Invitat: Pr. Mircea-Cristian Pricop.
Realizator: Pr. Valentin Berechet.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
Un film documentar religios va fi lansat vineri la Constanța.
Acesta se intitulează ”Preoții români – Jertfă și rugăciune pentru unire”.
Evenimentul se va desfășura de la orele 17, la Centrul Jean Constantin, fostul cinematograf Republica, de pe Bulevardul Ferdinand.
Organizatorul este Patriarhia Română, în parteneriat cu Arhiepiscopia Tomisului și Muzeul Militar Național Regele Ferdinand I – filiala Constanța.
Intrarea va fi liberă.
Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Acțiunea de donare se va desfășura sâmbătă de la ora 9, la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine, de pe strada Nicolae Iorga, în colaborare cu Biserica Sf. Maria Egipteanca sau Capela Tinerilor, din stațiunea Mamaia.
Și parohia Intrarea în Biserică a Maicii Domnului din cartierul Compozitorilor, Constanța va organiza o astfel de acțiune, duminică, de la ora 10.
Linia de autobuze RATC 5-40 va fi deviată timp de 2 zile.
Măsura este luată din cauza operațiunilor de reparație a carosabilului, pe strada Democrației, tronsonul cuprins între strada Șoseaua din Vii și strada Vârful cu Dor.
Astfel, linia 5-40 va fi deviată mâine și miercuri, în intervalul orar 08:00 – 17:00.
Autobuzele vor circula pe strada Pandurului – strada Meșterul Manole și retur pe strada Hatman Arbore.
Astăzi este Ziua Navigatorului.
Sărbătoarea a fost instituită de Organizaţia Maritimă Internaţională, la conferinţa de la Manila, din 2010.
Scopul sărbătoririi acestei zile este de a se recunoaşte contribuţia unică a marinarilor din întreaga lume la comerţul internaţional pe mare, la economia mondială şi la societatea civilă în ansamblu.
Conform statisticilor, în ţara noastră există peste 33.000 de brevete şi certificate de navigatori.
4 din 10 copii români sunt săraci.
Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, 70% dintre copii nevoiași trăiesc în zonele rurale iar numărul lor este cel mai mare din UE. Tara noastră are cei mai mulţi copii în sistemul de protecţie a copilului, deşi se înregistrează progrese în ceea ce priveşte transferul acestora de la îngrijirea instituţională la cea comunitară.
Inegalitatea are un efect profund asupra copiilor, împiedicând mobilitatea economică, cu potenţial de creştere pe termen lung.
Astăzi încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat cu proba la Limba și Literatura Română.
Potrivit Ministerului Educației, mâine este programată cea de a doua probă la Limba maternă, miercuri se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar joi, candidaţii vor susţine proba la alegere a profilului.
Pe 4 iulie vor fi afișate rezultatele, iar pe 9 iulie se vor afișa notele finale după rezolvarea contestațiilor.
Anul acesta, în premieră, probele orale ale examenului de bacalaureat s-au desfăşurat în luna februarie.
Românii vor putea scăpa de electrocasnice vechi printr-un program similar cu Rabla.
Autorităţile s-au hotărât să ia măsuri după ce au constatat că doar o treime din deşeurile electrice şi electronice ajunge la centrele de colectare.
Cei care vor să scape de electrocasnicele vechi ar urma să primească un tichet a cărui valoare nu a fost stabilită încă.
Electronicele şi electrocasnicele ieşite din uz sunt însă o sursă mare de poluare, astfel că ele trebuie reciclate doar de specialişti.
Din anul 2020, ţintele de colectare a deşeurilor electronice şi electrocasnice vor fi şi mai mari, iar dacă nu le vom îndeplini riscăm amenzi de sute de mii de euro.
Vârsta de pensionare a femeilor ar putea fi redusă în funcţie de numărul de copii născuţi.
Așa prevede un proiect de lege înregistrat recent la Senat.
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că intenţionează să crească natalitatea prin scăderea vârstei de pensionare cu 6 ani a mamelor cu trei sau mai mulţi copii.
