ULTIMELE EMISIUNI

ULTIMELE ȘTIRI

  • Știri 20 ianuarie 2021
    Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine, de la ora 7.45, Sf. Liturghie, la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”. Preoții Arhiepiscopiei Tomisului vor dona sânge. Religia și psihologia au în comun principii care-i ajută pe oameni să depășească mai ușor stările de anxietate și de depresie, în momentele de cumpănă ale vieții. Persoanele fără adăpost şi cele cu handicap vor fi incluse în etapa a doua de vaccinare. Bulevardul 1 Mai și Șoseaua Mangaliei din municipiul Constanța vor fi modernizate cu bani europeni. Medicii de familie atrag atenţia asupra unei eventuale creşteri a numărului infecţiilor respiratorii şi de gripă, în contextul unei posibile reluări a cursurilor în unităţile şcolare. Românii care au credite în lei vor plăti rate mai mici la bănci. Copiii care călătoresc în străinătate împreună cu părinții vaccinați anti COVID-19 vor fi obligați să stea în carantină la întoarcerea în România timp de 10 zile.
  • Știri 19 ianuarie 2021
    Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși în această noapte, de la ora 23.00, Sf. Liturghie, la mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din localitatea Dorna Arini, județul Suceava. Preoții Arhiepiscopiei Tomisului vor dona sânge. Biserica rămâne instituția în care românii au cea mai mare încredere. Persoanele care au făcut și a doua doză de vaccin nu mai intră în carantină la sosirea în România. Profesorii care vor să se vaccineze vor fi programați de către școli, nu o vor face individual. Comisia Europeană a dat asigurări că vaccinarea împotriva infecției cu SARS-CoV-2 nu va fi obligatorie. Activitatea umană este principala cauză a încălzirii globale.
  • Știri 18 ianuarie 2021
    Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși mâine Sf. Liturghie, de la ora 7.45, la Catedrala arhiepiscopală. Peste 340 milioane de creştini au fost „puternic persecutaţi” anul trecut. În peste 3.000 de localități în România este încălcat dreptul elevilor la burse școlare. Combustibilii se scumpesc din nou. Atenție la site-urile care propun vânzarea de vaccinuri anti-covid sau programări în avans pentru imunizare! Organizația Mondială a Sănătății se pronunță împotriva pașapoartelor de vaccinare, cel puțin pentru moment. Țara noastră se află sub informare meteorologică de vreme geroasă. Primăria Constanța a început distribuirea gratuită a celor 200.000 de măști de protecție primite ca donație din partea orașului taiwanez Kaohsiung.

Comments are closed.