Știri 2 august 2018

Biserica Ortodoxă o va cinsti marți pe Sf. Cuv. Teodora de la Sihla.
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși duminică, Sfânta Liturghie la mănăstirea Crucea, cu prilejul hramului de vară, de la ora 7.45.
Luni, Biserica Ortodoxă va prăznui Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va oficia de la ora 8.45, Sfânta Liturghie la Biserica Sf. Mina din parcul Tăbăcărie care-și va sărbători hramul de vară.
Apoi, de la orele 17, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Taina Sf. Maslu la biserica Sf. Haralambie din zona Boema.
Credincioșii se vor putea închina Icoanei Maicii Domnului Trei Bucurii, adusă din Ucraina și care va rămâne la această biserică până pe 15 august.

În România, una din 10 mașini poluează peste limita admisă.
Astfel, Ministerul Mediului vrea să introducă o nouă taxă de poluare până la finalul anului.
Din cauza poluării, țara noastră riscă să plătească amenzi uriașe, impuse de Comisia Europeană.
Anul trecut, în România au fost înmatriculate peste 100.000 de mașini noi și aproape 520.000 de mașini la mâna a doua, aduse din import, iar trei sferturi dintre ele sunt mai vechi de 10 ani.

Programul “RESPECT” a debutat ieri la Constanța.
Acesta constă în acordarea de tichete valorice, în valoare de 10 lei fiecare, ce pot fi folosite doar pentru cumpărarea produselor alimentare.
Potrivit Serviciului Public de Asistență Socială, vor beneficia de program pensionarii sau persoanele indemnizate în baza legilor speciale ale căror venituri lunare cumulate sunt mai mici sau egale cu suma de 1400 de lei.
De asemenea, persoanele cu pensie mai mică sau egală cu 1600 de lei vor primi facilități la transportul public de călători.

Jumătate din consumatorii români risipesc lunar aproape 25% din totalul produselor alimentare.
Conform statisticilor Uniunii Europene, risipa alimentară se ridică, în România, la 6.000 de tone pe zi, iar anual aproximativ 110 kg de mâncare pe cap de locuitor se transformă în deșeuri.
Mai mari producători de deșeuri alimentare decât noi sunt cetățenii din Marea Britanie, Olanda, Germania, Franța, Polonia sau Belgia.
Specialiștii atrag atenția asupra costurilor sociale și de mediu pe care le are risipa alimentară, dar și asupra faptului că un consum de alimente mai bine gestionat poate ajuta alte categorii de persoane.
În acest context, de la 1 februarie 2019, va intra în vigoare legea privind diminuarea risipei alimentare care prevede măsuri cum ar fi vânzarea cu preţ redus a produselor aflate aproape de expirarea datei-limită de consum.

România se află printre ultimele locuri în Europa în ceea ce privește procesul de adopție.
În urmă cu doi ani, legea a fost modificată, prin simplificarea procedurilor și reducerea termenelor.
Cu toate acestea, media anuală este de aproximativ 800 de adopții, în condițiile în care, în țara noastră sunt peste 55 de mii de copii adoptabili.
Ministerul Muncii încearcă să încurajeze și adoptarea copiilor cu vârste mai mari.
Astfel, cine vrea să crească un copil de peste trei ani ar putea primi câte 600 de lei lunar, iar pentru copiii mai mari de șapte ani, ajutorul ajunge la 900 de lei.

Autoritățile recomandă o serie de măsuri de prevenire a pestei porcine.
Astfel, trebuie știut că prepararea sau afumarea cărnii de porc nu distruge virusul, iar oamenii nu se îmbolnăvesc dar ajută la răspândirea virusului prin hainele sau echipamentele contaminate.
Achiziția și transportul cărnii și a preparatelor din carne de porc din zonele infectate pot răspândi virusul.
Autoritățile mai spun că nu trebuie aruncate resturi alimentare sau gunoi în zonele care pot fi frecventate de mistreți.
De asemenea, trebuie contactat medicul veterinar dacă sunt găsite cadavre de porci mistreți.