Iniţiativa prevede că vârsta-standard de pensionare se va reduce cu câte doi ani pentru fiecare copil născut şi crescut cel puţin până la vârsta de zece ani.
Consumul final de energie al României va fi în creştere până în anul 2021.
Potrivit unor statistici, cererea pentru populaţie va creşte uşor, însă consumul în economie se va majora cu 4,4%, anul acesta, faţă de anul trecut.
Pe primul loc vor fi gazele naturale, urmate de energia hidro, eoliană, în timp ce producţia de cărbune şi cea de energie nucleară vor stagna.
Cetăţenii europeni rezidenţi în Marea Britanie vor putea să se înregistreze din toamna acestui an pentru a obţine un permis de şedere permanentă după Brexit.
Cererile pentru permisul de şedere permanentă vor putea fi făcute online sau printr-o aplicaţie pe telefonul mobil.
În decembrie 2017, Londra şi Bruxelles-ul au încheiat un acord pentru a se garanta, după Brexit, păstrarea drepturilor acestor cetăţeni, ca şi ale britanicilor care trăiesc în restul Uniunii Europene.
Aproximativ patru milioane de cetăţeni europeni, dintre care peste 410.000 de români, trăiesc în Marea Britanie.
Mâine, Biserica Ortodoxă Română sărbătoreşte şi aducerea moaştelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava.
Ziua de mâine aduce aminte de momentul în care moaştele Sfântului au fost aduse de la Cetatea Albă în Suceava, de către domnul Alexandru cel Bun, la data de 24 iunie 1402, şi aşezate în biserica MIRĂUŢILOR, pe atunci catedrală mitropolitană.
Mai târziu, în anul 1686, regele Jan Sobieski al Poloniei a luat prizonier pe Sfântul Ierarh Dosoftei, precum şi moaştele Sfântului Ioan, care au fost readuse acasă în anul 1783.
La începutul Primului Război Mondial, sfintele moaşte au fost duse la Viena unde au stat până în 1918, când au fost readuse la Suceava.
În anul 1950 Sfântul Sinod a hotărât ca cinstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava să se facă în toată Patriarhia Română.
Ziua de mâine este sărbătorită cu mare cinste şi în Arhiepiscopia Sucevei, deoarece este şi hramul catedralei Arhiepiscopale de acolo.
Astfel, Înalt Prea Sfințitul Teodosie va răspunde invitației Inalt Prea Sfințitului Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Tot mâine, de la ora 19.00, Ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Mangalia.
Credincioșii vor putea cinsti Veșmântul Sfintei Cuvioasei Parascheva, adus spre închinare de la mănăstirea Dervent.
Acesta va rămâne în așezământul de cult de mâine seară până luni, la ora 12.00.
Tot mâine, Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfântul Ierarh Niceta de Remesiana.
Acesta a fost episcop de Remesiana, localitate la sud de Dunăre, timp de aproape 50 de ani, între anii 366-414.
Apoi a venit și a propovăduit creștinismul în provincia romană Sciția Minor și în Dacia Mediteraneană.
De asemenea a întemeiat câteva aşezări monahale, a înălţat numeroase biserici şi a împodobit sfintele slujbe cu cântări.
Una dintre cele mai frumoase cântări compuse de el este imnul, cu caracter dogmatic, intitulat: „Pe Tine, Dumnezeule, Te lăudăm”.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1992, cu data de prăznuire 24 iunie.
Ziua Universală a Iei se sărbătorește mâine, 24 iunie.
Ia este o adevărată matrice culturală, un simbol al identităţii şi creativităţii spaţiului românesc, care dăinuie din timpuri străvechi.
Cu acest prilej, Muzeul de Artă Populară din Constanța, va găzdui o expoziţie temporară intitulată „Tipologia iei”, ce reuneşte 12 cămăşi tradiţionale din toate zonele etnografice ale ţării.
