Știri 15 mai 2018

Biserica Ortodoxă Română îl cinstește astăzi pe Sf. Ierarh Iacob Putneanul, Mitropolitul Moldovei.
S-a născut la 20 ianuarie 1719 într-o familie credincioasă din Bucovina.
A intrat în viața monahală pe când avea doar 12 ani, iar la 17 a devenit preot.
Opt ani mai târziu a fost numit stareţ al mănăstirii Putna și ulterior desemnat episcop și mitropolit al Moldovei.
El a înfiinţat prima şcoală elementară rurală din Moldova și a luptat pentru drepturile celor săraci și asupriţi.
Sfântul Sinod a aprobat canonizarea Sf. Iacob Putneanul în vara anului 2016.

Biserica Ortodoxă va prăznui joi Înălțarea Domnului.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia mâine o slujbă de priveghere la Mănăstirea Stejaru, de lângă localitatea Saraiu, de la orele 18.
Joi, Ierarhul nostru va săvârși Sf. Liturghie, de la ora 8:45 la biserica Sf. Treime și Înălțarea Domnului, din parcul Casei de Cultură din Constanța.
Apoi va lua parte la ceremoniile religioase și militare dedicate Zilei Eroilor.

Astăzi este Ziua Internaţională a Familiei.
Această zi a fost stabilită în anul 1994, proclamat de Naţiunile Unite Anul Internaţional al Familiilor ca răspuns la schimbările economice şi sociale ce pot afecta structura şi stabilitatea unei familii.
La propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, ziua de 15 mai a devenit oficial şi Ziua familiei române şi este susţinută şi de Patriarhia Română.

Tot astăzi este și Ziua Poliției Militare.
La 15 mai 1990, se reînfiinţau unităţile şi subunităţile de Poliţie Militară din cadrul Armatei.
Structuri specializate în cadrul Statului Major General, acestea au responsabilități în paza obiectivelor militare, controlul traficului rutier şi protecția unor persoane importante.
Poliţiştii militari au participat la aproape toate misiunile externe la care România a dislocat trupe.

Locuitorii din Medgidia sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta organizează miercuri o acţiune de donare de sânge, la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, din Medgidia, între orele 08.30- 13.30.
Totodată, Centrul roagă constănțenii care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face in zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, în intervalul 09:00-13:00.
De asemenea, duminică, de la ora 11, se va desfășura o acțiune de donare de sânge la biserica Sf. Cruce și Sf. Calinic de la Cernica, de pe strada Eduard Caudella, zona Energia.

Dan Puric revine la Constanța.
Acesta va susține un spectacol intitulat ”Acești români fantastici”, împreună cu actorii Ovidiu Cuncea, Amalia Ciolan și Beatrice Rubică.
Piesa de teatru este scrisă și regizată de Dan Puric.
Evenimentul se va desfășura joi, de la orele 19, la Casa de Cultură din Constanța.
Biletele se găsesc la toate parohiile din orașul Constanța.

Elevii de clasa a IV-a încep astăzi Evaluarea Naţională, cu proba la limba română.
Proba la matematică va avea loc mâine, iar elevii minorităţilor naţionale vor susţine proba la limba maternă-joi.
Rezultatele nu vor fi comunicate public şi nu vor fi trecute în catalog.

Descrierea insuficientă a abaterii duce la anularea amenzii.
E o decizie luată de Curtea Supremă, care a admis un recurs în interesul legii, promovat de Avocatul Poporului.
Decizia Curţii Supreme se referă la plângerile care invocă faptul că poliţistul, jandarmul sau inspectorul fiscal care a dat amenda nu a descris detaliat abaterea constatată.
Astfel, după motivarea deciziei şi publicarea în Monitorul Oficial, instanţele din toată ţară vor fi obligate să o aplice în procesele în care sunt contestate amenzi, indiferent cine le emite.

România a înregsitrat scumpiri record la alimente, produse nealimentare și carburanți, în ultimii 5 ani.
Preţurile au crescut în aprilie 2018 comparativ cu aprilie 2017 cu 5,2%.
Astfel, în aprilie anul acesta față de aprilie anul trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 4% și cu peste 7% mărfurile nealimentare.
Fructele proaspete și legumele s-au scumpit cel mai mult. Pentru carburanți, creșterea în aprilie față de martie a fost de 1,63%.
Banca Națională estimează că la sfârșit de an inflația va fi de 3,6%, chiar dacă până atunci se vor atinge trepte mult mai ridicate.

