Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine Sf. Liturghie la Biserica Sf. Vasile cel Mare din zona Inel 2, de la ora 8.30.
Apoi, îi va binecuvânta și îi va împărtăși pe copiii care participă la Școala de Vară – Acasă la Sf. Vasile, organizată în cadrul parohiei.
Miercuri, Biserica Ortodoxă va cinsti Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Cu acest prilej, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Lipnița, de la ora 8.30.
Joi, ierarhul nostru va participa la Sf. Liturghie oficiată la mănăstirea Secu, cu prilejul celor trei hramuri: Tăierea Capului Sf. Ioan Botezătorul, Sf. Ierarh Varlaam, mitropolitul Moldovei și Sf. Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului.
Apoi, de la ora 18.30, Ierarhul Tomisului va săvârși slujba de Priveghere la biserica ”Așezarea în raclă a Brâului Maicii Domnului” din zona Trocadero-Coiciu, cu ocazia hramului.
Credincioșii se vor putea închina moaștelor Sfinților Nicolae, Modest, Filimon, Cosma și Damian, Trifon, Varvara, Teodor, Iacov Iviritul și ale Sf. Împărat Constantin.
Sâmbătă, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfântul Cuvios Dionisie cel Smerit și pe Sfântul Simeon Stâlpnicul.
Astfel, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, de la ora 8.30.
După slujbă, ierarhul nostru va oficia un Te-Deum pentru intrarea în noul an bisericesc.
Aproximativ jumătate dintre elevi au probleme la coloana vertebrală din cauza ghiozdanelor mult prea grele pline cu manuale şi caiete.
Potrivit specialiştilor, greutatea unui ghiozdan, cu tot cu rechizite, nu ar trebui să depăşească 10% din greutatea unui copil.
Aceștia spun, însă, că de cele mai multe ori, şcolarii duc pe umeri o greutate dublă, fiindu-le astfel afectată coloana vertebrală.
Un pahar de alcool pe zi poate creşte riscul îmbolnăvirilor.
Potrivit unui studiu recent, un pahar de vin considerat până acum benefic pentru inimă poate creşte, în timp, riscul de cancer.
Statisticile arată că cei mai mulţi consumatori de alcool sunt în Danemarca: peste 95% dintre femei şi aproape 98% dintre bărbaţi.
De asemenea, femeile din Ucraina şi bărbaţii din România, beau peste 8 unităţi de alcool pe zi.
Studiul a avut loc în perioada 1990 – 2016.
Carnea de porc s-ar putea scumpi cu până la 20% din toamnă.
Comercianţii spun că sunt nevoiţi să importe mii de tone din Spania, Germania, Polonia şi chiar din Americă Latină, după ce tot mai multe ferme româneşti se închid din cauza pestei porcine africane.
La nivel european, preţul cărnii de porc a crescut cu aproape 3% în ultima lună.
Anul trecut, țara noastră a importat peste 230.000 de tone de carne de porc, pentru care comercianţii au plătit peste 300 de milioane de euro.
Varianta digitală corectată a manualului de geografie de clasa a VI-a va apărea săptămâna aceasta.
De asemenea, pentru varianta deja tipărită va fi realizată o erată, care va fi trimisă tuturor unităților de învățământ.
Măsura a fost luată de Ministerul Educaţiei, după ce au fost depistate mai multe greşeli grave în noul manual de geografie.
Responsabilii din Minister au demarat şi o cercetare privind condiţiile în care au apărut respectivele erori.
Turiștii vor avea rute alternative pentru a ajunge în sudul litoralului.
Consiliul Judeţean Constanţa va finanţa lucrările de reabilitare şi construire a două noi căi rutiere alternative la DN 39, pentru evitarea ambuteiajelor din sezonul estival din dreptul localităţilor Agigea, Eforie Nord, Eforie Sud şi Tuzla.
Va fi construit un tronson de 13 km de drum de asfalt, între localităţile Techirghiol, Moşneni, 23 August şi refăcută o altă rută ocolitoare ce va lega A2 de localitatea 23 August, cu o lungime de 54 km.
Farmaciile care practică prețuri mai mari decât cele aprobate de Ministerul Sănătății vor fi sancționate.
Executivul a aprobat un act normativ în acest sens.