Băuturile dietetice pot fi nocive pentru organism.
Avertismentul vine din partea specialiştilor americani, în contextul în care multe mărci importante care produc băuturi carbonatate dietetice își promovează produsele sub pretextul că sunt mai puțin dăunătoare pentru sănătate.
Studiile realizate în acest sens, însă, confirmă că aceste băuturi conţin îndulcitori artificiali, care pot crește de trei ori riscul apariţiei bolilor de inimă și a accidentului vascular cerebral.
De asemenea, consumul zilnic de astfel de băuturi creşte riscul de a dezvolta boli neurodegenerative.
Cele mai periculoase băuturi sunt cele care conțin aspartam, un produs chimic care, după ce ajunge în organism, se transformă în compuși nocivi mult mai periculoşi decât soluţiile folosite pentru curăţarea instalațiilor sanitare.

Știri 1 august 2018

Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în Postul Adormirii Maicii Domnului.
Acest post are o durată de 2 săptămâni şi ţine până la Praznicul Adormirii Maicii Domnului din ziua de 15 august.
El ne aduce aminte de virtuţile alese ale Preasfintei Fecioare precum şi de postul ţinut de aceasta prin care s-a pregătit pentru trecerea la cele veşnice.
Ca vechime, acest post este de dată mai recentă faţă de celelalte posturi de peste an.
Originea lui se situează undeva în secolul 5 odată cu dezvoltarea cultului Maicii Domnului.
Uniformizarea rânduielilor bisericeşti cu privire la acest post s-a petrecut abia în anul 1166 la un sinod local din Constantinopol.
Canoanele bisericii prescriu dezlegare la peşte în data de 6 august, la Praznicul Schimbării la faţă a Domnului nostru Iisus Hristos.

Două icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului vor sosi astăzi la Constanța.
Astfel, de la orele 17, Icoana PANTANASSA va fi adusă spre închinare de la Mănăstirea Poarta Albă – Galeșu, la biserica Sfântul Nicolae din cartierul Coiciu, unde va rămâne până vineri.
Cu acest prilej, astăzi, mâine și vineri va fi săvârșită Taina Sf. Maslu, de la orele 18:00.
Icoana Maicii Domnului este Izbăvitoare de cancer și vindecătoare de boli și a fost pictată în Sfântul Munte Athos.
Tot de la orele 17, va fi adusă pentru prima dată la Constanța, din Odessa, Ucraina, Icoana Maicii Domnului Trei Bucurii, care va rămâne spre închinare la biserica Sf. Haralambie din zona Boema, până pe 15 august.
În această perioadă, va fi oficiată în fiecare zi de la ora 8.30 Sf. Liturghie, iar de la orele 17, Taina Sf. Maslu.

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august,’’ -Școala de vară- ’’ Acasă la Sfântul Vasile’’.
Acţiunea se află la a doua ediție, din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii vor participa zilnic, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare. Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
În prima duminică din luna septembrie, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi, din partea Parohiei, creaţiile celor mici, iar colaboratorii acestui proiect vor primi din partea parohiei diplome de apreciere.

RATC Constanța va deveni CT Bus.
Aleșii locali au aprobat ieri proiectul privind modernizarea transportului public în comun din municipiu.
Potrivit acestuia, RATC se transformă din regie, în societate și devine SC CT Bus.
Primarul Decebal Făgădău a precizat că doreşte completarea flotei autobuzelor de transport public în comun cu peste o sută de autobuze.

Preţul gazelor naturale pentru clienţii casnici a crescut de astăzi cu aproape 6%.
Anunțul a fost făcut de către ANRE.
Motivul il reprezintă liberalizarea pieţei gazelor, care le permite producătorilor să le vândă la un preţ care nu mai este reglementat.
În prezent, gazele naturale de provenienţă internă se vând pe piaţa concurenţială, pe baza cererii şi a ofertei.

