Știri 25 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti sâmbătă pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la prăznuirea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, la Catedrala patriarhală din Capitală.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Astfel, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care serbează hramul bisericii mari, de la ora 8:30.

Icoana Maicii Domnului Odighitria se află pentru a doua oară la Constanța.
Aceasta a sosit săptămâna trecută la Biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne până sâmbătă.
Astfel, zilnic se oficiază Sfânta Liturghie, de la ora 8:30, iar de la ora 17:00, Taina Sfântului Maslu.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitarile de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

RATC modifică temporar traseele unor autobuze.
Potrivit Regiei, sâmbătă, în intervalul orar 08:00 – 18:00, se vor executa lucrări de asfaltare pe strada Termele Romane, în dreptul stațiilor, tronsonul cuprins între strada Traian şi Valea Portului – Poarta 1.
Astfel, liniile de autobuz 42, 44, 48, 51 și 101C, vor întoarce la sensul giratoriu de la Poarta 2 și vor opri în stația Fantasio de pe strada Mihai Viteazul.

Astăzi este Ziua Armatei Române.
Aceasta semnifică data eliberării totale a nord-vestului Transilvaniei de sub ocupaţie şi administraţie străine.
Acesta a fost singurul obiectiv strategic naţional, realizat de Armata Română pe câmpul de luptă, recunoscut juridic în Tratatul de Pace dintre România şi Puterile Aliate şi Asociate.
Eliberarea întregului teritoriu naţional s-a obţinut prin lupta eroică a peste 525.000 de militari, între 23 august şi 25 octombrie 1944.
Ziua Armatei Române este marcată în toate unităţile militare din România dar şi în teatrele de operaţii unde execută misiuni trupele româneşti.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4:00 va deveni ora 3:00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie, iar la ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.

Deficitul de forţă de muncă este în creştere în România.
Țara noastră va avea un deficit de forţă de muncă de 1,1 milioane persoane peste numai trei ani, dacă nu se iau măsuri, potrivit unui studiu.
Specialiștii spun că o posibilă soluţie ar fi reactivarea unor persoane care acum nu muncesc, cum ar fi cei peste 400 de mii de şomeri înregistraţi, pensionarii care îşi pot continua activitatea sau persoanele de peste 15 ani aflate acum în sistemul de educaţie.
Studiul a arătat că în anul 2021 economia românească va avea nevoie de 5,7 milioane de salariaţi, faţă de 4,9 milioane, cât a fost necesarul de forţă de muncă anul trecut.

Peste două treimi dintre românii angajați în sectorul privat fac ore suplimentare.
Un sondaj arată că aproape 70% dintre aceștia lucrează şi după terminarea orelor de lucru.
Mai mult de jumătate dintre cei care lucrează în timpul liber invocă drept principal argument volumul mare de muncă, în timp ce 27% spun că fac acest lucru ca urmare a presiunii angajatorilor, care văd în orele muncite suplimentar o dovadă de implicare în activitatea companiei.
Potrivit sondajului, doar 22% dintre cei care muncesc suplimentar susţin că sunt plătiţi pentru orele în plus efectuate.

Piața manualelor școlare ar putea fi împărțită din nou de editurile private.
După problemele de anul acesta, cu manuale pline de greșeli și prea puține manuscrise, părinții cer ajutorul editurilor private.
În luna septembrie, anul trecut, ministrul Educației din acea perioadă, Liviu Pop a hotărât că manualele școlare vor fi asigurate doar de Editura Didactică și Pedagogică.
Proiectul pentru legea manualului a fost declarat neconstituțional, anul trecut, pentru că nu a respectat procedura. În prezent, inițiatorul proiectului, Liviu Pop, a revenit cu proiectul la Senat, pentru ca anul viitor să existe o lege a manualului școlar.

Știri 24 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti vineri pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Constanța, zona Delfinariu, de la orele 17:00.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie- Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sfântului Apostol Andrei și ale Sfintei Cuviose Mucenițe Paraschevi din Roma.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care serbează hramul bisericii mari, de la ora 8:30.