Știri 14 mai 2018

Locuitorii din Medgidia sunt așteptați să doneze sânge.
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanta organizează miercuri o acţiune de donare de sânge, la Biserica Sf. Apostoli Petru și Pavel, din Medgidia, între orele 08.30- 13.30.
Totodată, Centrul roagă constănțenii care doresc să doneze sânge, dar nu o pot face in zilele lucrătoare, să se prezinte sâmbătă, în intervalul 09:00-13:00.

Ministerul Educației recrutează profesori pentru un proiect pilot pe bani europeni.
Pe lângă salariul de profesor, dascălii pot câştiga până la 4.000 de lei lunar, dacă aleg să se implice în proiectul CRED, de formare a 55.000 de cadre didactice.
Principalul obiectiv este pregătirea profesorilor pentru a preda prin metode moderne, care să pună accent pe dezvoltarea competentelor cheie ale elevului, pe înţelegere, nu pe memorarea informaţiilor.
Vor fi puse la dispoziţia profesorilor peste 7.000 de noi materiale didactice interactive.
De asemenea, programul urmăreşte predarea interdisciplinară.

Rata abandonului școlar a scăzut ușor.
Aceasta este de 26,6% în zonele rurale din România, 17,4% în oraşe mici şi suburbii şi scade la 6,2% în municipii, relevă o statistică transmisă de organizaţia Salvaţi Copiii.
Deşi rata de părăsire timpurie a şcolii a scăzut uşor, de la 19% în 2015 la 18,3% în 2017, obiectivul naţional în cadrul strategiei Europa 2020 este de 11,3%.
Organizaţia Salvaţi Copiii anunţă în acest context că va deschide alte şase servicii de pregătire ante-preşcolară, preşcolară şi şcolară în judeţele Mureş, Braşov, Vaslui, Hunedoara, Dâmboviţa şi Suceava, prin proiectul „Viitor prin şcoală!”.

Medicamentele de ultimă generație ajung greu sau niciodată în țara noastră.
În ultimii trei ani, Agenţia Europeană pentru Medicamente a aprobat aproape 350 de tratamente noi, iar în România lista de medicamente compensate a fost actualizată cu de două ori mai puţine medicamente de ultimă generaţie.
Din totalul de medicamente noi intrate pe lista compensatelor în ultimii patru ani, cele mai multe au fost destinate bolilor oncologice, urmate de afecţiunile pneumologice şi gastroenterologice.
La alergii şi bolile psihiatrice lista de compensate a fost completată cu un singur medicament inovativ.
România este sub media europeană la capitolul cheltuielile cu sănătatea şi cheltuielile cu medicamentele.

Postul negru poate crește capacitatea de regenerare a celulelor stem.
Oamenii de știință americani au efectuat experimente de laborator pe șoareci supuși postului negru timp de 24 de ore.
Ei au descoperit că celulele acestora încep să consume acizii grași în schimbul glucozei din organism, o schimbare ce stimulează procesul de regenerare al celulelor stem.
Totodată, o astfel de intervenție ar putea ajuta organismul persoanelor în vârstă să se regenereze mai rapid în urmă infecțiilor gastro-intestinale.
De asemenea, autorii studiului sunt de părere că acest proces ar putea fi benefic și pacienților ce suferă de cancer și fac chimioterapie.

Spania discută legalizarea eutanasiei.
Proiectul legislativ propune scutirea de responsabilitate penală a celui care, la solicitarea unei persoane atinse de o boală incurabilă generând suferințe fizice sau psihice grave, provoacă moartea respectivei persoane.
Este o premieră în Spania, unde perspectiva legalizării unei astfel de proceduri continuă să întâmpine o puternică opoziție.
Proiectul urmează să fie supus unor modificări înainte de a fi supus la vot în plenul Camerei Deputaților.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că va demara o campanie de vaccinare „din ușă-n ușă” împotriva rujeolei.
Aceasta se va desfășura de la 1 iunie, în zonele unde imunizarea este la un nivel scăzut și unde sunt focare de rujeolă.
Legea vaccinării obligatorii a trecut de Senat, dar a rămas în discuție în Camera Deputaților.
De-a lungul anului trecut, în toată țara au avut loc numeroase proteste împotriva obligativității vaccinării.

Cireșele din Turcia au fost retrase din supermarketurile din România.
ANSVSA a descoperit că fructele sunt periculoase pentru consum.
Ele au fost incorect etichetate, dar, în urma analizelor, a fost depistat un pesticid la care s-au înregistrat depășiri ale limitelor admise.
Reziduuri mari de pesticide au fost depistate și la dovlecei, rodii, castraveți, ardei și tomate.

Legea prin care preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ primesc o masă caldă pe zi a fost promulgată.
Documentul stipulează că până la sfârşitul acestui an şcolar 2017-2018, preşcolarilor şi elevilor înmatriculaţi în cele 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, un suport alimentar.
Acesta constă într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar.

