Știri 3 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 22-a după Rusalii.
IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a mozaicului mănăstirii Cocoș.
Aceasta este situată la 8 km de comuna Niculițel din jud. Tulcea.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc mâine, la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, între orele 8.30 – 13.30.
Aceasta este organizată de CRTS Constanța.

Știri 2 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși astăzi, de la orele 18:00, slujba Vecerniei, urmată la orele 20:00, de Taina Sfântului Maslu la Schitul Cloșca, din localitatea constănțeană Horia.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Gheorghe, dar și ale Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Joi, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă va cinsti Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Astfel, mâine, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strunga, cu prilejul hramului, de la ora 8:30.
Duminică, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a mozaicului mănăstirii Cocoș din jud. Tulcea.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura mâine la Negru-Vodă.
Doritorii sunt așteptați la Casa de Cultură, din localitate, între orele 8.30 – 13.30.
Totodată, duminica aceasta, o acțiune similară va avea loc la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunile sunt organizate de CRTS Constanța.

Jumătate din românii de peste 60 de ani pot avea cataractă.
Potrivit unui studiu, 80% din respondenţi nu știu nimic despre cataractă, iar 45% nu ştiu decât un simptom.
Medicii spun că boala începe să se dezvolte între 40 şi 50 de ani, iar prevalenţa cataractei creşte odată cu înaintarea în vârstă.
Boala se manifestă prin vedere înceţoşată, scăderea acuităţii vizuale, adaptarea la întuneric se face greu, iar culorile devin şterse.
Potrivit medicilor, diabetul, hipertensiunea și obezitatea predispun la cataractă.

Parlamentul de la Chișinău a respins româna ca limbă oficială.
Deputatul Ştefan Creangă a declarat că, cităm ”introducerea limbii române în Constituţie ne va face mai uniţi“, întrucât limba română ne defineşte, iar România este statul-prieten care oferă ajutor necondiţionat cetăţenilor Republicii Moldova”, am încheiat citatul.
Împotrivă s-au pronunţat deputaţii socialişti şi comunişti, care au propus ca modificarea denumirii limbii oficiale să fie votată în cadrul unui referendum.

Un nou antibiotic va fi în teste clinice.
Oamenii de ştiinţă sugerează că acesta s-ar putea dovedi eficient în lupta împotriva unei bacterii rezistente în prezent.
Medicamentul a fost testat în 15 ţări pe pacienţi cu infecţii ale tractului urinar.
Acesta se infiltrează în bacteria respectivă şi o ucide din interior.
Rezistenţa tot mai mare a bacteriilor la antibioticele existente reprezintă una din cele mai importante provocări pentru medicina modernă.

Persoanele fizice ar putea cumpăra autovehicule ecologice prin programul „Prima maşină“.
Acesta va putea fi accesat şi de către cei care au mai deţinut un autovehicul nou.
Pe lângă vehiculul clasic mai pot fi achiziţionate maşini ecologice, pentru care va fi nevoie de un avans cuprins între 25 şi 30%.
Potrivit Ministerului de Finanțe, schimbările preconizate vizează creşterea calităţii mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, concomitent cu reînnoirea parcului auto.
Datele Ministerului Mediului arată că, prin Programul Rabla „Clasic” au fost scoase din uz peste 28.000 de autoturisme cu grad înalt de emisii poluante.

Voucherele de vacanţă vor fi distribuite şi anul viitor.
Ministrul Turismului, Bogdan Trif a anunţat că legea turismului a fost definitivată şi va intra în curând în proces legislativ.
Printre prevederile noului act normativ se numără simplificarea procedurilor pentru mediul privat şi transferul unor competenţe de la nivel central la nivel local.
Consiliile judeţene vor atesta ghizii de turism, vor clasifica unităţile de cazare şi vor omologa pârtiile şi traseele turistice. De asemenea, hotelurile de pe litoral vor avea dreptul preferenţial de a închiria plajele lângă care se află.