Românii cu datorii la întreținere vor putea fi executați silit.
Așa prevede noua lege a asociațiilor de proprietari.
De asemenea, cei care vor dori să își vândă locuința nu vor putea face acest lucru dacă au datorii mai vechi de 3 luni și care depășesc valoarea salariului de bază minim brut.
În acest caz, asociația de proprietari va fi obligată să solicite notarea în cartea funciară a acestor debite.
Totodată, modificările de apartament pentru care este necesară o autorizație de construire vor trebui aduse la cunoștința asociației de proprietari.
Noua lege a intrat în vigoare după ce a fost promulgată recent de președintele Klaus Iohannis și publicată în Monitorul Oficial.

Georgia a legalizat consumul de canabis pentru uz personal.
Curtea Constituţională de la Tbilisi a abolit amenzile aplicate până acum pentru consumul de canabis pentru uz personal, pe motiv că acesta face parte din “dreptul la dezvoltare personală”.
Într-o hotărâre, instanţa a stipulat că “pedepsirea consumului de marijuana contravine Constituţiei georgiene”.
În luna mai, mii de oameni au protestat în capitala georgiană, pentru a denunţa raidurile poliţiei în discoteci, în cadrul unei campanii de combatere a drogurilor.

Știri 31 iulie 2018

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august,’’ -Școala de vară- ’’ Acasă la Sfântul Vasile’’.
Acţiunea se află la a doua ediție, din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii vor participa zilnic, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare. Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
În prima duminică din luna septembrie, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi, din partea Parohiei, creaţiile celor mici, iar colaboratorii acestui proiect vor primi din partea parohiei diplome de apreciere.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului PANTANASSA va sosi la biserica Sfântul Nicolae din Constanța.
Aceasta va fi adusă spre închinare miercuri de la orele 17:00 la biserica din cartierul Coiciu.
Mâine, joi și vineri va fi săvârșită Taina Sf. Maslu, de la orele 18:00.
Icoana Maicii Domnului este Izbăvitoare de cancer și vindecătoare de boli și a fost pictată în Sfântul Munte Athos.
Tot mâine, de la orele 17, va sosi pentru prima dată la Constanța Icoana Maicii Domnului Trei Bucurii.
Aceasta va fi adusă la biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne spre închinare până pe 15 august.
În această perioadă, va fi oficiată în fiecare zi de la ora 8.30 Sf. Liturghie, iar de la orele 17, Taina Sf. Maslu.

Crucifixul ar putea deveni obligatoriu în școlile, birourile publice și porturile din Italia.
Proiectul de lege care prevede această obligativitate a fost depus în parlament, fiind semnat inclusiv de unii reprezentanți ai opoziției.
Actul normativ prevede o amendă între 500 și 1.000 de euro pentru cei care refuză să afișeze crucifixul într-un loc public.

Peste douăzeci de unităţi de alimentaţie publică de pe litoral, printre care zece restaurante, au fost amendate pentru diverse nereguli.
Suma totală a ajuns la 47.000 de lei.
Inspectorii sanitar-veterinari au verificat 187 de unităţi amplasate în zonele turistice Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia.

Luna iunie a fost cea mai ploioasă lună din ultimii 50 de ani.
Meteorologii au emis în cele două luni de vară de până acum peste 2.300 de avertizări cod galben, portocaliu sau roșu de furtuni, ploi torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi căderi de grindină.
Specialiștii spun că de vină pentru această vreme sunt masele de aer care s-au blocat.
Masele de aer cald până dincolo de Cercul Polar, iar cele de aer rece în partea de sud-est a Europei au stagnat şi au generat vreme extremă pe continent.
Potrivit meteorologilor, vremea instabilă va continua şi luna viitoare.

Rata şomajului în România s-a menținut pentru a doua lună consecutiv la cel mai mic nivel din ultimii 26 de ani.
Aceasta era de 3,48 la sută, la sfârşitul lunii iunie, potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.
Numărul total de şomeri era de 304 mii de persoane, dintre care peste 51 de mii primeau indemnizaţii de şomaj.
Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 şi 49 de ani, la polul opus aflându-se persoanele între 25 şi 29 de ani.