Icoana Maicii Domnului Odighitria se află pentru a doua oară la Constanța.
Aceasta a sosit săptămâna trecută la Biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne până sâmbătă.
Astfel, zilnic se oficiază Sfânta Liturghie, de la ora 8:30, iar de la ora 17:00, Taina Sfântului Maslu.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitarile de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Astăzi este Ziua Națiunilor Unite.
În fiecare an, la 24 octombrie, se celebrează Ziua Națiunilor Unite, pentru a marca intrarea în vigoare, în 1945, a Cartei Organizației Națiunilor Unite.
Prin ratificarea acestui document fondator de către majoritatea semnatarilor săi, Organizația Națiunilor Unite și-a început oficial activitatea.
Sărbătorită din 1948, Adunarea Generală a ONU a recomandat ca statele membre să facă din această zi o sărbătoare publică, dedicată informării popoarelor din lume cu privire la obiectivele și realizările Organizației Națiunilor Unite.
România a fost admisă în cadrul ONU, la 14 decembrie 1955, împreună cu alte 15 state.

Județul Constanța se află astăzi sub avertizare cod galben de vânt puternic.
Aceasta este valabilă până la ora 22:00.
Potrivit meteorologilor, vântul va avea viteze în general de 55 – 70 km/h.

Salariul minim pe economie ar putea crește de la 1 noiembrie.
Acesta ar putea fi majorat la 2.080 de lei/lună, ceea ce înseamnă o creștere netă cu 100 de lei față de actualul salariu.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, s-a luat decizia reintroducerii salariului minim brut garantat în plată diferențiat în funcție de nivelul de studii sau de vechimea în muncă.
Acest concept a mai fost aplicat în România înainte de anul 2011: salariul este de 2.350 de lei brut, adică cu 13% mai mult față de cel câștigat de persoanele fără studii superioare sau cu vechime mai mică de 15 ani.

Vânzările de autoturisme ecologice noi au crescut cu 60%, în acest an.
Numărul autoturismelor electrice și hibride vândute în România, în perioada ianuarie – septembrie 2018, a ajuns la circa 3.000 de unităţi.
În perioada analizată, ponderea autoturismelor ecologice noi în totalul vânzărilor, la nivel naţional, a fost de 2,6%, în timp ce, în aceeaşi perioadă din 2017, ponderea se situa la 1,9%.
Ministerul Mediului estimează că, în acest an, românii vor cumpăra, prin Programul „Rabla Plus“, 2.000 de maşini electrice.

România va trece la ora oficială de iarnă.
Astfel, în noaptea de sâmbătă spre duminică, ora 4.00 va deveni ora 3.00.
Duminică, ziua va fi cea mai lungă din an, cu 25 de ore.
Din anul 1997, România a adoptat trecerea la ora oficială de iarnă şi de vară în aceeaşi zi cu statele Uniunii Europene.
Trecerea la ora oficială de iarnă se face în ultima duminică a lunii octombrie, iar la ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.

Preţul pâinii ar putea să crească între 15 şi 20% până în luna decembrie.
Potrivit Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, în unele zone ale ţării, producţia de grâu a fost afectată de vremea nefavorabilă.
De asemenea, sunt de aşteptat scumpiri şi la carne, lapte şi cartofi.
Preţul pâinii din România este mult sub valoarea reală, 1 kg de pâine costă între 3 şi 3,5 lei, iar pe raft poate ajunge până la 6-7 lei, susțin reprezentanții industriei alimentare.

Apa de la robinet ar putea fi mai sigură pentru consum.
Limitele maxime admise pentru bacteriile dăunătoare și pentru unii poluanți periculoși cum este plumbul vor fi reduse la jumătate.
Acestea sunt reguli pregătite de parlamentarii europeni care vor să reducă astfel consumul de apă îmbuteliată pentru că generează pet-uri.
Cetățenii europeni ar obține astfel economii anuale de peste 600 de milioane de euro.
Românii sunt printre cetățenii europeni care consumă cele mai mici cantități de apă de la robinet: doar doi metri cubi lunar, de aproape două ori mai puțin decât media europeană.