La punctele de frontieră din Uniunea Europeană vor fi testate detectoare de minciuni dotate cu inteligenţă artificială.
Măsura face parte dintr-un proiect pentru combaterea criminalităţii şi terorismului.
Călătorii vor fi invitaţi să încarce imagini ale paşaportului, vizei şi dovada fondurilor de care dispun şi apoi vor răspunde la întrebări precum „ce aveţi în valiză”, puse de un vameş electronic.
Proiectul de 4,5 milioane de euro va fi testat la frontierele Ungariei, Letoniei şi Greciei timp de şase luni.
Obiectivul proiectului este accelerarea traficului la graniţele exterioare ale UE.
După testele iniţiale, în proiect intenţionează să intre şi Regatul Unit, Spania, Polonia, Germania şi Ciprul.

Stresul poate afecta grav sănatatea tinerilor.
Un studiu recent arată că stresul poate avea efecte secundare grave la nivelul sănătăţii creierului, iar generaţiile tinere sunt din ce în ce mai afectate până ajung la vârsta de 50 de ani.
Medici spun că stresul duce la anxietate, depresie, boli de inimă, dureri de cap, creştere în greutate, tulburări de somn şi, mai ales, probleme de memorie şi concentrare.

Știri 1 noiembrie 2018

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă, Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe- în Lida.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie- Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la orele 18:00, slujba Vecerniei, urmată la orele 20:00, de Taina Sfântului Maslu la Schitul Cloșca, din localitatea constănțeană Horia.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Gheorghe, dar și ale Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Joi, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă va cinsti Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Astfel, sâmbăta aceasta, Ierarhul nostru va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Strunga, cu prilejul hramului, de la ora 8:30.
Duminică, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației Prea Sfințitului Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a mozaicului mănăstirii Cocoș din jud. Tulcea.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă la Negru-Vodă.
Doritorii sunt așteptați la Casa de Cultură, din localitate, între orele 8.30 – 13.30.
Totodată, duminică, o acțiune similară va avea loc la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunile sunt organizate de CRTS Constanța.

Cea de a II-a ediție a proiectului școlar-educațional „România în sărbătoare” va debuta mâine.
Evenimentul va avea loc de la ora 12, la Școala Gimnazială nr. 12 „B.P. Hașdeu” din Constanța, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Proiectul se va desfășura în două etape, pe parcursul celor două semestre ale acestui an școlar.
Astfel, în primul semestru vor avea loc activități specifice cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la Patria Mamă și a 100 de ani de la declarațiile de unire din Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia, iar în al doilea semestru vor fi desfășurate activități specifice dedicate figurii emblematice a satului românesc.
Organizatorii proiectului sunt Arhiepiscopia Tomisului, Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Asociația Națională „Cultul Eroilor Regina Maria”, filiala Constanța și Asociația „Casa Mării Negre”.

Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate, din nou, în Constanța.
Consilierii locali municipali au aprobat proiectul de hotărâre în acest sens, iar măsura va fi luată din data de 15 noiembrie.
Primarul Decebal Făgădău a precizat că de astăzi va începe o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la punerea în aplicare a actului normativ.
Pentru recuperarea autoturismului proprietarul va trebui să suporte cheltuielile de ridicare, în valoare de 450 de lei, transportul, în sumă de 120 de lei, și depozitarea, care costă 60 de lei pe zi.
Primarul a mai spus că şi garajele vor fi demolate, iar în locul acestora vor fi amenajate locuri de parcare.

Parteneriatul civil a ajuns în Parlament.
Proiectul vizează atât parteneriatul civil între persoane de acelaşi sex, cât și cuplurile heterosexuale.
Astfel, cei care aleg să-și legalizeze relaţia printr-un parteneriat civil au aproape aceleaşi drepturi și obligaţii ca în cazul unei căsătorii civile.
Există însă unele diferențe, cum ar fi faptul că parteneriatul civil va fi parafat doar în fața unui notar și anularea dreptului de a adopta copii, indiferent daca sunt cuplu de acelaşi sex sau heterosexual.

Transfăgărăşanul se închide de astăzi.
Astfle, șoferii nu vor mai putea circula între Bâlea Cascadă şi Piscul Negru.
La Bâlea Lac, stratul de zăpadă măsoară şapte centimetri, iar vizibilitatea este redusă.

