Știri 26 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti vineri pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sf. Liturghie, de la ora 9.00, la mănăstirea „Peștera Sf. Ap. Andrei” din apropierea localității Ion Corvin, împreună cu un sobor de ierarhi din țară și din străinătate.
Apoi, de la orele 17 Ierarhul nostru va fi prezent la concertul dedicat Centenarului Marii Uniri, ce va avea loc la Casa de Cultură din Constanța.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

O şcoală britanică le-a interzis elevilor săi să vină îmbrăcaţi cu haine scumpe.
Interdicţia vizează câteva branduri concrete ale căror articole de îmbrăcăminte costă între 400 şi 1.000 de lire sterline.
Administraţia şcolii britanice susţine că a luat această măsură pentru ca elevii să aibă mai puţine motive de excludere sau de umilire.
Elevii acestei şcoli poartă uniformă, însă îmbrăcămintea de exterior rămâne un indicator al „statutului”, iar elevii care vin îmbrăcați cu haine obişnuite devin adesea subiect de batjocură.

O treime dintre români nu îşi permite un autoturism.
Potrivit Eurostat acesta este cel mai ridicat procent din Uniunea Europeană.
Alături de ţara noastră, în top trei se mai află Bulgaria- cu 20,6% şi Ungaria – cu 20%.
La polul opus, ţările membre în care cel mai mic procent din populaţie nu îşi permite un autoturism sunt Cipru şi Malta –urmate de Luxemburg, cu 2,2 %, Italia şi Franţa, cu câte 2,7%.
Anul trecut, doar 7% dintre europeni nu aveau posibilitatea de a-şi achiziţiona un autoturism.

Numărul locurilor la rezidenţiat s-ar putea majora cu 300.
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică, pe site-ul instituţiei, un proiect care prevede că numărul acestora s-ar putea majora de la 5.415 la 5.715.
În prezent, România se confruntă cu un deficit major de medici specialişti, deficit care „se va adânci” în următorii ani, numărul acestora posibil să atingă cifra de 12.000 de specialişti în următorii 15 ani.

Taiwanezii au votat împotriva căsătoriilor gay, în urma organizării unui referendum.
Peste șase milioane de voturi s-au înregistrat sâmbătă în Taiwan, contra căsătoriilor gay, mai multe decât sprijinul adus unui referendum în favoarea drepturilor pentru cuplurile homosexuale.
Peste 19 milioane de alegători s-au prezentat sâmbătă la secțiile de votare.

În România, puţine familii ale pacienţilor aflaţi în moarte cerebrală acceptă prelevarea organelor.
În aceste condiții, ministrul Sănătății anunță sancțiuni în cazul în care aparținătorii nu sunt abordați pentru a li se prezenta opțiunea salvării altor vieți.
În ţară sunt 41 de spitale acreditate pentru prelevarea de organe, iar în 30 dintre ele nu s-a făcut niciodată vreo prelevare. Ministrul Sorina Pintea a anunțat că Agenţia Naţională de Transplant va fi reorganizată.

Traseele unor linii de autobuze RATC se modifică temporar.
Potrivit Regiei, de mâine și până joi, cu ocazia manifestărilor de 1 Decembrie, liniile 100 și 100C vor circula după următorul program: între orele 09:00 – 11:00 acestea vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Bratianu (zona ICIL) și Bd. Tomis (zona Dacia); între orele 11:00 și 12:00 linia 100 se va suspenda pe perioada manifestărilor, iar linia 100C va circula pe ruta: Carrefour – bd. Lăpușneanu – bd. Tomis – str. Răscoalei nr. 1907 – Bd. Ferdinand – Gara C.F.R.
De asemenea, între orele 12:00 – 14:00 autobuzele vor circula fără oprire pe tronsonul cuprins între I.C. Brătianu și Bd. Tomis.
După ora 14:00, autobuzele vor reveni la programul normal.

Bulgaria și România au cea mai mică pondere a deceselor provocate de cancer din Uniunea Europeană.
1,3 milioane de persoane au decedat, în anul 2015, din cauza cancerului în Europa, ceea ce este echivalent cu aproximativ un sfert din numărul total al deceselor, arată datele Eurostat.
În rândul statelor membre, ponderea deceselor provocate de cancer a fost mai mare de 30% în Olanda și Slovenia.
În schimb, mai puțin de 20% din totalul deceselor a fost provocat de cancer în Bulgaria și România în 2015.