Biserica Ortodoxă va cinsti duminică Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul și Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților și va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
Tot duminică, de la ora 19.00, ierarhul nostru va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Adormirea Maicii Domnului II” din Mangalia.
Credincioșii vor putea cinsti Veșmântul Cuvioasei Parascheva, adus spre închinare de la mănăstirea Dervent.
Acesta va rămâne în așezământul de cult de duminică seara până luni, la ora 12.00.
Țara noastră a lansat un proiect ce are ca scop creşterea nivelului de informare cu privire la bolile rare.
Acesta a fost lansat de Alianţa Naţională pentru Boli Rare din România.
Scopul principal este creşterea nivelului de informare al comunităţii în legătură cu provocările şi impactul social al bolilor rare asupra pacienţilor şi familiilor acestora.
Printre acţiunile incluse în proiect se numără: sprijinirea persoanelor diagnosticate cu Boala Pompe.
Această boală este o afecţiune musculară rară, ce determină slăbirea progresivă a musculaturii şi poate conduce inclusiv la insuficienţă respiratorie şi deces.
CFR introduce de vinerea viitoare Trenurile Soarelui.
Timp de trei luni, până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara către Delta Dunării și staţiunile de la Marea Neagră.
17 trenuri vor pleca zilnic din București spre Constanța, 7 cu destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de la Malul Mării.
Zeci de delfini au eșuat pe țărmul românesc de la începutul anului.
În jur de 36 de delfini morți au fost găsiți, de la începutul anului şi până în prezent, pe ţărmul românesc al Mării Negre.
Specialiștii spun că eşuarea definilor ar putea fi evitată numai dacă autorităţile vor stopa pescuitul în perioada de prohibiţie.
Potrivit celui mai recent studiu, în zona de Nord-Vest a Mării Negre sunt în jur de 100.000 de delfini, dintre care, pentru zona exclusiv economică a României, sunt estimate peste 19.000 de exemplare.
Porumbul ajută în lupta împotriva demenței.
Acesta este bogat în vitamine din grupa B ce stimulează activitatea creierului şi îmbunătăţesc funcţionarea sistemului nervos.
Porumbul conţine vitaminele C şi E, antioxidanţi puternici care luptă împotriva îmbătrânirii şi diferitelor boli, iar nutriţioniştii consideră că porumbul poate fi utilizat pentru a proteja şi pentru a îmbunătăţi vederea persoanelor în vârstă.
Medicii recomandă persoanelor de peste 35 de ani să consume porumb pentru o mai bună memorie.
Ministerul Sănătății susține că este nevoie de reglementări noi pentru suplimentele alimentare.
Potrivit ministerului, efectul benefic al suplimentelor alimentare în menţinerea sănătăţii este condiţionat de o utilizare responsabilă, iar rolul instituţiilor este de a oferi consumatorului şansa unei alegeri informate.
Medicul de familie, medicul specialist și farmacistul sunt verigile cele mai potrivite în a recomanda sau nu folosirea unor asemenea produse.
YOUTUBE
Local
Românii ortodocși din orașul Koblenz, din Germania au o nouă biserică.
Credincioșii Parohiei ortodoxe române „Botezul Domnului” din Koblenz, în sud-vestul Germaniei, vor fi găzduiți, de la 1 iulie, într-o nouă biserică, monument de arhitectură al orașului.
Biserica a fost oferită de o parohie catolică și este ocrotită de Sfântul Mucenic Laurențiu, diaconul din Roma, fiind construită la începutul anilor 1200 pe ruinele unei biserici mai vechi.
Astăzi este Ziua mondială a Soarelui.
Este o sărbătoare anuală instituită de Societatea Internațională pentru Energie Solară și are drept scop principal popularizarea posibilităților de utilizare a energiei solare.
Pe lângă aspectul economic, Ziua mondială a Soarelui are semnificații astronomice, căci data de 21 iunie coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstițiului de vară.
Ziua Mondială a Soarelui a fost marcată pentru prima dată în România în 1997.
Astăzi este solstiţiul de vară.
Această zi este cea mai lungă din an şi este momentul care marchează începutul verii astronomice.