Documentul prevede și sancțiuni pentru unitățile care nu dețin autorizație de funcționare emisă de Ministerul Sănătății, în conformitate cu prevederile legale pentru vânzarea și eliberarea on-line a medicamentelor care nu au nevoie de prescripție medicală.
Școala de vară de la Biserica Sf. Mare Mc. Mina a ajuns la final.
Astfel, duminică, de la ora 12, va avea loc premierea copiilor care au participat la activitățile Atelierului de vară, desfășurate la biserica „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța.
Vor fi decernate premii și diplome pentru voluntari, coordonatori si copii, iar cei mici vor susține un program artistic.
Toți credincioșii prezenți vor primi cadou câte o metanie lucrată de copii.
Anul acesta la școala de vară au participat aproximativ 150 de copii cu vârste între 2-13 ani.
Proiectul a fost inițiat și coordonat de părintele paroh Claudiu Banu.
Un nou sens giratoriu a fost amenajat la intersecția străzilor Adamclisi și Suceava.
Potrivit Primăriei Constanța, sensul va rezolva problema traficului aglomerat din zonă.
Conducătorii auto sunt rugaţi să manifeste atenţie sporită în zonă şi să respecte regulile de circulaţie rutieră în noul sens giratoriu.
Asociaţia Elevilor dă în judecată Consiliul Judeţean Constanţa.
Reprezentanţii asociaţiei susţin că motivul îl constituie faptul că instituţia nu îşi respectă obligaţiile privind acordarea drepturilor elevilor.
Aceştia spun că potrivit Legii Educaţiei, elevii beneficiază de reducere de până la 50% la transportul judeţean, iar avizul negativ pe care l-a dat comisia juridică din Consiliul Judeţean ar fi neîntemeiat.
Banca Centrală Europeană a anunţat că va opri emiterea bancnotei de 500 de euro.
Potrivit unui comunicat al băncii, cea mai mare bancnotă euro va putea fi folosită până în decembrie 2018, când va fi retrasă din circulaţie.
Oficialii europeni au motivat această decizie prin încercarea de reducere a activităţii ilegale în care se utilizează bancnota, în special finanţarea terorismului.
Cererea pentru programul „Litoralul pentru toţi“ a crescut cu 140% față de anul trecut.
Totodată, potrivit specialiştilor, numărul turiştilor a crescut de 2,5 ori în acest an.
Cele mai căutate staţiuni sunt Mamaia şi Eforie Nord.
Luna septembrie aduce tarife mai mici pe litoralul românesc, iar acest lucru împreună cu voucherele de vacanţă primite de bugetari au făcut ca numărul cererilor de cazare să crească foarte mult pentru această perioadă.
Parlamentarii vor mai multe zile de sărbătoare în România.
Peste 10 propuneri pentru zi speciale au fost inițiate de aleși. Printre acestea se numără: Ziua gastronomiei, Ziua Dăruirii, Ziua meseriilor sau o sărbătoare dedicată constructorilor.
În sesiunea parlamentară trecută au fost depuse şi propuneri pentru sărbătorirea unor limbi minoritare, precum ziua limbii romanii, pe 16 iunie, a limbii elene pe 9 februarie, sau a limbii macedonene pe 8 decembrie.
Aleșii mai propun instituirea anului 2019 drept Anul Cărţii în România.
Scumpirea rovinietelor va afecta și consumatorii.
Din toamnă, taxa de drum anuală plătită pentru vehiculele din categoria C, va crește de peste două ori, la 600 de euro.
De asemenea, rovinieta anuală pentru vehiculele din categoria D, din care fac parte microbuzele, se va scumpi cu 100 de euro.
Transportatorii anunță, și ei, că vor scumpi serviciile, ceea ce va duce la scumpirea produselor la raft.
Reprezentanții Ministerului Transporturilor susțin că majorarea tarifelor la roviniete este necesară pentru a evita eventuale sancțiuni împotriva României din partea Comisiei Europene.
Suedia a reintrodus serviciul militar obligatoriu.
Primii 2500 de recruți au început pregătirea, iar stagiul durează patru luni.
