea cea după trup a lui Hristos – înălțarea omului în iubirea Sfintei Treimi

Iubitului cler, cuviosului cin monahal şi poporului lui Dumnezeu din întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului, har, pace şi bucurie, iar de la noi, arhierească binecuvântare.

Iubiţi fii duhovnicești,

Cu adevărat mare este taina creștinătății: Dumnezeu S-a arătat în trup (I Tim 3, 16). Cuvintele Sfântului Apostol Pavel își arată bogăția spirituală și deplina semnificație prin Nașterea cea după trup a Cuvântului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos. Intrarea în umanitate a Fiului lui Dumnezeu de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară Maria, care a venit „la plinirea vremii” (Gal. 4, 4), Unul din Sfânta Treime, oferă din iubire neamului omenesc, cel mai mare dar ce stă la temelia mântuirii noastre.
Prin nașterea Fiului din Fecioară, Unul din Sfânta Treime devine frate al întregii umanități după har, iar smerenia Sa zguduie din temelii cerul și pământul. Astăzi Fiul, cel Unul Născut din Tatăl mai înainte de veci, ia trup omenesc făcându-Se întru toate asemenea nouă, afară de păcat, ca mai apoi să ridice firea noastră până în sânul Sfintei Treimi.
Iubirea cea nesfârșită a lui Dumnezeu în acest moment cheamă întreaga omenire să se ridice din starea de nepăsare și indiferență, și să răspundă acestei iubiri prin îndreptarea ei atât către Dumnezeu cât și către aproapele. Lămurit este că iubirea față de aproapele ce se întinde pe orizontală este temelia iubirii către Dumnezeu pentru orice om, așadar, o iubire ascendentă, pe verticală.
Așa se tălmăcește ceea ce ne scrie Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: Dacă zice cineva: „Eu iubesc pe Dumnezeu” dar nu iubește pe fratele său este un mincinos, căci cel care nu-l iubeşte pe fratele său, pe care-l vede, cum poate să-L iubească pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede? (I Ioan 4, 20). Cu alte cuvinte, numai prin iubirea aproapelui ajungem să-L iubim pe Dumnezeu care este „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

Iubiți credincioși,
Cercetând Sfânta Scriptură aflăm de la Sfântul Evanghelist Matei că Fiul lui Dumnezeu se naște în Betleem, pământul lui Iuda. Acesta este și răspunsul pe care îl primește Irod de la cărturari și arhierei atunci când cere de la dânșii lămuriri privind locul în care trebuie să se nască Mesia. Nașterea lui Hristos, Marele Împărat, este anunțată tuturor neamurilor, chiar și celor păgâne, care citind stelele observă steaua cea strălucitoare care anunță nașterea unui mare împărat. Și au văzut steaua și au crezut și au urmat ei, iar steaua i-a condus până la cetatea cea vestită a Ierusalimului, dar acolo s-a ascuns. Și magii, nedumeriți, nevoind să abandoneze căutarea lor arzătoare, au cerut sfat Regelui țării, lui Irod, cu nădejdea că acesta le va îndeplini cererea și le va putea alunga tristețea. Și l-au întrebat pe el: Unde este să Se nască Hristos? Iar Irod i-a întrebat, la rândul său, pe cărturarii lui, care l-au vestit, cu încredințare mare, că în Betleemul Iudeei va să Se nască, căci așa este scris (Matei 2, 5).
Irod, fiind încredințat de magi de nașterea lui Hristos și aflând locul nașterii Sale de la arhierei, își ascunde adevăratele intenții în fața magilor, rugându-i ca atunci când găsesc pe Mesia să-i dea de veste, ca să se poată închina și el. Teama acestui conducător pământesc era aceea ca nu cumva să se ridice un alt împărat și să îi ia tronul. Dorința lui nu era nicidecum să se închine lui Hristos, ci să înlăture prin omor orice posibilitate de ridicare a unui alt împărat. Iar dacă drumul magilor s-a făcut prin descoperire dumnezeiască, pentru că încă nu se plinise vremea ca Pruncul Nou Născut să părăsească această lume, un înger se arată magilor, după ce aceștia L-au descoperit pe Prunc și I s-au închinat cu bucurie mare și cu daruri, și i-a îndrumat ca pe o altă cale să se întoarcă în țara lor.
Regele Irod, văzând că a fost înșelat de magi, s-a supărat și a dat acea poruncă nelegiuită, ca soldații săi să meargă în cetatea Betleemului și să ucidă acolo pe toți pruncii, de 2 ani și mai în jos, după timpul pe care îl aflase de la magi, ca astfel să Îl omoare și pe Hristos (Matei 2, 16). Și s-a împlinit atunci această mare fărădelege și grozăvie, vestită și de Proorocul Ieremia: „Glas în Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela îşi plânge copiii şi nu poate să se mângâie pentru că nu mai sunt!”(Matei 2, 18) Dar, cum toate se află în mâna lui Dumnezeu, sufletele acestor copii nevinovați s-au suit la Cer, devenind primele jertfe vii și fără prihană din ceata cea numeroasă a Mucenicilor creștini care s-au arătat mai apoi, de-a lungul veacurilor, până azi.