Astfel, durata zilei este de 15h 32m, iar durata nopţii de numai 8h 28m.
Solstiţiul reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de ecuator.
După momentul solstiţiului de vară, durata zilei va începe să scadă, iar a nopţii să crească, timp de şase luni, până la 21 decembrie, momentul solstiţiului de iarnă.
O nouă formulă de tratament destinată adulţilor cu diabet zaharat de tip II a fost lansată pe piaţa românească.
Medicamentul presupune o singură administrare zilnică și astfel, se realizează, un control eficient al glicemiei.
Noua terapie se adresează pacienţilor care nu reuşesc să atingă ţinta de control glicemic cu tratamentul lor actual.
Refuzul unui loc de muncă de două ori ar putea să ducă la anularea ajutorului social.
Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, în calitate de for decizional, un proiect legislativ potrivit căruia ajutorul social va fi sistat, dacă beneficiarii sunt apţi de muncă dar refuză o oportunitate de angajare sau un curs de formare profesională.
Ei vor mai putea depune un nou dosar pentru ajutor social după un an.
Potrivit proiectului, primăriile vor avea de întocmit un plan de activităţi sezoniere pe baza cererilor primite de la firmele care funcţionează pe raza localităţii respective şi care au nevoie de forţă de munca.
Proiectul legislativ va fi trimis Preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare.
Tinerii care au împlinit 16 ani vor putea lucra pentru firme sau entităţi publice în baza unor contracte de internship.
Proiectul a fost adoptat, ieri, de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.
Cei care fac aceste stagii de practică vor avea dreptul la o indemnizaţie lunară de cel puţin jumătate din valoarea salariului minim brut, iar durata unui program de internship este de cel mult 720 de ore, pe parcursul a şase luni consecutive.
Perioada în care internul a desfăşurat activitatea în baza contractului se consideră vechime în muncă.
Proiectul de lege stabileşte, de asemenea, că numărul contractelor de internship desfăşurate simultan nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al salariaţilor.
Legea care pedepsește antisemitismul cu închisoarea a fost adoptată, în timp record și unanimitate de Camera Deputaților.
Senatul adoptase luni proiectul care pedepsește drastic orice formă de antisemitism, cu închisoare de la trei luni la trei ani pentru promovarea în public,a unor idei, concepții sau doctrine anti-Semite.
De asemenea, se pedepseşte cu închisoare de la unul la cinci ani distribuirea de materiale antisemite și de la trei la zece ani inițierea, aderarea sau sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.
Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul absenței medicamentelor necesare în tratamentul cancerului.
Acesta solicită lămuriri în acest sens Ministerului Sănătăţii şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului.
Sesizarea din oficiu vizează posibila încălcare a articolului 34 din Constituţia României privind dreptul la ocrotirea sănătăţii.
450 de pacienţi din Marea Britanie au murit într-un spital din cauza medicamentelor administrate necorespunzător.
Potrivit unui raport, decesele au avut loc în perioada 1989 – 2000, iar la acest număr s-ar mai adăuga încă 200 de morţi, susţine o organizaţie neguvernamentală.
Pacienţii au primit un număr mare de calmante deşi nu exista o justificare pentru acest lucru.
Premierul Theresa May le-a cerut scuze rudelor victimelor şi a cerut să se ia rapid măsuri.
Până acum, a fost identificat un singur medic responsabil, dar nici o acuzaţie oficială nu a fost lansată împotriva sa.
Aditivul E211 este deosebit de periculos pentru sănătate.
Acesta se foloseşte în calitate de conservant împotriva drojdiilor și bacteriilor în produsele acide.
E 211 se găsește în dressing-urile pentru salate, băuturi carbogazoase cu arome de citrice, gemuri, murături și condimente, măsline, produse din pește și gumă de mestecat. Medicii atrag atenția că, în combinaţie cu acidul ascorbic, benzoatul de sodiu și benzoatul de potasiu pot forma benzen, o substanță cancerigenă.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).