Știri 24 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfânta Mare Muceniţă Ecaterina.
Aceasta s-a născut în anul 294 într-o familie nobilă unde a primit o educaţie aleasă.
S-a convertit la creştinism, motiv pentru care a fost arestată şi dusă la judecată înaintea autorităţilor romane, pe vremea împăraţilor prigonitori Diocleţian şi Maximian.
Datorită înţelepciunii de care a dat dovadă, a reuşit să demonstreze superioritatea credinţei creştine împotriva filosofiei păgâne greceşti și a reuşit să convertească la Hristos pe mulţi învăţaţi ai timpului.
Pentru aceasta, a fost chinuită cu cruzime şi, în cele din urmă, a fost condamnată la tăierea capului.
Sfintele sale moaşte se află în mânăstirea închinată ei, de pe Muntele Sinai, din Egipt.

Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va sluji astăzi la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema.
Ierarhul nostru va săvârsi Taina Sfântului Maslu, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți o copie a icoanei Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului, va răspunde invitației Sfântului Sinod și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a Catedralei Mântuirii Neamului din București, urmată de săvârșirea Sfintei Liturghii.

Corala bărbătească ortodoxă Armonia va participa mâine la Festivalul internațional de muzică corală “I.D. Chirescu”.
Acesta se va desfășura la Cernavodă, în două secțiuni: laică și religioasă.
Secțiunea laică se desfășoară la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, astăzi de la ora 16:00, iar cea religioasă- la Biserica “Sfinții Împărați Constantin și Elena”-mâine, de la orele 16:00.
La această ediție, vor participa aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria.
Printre invitați se numără Înalt Prea Sfințitul Teodosie-Arhiepiscopul Tomisului, dirijorul Corului de Cameră ”Preludiu” București, Voicu Enăchescu- profesorul și dirijorul Ioan Pelearcă și compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

Știri 23 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcii.
Acesta a trăit în timpul domniei voievodului Matei Basarab şi a domnitorului Constantin Brâncoveanu.
De tânăr a fost tuns călugăr la Schitul Iezerul-Vâlcea, un schit retras, unde a primit numele Antonie.
Apoi, cu binecuvântarea egumenului, s-a retras la viaţă pustnicească în Muntele Iezerul din apropiere, prin anul 1690.
Pentru viaţa sa curată, sfântul a primit de la Dumnezeu darul înainte-vederii şi al vindecării.
Cuviosul Antonie s-a mutat la Domnul, înainte de anul 1714 şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul.
Pentru viaţa şi nevoinţele sale, Sfântul Sinod al Bisericii noastre a hotărât în anul 1992, ca el să fie aşezat în rândul sfinţilor.
Sfintele Moaşte ale Cuviosului Antonie au fost aşezate în Biserica Schitului Iezer, iar o particică din Sfintele sale Moaşte se află şi la Schitul Darvari din Bucureşti.

Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, astăzi, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot astăzi, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Mâine, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Corala bărbătească ortodoxă Armonia va participa duminică la Festivalul internațional de muzică corală “I.D. Chirescu”.
Acesta se va desfășura la Cernavodă, în două secțiuni: laică și religioasă.
Secțiunea laică se va desfășura la sala de spectacole a Casei de Cultură I.D. Chirescu, mâine de la ora 16:00, iar cea religioasă, la Biserica “Sf. Împărați Constantin și Elena”, duminică, de la orele 16:00.
La această ediție, vor participa aproximativ 12 ansambluri corale din România și Bulgaria.
Printre invitați se numără Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, dirijorul Corului de Cameră ”Preludiu” București, Voicu Enăchescu, profesorul și dirijorul Ioan Pelearcă și compozitorul și dirijorul Constantin Arvinte.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați mâine, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS , din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17:00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române- dirijor colonel Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”- dirijor Arhidiacon Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

Două din trei cupluri nu merg la medic înainte de a face un copil.
Potrivit unui studiu, 60% dintre cuplurile care își doresc un copil, nu îşi fac analizele necesare înainte de a obţine sarcina.
De asemenea, aproape jumătate dintre viitorii părinţi spun că nu şi-au planificat să facă un copil, iar sarcina a fost o întâmplare.
O treime dintre cupluri susțin că şi-au dorit sarcina, dar că nu au considerat necesar să meargă la medic înainte de concepție.

40 de milioane de persoane bolnave de diabet ar putea rămâne fără insulină până în anul 2030.
Pe măsură ce oameni din întreaga lume continuă să devină supraponderali, numărul cazurilor de diabet va continua să crească iar cantitatea de insulină va fi în scurt timp insuficientă.
Cercetătorii preconizează că numărul de adulţi cu diabet zaharat de tip 2 va ajunge la 25%, de la 406 de milioane în 2018 la 511 milioane în 2030.
În timp ce aproape 80 de milioane de oameni ar putea avea nevoie de insulină, doar 38 milioane ar putea avea acces la acest tratament, potrivit datelor actuale.