Suedia a luat decizia de a reveni la serviciul militar obligatoriu din cauza scăderii drastice a numărului de voluntari și a creșterii amenințării Rusiei.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Școala de vară de la Biserica Sf. Mare Mc. Mina a ajuns la final.
Astfel, duminică, de la ora 12, va avea loc premierea copiilor care au participat la activitățile Atelierului de vară, desfășurate la biserica „Sf. M. Mc. Mina” din Constanța.
Vor fi decernate premii și diplome pentru voluntari, coordonatori si copii, iar cei mici au pregătit un program artistic.
Anul acesta la școala de vară au participat aproximativ 150 de copii cu vârste între 2-13 ani.
Proiectul a fost inițiat și coordonat de părintele paroh Claudiu Banu.
Astăzi se împlinesc 74 de ani de când România a ieșit din alianța cu Germania nazistă.
Timp de 40 de ani, până la prăbuşirea regimului comunist, pe 23 august s-a sărbătorit Ziua Naţională a României.
23 august 1944 este ziua în care mareșalul Ion Antonescu și ministrul de Externe Mihai Antonescu au fost arestați din ordinul Regelui.
De asemenea, este ziua în care regele Mihai I a numit un nou guvern și a ordonat încetarea imediată a ostilităților cu Națiunile Unite.
Cu toate acestea, Acordul de Armistițiu dintre Aliați și România a fost semnat abia pe 12 septembrie 1944.
Ministerul Sănătăţii a achiziţionat 8 unităţi mobile pentru depistarea cancerului de col uterin.
Acestea vor consolida programul naţional de screening şi vor facilita accesul pentru femeile din zonele defavorizate.
Autospecialele vor fi livrate în această săptămână, urmând ca ulterior să se înceapă campanii regionale de testare.
Programul de screening pentru cancer de col uterin beneficiază de finanţare în valoare de 47 milioane de euro din fonduri europene nerambursabile.
Românii care vor să investească în energia regenerabilă vor primi înapoi 90% din banii cheltuiţi pentru achiziţionarea echipamentelor necesare.
Așa propune noul ghid de finanțare aflat acum în dezbatere publică la Ministerul Mediului.
În plus, energia produsă suplimentar poate fi introdusă în reţea, astfel încât costul energiei consumate să devină zero.
Instalaţiile de producere a energiei nu trebuie să depăşească 27 kWh.
Ministerul Apelor şi Pădurilor a demarat acţiunea de constituire a plantaţiilor forestiere de-a lungul autostrăzilor şi drumurilor naţionale.
Potrivit ministrului Ioan Deneş, acţiunea va începe cu autostrada A1 – Autostrada Soarelui, unde vor fi plantați circa 100 ha de pomi.
Ministrul a precizat că pentru plantarea perdelelor forestiere, trebuie realizată exproprierea unei fâşii de 30 de metri de-o parte şi de alta a autostrăzii.
Fermierii afectați de pesta porcină nu primesc despăgubiri de la Uniunea Europeană.
Anunțul a fost făcut de comisarul european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, Phil Hogan.
Acesta susține că schema europeană de ajutor de criză nu poate fi accesată de fermierii români afectați pentru că reprezintă o „măsură de ultim resort”.
El a mai precizat că România trebuie să ia toate măsurile necesare pentru a ține epidemia sub control, în conformitate cu principiile Strategiei Uniunii Europene pentru pesta porcină.
Guvernul german a adoptat un proiect privind legalizarea celui de „al treilea sex”.
Astfel, pe lângă „feminin” sau „masculin” va putea fi înscrisă și mențiunea “divers” pe certificatele de naștere.
Proiectul de lege urmează să fi aprobat de parlament.
Cea mai înaltă instanță din Germania le-a dat deputaților termen până la sfâșitul acestui an pentru a vota legalizarea unui “al treilea sex”.
Legea care obliga părinții să-și vaccineze copiii cu 10 vaccinuri înainte de înscrierea la școală a fost abrogată în Italia.
Amendamentul a fost a adoptat de Senatul italian.
Vechea lege a intrat în vigoare în martie, după ce Guvernul de la acea vreme a justificat-o printr-o epidemie de rujeolă.
Conform legii, care a stârnit dezbateri aprinse în Italia, părinții care nu-și vaccinau copiii riscau amenzi de până la 500 de dolari.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).