Parlamentarii vor să modifice legea asigurărilor obligatorii pentru locuințe.
Astfel, românii afectați de furtuni vor fi și ei despăgubiți.
Așa prevede propunerea aleșilor și este susținută de Guvern.
Deși doar 20% dintre români au aceste asigurări, specialiștii în domeniu susțin că măsura i-ar face mai responsabili pe cei care nu cred că vor fi afectați de calamități naturale.
Polițele obligatorii pentru locuințe îi despăgubesc pe români doar pentru: cutremure, inundații și alunecări de teren.
Experții spun că 1,6 milioane de locuințe sunt asigurate în caz de dezastre naturale, iar numărul locuințelor neasigurate depășește 7 milioane.

Franța a interzis telefoanele mobile în şcoli şi licee.
Parlamentul francez a adoptat definitiv proiectul de lege care interzice în unitățile de învățământ, folosirea dispozitivelor inteligente cum ar fi – telefonul, tableta și ceasul.
Vor exista excepţii „în vederea unui uz pedagogic”, lăsat la aprecierea fiecărei instituţii prin regulamentul său interior sau în cazul copiilor cu deficienţe.
Liceele vor avea posibilitatea, dar nu obligaţia, să introducă interdicţia totală sau parţială a telefonului mobil şi altor dispozitive în regulamentul interior.

Știri 30 iulie 2018

Parohia „Sf. Vasile cel Mare” din Constanța organizează, pe tot parcursul lunii august,’’ -Școala de vară- ’’ Acasă la Sfântul Vasile’’.
Acţiunea se află la a doua ediție, din iniţiativa părintelui Jean Ion, sprijinit de Parohia „Sf. Vasile cel Mare” și câţiva voluntari.
Astfel, copiii vor participa zilnic, timp de două ore, de la 10.00 – 12.00, la activităţi educative şi recreative menite să-i ajute să-şi dezvolte abilităţi practice, comunicaţionale şi de socializare. Totodată, copiii vor primi în fiecare zi o gustare oferită de parohie.
În prima duminică din luna septembrie, după slujba Sfintei Liturghii, părinţii şi bunicii vor primi, din partea Parohiei, creaţiile celor mici, iar colaboratorii acestui proiect vor primi din partea parohiei diplome de apreciere.

Astăzi se împlinesc 11 ani de la trecerea la cele veşnice a fericitului întru adormire Patriarh Teoctist.
Cel de-al cincilea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a adormit întru Domnul în ziua de 30 iulie 2007 la Spitalul Fundeni din Capitală, la vârsta de 92 de ani.
Preafericitul Teoctist fost patriarh al Bisericii Ortodoxe Române între anii 1986-2007.

Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului PANTANASSA, va sosi la biserica Sfântul Nicolae din Constanța.
Aceasta va fi adusă spre închinare miercuri de la orele 17:00 la biserica din cartierul Coiciu.
Miercuri, joi și vineri va fi săvârșită Taina Sf. Maslu, de la orele 18:00.
Icoana Maicii Domnului este Izbăvitoare de cancer și vindecătoare de boli și a fost pictată în Sfântul Munte Athos.
Tot miercuri, de la orele 17, va sosi pentru prima dată la Constanța Icoana Maicii Domnului Trei Bucurii.
Aceasta va fi adusă la biserica Sf. Haralambie din zona Boema, unde va rămâne spre închinare până pe 15 august.
În această perioadă, va fi oficiată în fiecare zi de la ora 8.30 Sf. Liturghie, iar de la orele 17, Taina Sf. Maslu.

Doar trei români din 10 merg la doctor pentru controale de rutină.
Potrivit unui studiu recent, aproape 80 la sută merg rar la medic şi atunci când ajung sunt obligaţi de gravitatea unei probleme.
Din acest motiv, diagnosticarea se face prea târziu, statul suportă costuri mai mari pentru tratarea bolii şi numărul deceselor este mult mai mare.
Medicii recomandă ca cel puțin o dată pe an să venim în cabinete pentru un set complet de analize.