Coaliţia Internaţională de Luptă împotriva Cancerului Ovarian a lansat un proiect online de cercetare a problemelor cu care se confruntă femeile cu cancer ovarian.
Acesta se va finaliza la sfârșitul acestui an și cuprinde recomandări specifice de acţiune pentru fiecare ţară, cu scopul de a remedia problemele semnalate.
La studiu pot participa și femeile din România.
Medicii spun că în prezent nu există metode eficiente de screening pentru acest tip de cancer.
Conform statisticilor, anual în România sunt diagnosticate 1.850 de femei cu cancer ovarian, iar 1.050 pierd lupta cu boala în fiecare an, majoritatea cazurilor fiind depistate în stadii tardive.

Știri 12 Mai 2018

Biserica Ortodoxă Română cinstește astăzi pe Sfântul Mucenic Ioan Valahul.
Acesta s-a născut în anul 1644 în Ţara Românească și a fost luat ostatic de turci în anul 1659.
Pe drumul către Istanbul, un oştean turc mai bogat l-a cumpărat cu gând spurcat, pentru că era frumos la chip şi tânăr la trup, însă Ioan s-a împotrivit, iar oşteanul a căzut şi a murit.
În urma judecăţii vizirului, Ioan a fost dat soţiei turcului, care i-a promis că îl ia de soţ, numai să renunţe la Hristos.
Dar pentru că Sfântul Ioan a fost neclintit în credinţă, văduva l-a dat mai-marelui cetăţii să fie judecat pentru uciderea soţului ei.
Sfântul a fost supus la multe suferinţe şi chinuri, dar le-a îndurat cu bărbăţie.
Însă, la rugămintea femeii, Sfântul Ioan a fost spânzurat în marginea Istanbulului, la 12 mai 1662, înainte de Înălţarea Domnului.

Biserica Ortodoxă se va afla mâine în duminica a 6-a după Paști sau a Vindecării orbului din naștere.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 9.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Locuitorii din Topraisar sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă medicală de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța se va afla mâine la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Topraisar pentru a recolta sânge celor ce vor să doneze.
Aceștia trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Constănțenii sunt invitați la un concert extraordinar de folclor și muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală.
Acesta se intitulează ’’Noi suntem ai României’’ și va fi susținut de Corala bărbătească Armonia și Orchestra folclorică Muzica Divertis.
Evenimentul se va desfășura mâine, de la ora 19, în parcul Tăbăcărie, lângă biserica Sf. Mina.
Orchestrația este asigurată de Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, iar conducătorul artistic va fi Anton Slavici.
Corala va fi dirijată de părintele Arhid. Ion Iulian Dumitru.
Concertul este unul caritabil, iar fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate către 6 copii orfani.

La Constanța se va desfășura o conferință dedicată „Arhimandritului Sofian Boghiu și tainei Rugului Aprins”.
Evenimentul va avea loc luni, la Curtea Brâncovenească, de la ora 12, cu prilejul Zilei naționale de cinstire a martirilor români din temnițele comuniste, sărbătorită pe 14 mai.
Vor susține prelegeri: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Pr. prof. dr. Ionuț Rusu , Pr. prof. dr. Petre Oprea și lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Programul conține și momente artistice susținute de membrii Cercului teatral și ai Grupului psaltic, din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul.
Intrarea va fi liberă.

Știri 11 mai 2018

Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în duminica a 6-a după Paști sau a Vindecării orbului din naștere.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia Sf. Liturghie, la Catedrala Arhiepiscopală Sf. Ap. Petru și Pavel, de la ora 9.
După slujbă, ierarhul nostru va rosti un cuvânt de învățătură.

Constănțenii sunt invitați la un concert extraordinar de folclor și muzică patriotică în interpretare coral-instrumentală.
Acesta se intitulează ’’Noi suntem ai României’’ și va fi susținut de Corala bărbătească Armonia și Orchestra folclorică Muzica Divertis.
Evenimentul se va desfășura duminică, de la ora 19, în parcul Tăbăcărie, lângă biserica Sf. Mina.
Orchestrația este asigurată de Valeriu Cașcaval și Ion Croitoru, iar conducătorul artistic va fi Anton Slavici.
Corala va fi dirijată de părintele Arhid. Ion Iulian Dumitru.
Concertul este unul caritabil, iar fondurile strânse în cadrul evenimentului vor fi donate către 6 copii orfani.

