Realizatori: Pr. Cezar Axinte şi Prof. Mihail Chircor.
YOUTUBE
Local
YOUTUBE
Local
Astăzi este Ziua mondială a Mediului Înconjurător.
Această zi a fost instituită în anul 1972 la prima Conferinţă mondială a Naţiunilor Unite consacrată problemelor protecţiei mediului.
Astfel, peste 100 de ţări ale lumii marchează această zi prin acţiuni menite să atragă atenţia asupra degradării mediului înconjurător.
Tot astăzi este și Ziua Învăţătorului.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, această manifestare festivă educaţională, cu caracter naţional, apolitic și cultural, are loc anual, la 5 iunie și a fost stabilită prin lege în anul 2007.
Manifestările organizate în şcolile din învăţământul preuniversitar sunt, potrivit legii, „menite să pună în valoare tradiţia şi împlinirile şcolii româneşti“.
Cu această ocazie, Ministerul Educaţiei şi alte instituţii abilitate ale statului pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice cadrelor didactice şi elevilor, pentru merite deosebite.
Femeile sunt mai afectate decât bărbaţii în tulburările de alimentaţie.
Potrivit unui studiu recent, 60% dintre persoanele care mănâncă în exces, au între 35 şi 60 de ani.
Tulburările de alimenație însă, pot apărea la orice vârstă.
Medicii avertizează că mâncatul în exces poate genera diabet de tip II, hipertensiune și boli cardiovasculare.
Asociaţia „Telefonul Copilului” a lansat campania: „Tu cum te simţi azi?”
Astfel, în cadrul acesteia, pot fi semnalate abuzurile comise asupra minorilor.
Asociaţia pune la dispoziţie, platforma online www.116111.ro, unde pot fi găsite informaţii utile, dar şi soluţii pentru copiii care au fost supuşi unui abuz sau hărţuirii pe internet.
De asemenea, este disponibilă și o aplicaţie pentru telefonul mobil- „HappyGraff”, ce are rolul de a oferi acces copiilor şi adolescenţilor la servicii de consiliere direct de pe telefonul mobil.
Aplicaţia mobilă şi este disponibilă în mod gratuit.
Ochelarii de soare fără filtru UV pot duce la afecțiuni grave ale ochilor.
Astfel, nerespectarea regulilor de protecţie pot provoca probleme oculare grave, cum ar fi cataractă, arsuri pe retină sau complicaţii oculare.
Specialiștii spun că, atunci când lentilele sunt colorate, pupila nu se mai închide, aşa cum se întâmplă natural pentru a proteja ochiul.
Oftalmologii recomandă respectarea standardelor europene, nivelul de protecţie, dar și cumpărarea ochelarilor de soare de la magazinele specializate.
Sărbătoarea Înălţării Domnului ar putea deveni zi nelucrătoare.
Un proiect de lege iniţiat de mai mulţi aleşi prevede ca şi Înălţarea Domnului, care se sărbătoreşte la 40 de zile după Paşte, să devină zi liberă.
Aceasta cade întotdeauna în ziua de joi, iar Guvernul intenționează să declare și ziua de vineri liberă.
Parlamentarii spun că este nevoie de mai multe zile libere pentru români, deoarece suntem pe ultimele locuri în Europa la zile libere.
Potrivit Codului muncii, în România sunt în prezent 12 (douăsprezece) zile libere.
Proiectul de modificare a Codului Muncii a fost depus la Senat la finalul lunii trecute.
3% dintre copiii din mediul rural se duc întotdeauna flămânzi la culcare.
Potrivit unui raport, una din trei familii beneficiază de o formă de sprijin social, iar una din zece familii declară că are o singură sursă de venit și anume – alocaţiile copiilor.
În ceea ce priveşte educaţia, 1,5% dintre familii au cel puţin un copil care a abandonat şcoala în anul şcolar 2016-2017.
De asemenea, unul din cinci copii locuieşte în gospodării fără dotări sanitare, iar 3% dintre copii nu se spală niciodată pe dinţi. Totodată, raportul arată că una din cinci familii nu poate ajunge la medicul de familie.
Guvernul a extins, printr-o hotărâre, lista medicamentelor compensate şi gratuite cu alte 19 molecule inovative.
Acestea sunt necesare pacienţilor care suferă de boli grave, cum ar fi infecţia HIV/SIDA şi tratamentul post-expunere, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
El a adăugat că este vorba și despre diabetul zaharat, boli neurologice degenerative şi inflamator imune, pentru tratamentul bolnavilor incluşi în programul naţional de oncologie, în programul naţional de diagnostic şi tratament pentru boli rare.
YOUTUBE
Local – Așteptați câteva momente până se încarcă (funcție de viteza conexiunii la internet).
YOUTUBE
LOCAL
Creştinii ortodocşi au intrat de astăzi în postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel.