Înmatricularea unui automobil va fi suspendată, dacă noul proprietar nu a solicitat transcrierea transmiterii dreptului de proprietate în 90 de zile de la data dobândirii vehiculului.
Prevederea va intra în vigoare în aproximativ două săptămâni.
Conducerea unui vehicul a cărui înmatriculare este suspendată constituie contravenţie şi se sancţionează cu 9 – 20 de puncte-amendă.

Patriarhia Română mobilizează toate eparhiile din țară și străinătate pentru a colecta fonduri pentru victimele incendiilor din Grecia.
Sumele colectate vor fi oferite Arhiepiscopiei Atenei pentru ajutorarea răniților, a familiilor îndoliate și a celor rămași fără adăpost.
Atena a activat mecanismul european de protecție civilă pentru a solicita întăriri partenerilor săi, iar Cipru și Spania și-au oferit deja ajutorul.

Astăzi este “Ziua Internaţională a Prieteniei”.
Inițiativa a fost adoptată oficial de ONU în 2011 şi promovează prietenia între oameni indiferent de rasă, culoarea pielii sau religie
Această zi este un bun prilej pentru recunoaşterea relevanţei şi importanţei prieteniei, ca un sentiment nobil şi valoros în viata fiinţei umane.

Tratamentul fără interferon, care vindecă aproape toţi bolnavii de hepatită, nu mai este decontat în România.
Vechiul contract a expirat, iar negocierile pentru cel nou încă nu s-au încheiat.
Bolnavii caută soluţii în străinătate, iar autorităţile spun că cel târziu la 1 octombrie, pacienţii vor avea acces din nou la terapia fără interferon.
Aproape 18.000 de pacienţi diagnosticaţi cu hepatită C au primit până acum tratamentul fără interferon gratuit.

Programul ghișeelor de eliberare a paşapoartelor a fost prelungit.
Birourile vor fi deschise de luni până vineri între orele 8:30 şi 18:30.
Măsura se va aplica pe durata lunii august.

Știri 28 iulie 2018

Astăzi este Ziua Mondială de Luptă Împotriva Hepatitei.
Pe plan naţional, obiectivele acestei zile urmăresc conştientizarea populaţiei cu privire la igiena stilului de viaţă ca factor major de protecţie împotriva hepatitelor virale.
La nivel mondial, aproximativ 500 milioane persoane sunt infectate cronic cu virusul hepatitei B sau cu virusul hepatitei C, în timp ce aproape un milion mor anual.

Tot astăzi este și Ziua Naţională a Ambulanţei.
Instituită printr-o lege intrată în vigoare de la 13 martie 2015, această zi este marcată de autorităţile publice centrale şi locale prin organizarea de evenimente dedicate recunoaşterii rolului ambulanţei în salvarea de vieţi omeneşti.
Această zi nu a fost aleasă întâmplător întrucât prima „Salvare” din Bucureşti a apărut la data de 28 iulie 1906, din iniţiativa privată a prof. Nicolae Minovici.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Atenționarea este valabilă până la ora 21:00.
Astfel, local în Dobrogea și Muntenia, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zonele de munte vor fi intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