Știri 23 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă îl va cinsti vineri pe Sf. Mare Mc. Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Taina Sf. Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Constanța, zona Delfinariu, de la orele 17.
Credincioșii vor putea cinsti și moaștele Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, ale Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, ale Sf. Ap. Andrei și ale Sf. Cuv. Mucenițe Paraschevi din Roma.
Duminică, Biserica Ortodoxă Română îl va cinsti pe Sfântul Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, care serbează hramul bisericii mari, de la ora 8.30.

Icoana Maicii Domnului Odighitria se află pentru a doua oară la Constanța.
Aceasta a sosit sâmbătă la Biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne până sâmbătă.
Astfel, zilnic se va oficia Sf. Liturghie, de la ora 8:30, iar de la ora 17:00, Taina Sf. Maslu.

Cinci biserici din municipiul Constanţa vor primi bani pentru reparaţii şi restaurarea picturilor.
Parohiile „Sfinţii Patru Mucenici de la Niculiţel”, „Sf. Ierarh Nectarie”, „Naşterea Sfântului loan Botezătorul” „Adormirea Maicii Domnului I” (monument istoric clasa A) şi capela tinerilor din staţiunea Mamaia vor primi 300.000 de lei, respectiv 70.000 de euro pentru lucrări de reparaţii, restaurare pictură sau pentru continuarea unor lucrări la zidărie sau tencuială.
Cele cinci proiecte de hotărâre privind acordarea unui sprijin financiar au fost iniţiate de primarul Decebal Făgădău și vor intra la vot în şedinţa de Consiliu Local din această lună.

ANM a emis o avertizare cod galben de vânt puternic pentru majoritatea județelor țării, printre care și Constanța.
Aceasta va intra în vigoare astăzi de la ora 22 și este valabilă până mâine, la ora 22.
Astfel, în această noapte, în Banat, Crișana, Maramureș și Transilvania vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h.
În aceste regiuni, va ploua pe arii relativ extinse, iar cantitățile de apă vor atinge local 15 l/mp și izolat, 25 – 30 l/mp.
În cursul zilei de mâine, vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze în general de 55 – 70 km/h, mai mari în sudul extrem al țării.

Constănțenii sunt invitați să doneze sânge.
Ei sunt așteptați sâmbătă între orele 9:00 -13:00 la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, în incinta Spitalului Județean Constanța.
Solicitarile de sânge și componente sanguine ale spitalelor din județ și din București sunt în creștere, dar numărul donatorilor se menține în această perioadă la un nivel insuficient, comparativ cu cererile.

Numărul copiilor ai căror părinți au plecat să muncească în străinătate a crescut.
Astfel, la sfârşitul lunii iunie numărul copiilor din România care aveau ambii părinţii plecaţi în afara țării, depăşea cu puţin 18.000, cu aproape 500 mai mulţi faţă de sfârşitul primului trimestru.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie transmite că cea mai mare parte a acestor copii se află în îngrijirea rudelor de până la gradul 4, fără măsuri de protecţie. Ceilalţi copii sunt plasaţi la asistenţi maternali, în centre de plasament sau au fost lăsaţi în grija altor persoane.

Consumul de droguri la vârste fragede este în creștere.
Potrivit unor date oficiale, consumul de droguri debutează la vârsta de 14 ani sau chiar mai devreme, spun specialiștii antidrog.
Au fost cazuri când medicii au avut în grija și pacienți de 10-11 ani care consumaseră substanțe interzise.
Mai mult, piața stupefiantelor a devenit extrem de bogată în oferte, iar drogurile pot fi găsite aproape oricând și oriunde.

Comisia Europeană va lansa a doua ediție a programului ”Descoperă Uniunea Europeană” în această toamnă.
Astfel, tinerii europeni cu vârsta de 18 ani au posibilitatea de a se înscrie în concursul pentru permisele de călătorie gratuite, în perioada 29 noiembrie – 11 decembrie.
Pentru România vor fi alocate peste 450 de tichete, iar persoanele selectate vor călători în întreaga Europă între 15 aprilie și 31 octombrie 2019.