Diagnosticarea la timp a bolilor imunologice la copii este îngreunată, în România.
Acest lucru se datorează faptului că specializări ca imunologia și reumatologia pediatrică nu există la examenul de rezidenţiat.
Medicii atrag atenţia că această situaţie le poate pune copiilor viaţa în pericol.
Peste 300 de pacienţi cu artrită juvenilă au fost diagnosticaţi în capitală, în ultimii 5 ani, iar specialiştii estimează că sunt peste 500 de astfel de cazuri la nivel naţional.
În România, există centre regionale dedicate bolilor imunologice la copii în Constanţa, Bucureşti, Cluj, Timişoara, Iaşi și Târgu Mureş.

Programul Rabla mai are la dispoziție 1.900 de tichete.
Anunţul a fost făcut de Administraţia Fondului pentru Mediu.
De asemenea, pentru Programele „Rabla Clasic” şi „Rabla Plus”, sesiunea de depunere a dosarelor pentru persoanele juridice a fost prelungită până la data de 7 decembrie.

Știri 22 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă o va cinsti duminică pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, mâine, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot mâine, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Sâmbătă, Arhiepiscopul Tomisului va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la sediul CRTS, din incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține astăzi o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”. Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este liberă.

Constănțenii sunt invitați la un concert dedicat Centenarului Marii Uniri.
Acesta se numește „E scris pe tricolor Unire!” și va avea loc vineri, 30 noiembrie, la Casa de Cultură, de la ora 17.00. Concertul patriotic va fi susținut de muzica militară a Forțelor Navale Române, dirijor col. Cornel Ignat, Corala Bărbătească Ortodoxă „Armonia”, dirijor Arhid. Ion Iulian Dumitru, Corala „Sfântul Vasile cel Mare” și Arhimandrit Protopsalt Nikodimos Kavarnos.
Biletele se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură, dar și de la bisericile din oraș.
Evenimentul este organizat de Arhiepiscopia Tomisului și Casa de Cultură a Sindicatelor.

4.500 de şcoli gimnaziale din țară vor fi dotate cu internet.
De asemenea, în cel puţin 2.000 de instituţii de învăţământ va fi creată infrastructura necesară utilizării informaticii şi resurselor online în educaţie, prin intermediul unui proiect finanţat din fonduri europene, în valoare de circa 45 de milioane de euro.
Perioada de implementare este de 36 de luni, timp în care peste un milion de elevi şi profesori se estimează că vor beneficia de acces la noile tehnologii şi, implicit, la informaţie.
În prezent, numeroase şcoli din România suferă din cauza lipsei dotărilor.

Cadrele militare pot fi menţinute în activitate până la vârsta de 65 de ani.
Așa arată noul proiect de lege adoptat ieri de Camera Deputaţilor.
Decizia se ia în raport cu nevoile de personal şi dacă starea de sănătate le permite rezolvarea în foarte bune condiţii a atribuţiilor care le revin.
Pentru a intra în vigoare, proiectul trebuie să primească şi aprobarea Senatului.

Mega Image retrage de la vânzare două tipuri de anșoa, în care s-a găsit o substanţă chimică.
Este vorba despre DLL Anșoa borcan de 100 de grame și DLL File Anșoa cu Capere, produse de firma belgiană Delhaize.
Producătorii au descoperit că în cutiile de conservă și în borcane există acid ftalic – o substanță folosită în producerea maselor plastice.
Cumpărătorii sunt rugați să returneze produsele în magazin cât mai repede, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Elevii din clasele I-IV și copiii din grădiniţe vor primi de anul viitor câte un borcan de miere pe lună.
Camera Deputaților a adoptat legea care prevede că preșcolarii și elevii din învățământul primar să primească un borcan de 350 de grame de miere polifloră.
Autoritatea Sanitar Veterinară va verifica periodic mierea care va fi distribuită în școli și grădinițe.
În prezent, copiii primesc lapte și corn.

Legea transplantului a fost finalizată și va intra în dezbatere publică luna viitoare.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea a afirmat că Programul Naţional de Transplant este utilizat ineficient, dar noile prevederi legale vor revoluţiona transplantul în România.
Anul acesta au fost înregistraţi în România doar 55 de donatori de organe în moarte cerebrală, dintr-un total de 160 de potenţial donatori, potrivit datelor Agenţiei Naţionale de Transplant.