Iubiți frați și surori în Domnul,
Privind evenimentul Nașterii Domnului Iisus Hristos Îl vedem Prunc, în iesle, înconjurat de ființe necuvântătoare, în timp ce lumea pentru care S-a întrupat s-a arătat indiferentă și nepăsătoare. Lumea era prea ocupată atunci, cum este de altfel și astăzi ca să-L primească pe Cel prin care toate s-au făcut. Totuși, pe câmpurile din jurul peșterii erau păstori care, făceau de strajă în jurul turmelor, și aceștia au vazut lumina care era de la cer până la pestera nașterii, iar din acea lumină a venit un înger și le-a vestit că s-a născut Mesia și cu acel înger au venit mulțime de îngeri cântând „slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire”, îndemnându-i pe păstori să meargă la peșteră. După ce au colindat împreună cu îngerii, păstorii au mers la peșteră și s-au încredințat de cuvântul îngerului și s-au închinat Pruncului. Și astăzi lumea este prinsă în atât de multe lucruri, încât cu greu realizează că singurul motiv de bucurie real din lume este nașterea Celui care în fiecare an, ca și acum, coboară tainic și deschide, cu voia noastră a celor ce suntem pregătiți să-L primim, sufletul și inima și rămâne în noi.
Aceasta este pricina că sunt și oameni care vin la Biserică și așteaptă cu mare bucurie Nașterea Pruncului Iisus și chiar se pregătesc pentru acest mare praznic prin post și Taina Sfintei Spovedanii, iar alții stând departe de Biserică cu preocupări ieftine nu se împărtășesc de acest mare dar.
Tatăl Ceresc, Cel ce a trimis pe Fiul în lume să ne salveze, așteaptă de la noi toți un răspuns la chemarea Sa. Este limpede că Dumnezeu a creat pe oameni nu dintr-o necesitate, ci din iubire pentru ca aceștia să trăiască în deplină armonie și fericire. Dar fericirea nu este un „dat” ci un țel spre care omul trebuie să tindă permanent, prin efortul personal exercitat în fiecare zi, de a urma dreptății și adevărului și de a refuza categoric practicarea păcatului. Pentru a ajunge însă la această fericire deplină este necesar ca fiecare să trăiască mereu și intens iubirea adevărată lipsită de orice egoism, acesta fiind sursa reală a fericirii. Experiența răului în viața omului întunecă fericirea și răcește dragostea și față de Dumnezeu și față de semeni.
Dacă Dumnezeu ne-a făcut părtași la tot binele, suntem datori să fim responsabili și să căutăm permanent realizarea faptelor bune pentru semenii noștrii. „Dumnezeu este iubire” (I Ioan 4, 8), de aceea întreaga Sa lucrare pentru om și cu omul o realizează din iubire pentru ca să ne crească și pe noi în iubire.
De multe ori când vine vorba de credința noastră o afirmăm numai în cuvinte. Dar „cel ce iubește pe Dumnezeu nu poate să nu iubească și pe tot omul ca pe sine însuși…” . De aici rezultă că iubirea și credința adevărată se manifestă permanent prin faptele bune realizate pentru toți cei aflați în nevoi.
Faptele bune față de Dumnezeu sunt acelea care au drept temelie credința, nădejdea și dragostea (I Cor. 13, 1, 28). Prin credință omul își însușește adevărurile Legii lui Dumnezeu, făcându-le și ale sale, prin nădejde el așteaptă cu răbdare împlinirea celor crezute, iar prin caldura dragostei el se luptă statornic în viața aceasta, ca să împlinească ceea ce crede, și această luptă nu se va sfârși decât atunci când cele crezute și nădăjduite se vor împlini, toate topindu-se în focul iubirii veșnice a lui Dumnezeu, în Biserica triumfatoare din cer.