Știri 27 iulie 2018

Biserica Ortodoxă cinsteşte astăzi pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Originar din Nicomidia, a primit la naştere numele de „Pantoleon”, adică „cel întru toate puternic, ca un leu”.
A deprins secretele medicinei alături de un doctor din cetate, iar prin mijlocirea preotului Ermolae, a deprins învăţătura de credinţă.
Este botezat de Ermolae şi i se pune numele Pantelimon, adică „cel cu totul milostiv”.
Acest nume este pe deplin ilustrat de viaţa sa, deoarece se va dedica bolnavilor pe care îi tămăduieşte cu iscusinţa medicului, dar şi cu puterea credinţei.
S-a mutat la Domnul în jurul anului 305, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, a fost supus la chinuri grele şi n cele din urmă decapitat.
Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei mai populari sfinţi din calendarul creştin.
El este invocat deseori de către cei în suferinţe, ca unul care aduce grabnică vindecare.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura ,mâine, de la ora 9:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, de pe strada Nicolae Iorga, nr 85, în colaborare cu Biserica Sfântul Mucenic Haralambie din zona Tomis Nord.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să doneze sânge.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face apel către toate persoanele care au mai donat să revină, iar cei care nu au mai donat, sunt rugați să devină donatori de sânge cât mai curând.
Numărul persoanelor care au donat s-a redus cu peste 50% în ultima perioadă și este nevoie de 60-80 de donatori zilnic.
Cei care doresc să doneze sânge, sunt așteptati la sediul de pe strada Nicolae Iorga nr 85, mâine, în intervalul orar 09:00-13:00.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Atenționarea este valabilă până mâine la ora 21:00.
Astfel, local în Dobrogea și Muntenia, în Moldova, sudul și estul Transilvaniei, precum și în zonele de munte vor fi intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și pe arii restrânse 50…70 l/mp.

RAJA SA anunță că a prelungit Comandamentul pentru Situații de Urgență.
Astfel, datorită avertizărilor meteorologice de instabilitate din ultimele zile, acesta va rămâne activ până luni, la ora 08:00.
Consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pot sesiza toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.

Tinerii din centrele de plasament și din mediile defavorizate vor putea fi angajați în instituțiile statului, pentru a se putea integra mai ușor pe piața muncii.
Astfel, aceștia își vor putea găsi un loc de muncă în prefecturi, primării și direcții subordonate ale acestora pe o perioadă de 2 ani.
Cei care vor angaja alte tipuri de candidați pe locurile tinerilor dezavantajați vor putea fi amendați cu până la 1.000 de lei.

Statul vrea să reintroducă în legislație lista medicamentelor esențiale a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
Motivul este acela ca țara noastră să nu se mai confrunte cu noi crize de medicamente, precum cele de imunoglobulină sau citostatice.
Bolnavii se confruntă cu lipsa unor medicamente cum ar fi: Cisplatin, Asparaginază sau calciu folinat.
Lista ar urma să fie reintrodusă în legislaţie pe 1 septembrie.

Amnistia fiscală pentru acest an nu vizează persoanele fizice ci doar companiile de stat cu datorii istorice.
Anunțul a fost făcut de către Ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici.
Acesta a spus că pentru a da o şansă companiilor de stat pentru a fi parte reală la economie s-a pus în discuţie o ştergere a creanțelor istorice, iar datornicii la stat să le achite, pentru că altfel vor plătii penaliţăţi.

Ziua Imnului naţional al României va fi sărbătorită, duminică, la Constanţa, în Piața Ovidiu, în cadrul unui ceremonial militar şi religios.
Autorităţile locale au anunţat măsuri de blocare pe mai multe artere de acces spre locul de desfășurare, astăzi, de la ora 15.00, până duminică, la încheierea evenimentului.
Astfel, strada Marc Aureliu va fi închisă la intersecția cu strada Dimitrie Cantemir, străzile: Vasile Canarache, Mircea cel Bătrân, Tomis și strada Traian, vor fi blocate la intersecția cu str. Sulmona, strada Revoluției din 22 Decembrie 1989 va fi blocată la intersecția cu strada Crângului, iar strada Arhiepiscopei va fi închisă complet.
De asemenea, pe perioada desfășurării evenimentului, strada Marc Aureliu va avea dublu sens de mers.

Știri 26 iulie 2018

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel.
Acesta s-a născut din părinţi evlavioşi în părţile Muscelului şi din fragedă tinereţe, s-a retras în Mănăstirea Cetăţuia Negru-Vodă, de pe valea Dâmboviţei, unde s-a călugărit.
După ce a deprins vieţuirea călugărilor iscusiţi, s-a retras într-una din peşterile Muntelui Negru-Vodă, unde s-a nevoit aproape 50 de ani.
O dată pe săptămână, un ucenic al cuviosului venea să-i aducă pâine şi apă, iar stareţul mănăstirii venea duminica, după Sfânta Liturghie, şi-l spovedea, apoi îl împărtăşea.
Cunoscându-şi dinainte sfârşitul, Sfântul Ioanichie şi-a săpat singur mormântul în peşteră, încrustându-şi în dreptul capului anul trecerii sale la cele veşnice: 1638.
Moaştele sale au fost aflate după cel de-al Doilea Război Mondial, în anul 1944, şi aşezate în biserica mănăstirii.