Institutul de Cercetare a Calității Vieții a efectuat un studiu pentru determinarea sumei de bani care asigură un trai decent în România.
Astfel, valoarea coșului de consum pentru un trai decent este de 6.762 lei pe lună pentru o familie de doi adulți și doi copii, în mediul urban.
Pentru o familie de doi adulți și un copil este de 5.551 lei, pentru una de doi adulți fără copii de 4.146 lei, iar pentru o persoană adultă de 2.552 lei/lună.
Trai minim decent înseamnă, în concepția celor care au realizat studiul, toate nevoile biologice și sociale generale care sunt acoperite la un moment dat.

Halloween-ul nu ar trebui serbat din 3 motive.
Potrivit agenției Basilica.ro, tradiţia de Halloween îşi are originea în adorarea păgână a spiritelor şi a unui zeu celtic al morţii, străină de cultura, credinţa şi spiritualitatea românească.
Acesta promovează sub masca divertismentului cultul morţii, personificarea morţii şi a forţelor răului, aceasta fiind în contradicţie totală cu natura şi menirea Bisericii.
Totodată, tradiţiile prilejuite de Halloween au un efect negativ asupra copiilor.
Patriarhia Română şi-a manifestat solidaritatea cu părinţii îngrijoraţi faţă de organizarea unor serbări de Halloween în tot mai multe instituţii de învăţământ din România.

Oamenii din Europa Centrală și de Est acceptă mai puțin musulmanii și evreii, căsătoriile între persoane de același sex și avortul legal.
Un studiu arată că, pentru aceștia creștinul este o componentă importantă a identității lor naționale.
În schimb, europenii occidentali sunt mult mai predispuși să spună că vor accepta musulmanii sau evreii în cartierele lor și nu simt că religia este o parte importantă a identității lor naționale.
În Franța și Marea Britanie, oamenii spun că nu este important să fii creștin pentru a fi cu adevărat francez sau cu adevărat britanic.
Majoritatea acceptă căsătoria între persoane de același sex în fiecare țară din Europa de Vest și aproape toate aceste țări au legalizat practica.
În schimb, nici una dintre țările din Europa Centrală și de Est nu permite căsătoriile homosexuale.

Ministerul Educației vrea să introducă de anul viitor teste grilă la Evaluarea națională și la Bacalaureat.
Programa va rămâne aceeași, dar se modifică metoda de examinare în proporție de 40%.
Scopul acestei măsuri este creșterea procentului de promovare, cred specialiștii în educație.
Astfel, la proba scrisă la limba și literatura română pentru Bacalaureat apar întrebări de tip grilă, cu câte 4 variante de răspuns.
Și în testul de matematică pentru Evaluarea națională elevii primesc câte 4 rezultate pentru primele 10 exerciții.

Știri 31 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă va cinsti sâmbătă Așezarea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Gheorghe în Lida.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie- Arhiepiscopul Tomisului va săvârși vineri, de la orele 18:00, slujba Vecerniei, urmată la orele 20:00, de Taina Sfântului Maslu la Schitul Cloșca, din localitatea constănțeană Horia.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sf. Gheorghe, dar și ale Sfinților Epictet și Astion, aduse de la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța.
Joi, 8 noiembrie, Biserica Ortodoxă va cinsti Soborul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și al tuturor cereștilor puteri.
Astfel, sâmbăta aceasta, Ierarhul nostru va oficia Sf. Liturghie la mănăstirea Strunga, cu prilejul hramului, de la ora 8:30.
Duminică, Ierarhul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii și va face parte din soborul de arhierei care va oficia slujba de sfințire a mozaicului mănăstirii Cocoș din jud. Tulcea.

Astăzi este Ziua Internaţională a Mării Negre.
În anul 1996, cele şase ţări riverane – România, Bulgaria, Georgia, Federaţia Rusă, Turcia şi Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acţiune pentru Reabilitarea şi Protecţia Mării Negre împotriva Poluării şi au stabilit ca în fiecare an pe 31 octombrie să fie sărbătorită “Ziua Internaţională a Mării Negre”.
Situația ecologică a Mării Negre s-a înrăutățit în ultimii 35 de ani din cauza reziduurilor transportate de râurile din 17 țări, pescuitului excesiv și a deversărilor necontrolate de produse petroliere.