La Constanța se va desfășura o conferință dedicată „Arhimandritului Sofian Boghiu și tainei Rugului Aprins”.
Evenimentul va avea loc luni, la Curtea Brâncovenească, de la ora 12, cu prilejul Zilei naționale de cinstire a martirilor români din temnițele comuniste, sărbătorită pe 14 mai.
Vor susține prelegeri: Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, Pr. prof. dr. Ionuț Rusu , Pr. prof. dr. Petre Oprea și lect. univ. dr. Carmen Ciornea.
Programul conține și momente artistice susținute de membrii Cercului teatral și ai Grupului psaltic din cadrul Seminarului Teologic „Sfântul Dionisie Exiguul”.
Intrarea va fi liberă.

Constănțenii sunt așteptați să doneze sânge.
Numărul persoanelor care au donat sânge s-a redus cu peste 50%, în ultima perioadă, astfel că numărul necesar de donatori este de 60-80, zilnic.
Este nevoie de grupe cu Rh negativ, în special ZERO negativ. Cei care vor să doneze, o pot face în fiecare zi, de luni până vineri, între orele 7.30-13.00, la sediul Centrului Regional de Transfuzii de pe str. Nicolae Iorga nr. 85.
Totodată, mâine, la Centrul de Zi pentru Copii și Persoane în Vârstă din Năvodari, va avea loc o acțiune de donare de sânge, între orele 8.30 și 13.30.

Și locuitorii din Topraisar sunt așteptați să doneze sânge.
O echipă medicală de la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța se va afla duminică la parohia Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din localitatea Topraisar pentru a recolta sânge celor ce vor să doneze.
Aceștia trebuie să aibă asupra lor actul de identitate.

Legea prin care preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ primesc o masă caldă pe zi a fost promulgată.
Documentul stipulează că până la sfârşitul acestui an şcolar 2017-2018, preşcolarilor şi elevilor înmatriculaţi în cele 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, denumite în continuare unităţi-pilot, li se acordă, un suport alimentar.
Acesta constă într-un pachet alimentar sau într-o masă caldă pe zi, în limita unei valori zilnice de 7 lei/beneficiar.

O locuinţă din patru este conectată la internet.
Un studiu arată că aproximativ 28% dintre locuinţele din România de la oraş au cel puţin patru dispozitive inteligente conectate la internet.
Acestea sunt atât cele tradiţionale de tipul laptop, tabletă, telefon, PC, cât şi de generaţie nouă, precum televizoare smart, ceasuri inteligente, termostate wireless, camere web sau sisteme de acces în locuinţă.

Coaliţia Internaţională de Luptă împotriva Cancerului Ovarian a lansat un proiect online de cercetare a problemelor cu care se confruntă femeile cu cancer ovarian.
Acesta se va finaliza la sfârșitul acestui an și cuprinde recomandări specifice de acţiune pentru fiecare ţară, cu scopul de a remedia problemele semnalate.
La studiu pot participa și femeile din România.
Medicii spun că în prezent nu există metode eficiente de screening pentru acest tip de cancer.
Conform statisticilor, anual în România sunt diagnosticate 1.850 de femei cu cancer ovarian, iar 1.050 pierd lupta cu boala în fiecare an, majoritatea cazurilor fiind depistate în stadii tardive.

Două medicamente au fost retrase din farmacii.
Este vorba despre Doreta de 75 mg și Panadol Artro, care folosite în cantităţi mari afectează ficatul.
Cele două medicamente sunt utilizate în tratarea cancerului și în cazul celor care fac recuperare postoperatorie
Casa de Asigurări de Sănătate avertizează că bolnavii pot continua tratamentul cu pastilele pe care le mai deţin atâta timp cât sunt respectate indicaţiile terapeutice aprobate.

Românii care au donat pentru cumpărarea sculpturii lui Constantin Brâncuşi, Cuminţenia Pământului, îşi vor putea recupera banii până la sfârşitul anului.
Guvernul a aprobat o Hotărâre prin care stabileşte modalităţile de restituire.
Documentul stabileşte data de 30 septembrie 2018 ca termen limită pentru donatorii neidentificaţi care vor să obţină banii, dar n-au transmis până acum nicio cerere la Ministerul Culturii şi nici n-au donat prin virament bancar sau ordin de plată.
Cei care au donat prin SMS vor beneficia de rectificarea facturii, prin scăderea sumei depuse.
100.000 de români au donat în total peste un milion de euro pentru cumpărarea operei de artă, dar banii n-au fost suficienţi.

Companiile mari și mijlocii ar trebui să aibă case de marcat performante de la 1 iunie, iar micii comercianți, de la 1 august.
Noile aparate cu jurnal electronic al vânzărilor, ar urma să fie conectate online permanent la serverele ANAF.
Deocamdată, nicio firmă nu are aviz de distribuție, astfel încât să poată vinde noile case de marcat.
În România sunt puțin peste 1 milion de case de marcat, iat noile aparate costă până la 500 de euro.