Știri 21 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă prăznuieşte astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului.
Această sărbătoare ne aduce aminte de momentul în care Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana au adus la Templul lui Solomon din Ierusalim pe fiica lor, Fecioara Maria, în vârstă de trei ani.
În acest fel, Sfinţii Părinţi au împlinit făgăduinţa făcută lui Dumnezeu că dacă vor avea un copil îl vor dărui spre slujire lui Dumnezeu.
Fecioara Maria a rămas la Templu până la vârsta de 15 ani, când a fost logodită cu dreptul Iosif.
Sărbătoarea, denumită popular şi VOVIDENIA sau OVIDENIA a fost instituită în amintirea sfinţirii unei biserici din Ierusalim de către patriarhul Iustinian, biserică ce era închinată momentului aducerii la Templu a Sfintei Fecioare.
Primul hram al acestei biserici s-a serbat la data de 21 noiembrie a anului 543, iar de atunci această sărbătoare se prăznuieşte întotdeauna pe 21 noiembrie.
Ea fost generalizată în tot Orientul înainte de secolul 7, iar în Apusul creştin în perioada secolelor 15-16.
Pentru bucuria acestei sărbători, Biserica a hotărât astăzi dezlegare la peşte.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Capidava, cu prilejul hramului paraclisului, de la ora 8:15.

Duminică, Biserica Ortodoxă o va cinsti pe Sfânta Mare Muceniță Ecaterina.
Cu acest prilej, vineri, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Ecaterina” din localitatea Tuzla, de la ora 16:00.
Tot vineri, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la biserica „Sfânta Mare Muceniță Ecaterina” din cartierul constănțean Tomis Plus-Boreal, de la ora 23:00.
Sâmbătă, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va săvârsi Taina Sfântului Maslu la biserica Sfântul Haralambie, din zona Boema, de la orele 18:00.
Apoi va sfinți icoana Maicii Domnului Prodromița, ce va rămâne spre închinare la această biserică.

Icoana Maicii Domnului Odighitria sosește astăzi la biserica Sfântul Ioan Rusul din orașul Ovidiu.
Aceasta va fi adusă spre închinare la ora 16:00 și va rămâne până duminică.
În Postul Crăciunului, la această biserică se oficiază zilnic de la ora 8:00 Sfânta Liturghie, iar de la ora 16:00, Taina Sfântului Maslu.
Lăcașul de cult este situat lângă podul de cale ferată din localitatea Ovidiu.

Astăzi este Ziua Mondială a Televiziunii.
Aceasta marchează data la care, în anul 1996, a avut loc, sub egida Naţiunilor Unite, primul Forum Mondial al Televiziunii.
Prin programele variate pe care le oferă, de la cele culturale sau ştiinţifice până la cele de divertisment, televiziunea ne informează, educă şi distrează.
ONU încurajează ca misiunea posturilor tv să fie una paşnică, de promovare a valorilor democratice.
Cu o istorie de peste un secol la nivel mondial, în România televiziunea a început să emită alb-negru în ultima zi a anului 1956.

Catedrala Mântuirii Neamului va fi sfinţită duminică.
Slujba de sfințire va fi oficiată de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, împreună cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.
De asemnea, vineri 30 noiembrie, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, va avea loc şi prima slujbă de hram, oficiată de Patriarhul Teofil al III-lea al Ierusalimului.
Credincioșii se vor putea închina în altarul dedicat eroilor neamului, dar şi la mâna Sfântului Andrei, adusă din Grecia.
La eveniment vor participa și tinerii din diaspora, care au fost invitați de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Întâlnirii Internaţionale a Tinerilor Ortodocşi de la Sibiu.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă, între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitările de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Părintele Luca Nicolcea, duhovnicul mănăstirii Lipnița va susține mâine o conferință duhovnicească.
Tema o constituie ”Menirea vieții tale e să te cauți pe tine însuți”. Evenimentul se va desfășura la parohia Bunavestire, din cartierul Inel 1, de la orele 18:00.
Intrarea este liberă.

Județul Brașov ia măsuri pentru stimularea natalității.
Un proiect aprobat de Consiliul Județean Brașov prevede că de anul viitor, pentru fiecare nou-născut se vor acorda câte 1.500 de lei.
Valoarea tichetelor a fost stabilită în urma unui studiu al Direcției de Asistență Socială.
Pentru acordarea stimulentului, cel puțin un părinte trebuie să aibă domiciliul stabil în Brașov și nașterea să fie înregistrată într-o maternitate din același oraș.
Fac excepție mamele care, din motive de forță majoră, au născut în altă localitate.