Iubiți fii duhovnicești,
După cum apropierea de foc ne încălzește trupul, tot așa și credința și nădejdea împlinite în dragoste lucrează în suflet iluminarea conștiinței. De aceea prin roadele iubirii se înțelege a face bine aproapelui din toată inima, a răbda îndelung, a fi cu îngăduință și a folosi lururile cu dreaptă judecată” .
Deși suntem mereu încercați de tot felul de ispite, pelerini în această viață trecătoare, să nu Îl căutăm în mod greșit pe Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii, într-o dorință sărbătorească ce are caracter material, ci să-L căutăm în darul iertării și al împărtășirii în Sfânta Liturghie. Vă îndemn să lucrați permanent la săvârșirea faptelor bune față de semeni, căci, prin facerea de bine oferim altora nu numai un ajutor material, ci însăși mărturia lucrării Duhului, care face roditoare în lume, în viața oamenilor, iubirea smerită și milostivă a lui Dumnezeu.
Având nădejde tare în Dumnezeu, ne rugăm ca îndemnurile acestea să devină lucrătoare, iar iubirea să fie cea care guvernează sufletele tuturor. De aceea ne rugăm lui Dumnezeu să vă binecuvinteze cu darurile Sale cele bogate și să vă ajute în urcușul duhovnicesc al lucrării faptelor bune în iubire, credință și nădejde.
În Arhiepiscopia Tomisului, noi cei care avem privilegiul să viețuim aici pe pământ apostolic, privind spre Betleem semnele peșterii unde s-a născut Pruncul dumnezeiesc, vedem ca în oglindă și Peștera Sfântului Andrei, unde Părintele credinței noastre a vestit strămoșilor noștri nașterea Pruncului dumnezeiesc și toate cele ce au urmat pentru mântuirea noastră.
Vă îndemn pe toți ca, precum Sfântul Apostol Andrei a adus în inimile strămoșilor noștri atât peștera Betleemului cât și pe Pruncul din ea, să primiți și din partea mea ca Păstor al vostru și urmaș smerit al Sfântului Andrei, pe Pruncul Sfânt făcând inima voastră iesle curată și să-L rugați să rămână cu voi pururea și să vă ajute în suișul către cer.
Vă dorim, tuturor, să petreceţi cu pace şi cu bucurie sfântă aceste minunate zile de prăznuire, iar Anul Nou, care se apropie, să ne găsească mai bogaţi în credinţă, bunătate şi iertare, mai aproape de Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Sărbători fericite! An Nou binecuvântat! Întru mulţi şi fericiţi ani!

Al vostru Arhipăstor,
pentru tot binele doritor
şi către Hristos Cel Născut la Betleem rugător,

† TEODOSIE

ARHIEPISCOPUL TOMISULUI