Simona Halep a fost desemnată cea mai bună jucătoare a anului în circuitul WTA.
Anunțul a fost făcut pe site-ul Asociaţiei Jucătoarelor Profesioniste.
Liderul mondial a avut în 2018 cel mai bun sezon al carierei, câştigând în cele din urmă primul său titlu de Mare Şlem, la Roland Garros.
Pe lângă titlul de la Roland Garros, românca a mai câştigat turneele de la Shenzhen şi Montreal.
Simona Halep va încheia anul cu un bilanţ de 46 de victorii şi 11 înfrângeri şi va fi pentru al doilea an consecutiv pe primul loc la final de sezon.

China a inaugurat cel mai lung pod maritim din lume.
Acesta este lung de 55 de kilometri, iar pentru construcție au fost necesare 400.000 de tone de oțel.
Podul traversează Marea Chinei de Sud și leagă oraşul chinez Zhuhai de Hong Kong şi Macao.
Lucrările au început în urmă cu 9 ani şi au costat echivalentul a 20 de miliarde de dolari americani.

Știri 22 octombrie 2018

Icoana Maicii Domnului Odighitria se află pentru a doua oară la Constanța.
Aceasta a sosit sâmbătă la Biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne până sâmbătă.
Astfel, zilnic se va oficia Sf. Liturghie, de la ora 8:30, iar de la ora 17:00, Taina Sf. Maslu.

Constănțenii vor avea de mâine căldură în apartamente.
Potrivit RADET, decizia a fost luată în condițiile în care prognoza meteo anunță scăderea temperaturilor exterioare nocturne.
Regia reamintește că nu vor primi căldură consumatorii care înregistrează restanțe la plata facturilor.

De astăzi, cei care refuză un loc muncă riscă să-și piardă ajutorul social.
Aceasta este una din măsurile guvernului prin care vrea să încurajeze munca şi să-i responsabilizeze pe asistaţii social, în condiţiile în care, în România sunt peste 200.000 de persoane care primesc bani de la stat.
De asemenea, primarii vor fi obligați să întocmească un plan de activităţi sezoniere, pe baza cererilor primite de la firmele care au nevoie de forţă de muncă şi funcţionează pe raza localităţii respective.
Pentru neîndeplinirea acestei sarcini, edilul este sancţionat cu o amendă cuprinsă între 1.000 și 5.000 de lei.
Modificările legislative nu îi vizează pe cei cu nevoi sociale.

Astăzi încep lucrările de punere în siguranţă a Cazinoului din Constanța.
Potrivit primarului Decebal Făgădău, acestea se vor desfășura până pe 14 noiembrie de Ziua Națională a Dobrogei și au ca scop conservarea edificiului cu o arhitectură deosebită. Lucrările au primit avizul de la Ministerul Culturii.
Cei 25.000 de euro obţinuţi în urma campaniei Neversea, dar și din donațiile constănțenilor, vor fi utilizaţi pentru protecţia exterioară a Cazinoului.

Guvernul ia în calcul îngheţarea salariilor bugetarilor, în 2019.
Ministerul de Finanţe precizează că este una dintre măsurile avute în vedere la elaborarea bugetului pe anul viitor pentru ca România să se încadreze în ţinta de deficit de 2,58% din PIB în 2019.
Potrivit documentului postat pe site-ul Comisiei Europene, Executivul de la Bucureşti mai are în vedere menţinerea tichetelor de vacanţă la valoarea de 1450 valabilă în acest an, dar şi a numărului de angajaţi din sectorul public.

Murăturile în oțet pot produce cancer gastric.
Asociația Pro Consumatori a analizat 52 de mărci de murături comercializate în marile magazine și a descoperit un conținut mare de substanțe chimice.
Astfel, castraveții murați conțin metabisulfit de potasiu, zaharină sodică, acesulfam de potasiu, acid citric, riboflavină și 9 lingurițe de zahăr.
De asemenea, unul din patru borcane de castraveți în oțet conține soluție de dezghețare a drumurilor.

Unele plante de apartament pot provoca iritații sau chiar intoxicații.
Aceasta se întâmplă din cauza sevei toxice iar cei mai expuși sunt copiii.
În cazul lor, înghițirea din greșeală a unei singure frunze de leandru, le poate fi fatală.
Plantele toxice pentru cei care îngrijesc astfel de flori de apartament sunt leandrul, mușcata, floarea flamingo sau aloe vera.
Feriga, violetele sau cactușii purifică aerul din locuințe, ne fac mai calmi și ne pot ajuta să ne concentrăm mai bine.
Specialiștii ne recomandă ca în camera în care dormim să nu avem mai mult de 4 plante de mărime medie.