Acesta are o durată variabilă şi începe în fiecare an după prima Duminică de la Rusalii.
Postul este instituit de Biserică în cinstea celor doi mari apostoli ai creştinătăţii, care obişnuiau să postească înainte de o acţiune mai importantă.
Totodată, prin acest post creştinii cinstesc şi darurile Duhului Sfânt, care se împărtăşesc celor credincioşi prin sfinţenie. Despre acest post se găsesc dovezi documentare în Constituţiile Apostolice, la Sfântul Atanasie cel Mare şi la împăratul Leon cel Mare, care denumea acest post ca POSTUL DE VARĂ sau AL CINCIZECIMII.
Acest post este socotit mai uşor decât celelalte posturi de peste an deoarece Biserica a rânduit dezlegare la peşte în fiecare sâmbătă şi duminică, astăzi, precum şi în ziua cinstirii Sf. Apostol Bartolomeu și Barnaba, pe de 11 iunie.
Totodată, Biserica a rânduit dezlegare la peşte şi în ziua cinstirii Sfântului Apostol Iuda, rudenia Domnului, de pe 19 iunie.
Constănțenii sunt invitați la o lansare de carte duhovnicească. Aceasta se intitulează “Scurta Ecclesiologie Augustiniana” si este semnată de protosinghel doctor Arsenie Obreja. Evenimentul se va desfășura miercuri, de la orele 17, la Biblioteca Arhiepiscopiei Tomisului, în prezenta Inalt Prea Sfințitului Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Invitați vor fi Parintele Profesor Universitar Doctor Nechita Runcan, de la Universitatea Ovidius și Doctorand în Filozofie Victor Marola.
Evenimentul este organizat de ASCOR Constanta.
ANM a emis o informare meteorologică de instabilitate atmosferică accentuată pentru toată țara.
Aceasta este valabilă pană la ora 21.
Astfel, în intervalul menționat, va ploua în sudul și centrul țării, precum și în zonele de deal și de munte.
Se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua și aspect de vijelie și căderi de grindină.
În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.
De asemenea, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…40 l/mp.
Zeci de orfelinate vor fi închise până în anul 2020.
O treime dintre copiii instituţionalizaţi ar urma să fie integraţi într-un mediu familial.
Potrivit UNICEF, în România se aflau, anul trecut, în centre de plasament, peste 20.000 de copii, numărul acestora fiind, însă, de cinci ori mai mic decât în anul 1990.
Legislația bavareză impune afișarea crucii în toate birourile administrației din land.
Măsura a fost luată pentru a reflecta „identitatea culturală”, în contextul în care bavarezii continuă să conteste politica Berlinului privind multiculturalismul și cea a „ușilor deschise” pentru migranți.
Bavaria rămâne o regiune majoritar creștină.
În 2016, jumatate din populația landului s-a descris ca fiind romano-catolică, iar 18% dintre cei chestionați s-au declarat protestanți.
Danemarca a interzis vălul islamic, dupa Franța și Austria. Majoritatea parlamentarilor danezi a votat în favoarea interzicerii anumitor tipuri de veșminte care acoperă chipul în public, de la 1 august.
Potrivit proiectului de lege, cei care încalcă prevederile vor risca o amendă de 134 de euro.
Portugalia a respins legalizarea eutanasiei.
Decizia legiuitorilor pune capăt procesului parlamentar de dezincriminare a morții asistate, în Portugalia, țară în care 81% dintre locuitori se declară catolici.
Înaintea votului, mai multe organizații anti-avort au demonstrat în fața parlamentului din Lisabona.
Eutanasia solicitată de către pacient este legală în state europene ca Belgia, Olanda și Luxemburg.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Întâi după Rusalii sau a Tuturor Sfinților.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie, la Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei de lângă localitatea Ion Corvin.
Biserica Ortodoxă Română va cinsti luni pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va oficia duminică de la ora 23, Sf. Liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, jud. Tulcea, în care au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri.
Astăzi este Ziua Națională pentru Adopție.
Aceasta urmează în calendar celei internaţionale a copilului şi a părinţilor.
Iniţiativa acestei zile a avut-o, în 2014, fundația ‘Ador Copiii’. Astfel, sunt promovate adopția și soluțiile pentru simplificarea acestui proces, care în România este îngreunat de proceduri birocratice.
Statistica arată că un copil instituţionalizat dorit de o familie ajunge în grija acesteia nu mai devreme de un an şi jumătate, timp în care trebuie parcurse numeroase proceduri legale.
Autobuzele RATC vor circula în regim de weekend în această perioadă.
Acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 5:45 – 23:00. Autobuzele care deservesc linia 3B (Târg Legume), vor avea curse la orele 06:00;12:00 și 18:00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa după program normal.