Biserica Ortodoxă va cinsti mâine pe Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie Arhiepiscopul Tomisului va oficia astăzi, de la ora 17:00, Slujba Vecerniei la Catedrala Arhiepiscopală.
Apoi va avea loc procesiunea religioasă cu moaştele Sfântului Pantelimon şi ale Sfinţilor Epictet şi Astion, cu plecare de la Catedrală.
Traseul va cuprinde strada Termele Romane, strada Traian, str. Mircea cel Bătrân- cu popas de rugăciune la Biserica Greacă, bulevardul Mamaia, Spitalul Militar- cu popas de rugăciune, str. Nicolae Iorga, bd. Tomis – Capela Militară, strada Traian, strada Termele Romane, Catedrala Arhiepiscopală „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.
Mâine, de la ora 06:15, Ierarhul Tomisului va oficia Taina Sfântului Maslu și Slujba de Sfințire a Apei, urmată de Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală, de la ora 8:30.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea se va desfășura ,sâmbătă, de la ora 9:00, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, de pe strada Nicolae Iorga, nr 85, în colaborare cu Biserica Sfântul Mucenic Haralambie din zona Tomis Nord.
Sunt așteptate toate persoanele sănătoase care doresc să doneze sânge.

Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța face apel către toate persoanele care au mai donat să revină, iar cei care nu au mai donat, sunt rugați să devină donatori de sânge cât mai curând.
Numărul persoanelor care au donat s-a redus cu peste 50% în ultima perioadă și este nevoie de 60-80 de donatori zilnic.
Cei care doresc să doneze sânge, sunt așteptati la sediul de pe strada Nicolae Iorga nr 85, de luni pănă vineri, între orele 7:30-13:00 și sâmbătă în intervalul orar 09:00-13:00.

ANM a emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate pentru mai multe județe printre care și Constanța.
Atenționarea este valabilă până la ora 23:00.
Astfel, in regiunile estice și sud-estice, în zona Carpaților Orientali și Meridionali, mai ales în cursul după-amiezilor și la începutul nopților, vor fi intervale cu averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua izolat aspect de vijelie.
Prin acumulare sau în intervale scurte de timp, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.

Româncele pot opta să lucreze până la vârsta de 65 de ani.
Potrivit unei decizii recente a Curții Constituționale a României, apărută în Monitorul Oficial, femeile au dreptul să aleagă dacă vor să se pensioneze la 63 sau la 65 de ani.
Decizia a fost adoptată de către Curtea Constituțională a României și este obligatorie de marți.

Contribuabilii care au plătit taxa auto pot cere restituirea ei până la sfârşitul lunii august.
Astfel, solicitarea poate fi depusă la administraţiile financiare locale până pe 31 august, iar procedura de înapoiere a timbrului de mediu se va face începând cu 1 septembrie anul curent.
De asemena, pentru restituirea taxei nu mai este nevoie de o decizie a instanţei, ci se face strict în baza unei solicitări scrise de contribuabili.

Cele mai căutate meserii din România sunt cele de șofer, bonă, menajeră și IT-ist.
Potrivit unor studii, pe locul doi în topul celor mai căutaţi angajaţi sunt meseriaşii din construcții, lucrătorii din domeniul hotelier sau casierii.
Specialiștii în resurse umane spun că s-a ajuns în această situaţie din cauza faptului că învățământul nu este adaptat la cerințele de pe piața muncii.
Aproape jumătate dintre participanţii la studiu au precizat că programul de lucru flexibil este cel mai important beneficiu pe care şi l-ar dori la serviciu, urmat de bonurile de masă, plata orelor suplimentare şi mai multe zile libere plătite.