65% dintre români nu au fost niciodată la medicul reumatolog.
Potrivit unor cercetări, peste 600.000 de români, dintre care 2.000 de copii, suferă de afecțiuni reumatice sau musculo-scheletale.
Acestea generează jumătate din absenteismul la locul de muncă, iar unul din 2 români asociază bolile reumatice cu boli ale bătrâneții și cred că acestea se datorează expunerii la frig sau umiditate.
Lipsa de informare şi întârzierea cu care pacienţii se prezintă la medic conduc la întârzierea diagnosticului.
Totodată, dacă nu sunt tratate corespunzător, bolile reumatice pot afecta activităţile de zi cu zi ale pacienților, dar şi abilităţile lor fizice.

Ungaria nu permite existența persoanelor fără adăpost în spațiile publice.
Potrivit legii, persoanele care nu se conformează, sunt somate să părăsească spaţiile publice pe care le ocupă.
Numărul locurilor din azilurile de noapte este limitat, iar beneficiarii acestora se plâng, că deseori sunt jefuiţi de către colocatari.
Odată cu acceptarea Pilonului european al drepturilor sociale, Ungaria s-a angajat că va asigura adăpost şi servicii pentru cei care nu au unde să locuiască pentru a sprijini integrarea socială a acestora.

Lipsa de mișcare este mai dăunătoare decât fumatul sau diabetul.
Așa arată un nou studiu efectuat de specialiștii americani. Aceștia spun că lipsa mișcării ar trebui tratată aproape ca o boală care are un leac, acesta fiind exercițiile fizice.
Oamenii de știință au ajuns la aceste concluzii după ce au studiat retroactiv 122.000 de pacienţi care au fost testați fizic pe banda de alergat la Clinica Cleveland în perioada 1991-2014.

Știri 20 octombrie 2018

Biserica Ortodoxă îl cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Gherasim din Chefalonia.
Cu acest prilej, mâine, de la ora 7.45, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va sfinți locul și va pune piatra de temelie pentru biserica închinată sfântului, ce va fi construită la schitul Negrești.
Totodată, ierarhul nostru va sfinți două clopote și două icoane închinate: una Maicii Domnului, „Portărița”, și alta Sfântului Gherasim.
Apoi, va fi oficiată Sfânta Liturghie la biserica parohială „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Negrești, jud. Constanța, de la ora 9.00.

Biserica Ortodoxă Română îi va cinsti mâine pe Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Ardeleni.
Aceştia sunt: Sfinţii Cuvioşi Mărturisitori Visarion şi Sofronie, Sfântul Mucenic Oprea, Sfinţii Părinţi Mărturisitori şi Mucenici Ioan şi Moise Măcinic.
Sfântul Cuvios Visarion Sarai, originar din Bosnia, a călătorit prin Transilvania, propovăduind ortodoxia.
A fost întemniţat în închisoarea din Kufstein, unde a murit.
Sfântul Cuvios Sofronie a întemeiat un schit în satul natal, Cioara.
Pentru râvna faţă de ortodoxie, a fost de două ori închis şi apoi eliberat.
S-a mutat la Domnul, în Mănăstirea Argeşului.
Sfântul Mucenic Oprea, ţăran din Săliştea Sibiului, și Sfântul Preot Mărturisitor Moise Măcinic din Sibiel au murit în temniţa din Kufstein pentru că au dus plângerile românilor la Viena.
Sfântul Preot Mărturisitor Ioan din Galeş a luptat împotriva încercărilor habsburgilor de a impune unirea cu Roma.
Închis în anul 1756, peste 24 de ani a murit tot în temniţa din Kufstein.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea va avea loc mâine la biserica Sf. Vasile cel Mare din Constanța, zona Inel 2, între orele 8.30 și 13.30.
Persoanele peste 50 de ani sunt rugate să aducă de la medicul de familie o adeverinţă din care să reiasă că nu sunt în evidență cu boli de inimă, neurologice sau alte boli cronice care ar contraindica donarea de sânge.