Tot astăzi este şi Ziua Arhivelor Naţionale.
La data de 31 octombrie 1862 s-a semnat regulamentul pentru administrarea arhivelor din România, când se organiza pe baze moderne această instituţie, una dintre cele mai vechi din ţară, după constituirea Unirii Moldovei cu Ţara Românească.
În depozitele Arhivelor Naționale se păstrează 320 km liniari de documente, aparținând Fondului Arhivistic Național, aflate în administrarea Arhivelor Centrale și a celor 42 de structuri teritoriale.

O acțiune de donare de sânge se va desfășura sâmbătă la Negru-Vodă.
Doritorii sunt așteptați la Casa de Cultură, din localitate, între orele 8.30 – 13.30.
Totodată, duminică, o acțiune similară va avea loc la biserica Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Eforie Sud, între orele 8.30 – 13.30.
Acțiunile sunt organizate de CRTS Constanța.

Conferința națională ”140 de ani de la Unirea Dobrogei cu România” se va desfășura mâine, la Constanța.
Evenimentul va avea loc de la ora 11:00, în Sala Senatului din cadrul campusului Universității Ovidius, sub patronajul Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
Vor conferenția prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti-de la Universitatea Valahia din Târgoviște, istoricul Dr. Ion Constantin, preot conferențiar univ. dr. Claudiu Constantin Cotan- de la Universitatea Ovidius, dr. Andreea Maria Croitoru-Athanasiu și lector dr. Dumitru Carabaș- de la Universitatea Ovidius.
Conferința se va încheia cu un recital susținut de Corala Ortodoxă Armonia a Arhiepiscopiei Tomisului.
Organizatorii sunt Prof. Univ. dr Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Constănțenii sunt invitați la o conferință dedicată Centenarului Marii Uniri.
Tema o constituie ”România la Centenar – 1918 – 2018 (etape majore spre România Mare: 1859, 1878, 1918”) și va fi susținută de prof. univ. dr. Radu Ștefan Vergatti, de la Universitatea Valahia din Târgoviște și istoricul Dr. Ion Constantin, în prezența Înalt Prea Sfințitului Teodosie.
Evenimentul se va desfășura astăzi, de la orele 18:00, la Curtea Brâncovenească.
Organizatorii sunt Prof. Univ. dr Gheorghe Anghelescu și Asist. Univ. Dr. Ionuț Chircalan.

Poluarea provoacă zeci de îmbolnăviri grave.
Este vorba despre cancer, infarct miocardic și boli respiratorii.
Potrivit unui raport, poluarea continuă să provoace anual peste 480.000 de morţi premature.
În România, peste 25.000 de persoane mor anual prematur din cauza poluării aerului, care are ca principale surse transportul rutier, emisiile provenite din agricultură, producţia de energie, industria şi gospodăriile.
România, Ungaria și Italia se află în atenţia Comisiei Europene pentru prezenţa ridicată şi persistentă de particule fine în aer, a căror concentraţie este sporită de poluare.

Consumul constant de somon afumat poate produce cancer de sân.
Asociația Pro Consumatori a analizat 42 de sortimente de somon afumat comercializat în marile magazine.
Specialiștii au descoperit că somonul de crescătorie conține glutamat monosodic, coloranți artificiali, zahăr, proteine din lapte și o cantitate mare de sare.
De asemenea, somonul de crescătorie poate conţine pesticide, metale grele şi dioxine, deoarece în fermele piscicole din Norvegia se folosesc anual circa 67.000 tone de substanţe chimice pentru a combate paraziţii peştilor.
Potrivit APC, doar 5% din somonul comercializat în România este certificat bio și nu trebuie consumat de către copii şi femei gravide.

Irlandezii au votat, într-un referendum, abrogarea infracţiunii de blasfemie din Constituţie.
Referendumul a avut loc concomitent cu alegerile prezidenţiale. Nivelul de participare a referendumului a fost de 44%, iar 65% dintre cei prezenţi au votat în favoarea scoaterii infracţiunii de blasfemie din Constituţie.
Interzicerea blasfemiei a fost introdusă în Constituţia Irlandei în anul 1937.