Autobuzele RATC vor circula în regim de weekend în această perioadă.
Acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 5:45 – 23:00. Autobuzele care deservesc linia 3B (Târg Legume), vor avea curse la orele 06:00;12:00 și 18:00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa după program normal.
Duminică, Biserica Ortodoxă se va afla în Duminica Întâi după Rusalii sau a Tuturor Sfinților.
Cu acest prilej, Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului va oficia de la ora 9, Sf. Liturghie, la Mănăstirea Peștera Sf. Ap. Andrei de lângă localitatea Ion Corvin.
Biserica Ortodoxă Română va cinsti luni pe cei 4 sfinţi martiri de la Niculiţel: Zotic, Atal, Camasie şi Filip.
Cu acest prilej, Ierarhul nostru va oficia duminică de la ora 23, Sf. Liturghie la biserica cu hramul celor 4 sfinți martiri din cartierul constănțean Faleză Nord.
Luni, Arhiepiscopul Tomisului va răspunde invitației PS Visarion, Episcopul Tulcii, și va participa la Sfânta Liturghie oficiată lângă Cripta Martirică de la Niculițel, jud. Tulcea, în care au fost descoperite moaștele celor 4 sfinți martiri.
Autobuzele RATC vor circula în regim de weekend în această perioadă.
Acestea se vor afla pe traseu în intervalul orar 5:45 – 23:00.
Autobuzele care deservesc linia 3B (Târg Legume), vor avea curse la orele 06:00;12:00 și 18:00.
Chioșcurile de bilete vor funcționa după program normal.
Astăzi este Ziua Internaţională a Ocrotirii Copilului.
Această zi a fost iniţiată în anul 1924 când Liga Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Drepturilor Copilului.
În anul 1954 Consiliul ONU a recomandat tuturor ţărilor să adopte o zi internaţională a copiilor, pentru a sublinia nevoia de bună înţelegere între copii.
În 1989 Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului, iar un an mai târziu, în 1990, România a ratificat şi ea această Convenţie.
Cu toate acestea, Ziua Copilului este sărbătorită în lume la date diferite, în funcţie de istoria naţională a fiecărei ţări.
Astfel, data de 1 iunie este Ziua copilului în România şi alte 24 de ţări, printre care Bulgaria, Polonia, Germania sau Rusia.
România şi Bulgaria sunt pregătite să facă parte din Spaţiul Schengen.
Parlamentul European a cerut Consiliului European să aprobe aderarea celor două state.
De asemenea, eurodeputaţii au condamnat prelungirea controalelor la frontierele interne ale Spaţiului Schengen, care restrâng libertatea de circulaţie între cele 26 de state membre.
Franţa, Austria, Germania, Danemarca, Suedia şi Norvegia au reintrodus provizoriu controale la frontiere, din cauza amenințărilor teroriste și a valului de migrații.
Comisia Europeană consideră, însă, că situaţia se află acum sub control şi că nu mai are de ce să autorizeze astfel de verificări.
Absolvenţii de clasa a VIII-a se pot înscrie la Evaluarea Naţională în perioada 4-8 iunie.
Cursurile elevilor de clasa a VIII-a se finalizează pe 8 iunie, urmând ca pe 11 iunie să aibă loc proba scrisă la limba şi literatura română din cadrul Evaluării Naţionale.
Pe 13 iunie se va susţine proba scrisă la matematică, iar pe 14 iunie elevii din partea minorităţilor naţionale vor participa la proba scrisă la limba şi literatura maternă.
Rezultatele se vor afişa pe 19 iunie, iar contestaţiile vor putea fi depuse în aceeaşi zi.
Senatorii au respins proiectul de renunțare la ora oficială de vară.
Ministerul Sănătății a arătat că o astfel de măsură este binevenită, având în vedere că trecerea la ora oficială de vară presupune un efort din partea organismului.
În cele din urmă, Guvernul s-a opus adoptării inițiativei legislative.
Românii trec în fiecare an la ora oficială de vară în ultima duminică a lunii martie.
Policlinica 2 din Constanța va fi reabilitată până în toamnă.
Anunțul a fost făcut de Preşedintele Cosiliului Judeţean Constanţa, Horia Ţuţuianu, care a precizat că vor fi inaugurate toate secţiile din această policlinică.
Reamintim că în anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a început implementarea proiectului de reabilitare a Policlinicii 2.
Acest proiect, cu o valoare de peste 21 de milioane de lei, trebuia finalizat până în iulie 2015.
Cei care obțin venituri din chirii nu mai trebuie să le declare la Fisc.
Acestea se pot declara printr-un nou mecanism fiscal și folosind o nouă declarație.
Necesitatea de a duce contractele la organul fiscal a dispărut din normele Codului fiscal, după ce vineri a fost publicată în Monitorul Oficial Hotărârea Guvernului în acest sens.